Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Reprezentanți de seamă ai exilului românesc. Eugen Drăguțescu

Reprezentanți de seamă ai exilului românesc. Eugen Drăguțescu

În ultimii ani (cu precădere în cei pandemici) s-a putut observa prezența constantă în producțiile editoriale de la noi a lucrărilor de cercetare dedicate exilului românesc, semnate de Crisula Ștefănescu (1). Fost cercetător-analist în cadrul Institutului de Cercetare al Europei Libere, ulterior redactor al acestui post de radio, scriitoare de asemenea, Crisula Ștefănescu a adunat în mai multe volume creații, comentarii, corespondențe, convorbiri și alte texte documentare de mare importanță pentru reconstituirea sau completarea portretelor culturale ale unor personalități românești care au trăit și au creat în afara granițelor României. Mulți dintre cei la care fac referire aceste cărți sunt aproape necunoscuți în țară (se știe foarte bine că în perioada comunistă astfel de autori erau puși la index, operele lor fiind scoase din circuitul cultural, ulterior căderii comunismului munca de repunere a lor în drepturi fiind destul de greoaie). Surprinzător este să aflăm că ei au beneficiat de recunoaștere internațională, fiind mult mai prezenți în cultura țărilor de adopție, în cultura mondială în general, decât în propria lor țară, chiar dacă au păstrat un contact nemijlocit cu aceasta prin însăși opera lor. Un astfel de exemplu este pictorul și graficianul Eugen Drăguțescu, a cărui „repatriere” culturală (2) s-a încercat destul de timid, practic el fiind aproape necunoscut lumii artistice românești, cu excepția unor colecționari.
Pornind de la o corespondență purtată între George Ciorănescu (3), Alexandru Ciorănescu (4) și Eugen Drăguțescu, Crisula Ștefănescu își propune în volumul Eugen Drăguțescu. Generozitatea talentului (5), apărut în 2021, în Colecția Cărțile exilului a Editurii Aius din Craiova, alcătuirea unui crochiu din cuvinte, deopotrivă a omului și a artistului (în special în calitatea lui de ilustrator de carte). De altfel, fondul de scrisori Ciorănescu, la care autoarea are acces (6), va constitui baza câtorva dintre volumele apărute recent, alcătuite și îngrijite de neobosita cercetătoare.
Pentru cititorii prea puțin familiarizați cu biografia artistului, se cuvine o scurtă trecere în revistă a acesteia. Eugen Drăguțescu s-a născut la 19 mai 1914 în Iași. A urmat, în perioada 1932-1938, cursurile Academiei de Belle-arte din București, unde i-a avut profesori, printre alții, pe Francisc Șirato, Cecilia Cuțescu-Storck, Oscar Han, Jean Al. Steriadi. În 1939 câștigă un concurs a cărui miză era o bursă de studii în Italia, la Accademia di Romania. Lucrează pentru trei ani în Olanda (unde își va cunoaște și soția), apoi se întoarce în Italia și rămâne să locuiască, în perioada 1950-1959 la Assisi. Orașul Sfântului Francisc își va pune puternic amprenta asupra vieții și creației sale. Ulterior se stabilește la Roma, unde va rămâne până la sfârșitul vieții, la 30 martie 1993. De-a lungul vremii i s-au decernat multe premii prestigioase, a călătorit și a avut expoziții în toată lumea. Opera sa vastă cuprinde numeroase desene care au însoțit operelor unor scriitori, în special clasici (Shakespeare (7), mai ales), albume dedicate unor orașe pe care le-a iubit în mod deosebit (Assisi (8), Roma), portrete ale unor personalități culturale ale vremii (printre care prietenul său, scriitorul Giuseppe Ungaretti, căruia îi dedică o serie întreagă și mai multe expoziții), lucrări de șevalet, etc.
Scrisorile cuprinse în volumul alcătuit de Crisula Ștefănescu vizează în mod deosebit corespondența dintre George Ciorănescu și Eugen Drăguțescu, pe marginea propunerii primului de a-i fi ilustrat de către cel de-al doilea un volum cu traduceri din Shakespeare: „Anul trecut s-au împlinit 400 de ani de la nașterea lui Shakespeare, care știu că a exercitat o mare atracție pentru Dvoastră. Ca un modest omagiu […] am tradus în românește 20 de poeme din ciclul shakespearian The Passionate Pilgrim. […] Tipăritura amintită ar câștiga mult în valoare dacă ar putea să se bucure de alesul concurs al condeiului inspirat al Dvoastră, constând în 2-4 desene pentru ilustrarea plachetei” (George Ciorănescu, München, 2 ianuarie 1965); (p.12). Dorindu-și tipărirea unor cărți-obiecte de artă, George Ciorănescu, după cum spune Crisula Ștefănescu în Cuvânt înainte, „a publicat unele dintre cele mai frumoase cărți din exil, acordând o atenție deosebită tuturor detaliilor, de la ilustrațiile volumelor sale până la format și hârtie. A apelat la artiști plastici prestigioși, cu care a colaborat îndeaproape, cerându-le părerea și sfatul pentru aproape fiecare pas pe care-l făcea. Se consulta asupra calității și culorii hârtiei, a numărului de exemplare, a plasării desenelor și vignetelor. Iar corespondența cu Eugen Drăguțescu ilustrează poate cel mai bine acest proces complicat, întortocheat, dar atât de plin de satisfacții, al publicării unei cărți” (p.8). În