Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Reliefări lirice

Reliefări lirice

Un detaliat expozeu liric al temelor existențiale coagulează în textura poemelor Romulus Moldovan în noul său volum (al șaselea), intitulat jucăuș și emfatic Despre viață, moarte și alte mărunțișuri (Editura Neuma, 2024). Fluxul și refluxul emoțiilor se concretizează în versuri candide, de o nelipsită tendință a celebrării sacrului prin cuvântul hărăzit purificării. Ondulațiile semnificat – semnificant joacă rolul unor determinări cu țintă în metalimbaj. Oglindirile semantice reverberează osmotic, expresiv și fluid, în fraze modelate delicat ca aspect exterior, dar încărcate cu adevăruri adânci în conotațiile imaginarului poetic construit. Simplitatea formei, căutată cu obstinație, nu exclude conceptualizarea ideilor / impresiilor desprinse firesc din mărunte secvențe cotidiene. Desigur, poetul acordă importanța necesară acestor „mărunțișuri” tratate ca teme livrești, în spatele cărora ființează, intermitent și suav, reminiscențe ce amintesc de un romantism enigmatic. Expresia e limpede, mesajul bine orientat, tonul adecvat unei comunicări în temporalitatea clipei. Dar demersul este văzut ca „o imprudență a poetului (în general, semnalează undeva Gheorghe Grigurcu). Pentru că poetul s-a oprit chiar în mijlocul cetății, în forfota căreia nu-l ascultă nimeni”. Ei bine, „imprudența” asta o face și Romulus Moldovan, ca toți poeții ce se vor vocali în agora (și cine nu se vrea?), dar el cere la modul imperios să fie auzit și ascultat! Dorință legitimă, ba chiar legitimată de audiența de care se bucură, întreținută și de prefațatorul cărții, Horia Gârbea, atâta timp cât poetul clujean trudește intens spre a nu-și dezamăgi confrații, după cum singur mărturisește. Cu reverență scrie Romulus Moldovan despre cei patru mentori (nenumiți aici) ai formării și îndrumării într-ale poeziei: „Mă închin și sunt însă recunoscător providenței,/ celor patru buni samariteni din Cluj-Napoca,/ care mi-au luminat calea lirică și suflul creator” (Vântul schimbării).
Axat pe traiectul „mărunțișurilor” vieții, inventarul liric al poetului cuprinde o seamă de mărturisiri despre fericire, moarte, viață, oraș, copilărie, iubire, vise, personalități; toate himere topite în harul imaginativ al versificării fluente. Autoreflexiv, el scrie de fapt, „despre binefacerile și eternitatea poeziei”, despre „prețul fericirii și al celorlalte mărturisiri pământene”, situându-se constant între „mântuirea divină” și „nimicirea eternă”. În retorica evocărilor intră satul „Rusul de Sus”, școlărița „cu cordeluță albă”, frumoasa întâlnită în „Parcul Mare” al orașului, note descriptive repartizate în versuri aproape topîrceniene. Dar ocolește abil conținutul epigramatic în favoarea decantării „subiectelor poetice” fragil-sentimentale. Ca și la Ioan-Pavel Azap, cu a cărei poezie rezonează nostalgic, orașul reprezintă un loc magic al efuziunilor lirice salvate din curgerea cotidianului. Copleșit de tristețea și melancolia ce se furișează „din locuința/ celor năpăstuiți de soartă”, poetul se îndreaptă „spre străzile șerpuitoare ale Clujului”. Dar constată că „De la o vreme nicio bucurie și niciun plâns/ nu mai sunt depline. Timpul și Someșul/ își urmează cursul neabătut” (De la o vreme).
Partea ambițioasă a poeziei lui Romulus Moldovan merge pe structurarea unor motive abisale precum crucile strămoșilor, „oasele” stănesciene, protecția divinului sau coborârea în mit privind spre malul celălalt al Acheronului. Un „eu de sticlă volatilă”, împrumutat de la Freud, „dresorul de euri”, stă la taclale cu „îngerul păzitor” (simbol creștin recurent în mai multe poeme). Emotivitatea se perpetuează în timp în variate forme: „Din altarul memoriei mă veghează neîncetat/ icoana părinților și a bunului alături de buna” (Despre convingere). Poetul e dublat discret de vizionar: „Noaptea, oasele mele firave/ prind rădăcini în pământul reavăn,/ precum visele viu colorate/ în somnul adânc” (Oasele mele). Ademenit de himerele visului, poetul nu pregetă să murmure profeții în stilul clarvăzătorilor posedați de magia cuvântului-oracol. Mersul apăsat pe cărări freudiene îi revelează visele ca „fluturi pe care i-a zămislit somnul” într-o metamorfoză a inconștientului profitabil ambiguizării discursului. Dar la Romulus Moldovan ambiguizarea e strunită și mereu ferită de exaltări factice. El militează constant pentru iluminări de natură celestă. Explozia soarelui e una din profețiile cu valoare de apoteoză retorică, prefigurată în fraze de o caldă seninătate. Visul, motivul zborului, atunci când peste Cluj s-a făcut noapte, sunt vectori ai lirismului puși să conlucreze fățiș la conturarea simbolului major al „mâinii dintre nori” (din volumul anterior, reluat și aici): „Doar mâna dintre nori ne veghează” (Despre un zbor).

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg