Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Scrisori de la autori contemporani (III) – Iorgu Iordan

Scrisori de la autori contemporani (III) – Iorgu Iordan

Legăturile mele cu Iorgu Iordan datează, efectiv, din anul 1978, când i-am scris prima scrisoare, dacă prin „legături” nu se înțelege şi relația autor-cititor, pe care am avut-o cu mult înainte de această dată, ca urmare a statutului meu de student la Filologie, unde lucrările lui Iorgu Iordan intrau în bibliografia obligatorie a multor cursuri (stilistică, limba română contemporană, sintaxa limbii române, toponimie, dialectologie etc.).
În toamna anului 1979, student fiind, i-am adresat savantului o scrisoare, prin care îl invitam să țină o conferință, în cadrul ciclului de conferințe, organizate sub genericul „Mărturia unei generații”, inițiat de mine la facultate, la care mai participaseră Liviu Rusu, Edgar Papu, Ion Zamfirescu, iar mai târziu Al. Paleologu, Ştefan Aug. Doinaş, Al. Rosetti, Nicolae Balotă, Constantin Ciopraga, Bartolomeu Anania şi alții.
După conferința şi întâlnirea de la Cluj, din toamna anului 1978, am rămas cu Iorgu Iordan într-o foarte strânsă legătură, concretizată în 27 de scrisori (trimise în intervalul oct. 1978 – oct. 1983; Iorgu Iordan a decedat la 20 septembrie 1986) şi trei interviuri. Un număr de 24 de scrisori şi cele 3 intreviuri au fost publicate în volumul Ilie Rad, Întâlnirile mele cu Iorgu Iordan. Scrisori şi interviuri. Ediție îngrijită, prefață, notă asupra ediției, note şi comentarii, indice de nume de Ilie Rad. Cu un Argument de acad. Marius Sala, vicepreşedinte al Academiei Române, Editura Tribuna, Cluj-Napoca, 2011
Cele 3 scrisori publicate acum au fost omise, fiindcă se găseau în alt dosar, de care uitasem. Nu mi s-a întâmplat doar mie. Recent, acad. Ion Pop a publicat câteva „scrisori rătăcite” de la Marian Papahagi, care nu au fost incluse în volumul La Echinox, în atelier, apărut în 2015, la Editura Muzeului Literaturii Române, cu următoarea explicație: „Ele se rătăciseră, rămânând ascunse sub alte hârtii, în una dintre cutiile expediate de mine, la întoarcerea din primul meu stagiu parizian.” („Râmâne în fond amintirea şi prietenia noastră.” Marian Papahagi către Ion Pop. Scrisori regăsite (I), în Apostrof, anul XXXIII, nr. 2 (381), febr. 2022, p. 13).
Cele mai multe scrisori mi-au fost trimise la Timişoara, unde eu fusesem repartizat profesor, după terminarea facultății, în 1979. După revenirea mea la Cluj, în 1982, corespondența noastră s-a rărit, fără să pot spune de ce, deşi dovezile de prețuire din partea mea față de marele savant au continuat să se manifeste. În 1983 l-am felicitat cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 95 de ani. Am organizat, la Şcoala „Ion Creangă” din Cluj-Napoca, unde funcționam, un medalion omagial Iorgu Iordan (când medalioane omagiale nu se puteau dedica decât lui Nicolae Ceauşescu!), i-am organizat, în holul şcolii, o vitrină fotodocumentară etc. Probabil că dorința de a finaliza cele trei „proiecte” despre care vorbeşte în interviul din 1980 (rescrierea volumului III din Memorii, finalizarea Dicționarului numelor de familie româneşti şi a Istoriei limbii române) l-au fãcut să se retragă tot mai mult din viața publică – ultimele două proiecte fiind finalizate şi publicate în 1983.
Nu este exclus ca problemele vârstei înaintate să le fi inclus şi pe cele legate de sănătate. Trebuie admisă şi varianta interceptării, de către Securitate, a corespondenței sale primite şi trimise, cum s-a întâmplat şi în cazul altor intelectuali (Geo Bogza, de pildă, care se şi plânge, într-o scrisoare către Teofil Răchițeanu, de această problemă – cf. Geo Bogza, Rânduri către tineri scriitori ardeleni. (Scrisori şi telegrame trimise de Geo Bogza lui Teofil Răchițeanu, Ilie Rad şi Viorel Mureşan, în anii 1973-1991). O carte gândită şi realizată de Ilie Rad, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p. 8).
Scrisorile sunt interesante, pentru că pun în valoare câteva laturi ale personalității lui Iorgu Iordan, valori în care acestea credea (omenie, bunătate, generozitate, spirit de dreptate, sinceritate, sensibilitate, dragoste de adevăr). Încă de la început, Iorgu Iordan se arată un om extrem de prudent în afirmații, dată fiind atmosfera politică de la noi (pe care o numeşte, eufemistic, „atmosferă spirituală”). „Țărănismul” său este afişat şi acum, subliniind că tot „ceea ce are poporul român mai valoros în ceea ce priveşte cultura (cu toate ramurile) este aproape în întregime creația țărănimii noastre”.
Pe măsură ce relațiile dintre noi au devenit tot mai calde (a se vedea trecerea de la „Tov. Radu-Nandra” la „Stimate tov. Radu-Nandra”, apoi la formula definitivă de adresare: „Iubite tov. Radu-Nandra”), tonul rezervat al primelor scrisori este abandonat.
Iorgu Iordan rămâne „un mare caracter”, ca să îl cităm pe G. Călinescu, cel care i-a dedicat piesa Şun sau Calea neturburată.