acest context, intră în corespondență și celălalt frate Ciorănescu, Alexandru Ciorănescu, aflat în Insulele Canare, acolo unde, sub supravegherea sa, va fi tipărită cartea cu traducerile shakespeariene în condiții de lux. Impresionat de calitatea desenelor trimise pentru tipografie, acesta îi va scrie artistului, la 15 mai 1965: „Desenele Dtale nu mi-au plăcut numai mie, ci și directorului atelierului unde le-am dat. Acest director e un prieten cu care suntem pe cale de a inaugura o colecție de clasici spanioli, prezentată în texte îngrijite, de un format și aspect asemănător cu al colecției Mondadori (cărțile clasice legate în piele) sau Pleiade de la Gallimard. Numai că noi ne gândim să le ilustrăm; și, de acord cu zisul director, te rog să ne spui dacă te-ar interesa să colaborezi cu noi” (p.23). Din păcate, scrisorile care urmează dezvăluie un eșec al acestui plan, la scurt timp de la demararea lui, din pricina unor probleme economice care vor duce la falimentul tipografiei, iar desenele trimise nu vor putea fi recuperate, spre supărarea vehement exprimată a artistului. Placheta cu Sonetele lui Shakespeare însă va fi un succes, după cum spune traducătorul și semnatarul ediției, George Ciorănescu, într-o misivă expediată lui Drăguțescu, datată 15 noiembrie 1965, din Santa Cruz de Tenerife, unde se afla în vacanță, dar și pentru a urmări procesul tipăririi: „Personal sunt mulțumit de felul în care se prezintă tipăritura, care va fi cu siguranță cea mai elegantă publicație românească din exil și chiar una dintre cele mai frumoase tipărituri românești în general” (p.26). După apariția cărții și a primirii celor 10 exemplare cu titlu de autor, E. Drăguțescu îi scria lui G. Ciorănescu, din Roma, la 22 ianuarie 1966: „Eu am împrăștiat nițel cele 10 volume primite și pentru care mulțumesc mult. Le împrăștiez însă cât mai bine ca să culegem ceva articole în presa italiană ce le voi trimite și matale de îndată ce vor apare. Sunt prea puține exemplarele ca să fie date în… case moarte!” (p.30). Recunosc, această expresie, „case moarte”, este o metaforă pe care n-am putut rezista să nu o citez.
A doua parte a volumului îngrijit de Crisula Ștefănescu cuprinde impresiile lui Eugen Drăguțescu despre Constantin Brâncuși, pe care l-a vizitat în atelierul său din Paris, amintiri care au fost difuzate în cadrul emisiunii realizate de George Ciorănescu la Europa Liberă, WESTERN CULTURE, din data de 27 iunie 1965. Cele patru relatări, ale tot atâtor vizite în atelierul Maestrului, au fost transcrise de către autoarea volumului cu mențiunea „N-am putut afla dacă evocarea lui Constantin Brâncuși de către Eugen Drăguțescu a mai fost tipărită vreodată. M-am gândit însă că, dacă a mai fost publicată cândva, mai bine să apară de două ori decât niciodată și să se piardă ca atâtea alte documente valoroase ale exilului românesc” (p.10). Sunt multe detalii emoționante care creionează portretul marelui sculptor în viziunea unui tânăr artist, cum era la acel moment E. Drăguțescu, dar parcă acele sfaturi pe care Maestrul i le dă mai tânărului confrate, la cea de-a doua întâlnire a lor, sunt de departe cele mai tulburătoare: „Trebuie să muncești mult, mult de tot. Să-ți arăți ție în primul rând, și numai după aceea altora, că în tine e ceva, că ai ceva de spus. […] Să suferi, să suferi, numai suferința îți va da forță! […] Iubește pe Dumnezeu, să iubești mult pe Dumnezeu. Tu trebuie să-l iubești cu această credință că dacă cineva vreodată îți întinde o bucată de pâine otrăvită, în clipa în care o primești, ea e purificată de Dumnezeu și tu ai să mănânci pâine adevărată și bună” (p.85).
După moartea lui Drăguțescu, în 1993 la Roma, evocările în țară ale personalității sale artistice apar greu. Un an mai târziu, la Craiova, se deschidea în memoria sa o expoziție grafică, iar în 1998, la Muzeul Național de Artă al României, se lansa o expoziție retrospectivă cu lucrări din patrimoniul românesc, însoțită de un album. Au urmat alte câteva recunoașteri, menționate în trimiterile din text la notele de subsol. Străinii însă au conștientizat și deplâns mai devreme pierderea culturală survenită odată cu moartea artistului. Astfel, la 17 mai 1993, Giuseppe Selvaggi publica un articol în Il Giornale dʹItalia intitulat „Dragutescu: bellezza e genio del disegno”, iar în 1995, la Bologna, la Sala del Silenzio, avea să fie deschisă, post mortem, o expoziție personală (9).
La toate acestea ar mai trebui adăugat poate și faptul că la 10 noiembrie 2014, Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la nașterea lui Eugen Drăguțescu. Cu toate acestea, artistul nu este încă recuperat în întregime de cultura română, opera sa este într-o prea mică măsură cunoscută, multe aspecte ale activității sale artistice așteaptă încă să fie „repatriate”. Cu atât mai mult, demersul făcut de Crisula Ștefănescu, ea însăși o reprezentantă a exilului cultural românesc, prin recentul volum publicat de Editura Aius, nu poate decât să fie salutat și apreciat.

