Călin Emilian Cira
Am ascultat porunca Bisericii. Arhiepiscopul
Justinian Chira în dialog cu Călin Emilian Cira
ediţia a II-a, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2016

 

Arhiepiscopul Justinian Chira al Maramureşului a fost, pe parcursul îndelungatei sale vieţi, o personalitate mediatizată. S-a scris despre el în paginile unor volme de memorii, s-au publicat corespondenţe ale lui, dar şi volume de dialoguri. În cea din urmă categorie se înscrie şi, recent reeditata lucrare, în paginile căreia, arhiereul se destăinuie lui Călin Emilian Cira, readusă în atenţia cititorului datorită sprijinului oferit de Biblioteca Judeţeană ,,George Coşbuc” de la Bistriţa. Spre deosebire de prima ediţie, apărută în anul 2016, cea de faţă conţine un cuvânt intitulat ,,Părintele Justinian” (p. 6-8), semnat de părintele Ioan Pintea, cu valoare de prefaţă, şi este împodobită cu o serie de ilustraţii.
În cadrul fragmentului din deschiderea lucrării, părintele-poet pomenit evocă câteva întâlniri cu chiriarhul maramureşean, arătând rolul important pe care l-a jucat în viaţa sa. Iată cum descrie el prima întâlnire avută cu acest om, supra-numit ,,voievodul Maramureşului”, dar şi legătura dintre aceasta şi următoarele:
,,Nu ştiu cum ar fi fost viaţa şi devenirea mea fără întâlnirile providenţiale cu el de la Cluj, din anii ’80. Le păstrez în memorie, sunt vii, le revizitez şi acum cu specială şi cuvenită nostalgie.
Graţie Părintelui, am aflat drumul către Rohia, către vasta şi impresionanta bibliotecă a mănăstirii, către N. Steinhardt, către teologie, în cele din urmă. Îi datorez foarte mult. Mi-a scris, îmbărbătându-mă şi apreciind dialogurile pe care le-am făcut cu Dumitru Stăniloae, N. Steinhardt, Ioan Alexandru, Valeriu Anania, Antonie Plămădeală, câteva, foarte lungi epistole (una din 20 ianurie 1988, de 10 pagini!), m-a ,,înfiat” pe Episcopia Maramureşului, m-a hirotonit diacon, mi-a dăruit, de-a lungul anilor, nenumărate cărţi de Constantin Noica, Andrei Pleşu, ,,Istoria literaturii române de la origini până în prezent” de George Călinescu, din biblioteca personală, în ziua hirotonirii întru diacon, mi-a oferit ,,Liturghierul” cu pecetea episcopală şi cu autograf. Şi astăzi mă folosesc de acest Liturghier la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. M-a numit ,,frate Ioane”, ,,frăţiorul meu…” M-a legat pentru totdeauna de Rohia, de N. Steinhardt, de Serafim Man, de stareţii şi monahii de aici” (p. 5-6).
După o scurtă bio-bibliografie a părintelui Arhiepiscop (p. 9-12), şi cuvântul, intitulat ,,O viaţă… În dialog” (p. 13-15), ce poartă semnătura domnului dr. Teodor Ardelean, ce a servit ca prefaţă a primei ediţii, Justinian se prezintă pe sine, realizând ample incursiuni în trecut şi răspunzând la provocările lansate de mai-tânărul său interlocutor. Dacă pasajele din copilăria lui sunt evocate cu deosebită candoare şi lasă să transpară o oarecare nostalgie, cele ale istoriei mai recente se constituie în reiterări ce transpun încă o parte din sentimentele povestitorului pe întinsul paginii, şi-i transmit cititorului până şi stările lui.
Uneori, episcopul abordează chestiuni privitoare la momente importante din istoria României din epoci trecute. Nu se sfieşte să abordeze chestiuni sensibile şi nu ţine să cosmetizeze istoria trăită, ci pur şi simplu, prezintă evenimentele aşa cum consideră dânsul că s-au petrecut. Iată un astfel de exemplu:
,,Aşadar în ’44, în 2 august, m-am dus eu la Cluj ca să insist să vină totuşi la Rohia (e vorba despre Nicolae Colan, n. n.). Când am intrat în birou, acesta a fost primul cuvânt pe care mi l-a spus: ,,Scăpăm”. Acesta a fost primul cuvânt. Eu am şi înţeles că asta înseamnă că vin românii. Dar eu am fost foarte mirat câtă încredere a avut episcopul în stareţul de la Rohia, în Justinian, încât i-a destăinuit acst secret în 2 august. Colan ştia însă cu o lună înainte” (p. 36).
Chipurile unora dintre personalităţile marcante ale culturii şi spiritualităţii româneşti sunt şi ele descrise în cadrul dialogurilor de către ierarh. El vorbeşte astfel despre Patriarhii României, despre părintele Stăniloae, Ioan Alexandru, dar şi mulţi alţii, reliefând, în cuvinte frumoase şi pline de miez, calităţile lor, prin prisma impresiei pe care i-au lăsat-o.
Lucrarea lui Călin Emilian Cira se constituie astfel, după cum am încercat să arătăm şi în paginile prezentării noastre, într-o frumoasă prezentare a celui care a fost, vreme de mai multe decenii, Episcopul şi apoi Arhiepiscopul Justinian. Reeditarea ei se constituie atât într-o ofrandă adusă lui, la scurtă vreme după plecarea din această lume, cât şi într-o frumoasă redescoperire a personalităţii dialogale a vlădicului maramureşean. De aceea, nu putem decât să felicităm iniţiativa Bibliotecii Judeţene de la Bistriţa de a o readuce în prim plan, dar şi cea a autorului şi să recomandăm cititorilor un volum ce devoalează un om din spatele unei legende.