 

 

1. „Nu există, de-a lungul lor, absolut nicio greşeală de tipar”

 

[Bucureşti], 15 IV 1979

Iubite tovarăşe Radu-Nandra,
Îți mulțumesc călduros pentru cele două exemplare din Echinox, cu interviul meu1.
Țin să te felicit sincer şi, prin d-ta, să felicit tipografia, pentru modul impecabil în care au apărut spusele mele.
Nu există, de-a lungul lor, absolut nicio greşeală de tipar, oricât de mică, fapt cu totul ieşit din comun, la noi şi în ziua de azi. (Aş preciza, mai ales, la Bucureşti.)
Aştept cu oarecare nerăbdare „luările de poziție”, îndeosebi din partea celor vizați2.
Cu urări de sănătate şi de succes în continuare,
Iorgu Iordan.

 

 

Note şi comentarii
1. E vorba de interviul Cu acad. Iorgu Iordan: „Cel mai mare om de ştiință, scriitor sau artist îşi pierde în ochii mei stima şi respectul la care are dreptul, dacă nu este şi OM”, în Echinox, nr. 1-2, 1979.
2. Nu a fost nicio „luare de poziție”, în urma publicării intreviului.

 

2. „Universitatea din Timişoara este, cred eu, superioară celei din Cluj, în domeniul lingvisticii şi, poate, al filologiei”

 

Bucureşti, 18 XII 1979

Iubite tov. Radu-Nandra,
Mulțumesc călduros pentru revistă1. Când am văzut, pe plic, că ai expediat-o din Timişoara, m-am gândit, şi-mi pare bine că n-am greşit, că ai obținut un post în capitala Banatului2. Te felicit din toată inima pentru acest succes, aş spune surprinzător, bineînțeles, nu din cauză că n-ai merita să lucrezi într-un centru intelectual important, ci fiindcă asemenea… greşeli (administrative) se întâmplă foarte rar în zilele noastre3. Am primit apoi scrisoarea d-tale, care confirmă presupunerea mea. Dată fiind pasiunea d-tale, serioasă, adică de durată, pentru studiu, îmi permit să te sfătuiesc într-un anumit sens, acela care mi se pare mie cel mai indicat pentru dezvoltarea d-tale ştiințifică.
Universitatea din Timişoara este, cred eu, superioară celei din Cluj, în domeniul lingvisticii şi, poate, al filologiei. Un lingvist serios este, mai întâi, Ştefan Munteanu, bine informat şi în ce priveşte concepțiile şi metodele moderne, fără exagerările altora. G.I. Tohăneanu este un excellent stilistician, care îmbină cu succes cercetarea stilistică în felul cum o fac eu în Stilistica limbii române, cu analiza stilistică a textelor literare, pornind însă nu de la „figuri” de stil, ci de la fapte de limbă. Ar fi bine să te prezinți lor, cu un prilej oarecare, potrivit (poate la vreo sesiune sau chiar la orele lor de consultație4). Cred că există la Timişoara, organizat tot de către Universitate, un cerc de studii sau un „cenaclu”, cum i se spune mai des.
Recenzia d-tale5 despre Articole politice mi-a plăcut prin justețea în interpretarea activității mele publicistice, lucru destul de rar (nu din cauza dificultăților „obiective”, ci din superficialitate şi lipsă de temeinicie a celor mai mulți oameni de azi).
Îti doresc sănătate deplină, ca să poți lucra cu folos şi pentru alții şi pentru d-ta însuți.
Cât priveşte succesul, sant sigur că-l vei avea din belşug. Eşti aproape singurul tânăr licențiat, care vorbeşte cu bucurie şi cu dragoste despre „meseria” de profesor. Singur dintre atâția alții, pe care îi cunosc de aproape, cei mai mulți chiar foşti studenți ai mei.
Iorgu Iordan

