Sorin Purcaru, cunoscut sculptor și grafician, gălățean adoptat de „dulcele târg al Ieșilor” și călător – cu expozițiile sale – prin toată Europa, a dezvoltat un limbaj plastic al Imaginarului, un bestiar unic, o mitologie proprie populată de eroi și de anti-eroi deopotrivă, de Centauri și Centaurese, de Animale Fantastice și Imposibile, de oameni-instalație și de oameni-ciudățenii.
Arta sa e singulară și surprinzătoare, atât în sculptură, prima și marea sa iubire, cât și în grafică, o tehnică de expresie pe care, de câțiva ani, o folosește pentru ușurința exprimării și pentru plăcerea pe care i-o dă folosirea culorilor.
Universul lui Purcaru, organizat ca un periplu în lumea fanteziei umane raționale și iraționale deopotrivă, poate părea un mozaic de piese aparținând unor paradigme diferite, amestecând arhetipuri vechi, uneori cu conotații istorice, cu elemente foarte moderne și inserând aproape întotdeauna sensuri abstracte lucrărilor sale figurative. Membrele subțiri ale personajelor sale sunt o sugestie clară a fragilității compensate de posturile dinamice, cu mișcări ample sau de elemente geometrice imprevizibile.
„Îmi place să observ realitatea obiectivă prin oglinda propriei subiectivități», declară Purcaru, invitat cu o „personală” la prima ediție a Bienalei Albastre din Brașov, Hronicon. Deopotrivă prolific și inventiv în sculptură și grafică, Purcaru propune, în expoziția Despre Cărți și alte Delicii, o analiză a relației sale cu semnele, temă predilectă și recurentă a artistului profund preocupat de construcția unui cod singular, care să faciliteze transferul mesajului său către public.
Avangardist al reciclării și refolosirii elementelor metalice vechi, uneori aparținând unor obiecte sau instalații eminamente utilitare, totuși înzestrate, în viața lor anterioară, cu virtuți estetice exhibate sau implicite, alteori obiecte ale căror valențe estetice sunt cel puțin egale valorii lor utilitare, Purcaru le grefează în trupurile eroilor săi: piese industriale sau de serie, care păstrează însă elemente de individualitate – inscripții personalizate, lovituri sau zgârieturi, urme de uzură indicând o istorie personală, dar și o valoare simbolică, marcată de trecerea timpului. Aceste implanturi mecanice, aparente ornamente pe trupuri umane sau de animale, sunt nobile excrescențe cu roluri noi: vechi clanțe de alamă devin aripi sau membre, minuscule cutii de bijuterii devin sipete de păstrat amintiri și sentimente, clopote de diferite dimensiuni devin „organe de rezonanță”, plăci metalice devin platoșe, scuturi și creste, chei strâns sudate împreună se transformă în grele mecanisme de zbor. În mod paradoxal, aceste elemente nu strivesc siluetele elongate de bronz sau oțel inoxidabil, ci deschid cartea unor numeroase interpretări, la a căror descifrare artistul alege să nu participe, deși nu verbul îi lipsește.
Din prima categorie, cea a obiectelor primar utilitare, fac parte și literele de plumb folosite până în urmă cu câteva decenii la linotipuri, inserate de artist în cea mai recentă serie de lucrări, de la Alter Ego la Strigătul. Aceste litere au, în compozițiile volumetrice ale lui Purcaru, valențe simbolice explicite și implicite deopotrivă. Semnificația lor explicită este legată de efortul de a transmite un mesaj dual al comunicării – cel frust, vizual, nemediat de semnificațiile limbajului, și cel codat, încapsulat în semne și litere, mediat de înțelegerea noastră comună. Înțelesul implicit al prezenței literelor în compoziție poate fi declinat în multiple feluri: de la plăcere – plăcerea actului de a citi, imersat într-o poveste stimulatoare pentru intelect și imaginație, plăcerea descoperirii prin cuvânt, plăcerea senzuală a mirosului de hârtie și cerneală pe care o oferă pagina tipărită, până la constrângerile determinate de comunicarea scrisă – nevoia de concizie, de claritate, de ordonare a universului interior.
În opera artistului, interacțiunile dintre grafică și sculptura în metal sunt rezultatul direct al unei determinări subtile și reciproce. În ultimii ani, a apelat la arta grafică și, în sculptură, la oțel, oțel inoxidabil și bronz, căutând plasticitatea pe care lemnul, prima sa iubire, i-a negat-o – o plasticitate de care Purcaru are nevoie ca de aer pentru a se putea exprima liber. Arta sa are nu doar nerv, are sensibilitate ludică și un umor sănătos, pe care artistul nu-l ascunde, ci dimpotrivă, îl exhibă, cu riscul de a părea superficial. Sorin Purcaru percepe actul artistic ca fiind declinarea nesfârșită a unor modalități de expresie și viziuni subiective care exprimă și provoacă emoție. Relativ imun la încercările de interpretare a lucrărilor sale, artistul își lasă – și lasă privitorului – libertatea de a-și lămuri jocul înțelesurilor.
Până pe 20 noiembrie, puteți să ii vizitați expoziția personală de sculptură și grafică Despre Cărți și alte Delicii în Librăria Humanitas (casa Albrich-Hiemesch) Brașov, în cadrul manifestărilor Bienalei Albastre, Hronicon 2019. Între 20 noiembrie și 20 decembrie, îl găsiți cu o expoziție personală, Patos și Logos, la Muzeul de Artă Vizuală din Galați.