Pe Al. Dima l-am cunoscut grație profesorului Liviu Rusu, cu care era bun prieten.
Am avut o întâlnire cu profesorul Dima, într-o camera de la fostul Hotel Astoria din Cluj-Napoca, în vederea participării la ciclul de conferințe „Mărturia unei generații”, pe care îl organizam, student fiind, la Facultatea de Filologie. Lucrările sale îmi erau conoscute, fiindcă figurau în bibliografia multor cursuri (folclor, literatură universală, estetică etc.). Ştiam că a absolvit liceul în oraşul natal, Turnu Severin, urmând apoi cursurile Facultății de Litere şi Filosofie la Universitatea Bucureşti (1925-1929). Se specializează în filosofie şi în limba şi literatura italiană. După câțiva ani de profesorat în provincie (Râmnicu Vâlcea, Sibiu), se specializează în estetică, etnografie, istoria artelor, la Berlin (1936-1937) şi München (1938-1939). În 1938 îşi ia doctoratul în filosofie la Universitatea din Bucureşti, cu o teză despre Conceptul de artă populară, care va fi tipărită în 1939. După un stagiu ca lector de limba şi literatura română la Viena (1942-1943), devine suplinitor (1944), apoi titular (1945) al Catedrei de Estetică Literară la Facultatea de Litere din cadrul Universității din Iaşi. Din 1948, până în 1966, ține la Iaşi cursuri de teorie literară, literatură universală şi comparată, fiind unul dintre cei mai apreciați profesori ai facultății. Începând cu 1966, îi urmează lui Tudor Vianu la şefia Catedrei de Literatură Comparată şi Universală din cadrul Universității Bucureşti. Între 1967 şi 1973 a fost şi directorul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”.
Al. Dima s-a remarcat ca unul dintre cei mai competenți esteticieni, teoreticieni şi comparatişti, prin lucrări de calibru precum Gândirea românească în estetică (1943), Domeniul esteticii (1947), Conceptul de literatură universală şi comparată (1967), Principii de literatură comparată (1969), Aspecte naționale ale curentelor literare internaționale (1973) sau Viziunea cosmică în poezia românească (apărută postum, în 1982). În Istoria sa, din 1941, G. Călinescu îl numeşte „cultul profesor Al. Dima”. Membru corespondent al Academiei Române (din 1964) şi membru fondator al Academiei de Ştiințe Sociale şi Politice.
În calitate de preşedinte al Comisiei Superioare de Diplome (care avea rolul actualului CNADTCU), a respins de la confirmare câteva teze, creându-şi mulți adversari.
După Revoluția din decembrie 1989, profesorului Al. Dima i s-au reeditat două cărți: Domeniul esteticii: privire sintetică introductivă. Ediție îngrijită, studiu introductiv, tabel cronologic şi indice de nume de Petru Ursache, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 1998, respectiv Gândirea românească în estetică. Aspecte contemporane. Ediție îngrijită, prefață, note şi referințe de Mircea Muthu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003.
Cele două scrisori pe care mi le-a trimis sunt prilejuite de invitația mea de a ține o conferință la Cluj, în ciclul de conferințe „Mărturia unei generații”.

 

1. „Felicit colectivul de conducere şi pe d-ta inclusiv”

 

[Bucureşti], 28 iulie 1978

 

 

Stimate coleg,
Mulțumesc pentru Echinox1 (mai 1978), pe care-l găsesc cu greu aci1 şi care mi-a pricinuit vaste satisfacții.
Felicit colectivul de conducere şi pe d-ta inclusiv, observând nivelul remarcabil al revistei, în raport cu celelalte periodice studențeşti2.
La toamnă voi reveni la Cluj, la un doctorat3, şi ne vom revedea.

Al d-tale, cu salutări cordiale,
Al. Dima

 

 

Note şi comentarii
1. Revista Echinox se tipărea la Cluj, se difuza şi prin Rodipet, dar o bună parte din tiraj se trimitea unor personalități culturale din țară.
2. Comparativ cu Opinia studențească (Universitatea din Iaşi) şi Convingeri comuniste (Universitatea din Bucureşti), revista Echinox se detaşa prin accentul pus pe fenomenul cultural şi evitarea, atât cât se putea, a imperativelor politice ale vremii. Era singura publicație din spațiul românesc, care nu avea pe frontispiciu lozinca „Proletari din toate țările, unițivă!”.
3. În toamna anului 1978, profesorul Al. Dima a revenit într-adevăr la Cluj, pentru teza de doctorat a lui Vasile Voia, coordonată de prietenul său, Liviu Rusu. Titlul tezei: Mitul poetului şi semnificația artei în opera lui Novalis şi repercusiunile lor asupra poeziei şi teoriei poetice moderne europene. Reflexele lor în literatura română.

 

 

2. „Apreciez, în mod deosebit, spiritul şi năzuințele d-tale alese”

 

[Bucureşti], 23 septembrie 1978

 

 

Stimate coleg,
Mulțumesc mişcat pentru frumoasa d-tale epistolă1. Apreciez, în mod deosebit, spiritul şi năzuințele d-tale alese.
Primesc, fireşte, amabila invitație2. Voi avea la dvs. un doctorat, probabil prin noiembrie (împreună cu prof. Liviu Rusu) şi voi răspunde atunci invitației. Rămâne să ne mai înțelegem în preajma datei respective3.

Cu sinceră prețuire,
Al. Dima

 

 

Note şi comentarii
1. În scrisoarea pe care i-am trimis-o profesorului Al. Dima, lăudam meritele culturale ale generației din care făcea parte.
2. Îl invitasem să suțină o conferință în cadrul ciclului de conferințe „Mărturia unei generații”, la care au participat nume importante ale culturii române: Liviu Rusu, Iorgu Iordan, Edgar Papu, Ion Zamfirescu, Al. Rosetti, Al. Paleologu, Ştefan Aug. Doinaş, Constantin Ciopraga, Nicolae Balotă, Bartolomeu Anania ş.a.
3. Din motive pe care nu mi le amintesc, Al. Dima n-a mai susținut conferința cu ocazia doctoratului din noiembrie 1978, iar la 19 martie anul următor va înceta din viață.

Episodul următor:
Scrisori de la Traian Furnea