Ritmul operei brâncușiene de la „Arcinna Daciei” (Târgu-Jiu, azi!) este aproape de lungimea diametrului unei celule din Fagurele natural al Albinei, adică 5,69 (milimetri)!… Repetarea din Ritualul Mistic al Fagurelui Celestei Albine o regăsim în Alfabetul Mirunii (Da, Mirunii!) brâncușiene!… „Quod erat demonstrandum”!… despre Armonia din Limba Harului.
Vorbeam mai sus de „Pasul” aproximativ, însă Magia Oglinzii Icosaedrice brâncușiene ne revelează unul al proximității prin formula: Radical din 20Φ = 5,6886… Unde 20Φ este 32,36 (A Cincea Frecvență armonică a Pământului din cele Șapte, prima, fundamentală, fiind „Frecvența Schumann” – 7,83 Hz -, întâlnită în dansul și cântecul Șamanului). Astfel, coregrafia „Înălțimilor la Cer” a celor Trei opere de la Târgu Jiu apare:
Înălțimea „Coloanei”: 20Φ împărțit la „1,11” va fi de 29,1246117975…metri.
Înălțimea „Porții”: √20Φ deîmpărțit la „1,11” va fi de 5,12 metri.
Înălțimea „Mesei”: √20Φ deîmpărțit la „1,11” totul, la rându-i, deîmpărțit la √20Φ cu rezultatul de 0,90 metri. adică (√20Φ /111)/ √20Φ.
Care este deslușirea acestui „Pas/Puls/Frecvență” între cele Trei Opere de √20Φ = 5,6886?… Sau, în pătratul său, de: „32,36!”…?…. Răspunsuri sunt:
– O secvență a replicii la Întrebarea Sphinxului: „Întoarcerea”, în sens invers, prin „3.2.4.”.
– Icosaedrul lui Platon, în fond, eneada icosaedrică ce tinde la Decada sferică.
– Vezi Templul Minervei din Roma, unde acest „20” stă în pentada repetată de patru ori.
– Levitația Înțelepților din Shambala, ca slăvire a Soarelui, se face la 20 de „coți” de la sol.
– Templul egiptean al Decadei.
– Omul pentadic al celor patru elemente (Agrippa von Nettesheim!).
– Φ este numărul prin care frumusețea Pentadei intră în Ordinea Lumii.
– 86.400: 432 = 20. (Unde 4.2.3. e chiar Tăcerea din Întrebare!). Secundele zilei în Ziua Clipei (86.400)… Timp în care Lumina parcurge în Apele de Sus 25.920 x 10 la puterea a 7-a, km… Anul lui Platon Într-o Zi…
– Φ face consonanța între ritmul (euritmul!) operei și Adâncul Ritm al Genezei.
– Φ, prin tăcerea sa, impune „calmul vibrator” al hiero-gliptiei.
– Raportul între suprafața „Curții Cortului” și aceea a „Cortului Întâlnirii” în Testament.
– Naosul catedralelor gotice ținea seama în proporțiile sale atât de pentadă cât și de cele 20 repere, cercul împărțit în 20, fiecare unghi având 18 grade, adică cifra înălțimii „Trestiei de Aur”.