 

 

Note şi comentarii
1. Îi trimisesem lui Iorgu Iordan, de la Timişoara, un exemplar din revista Echinox, în care publicasem o recenzie la cartea sa, Articole politice, Editura Politică, Bucureşti, 1979.
2. În vara anului 1979, la terminarea facultății, a avut loc repartiția centralizată, iar eu am prins un post de profesor, la două şcoli generale din Timişoara.
3. Iorgu Iordan se referă la faptul că, în perioada respectivă, posturi vacante în învățământ se găseau aproape exclusiv în zona rurală.
4. Din păcate pentru mine, l-am vizitat doar pe profesorul G.I. Tohăneanu, nu şi pe Ştefan Munteanu (1920-2012), cu care am făcut un schimb epistolar, fiindcă îi citisem cu interes volumul Scrisori vieneze, Editura de Vest, Timişoara, 1993, după ce eu însumi fusesem la Viena şi publicasem volumul Peregrin prin Europa. File de jurnal: Viena, Praga, Varşovia, Budapesta. Cuvânt înainte de Constantin Ciopraga, membru al Academiei Române, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucuresti, 1998.
5. Ilie Rad, Iorgu Iordan – Articole politice, în Echinox, nr. 8-9, 1979.

 

3. „Din păcate, țărani de aceştia nu mai prea avem”

 

Bucureşti, 11 II 1980

Iubite tov. Radu-Nandra,
Ca toate scrisorile d-tale, şi ultima, primită la timp, dar… amânată de mine, din tot felul de cauze, m-a interest foarte mult. Totdeauna pui „probleme” de ordin general, ca să nu spun teoretic, şi le prezinți serios, ca un om care gândeşte şi se osteneşte să le şi rezolve.
Îmi place „țărănia” d-tale, care dovedeşte că nu te-ai îndepărtat (şi sânt convins că nu te vei îndepărta) de obârşia d-tale. Această plăcere de natură etică are şi un substrat personal. „Țăran” am rămas şi eu în esență, cum cred că rezultă din tot ce am făcut în lunga mea viață1. Voiam să spun că am rămas, în linii mari, modest şi simplu, păstrând, chiar în momente de „mânie” întemeiată, buna cuviință a țăranului nostru, aş adăuga „de pe vremuri”. Căci, din păcate, țărani de aceştia nu mai prea avem, şi nu prea târziu, ei vor dispărea cu totul.
Ceea ce spui despre „insensibilitatea” țăranului la „frumusețile” naturii este foarte just. Constatarea a făcut-o, la noi, Ibrăileanu, pornind de la Creangă. (Călinescu a repetat, în felul său original, această constatare, ca şi explicația dată faptului.) „Natura”, ca fenomen estetic, este, cred, o descoperire a lui J.J. Rosseau. (Poate că înaintea lui se găsesc unele lucruri asemănătoare la unii scriitori englezi, contemporani sau înaintaşi, cu puțin, ai lui.) Cine trăieşte în natură, ca țăranul, se confundă cu ea sau în ea şi n-o observă. Citadinul rămâne extaziat, când o vede, fiindcă, în mod obişnuit, trăieşte departe de ea. La englezi, aş invoca industrializarea relativ timpurie a țării lor, iar la francezi, raționalismul, care „usucă” sufletul, deşi, altfel, îl ajută să vadă limpede şi să judece la fel.
În scrisoarea d-tale mi-a plăcut foarte mult ceea ce spui (şi mai ales cum spui) despre soția d-tale. Doresc din toată inima să capete repartizarea la care vă gândiți amândoi şi să vă stabiliți definitiv acolo unde vă îndeamnă inima şi interesele profesionale2.
Cu cele mai bune urări de sănătate d-tale şi soției,
ss Iorgu Iordan

 

 

Note şi comentarii
1. În 1980, Iorgu Iordan avea 92 de ani, murind în 1986, la vârsta de 98 de ani.
2. În 1979, eu am fost repartizat la Timişoara, iar în 1980, soția a primit repartiție la Cluj-Napoca. În cele din urmă, ne-am stabilit în municipiul de pe Someş.

 

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg