Numele poetului Ștefan Aug. Doinaș îmi era cunoscut încă din anii de liceu, pentru că celebra sa baladă, Mistrețul cu colți de argint, era inclusă în manualele noastre școlare. La facultate, în cadrul cursului de literatură română contemporană, poetului i se acorda toată atenția pe care o merita. Și în atmosfera revistei Echinox, al cărei redactor eram, Ștefan Aug. Doinaș se bucura de o reală apreciere, colaborând la revistă și fiindu-i recenzate în paginile acesteia cărțile recent publicate. Îi apăruseră în anii aceia antologia de Versuri, din celebra colecție „Cele mai frumoase poezii” (1973), urmată de volumul de eseuri Orfeu și tentația realului (1974), apoi de volumul Alfabet poetic (1978), cu o prefață de Aurel Martin, în colecția BPT – două semne ale clasicizării unui scriitor.
Așa se face că, în 1979, l-am invitat să țină o conferința la Facultatea de Filologie, invitație pe care a onorat-o cu plăcere, vorbind despre Goethe și filosofia Mumelor, conferință al cărei text a fost publicat apoi în volumul Lectura poeziei. Urmată de Tragic și demonic (1980), cu un titlu ușor schimbat: Goethe, mitul Mumelor, Blaga.
L-am mai întâlnit pe Ștefan Aug. Doinaș o singură dată, într-o stație de metrou din București, după ce devenise o persoană publică și mai cunoscută: senator în Parlamentul României, din partea Partidului Alianța Civică (1993-1996), membru al Academiei Române, redactor-șef al revistei Secolul 20 (devenită Secolul 21) etc. Îmi amintesc că s-a bucurat de scurta întâlnire cu mine, iar până la venirea metroului, am discutat despre viata literară clujeană.
La 25 mai 2002, am aflat trista veste a morții poetului Ștefan Aug. Doinaș, la Spitalul Fundeni, în urma unei operații, la vârsta de 80 de ani. A doua zi am fost șocat să aflu știrea că soția sa, cunoscuta balerina Irinel Liciu, n-a putut suporta pierderea omului pe care l-a iubit o viață întreagă. (Întrebat, într-un interviu, cu ce compensează faptul că nu avea copii, Doinaș a răspuns: „Cu silueta soției mele!”) A doua zi, deci, după moartea soțului, în 26 mai, Irinel Liciu „s-a întors de la spital, s-a îmbrăcat elegant și a scris pe una din filele neterminate, lăsate de poet, un cutremurător mesaj de adio: «Domnul și Dumnezeul meu, iartă-mă! O prea mare iubire ucide.» A luat apoi un pumn de somnifere, s-a așezat în pat și a plecat după omul ei drag, la doar 74 de ani.” (Ramona Zaharia, B1TV, 25 mai 2020)
Scrisoarea de față a fost prilejuită de solicitarea pe care i-am adresat-o poetului, și anume de a scrie un text, de mână, un fel de tabletă, de o pagină, pentru rubrica „Autograf”, pe care o inițiasem în revista Excelsior, pe care o editam atunci. Tableta a fost publicată în numărul 8, din 1995, al revistei Excelsior. Pentru că este foarte puțin cunoscută, o reiau aici:
Un loc geometric al spiritului
și al inimii
Într-o lume ca a noastră, în care aproape clipă de clipă te întâlnești cu cine vrei și cu cine nu vrei, prin radio și televiziune, din goana mașinii, în tren sau în avion – o revista se constituie ca un extrem de discret mijloc de a te întâlni numai cu cine dorești: îți alegi din sumar exclusiv ceea ce te interesează, niciun autor nu te trage de mânecă, niciun poet nu te obligă să-i citești mai mult de un vers, dacă nu-ți place, nicio opinie nu te silește să ripostezi pe loc. Toate acestea, în schimb, îți oferă – prin intermediul unei reviste – răgazul și îndemnul de a medita, de a visa, de a simți: în singurătatea aceea extrem de prețioasă în care ești înconjurat de prezența imaginară, dar atât de fertilă, a ființelor și ideilor dragi.
Urez revistei Excelsior, destinată tinerilor care se pregătesc pentu cusrurile universitare, să devină un asemenea loc geometric al spiritului și al inimii: pentru ca cei ce dau să se îmbogățească, iar cei ce primesc să învețe a fi ei înșiși.

Iată acum textul scrisorii, care se vrea și un discret omagiu adus poetului, de la a cărui naștere s-au împinit, la 26 aprilie a.c., 100 de ani, iar la 25 mai, 20 de ani de la moarte.

București, 13 nov. 1994
Stimate Domnule Profesor,
Vă rog să fiți îngăduitor față de întârzierea cu care vă răspund. Diverse ocupații, cel mai adesea nesemnificative, ne împiedică uneori să ne comportăm așa cum am dori.
Vă trimit alăturat textul scris de mână solicitat1. Sper să îndeplinească toate condițiile pe care mi le-ați anunțat.
Vă mulțumesc călduros pentru întreaga atenție pe care mi-o acordați2, vă asigur de profunda mea stimă și vă urez să reușiți tot ce întreprindeți în beneficiul culturii noastre.

 

Cu prețuire,
Ștefan Aug. Doinaș

 

 

Note și comentarii
1. E vorba de tableta solicitată, publicată mai sus.
2. Poetul are în vedere, probabil, și faptul că, în urmă cu vreo 15 ani, îl invitasem la o conferință, la Cluj, în cadrul ciclului de conferințe „Mărturia unei generații”, unde a vorbit despre Goethe și filosofia Mumelor.

 

 

(Episodul următor: Scrisori de la Paul Cornea)