Și, ca o Corolă divină, această Constantă a Frumuseții sau Constanta omorfogenetică a hierokaliei (notată cu „I”!), „5,6886…”!… ori √20Φ, sau 2√5Φ, sau 10√Φ/√5. sau o aflăm în modelul theometric al Celor Șapte Zile ale Creației din „Sămânța Vieții”:
– Ziua Întâia!… Vidul (sunyata), Spiritul, Nesfârșita Energie se veghea pe sine în Punct… Deodată, într-o veșnicie, Totul este să fie în toate… Cuvântul se materializează vibratoriu. Punctul se propagă în Cerc (Sferă). Monada!… Materializarea de care aminteam presupune Pătratul/Echerul… Așezarea diafană a Cercului într-un Pătrat, unde raportul desfășurării între Pătrat și Cerc este de Patru supra „Π”, adică √Φ, este Cheia Originară… Așa se strămută, ca Dintâi, eternul Ritm al Frumuseții Genezei, prin acest Radical din Secțiunea de Aur…
– Ziua a Doua!… În cadrul Cercului Întâi, din Punctul – Centru, Divinul se translează pe un punct al circumferinței și reiterează cea ce a făcut deja în stadiul primei Zile, adică întemeiază un nou Cerc. Se înfiripează, ca relație între cele Două Cercuri ce au fiecare centrul fixat pe circumferința celuilalt, Vesica Piscis… Aici și acum se ivește un dublu legământ cu o natură identică a două brațe ce formează un „X”, o Cruce, mai târziu asimilată în istoriile lumii drept Crucea Sfântului Andrei. Aceste segmente de linii fac legătura unul, între punctul cel de jos al Întâiului Cerc și punctul cel de sus al celui de-al Doilea Cerc, iar celălalt, între punctul cel de jos al celui de al Doilea Cerc și punctul cel de sus al Cercului Prim. Oricare dintre ele are lungimea raportată la raza cercurilor de √5! Iar „√Φ” este Linia ce face legătura dintre Vârful terminal al lui √5 (dreapta-sus!) și Vârful „Vesicei Piscis” formate din Cercurile Creației exterioare imediat următoare (vezi Desenul no: 4!). Deci, Totul, prin această magie, se perindă afară și înăuntru într-o oscilație a lui Doi înmulțit cu Radical din Cinci, polii amintiți ai Crucii, sub prezența Spiritului, radicalizat în Sectio Aurea. Prin urmare, ajungem la Modelul Theometric al Frumuseții Facerii: I = 2√5Φ, adică și la brâncușianul, (și nu numai), „5,6886…”! altfel spus √20Φ… sau 10√Φ/√5. Prin acest„I” vom înțelege ecuația Energiei Genezei: E = A/I, unde E=10Φ.
– Ziua a Treia!… Hierokalia Creației continuă întemeiată pe acest Tipar, unde „Doi” reprezintă Simetria (armonia, concordanța diadică), √5 înseamnă puritatatea Quintesențială, osialitatea, iar √Φ semnifică Proporția dintre Parte și Întreg. Așadar avem Cheia Frumuseții: I= 2√5Φ… Am ales litera „I” pornind de la numele Iahwe. Sau „I” de la numele Ioana!… Vorbind despre o unitate dintre Simetrie, Puritate Quintesențială și Proporție între Parte și Întreg, vorbim așadar despre Frumos, Adevăratul Frumos!
– Ziua a Patra, Ziua a Cincea, Ziua a Șasea și Ziua a Șaptea… Spiritul continuă Omorfogenia Oului Vieții în cele Șapte Cercuri/Sfere!… Iar unitatea este Degetul hermesian, unde 5,6886… = 1,875 la Puterea a Doua x Φ. De aici putem, în sfârșit, să deslușim taina Închinării cu Trei Degete (1,875 x 3 = 5,6250) prinzând mângâietor între ele osebirorul divin ce părea a lipsi până la 5,6886…, anume 0,0636, care ține însemnătatea lui de Trei ori Șase ce stă în Cerul „6.6.6.!, Numărul „Fiarei”, tradus greșit până acum, astfel, căci vorbim categoric despre „Ființa lui Ra”, Fi-i-Ra!… și nu despre o stihie… Revenim la formula esențială: E=A/I, unde I=2√5Φ, iar A = „2×46” (El și Ea!). Deci, Substanța spirituală (E, 10Φ) intră în Creație prin Vibrație și Frecvență.

(Desenul no: 6, „Geneza Frumuseții” pornind de la Punct prin cele Șapte Cercuri/Zile sub Tiparul divin: I=2√5Φ sau… 10√Φ/√5). În acest Desen al reprezentării Facerii observăm „cârligul” Literei Ebraice „Vav” alcătuit din linia lui „√5” și aceea a lui „√Φ” în cele Șase culori. Litera „Vav” apare în Tetragramaton, unde, ca unificatoare, în coincidentia oppositorum, leagă pe cei Doi „He” din „Iod-He-Vav-He”. Este semnul ce schimbă trecutul în viitor și viitorul în trecut.
Această Constantă, I=2√5Φ, formează un Șir asemănător cu acela al lui Fibonacci. Diferența constă în două elemente: 1. Această Spirală „Brâncuși” are libertatea alegerii unei „Baze” de plecare (autonomia dăruită Creatorului uman de către Ziditorul Lumii!) pe care am numit-o prin litera „m” (la Fibonacci ea este Zero). Brâncuși folosește ca „bază”(„m”) pe 90 (înălțimea „Mesei”, știind că „Floarea Vieții” are 90 de petale. De aici pornește Opera!… Șirul brâncușian este: m, m x I, m x I pătrat, m x I la puterea a 3-a… …. m x I la puterea „n”. Acest „n” este la locul metaforic unde: „N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă” (Eminescu, Scrisoarea I-a). 2. La Fibonacci „Frecvența” este „Φ”, 1,618…, iar la Brâncuși este I=„2√5Φ”, adică 5,6886… Precum Spirala lui Fibonacci și aceasta, să-i spunem de acum, a lui „Brâncuși”, poate fi reprezentată grafic. Raportul între „Inima” fibonacciană și aceea a lui Brâncuși ține seamă de Adamul Dintâi (bărbat și femeie!) 2Φ√5Φ… Pe Cer această Spirală a Frumuseții cosmice o putem afla numai văzând următoarea Cale ce își are obârșia în centrul „Pleiadelor”, în Steaua Alcione. Călătoria magică de la Alcyone se intersectează cu: Pleione, apoi cu Atlas, Merope, Electra, Celeano, Taygeta, și Asterope, împlinind prima Spiră. După aceea Spirala continuată în aceeași frecvență/oscilație întâlnește Steaua Alfa din „Taur”, Beta din „Vizitiul”, Beta din „Gemeni” (Polux), Alfa din „Câinele Mic” (Procyion) și face un popas chiar în Casa lui Sirius (Alfa „Canis Maior”). De la Sirius Calea urmează întâlnirile cu „Lepus” (Iepurele), Andromeda, Casiopeea și se apropie fericită de Steaua Polaris, Nordul din Zilele Noastre.
Și încă o minune!… Constanta Kaliogenezei, 2√5Φ, prin urmare 5,6886…, este cea care stabilește și Numărul Cromozomilor din nucleul celulei umane, ca unitate a autoreproducerii, deci a „Refacerii Facerii”. În cazul acesta Divinitatea a hotărât ca „temei” al Șirului Vieții pe „5Φ”, astfel putem desluși mistica formulă: 5Φ x 2√5Φ = 46. Înțelegem prin urmare că Divinitatea, întemeiată pe nesfârșita iubire a lui 5Φ, s-a extras din Lumina Punctului Său, √5Φ, în repetare, în chipul lui Doi, și a Făcut Prima Sferă-Ou, cea a Omului, sub asemănarea Sa (46…= 4 +6… = 10!). De ce 2 x √5Φ?… Întrucât l-a făcut pe Om Bărbat și Femeie, în două fețe („Facerea” 1:27).
Opera, drept Atanor în care Alchimistul Constantin Brâncuși a produs „lapis philossophorum”, pentru cel cei ascultă și văd, pentru înalții demnitari ai Spiritului, dezvăluie că: – Minunea Vieții, Om, ești Tu!… Ea vibrează într-o frecvență divină (1.1.1.!) drept „eteritate hieroglifică” și scapă simțului profan întrucât latența-i energetică este una a Oceanului: senină, desăvârșită și, mai ales, tăcută. Ea nu și-a descoperit toate arcanele, însă, pornind de la credința lui Pitagoras, cu sprijinul numerelor ele pot fi relevate celor înzestrați a le primi. Tema, Forma și, cu osebire, „Sunetul fără de sunet” ale „Trivium”-ului de la Târgu Jiu sunt toate ordonate sub pecetea providentului număr de mai sus. „Portativul” dezvăluie unitatea și armonia într-o cadență „hieratică”, drept focar evlavios al asemănării cu Ființa Supremă a ființării omului și trezește în acesta cunoașterea de sine care, amplificată mistic, duce la aflarea inefabilului. Cum Cel Singur a ales cu fiecare Clipă să se manifeste sub cele Trei universuri deodată ale Unului („1.1.1.”!), prin chiar aceasta El nu mai este „singur”, căci, iată, Omul l-a „repetat” în triada nuntitoare, punând în „Locul Nimicului” iubirea sa vrednică să-l intuiască pe Creator înlăuntrul unei copleșitoare oglindiri a misterului său.
La Constantin Brâncuși, în „Coloana fără de sfârșit”, trunchiul de piramidă îndreptat spre jos (gino-glifa) desemnează pământeanul ce cunoaște spiritul (Sinea își regăsește Sinele), iar partea rectificată spre sus (andro-glifa) înseamnă Spiritul ce recunoaște Omul (Sinele se apropie de Sinea)… Totodată „sigiliul” este o îmbinare între convex (partea de jos, care țintește cu vârful nevăzut spre sus), ce semnifică esența din om (Sinea!) și concav (partea de sus, care țintește cu vârful nevăzut în jos), ce distinge Potirul dornic să primească puterea cerească (Sinele!). Este, în fond, Nunta ce o sărbătorim cu nesfârșitul univers, ca testament al Cerului cu Pământul. Consecința: „Ceea ce este sus este precum jos”!… pentru a întregi minunea Totului…
Din pătrimitatea pământească să accezi la Treimitatea Punctului, Unului, traversând apa Cunoșterii ce are două maluri, de la Minte la Inima sapientă… Cum: 4 (Patru!) = Π x Rădăcina pătrată a lui „Φ”! Iar: „totul este unu”, multitudinea (modulelor/sigiliilor) rămâne o iluzie… Întrucât, dincolo de himera pluralității stă adevărul unității. Doar Spiritul (Creatorul, deci!) are deschiderea de a face lumea (lumile)…prin a se căuta pe sine, prin a se sacerdo-glifiza.
Căci prin Om este „Cel ce este”. Frumusețea Columnei se sprijină pe Sensul său, care stăruie în cunoașterea luciferică înseși a Frumuseții divine, unde grația feminină și intuiția masculină stabilesc „acordul Androginului”, „împietrind”, asemeni Medusei, pe cei ce privesc doar și „protejând” magic pe cei ce au trecut „Nilul Vederii”, cei, astfel, ai Clar-vederii!… În simplitatea frumoasă Sculptorul- hieroglif a aflat frumusețea Simplă! Simplitatea Unului!… El, al armoniei, nu sculptează, ci metaglifizează, sacerdo-gliptizează!
În legătură cu „Poarta Sărutului”, (în fond, a Androginului!) amintind de Poarta Zeiței Istar (Babilon) și, cu deosebire, de Poarta Soarelui de la Tiahuanaco (Bolivia) cu cei 16 condori și cele 32 efigii cu figuri umane (sugerând pecetea divină prin Φ), observată din față (dinspre Masa Tăcerii către „Coloana fără de sfârșit”) va revela în vidul dintre stâlpii verticali și arhitrava orizontală de sus o Proporție pitagoreică a „Peștelui” și, cu deosebire, „Crucea”, „Ankh-ul”, astfel: Acest dreptunghi are dimensiunile: înălțimea de aproximativ 3,44 metri, lățimea (de sus, de jos) de 3,07 metri. Imaginar, putem înscrie atât de bine paralel cu pământul, deasupra, cele două cercuri întretăiate ale misticei „Vesica Piscis” ce au fiecare raza egală cu diametrul „Mesei Tăcerii”, adică 2,15 metri (Π supra Φ de înmulțit cu 1.1.1.!). Din armonizarea celor două cercuri se crează „Oul Soter al Metamorfozei”, „Nimbul divin”, „Ovoidul sacru” în care se înscrie „Crucea” formată ca stâlp vertical din lungimea „Ochiului osiris-ian” (aici, 3,7 metri!) iar traversa orizontală a crucii alcătuită din porțiunea lintoului „Porții Sărutului” ce este îmbrățișată de partea de sus a „Elipsei” (aici de 1,023 metri!). Această Cruce poartă adâncul înțeles al Eternei Întoarceri la Cer… Unde o Alta, a lui Sirius, stă amintitoare în Splendoarea Tăcerii…
Așadar, viața și moartea, cerul și pământul, spațiul și timpul se „torc” și se „în-torc” într-un necunten al nemuririi, într-un apurure azi… De amintit e că în „Vesica Piscis” se întâlnesc, sub echilibru, două lumi, două cercuri intersectate astfel ca centrul fiecăruia să se suprapună pe celălalt (perimetru), inspirând Migdala Cosmică ce poate transla Conștiința în altă dimensiune a Iluminării soterice. Ca Tipar al Genezei, ea trece a fi Ochiul Atoatevăzător al lui Osiris (pururea deschis!), „Ihtis”-ul Noului Testament venit să vindece tăierea/mușcarea Mărului.
…(Ioan, 15:11 „V-am spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi și bucuria voastră să fie deplină!”…)
Prin „Poarta Cosmică” de la Târgu Jiu Constantin Brâncuși, cel din anul 1935 După Cristos, vedea Cunoașterea Adevăratei Tradiții de la anul 23.985 Înainte de Cristos, (25.920 – 1935 = 23.985!), când Soarele nostru era în conjuncție și, mai ales, în același loc al lui de acum (dar în timpul de atunci!) cu Soarele galactic dual al său, adică vorbim de Steaua Sirius. De aceea Metafora „modulului” „Coloanei fără sfârșit” conține ca „ceva” trunchiul de piramidă solar (cel de jos cu vârful în sus) și ca „altceva” trunchiul de piramidă sirius-ian (cel de sus cu vârful în jos). Și să nu uităm că lumina face 7 Zile cosmice!… (precum în Geneză!), de la acel Soare galactic dual precesional, ce păstrează amintirea, până la Soarele nostru, ce păstorește, iată, iluzia.
Cei ce merg la Constantin Brâncuși (la Cartea Operei sale) trebuie să respecte sentința lui Platon: „Nimeni să nu intre dacă nu e geometru!”, căci, asemeni Ziditorului Dintâi, și sculptorul, Hiero-gliful, „geometrizează”, adică așează ordine și ierarhii cosmice în veghea Numărului Omului 6.6.6. (drept 18!), (aici, Carul!), cu ajutorul Numărului „Φ”, cel al Armoniei Creației (Vizitiul) și având Călăuză Numărul Numelui, 1.1.1., (Marele Călător!), pe însuși Dumnezeu. Geometrul este doar acela ce a translat „Nilul metafizic” prin parcurgerea unei Căi a Inițierii/Tăcerii spre înțelegerea arcanelor „Zilei”, astfel putând răspunde Sphinxului (cel de la Gizeh!… spre a nu fi confundat cu prescriptura-i elinească): – „Eu” sunt „Tu”! sau „Eu sunt Misterul „!, va să zică: – Pătrimitatea-mi aurorală („Coloana fără de sfârșit”), prin Androginitatea amiezii duale („Poarta Sărutului”) se împlinește, ca Lumină eternă, („Ziua”!) în Triadica sacră a Vesperului („Masa Tăcerii”). Căci „Masa Tăcerii”, ca Roată brahmanică a veșniciilor, e Centrul divin văzut de Trei spițe ale Marelui Timp (12 = 1 + 2 = 3!), adică: „ieri”, „azi”, „mâine” care, aici și acum, stau încremenirii eterne… Ea reprezintă Soarele Crepusculului, forța sapientală (în fond, Soarele de dincolo de soarele himerelor) a Roții/chakra Legii Tăcerii, cea care se „învârtește zăbovind etern”. Amintim că ea învârte doar Cuvântul prin Lege (Zece Porunci!) și crează, astfel, Lumea, însă o face (atenție!) stând, în neclintire apururi, propovăduind cumpătarea spiritului, căci, dacă s-ar roti, fenomenal, ar genera Iluzia, mândria deșartă… În fond, aici și acum, 9 verbe survin (deci, simultan!) în Adâncul Substantiv: Unul, Zece, Tetraktys-ul…
Putem afirma că brâncușiana Citadelă, Piatra sa filosofală, este așezată într-un văzduh al nemărginirii ce-și perpetuează pătrunderea chiar în nucleul ființei celor chemați să asculte văzând. Cheile acesteia sunt, astfel, revelate doar Inimii care a primit înțelepciunea tăcerii și, smerită sub Miracolul Totului, a ajuns în rezonanță cu „Amintirea Dintâi”. Artistul, aici, într-un „somn mângâietor” a ferecat o taină: Omul se va trezi numai prin el însuși. Întrucât, în esență, Creația este spirituală… Este Iubire! Creatorul (G Φ) aseamănă sie Mișcarea în Cadență!…