 

 

Note
1 Crisula Ștefănescu a absolvit Facultatea de filologie a Universității București și a fost profesoară de limba franceză și română până în anul 1982, când a emigrant în Germania, la München, unde o aștepta soțul său, scriitorul Andi Ștefănescu, ajuns acolo cu câțiva ani mai devreme. Între 1983 și 1992 a fost cercetător-analist în cadrul Institutului de cercetare al Europei Libere, apoi redactor al cunoscutului post de radio până la mutarea redacției la Praga, în anul 1995. În perioada în care activează în cadrul Institutului de cercetare, scrie și publică peste o sută de lucrări despre personalități, evenimente și aspecte ideologice ale vieții culturale românești, multe preluate apoi de presa occidentală.
2 În 2006 apare la Editura „România Press” volumul semnat de Dan Bogdan, Eugen Drăguțescu (1914-1993). Rodul exilului. Monografie ilustrată, bazat pe corespondența artistului cu sora sa; În 2014, cu prilejul centenarului nașterii lui Eugen Drăguțescu, Biblioteca Academiei Române organizează expoziția Remember Eugen Drăguțescu, prezentând peste 70 de lucrări ale artistului aflate în colecția Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române. Lucrări care completează, doi ani mai târziu, expoziția Eugen Dragutescu. Diario di una vita in immagini de la Accademia di Romania din Roma; În 2018, apare, la Editura Muzeului Național al Literaturii Române, volumul semnat de Victor Iosif Eugen Drăguțescu. Omul și artistul, în scrisori.
3 Personalitate culturală română din exil, George Ciorănescu a fost redactor-șef la Radio Europa Liberă, unde a deținut și funcția de director adjunct al departamentului românesc, precum și membru fondator al Cenaclului literar Apoziția din München, pe care l-a condus între anii 1982-1992.
4 Fratele lui George Ciorănescu, Alexandru Ciorănescu a fost, printre altele, un cunoscut lingvist, scriitor, istoric, geograf, diplomat român, profesor de literatură comparată la Santa Cruz, Tenerife, unde o stradă îi poartă numele( Alejandro Cioranescu), în semn de omagiu și recunoștință față de unul dintre cei mai importanți istorici și geografi ai Insulelor Canare.
5 Postfața volumului Eugen Drăguțescu. Generozitatea talentului este semnată de Mihaela Albu, inițiatoarea Colecției Cărțile exilului la Editura Aius din Craiova.
6 „În toamna anului 1998, Galatea Ciorănescu, soția scriitorului și politologului George Ciorănescu, îmi înmâna la München un teanc de scrisori din arhiva familiei, cuprinzând corespondența particulară dintre frații Alexandru și George Ciorănescu, rugându-mă să arunc o privire asupra lor. ” – Crisula Ștefănescu, Între admirație și iubire. De vorbă cu Alexandru Ciorănescu, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2021.
7 În perioada petrecută în Olanda, Eugen Drăguțescu „va ilustra întreaga operă a lui Shakespeare pentru Casa editorială W. De Haan din Utrecht” (Dan Bogdan, Eugen Drăguțescu. Monografie).
8 „Într-un album editat la Casa Vallecchi din Florența, denumit Desene din Assisi și semnat Dragutescu, cronicarul revistelor Roma, Capitolium, Valerio Maraini, autorul mai multor portrete de pictori vestiți […] îl caracterizează astfel pe român: «Eugenio Dragutescu este făcut să interpreteze Assisi pentru că în acest oraș, destinat întâlnirii, el a descoperit cea mai profundă și autentică spiritualitate»”. (Dan Bogdan, op.cit.)
9 Dan Bogdan, op. cit.

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg