Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Schemele dialectico-speculative pentadice

Sistemele dialectico-speculative pentadice pot fi de mai mare sau de mai mică amploare. Trebuie menționat că și în cazul Sistemelor pentadice, și mai ales în cazul acestora, datorită complexității Schemelor pentadice nu se mai produce repetarea lor.
Pentateuhul, de exemplu, cu cele cinci Cărți ale lui Moise, după cum observase filosoful Constantin Noica, poate fi prezentat ca o Schemă pentadică dialectico-speculativă, ca o „structură a oricărei legende”, zice Noica, a „oricărui epos”, căci Pentateuhul este „povestea cea mare a lumii”. Schema este: 1) Geneza; 2) Exodul; 3) Leviticul; 4) Numerii și 5) Deuteronomul.
Noica se referă la Complexul de monumente ale lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu, monumente ridicate în cinstea Eroilor Români din Primul Război Mondial, căzuți pentru apărarea orașului împotriva trupelor germane și austro-ungare, pe Podul de peste Jiu. Complexul este format din cinci monumente: 1) o masă rotundă de piatră înconjurată cu scaune tot de piatră; 2) o poartă de piatră în forma unui arc de triumf; 3) o Biserică ortodoxă; 4) o coloană de piatră alcătuită din elemente romboidale; 5) o a doua masă rotundă de piatră dar fără scaune. Asemănarea cu Schema Pentateuhului este frapantă și reprezintă o reproducere catoptronică sculpturală. A doua masă (deutera thrapeza) este o reproducere a celei de a doua legi (Deuteronomos), dar și a primei mese de piatră și conferă, prin interpretare, caracterul dialectic al Schemei pentadice: Coincidența începutului cu sfârșitul (coincidentia oppositorum), a închiderii unui ciclu și a deschiderii pentru altul, cu alte scaune (personaje).
Ceva asemănător încearcă și Alexandru Bogza în lucrarea Realismul critic. El pornește de la o interpretare a Tablei kantiene a categoriilor, căreia îi adaugă a cincea grupare de categorii, și anume „categoria muzicii”. Dar face și o interpretare pentadică a grupurilor triadice de categorii. „Categoria relațiunii”, de exemplu, este prezentată astfel: 1) nonopoziția; 2) opoziția progresivă; 3) opoziția maximă; 4) regresia opoziției și 5) negația opoziției care este egală cu nonopoziția (5=1). Schema aceasta poate fi aplicată la ordonarea sunetelor muzicale prin tonalitate (dia tonon). În gama do, de exemplu, ordinea este următoarea: 1) tonica (primul sunet) do; 2) subdominanta (fa); 3) dominanta (sol); 4) sensibila (si) și se ajunge din nou la 5) tonica (do) prin (5=1). În cadrul acestei ordonări, spre deosebire de înșirarea sunetelor pe bază de vibrații acustice pe secundă (do, re, mi, fa…), tonica tinde spre dominantă, iar sensibila spre tonică, ceea ce descrie ordinea ascendentă și descendentă din schema pentadică a „relațiunii” aplicată la sunete. Or, aceste „tendințe” sunt reperele armoniei în gama heptatonică, în care nu este permisă orice ordine a sunetelor, spre deosebire de muzica atonală.
În lucrarea noastră Pentamorfoza artei, Edit. Academiei Române, București, 1993 și ed. a II-a 2018, am prezentat Scheme dialectico-speculative pentru toate artele clasice: muzică, arhitectură, sculptură, pictură și literatură (teatru, poezie și proză) care pot fi considerate ca Sisteme dialectico-speculative „constructive”, în măsura în care sunt ilustrate prin opere de artă. Schemele au caracteristici evident dialectice, întrucât cele mai multe presupun forțe opuse și entități contrare, chiar conflicte și contradicții, și, pe de altă parte, sunt speculative, adică reproduceri catoptronice mimetice ale unor aspecte perceptibile senzorial sau conceptibile ale Existenței Nemijlocite sau ale Existenței Reale.
Unele Scheme dialectico-speculative aplicate ca Sisteme în anumite domenii, cum este cel tetradic amintit al lui Constantin Noica, pe care îl numea el însuși „circular” sau „Cerc dialectic”, au particularitatea identității, într-o formă sau alta, a ultimului element cu primul, în Schemele pentadice (5=1), ca și la Alexandru Bogza. Astfel de Scheme pentadice circulare a aplicat Daniel Danielopolu în medicină: 1) starea normală; 2) starea de excitație; 3) starea de amplificare a excitației; 4) starea de inhibiție; 5) revenirea la 1) starea normală. Nerevenirea la (5=1) este caracteristică stării patologice. La fel a procedat Paul Postelnicu în domeniul telefoniei, (starea 3) fiind de „ambalare”, și Ștefan Odobleja în domeniul psihologiei, (starea 3) fiind determinată de „principiul reversibilității” prin care a descris aferentația inversă, numită și feedback.
Sistemul Filosofiei Pentadice are o structură principial asemănătoare schemei (5=1) din perspectiva funcției asemănătoare pe care o reprezintă (5), dar nu față de (1), ci față de (4). Structura (1) Subsistentă; (2) Existența Nemijlocită; (3) Ființa; (4) Realitatea și (5) Existența Reală, conține o repetare în (2) și (5) a Supercategoriei „Existență”, dar fără ca acestea să fie identice. Existența Nemijlocită este manifestarea Subsistenței, pe când Existența Reală este sinteza dintre Existența Nemijlocită și Realitate. Cu toate acestea Existența Reală (5) devine, mai ales în zilele noastre, Existența înconjurătoare, care asemenea Existenței Nemijlocite (2) ne stă în față și pe care o investigăm, cum s-a făcut în vechime cu Existența Nemijlocită, adică îi căutăm Ființa corespunzătoare, cu deosebirea că, în cazul Existenței Reale, ca la Hegel, poate să apară iluzia că Ființa în genere precede Existența, căci Ființa a stat la baza Realității în conformitate cu Aceasta fiind și Existența Reală, spre deosebire de cea Nemijlocită, mai mult sau mai puțin, frumoasă, adevărată, bună, dreaptă sau liberă, în funcție de domeniile Realității noastre umane (Frumosul, Adevărul, Binele, Dreptatea și Libertatea), întruchipate, ca să zicem așa, în componentele Existenței Reale din care face parte orice produs: al (1) Artei, al (2) Științei și tehnicii, al (3) Moralității, al (4) Justiției sau al (5) Politicii. Ceea ce înseamnă că în Filosofia Pentadică, în măsura în care Existența Reală presupune Realitatea, raportarea ulterioară la Această Existență presupune o metaFiință, adică o Ființă de gradul al II-lea, ca și o Realitate corespunzătoare. Hegelian, evoluționist vorbind, am putea să-i spunem nu „de gradul al II-lea”, ci „superioară”, cum se petrec lucrurile în domeniul tehnico-științific, de exemplu, al televizoarelor, al telefoanelor etc., dacă n-ar exista câteva impedimente.
Existența Reală este o Supercategorie de dată recentă, cu toate că Omul, de la începuturile sale (cunoscute nouă) a fost, cum i s-a și spus, homo jaber, adică făuritor, spre deosebire de celelalte viețuitoare, care au fost și au rămas doar consumatoare. El a făcut din obiectele înconjurătoare (antetoni, în terminologia noastră) lucruri, adică obiecte lucrate, prelucrate și chiar făcute ca atare, dar abia spre zilele noastre a reușit să prelucreze întreaga Existență înconjurătoare. Pe vremea lui Hegel oamenii mai trăiau încă închiși între zidurile cetăților în care se considerau apărați. Abia tunurile lui Napoleon Bonaparte, care erau „vestitorii tunători” ai civilizației contemporane tehnico-științifice le-au risipit această iluzie. Astăzi tot ce ne înconjoară este „bântuit” de intervenția Omului, până și aerul pe care îl mai respirăm prin „botnițele”, pe care suntem obligați să le purtăm, pentru „binele” nostru, firește!
Dar aceasta nu înseamnă că în ultimele două secole de mare avânt al tehnicii ar fi avut loc și transformări corespunzătoare, anatomo-fiziologice ale persoanelor umane sau ale capacităților de gândire ale acestora. Dimpotrivă, se vorbește despre o „tembelizare” progresivă, în special datorită carențelor educative și a specializărilor excesive. Un mare specialist într-un domeniu tehnico-științific este la fel de ignorant într-un alt domeniu ca orice persoană neinstruită.
Pe de altă parte, în propriul său domeniu de specializare, tehnicianul operează cu aceleași forme noetice, de regulă intelective, supuse unor amplificări și extensiuni, dar nu ale capacităților sale intelective, ci ale aparatelor utilizate (calculatoare și computere). „Gândirea artificială”, despre care se vorbește, nu este a Omului, ci a „mașinilor” sale, ca și performanțele auditive ale telefoanelor mobile, de exemplu, care ne produc, în schimb, carențe ale auzului și afecțiuni neurologice. Un exemplu elocvent îl constituie apariția limbajelor și a metalimbajelor simbolice fără de care nu se mai poate opera în domeniul supertehnicii actuale, care n-au însă nici o altă utilitate și nu corespund nici unei formațiuni noetice.
Se petrece însă și cazul frecvent al obținerii, uneori chiar din copilărie, a unor performanțe intelective la persoane familiarizate cu tehnica cibernetică, la care se constată carențe serioase în domeniile de aplicație a Rațiunii și ale Speculațiunii. Cu ajutorul cunoștințelor tehnico-științifice moderne s-au produs și se mai produc încă dezastre telurice și climaterice, războaie, crime, boală și moarte.
Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care acele reveniri, de tipul (5=1), în cazul sistemelor dialectico-speculatrive pentadice, care presupun grade diferite ale Existenței Reale, bazate pe forme noetice aparent superioare la nivelul Ființei, ne conduc și la grade diferite de Realitate, ale căror consecințe dezastruoase, de tipul galemic la nivelul Inteligenței dezlănțuite, cu toate progresele incontestabile ale civilizației, ne îndeamnă la prudență în utilizarea termenului de „superioritate”.

 

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg