Motto: „Clasiciştii creatori de statura lui Ştefan Cucu dau şansă oricărei culturi moderne şi ulterioare. Poate mai mult decât
oriunde, culturii române.” (Liviu Franga)

 

Lectura unei cărți incită la o diversitate de abordări tematice, determinate de impactul: autor – mesaj – cititor, din nevoia de a cunoaşte, în mod special, individualitatea şi personalitatea celui dintâi.
Remarcabilă în acest sens este lucrarea Olimpiei Varga – Ştefan Cucu, universitarul și scriitorul, apărută la Casa Cărții de Ştiință, Cluj-Napoca, 2015 (242 pagini), care integrează în circuitul istorico-literar o personalitate distinctă a culturii române.
La cei şaptezeci de ani de existență şi la aproape cincizeci de ani de activitate profesională: didactică, ştiințifică şi literară, conf. univ. dr. şi scriitorul Ştefan Cucu este un nume de referință în lumea cărților, recomandat de originalitatea interpretativă şi creativă, de stilul concis şi solemn, de o imensă bogăție intelectuală şi afectivă, asemănătoare triumfului omului asupra tuturor vicisitudinilor vieții, a omului cu slăbiciuni (care niciodată nu-l pierd) şi cu virtuți (care întotdeauna îl mântuie), de erudiția care, convertită într-un protocol imperios, lămureşte probleme neelucidate sau controversate.
Această carte este o (re)scriere a identității culturale, pe care doamna dr. Olimpia Varga o realizează sub semnul receptărilor deosebit de favorabile, constituite în articole consistente, ce aduc importante contribuții în exegeza operei lui Ştefan Cucu.
„Muzeul sufletului” – poemul care deschide cartea, scris în tehnica sonetului, invită cititorul la meditație şi (de ce nu?!) la căutarea şi găsirea propriei identități, a sensului vieții în Cuvânt: „De vrei să-nnobilezi umila-mi viață,/ Cu inima semnează o postfață!”
Domeniile pe care le abordează Ştefan Cucu în volumele publicate, în articole, studii şi eseuri sunt deosebit de variate: arheologia şi istoria veche a Dobrogei, bibliologia, civilizația greco-romană, dreptul roman, filologia clasică, istoria, limba elină, limba latină, literatura comparată, literatura latină, literatura română, paremiologia, teologia.
În domeniul creației literar-artistice a cultivat: poezia, portretul literar, romanul, teatrul în versuri, memorialistica, aforistica.
Dr. Olimpia Varga, Universitatea „Ovidius”
din Constanța, în Cuvânt înainte, mărturiseşte că a încercat să caute şi să adune în acest volum „cu sprijinul universitarului şi scriitorului în discuție, aproape toate prezentările, portretele, articolele, cronicile, recenziile, paragrafele din dicționare consacrate activității ştiințifice, didactice şi literare a Domniei Sale, dar, în mod deosebit, cărților pe care le-a publicat de-a lungul anilor. A reprodus, cu unele excepții, materialele «in extenso», întocmai cum au apărut în diferite cărți şi periodice. În foarte puține cazuri este vorba de scurte referiri, de simple menționări ale numelui său într-o ierarhizare valorică şi într-un context mai larg. A cuprins în prezentul volum şi câteva materiale inedite (prezentări critice, extrase din referate etc.), care văd acum pentru prima dată lumina tiparului.”
Am ținut să reproduc aici cu exactitate precizarea antologatoarei cu privire la cuprinsul volumului pentru că lucrarea de care ne ocupăm, în acest context, ceva mai mult, poate fi considerată drept fundamentală, impunând convingerea că tot ce se va scrie de acum încolo va trebui să țină seama şi să pornească de la acest stadiu.
În prefața, intitulată Portretul unui clasicist, prof. univ. dr. Liviu Franga, Decanul Facultății de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea din Bucureşti, oferă cititorilor, după ce fixează „ramele”, „acele câteva tuşe care conturează portretul schițat al unui clasicist din zilele noastre şi din acest – şi nu altul!… – colț al Europei. Voi scrie, aşadar, despre profesorul, cercetătorul-cărturar şi, nu în ultimul rând, din contră – poate surprinzător pentru stereotipul clasicistului, forjat în epoci revolute… – , despre scriitorul Ştefan Cucu. Caz aparte în raport cu mersul tradiției şi, totodată, exemplu ilustrativ, pentru exact această epocă a noastră, de prezență a specialistului în clasicități într-o lume care le priveşte cel mult cu condescendență.”
Prefața este şi o inițiere a celor interesați în cunoaşterea şi aprofundarea problematicii propuse, gândită de un specialist în domeniu şi realizată din unghiul creației.
Pe coordonatele tradiției clasiciste româneşti, concentrate sintetic, se înscrie opera lui Ştefan Cucu, nu numai în ştiințele antichității, căci este doct în limba elină şi în limba latină, ci şi în ceea ce înseamnă spațiul formativ cultural postantic, de la medievalitate până la postmodernitate. Pe bună dreptate, Liviu Franga îl defineşte „emblematic filolog clasic român de azi” şi realizează o clasificare ştiințifică a cărților sale, „utile instrumente de acces direct şi indirect la fundamentele Antichității”: Arheologia şi istoria veche a Dobrogei. Bibliografie adnotată (1985, 338 p.), Manual de erotică. Texte din autori greci şi latini antologate şi comentate (1992, 90 p.), Dicționar explicativ de drept roman. Termeni, principii şi expresii juridice latineşti (1996, 171 p.), Limba latină pentru jurişti. Curs practic (2000, 91 p.), Dicționar român-latin de citate biblice (2000, 177 p.), Cogito, ergo sum. Dicționar de cugetări latineşti şi greceşti comentate (2002, 465 p.)
Dintre contribuțiile istorico-literare, două cărți reprezentative consemnează Liviu Franga: Cursul de istoria literaturii latine Vol. I. De la origini până la Caius Valerius Catullus (1994, 124 p.) şi Literatura latină creştină de la Tertullian la Fericitul Augustin (2003, 200 p.)
De la începutul carierei sale filologice, subliniază prefațatorul cărții, şi până în prezent, Ştefan Cucu, în fiecare an, a susținut cel puțin o comunicare sau a publicat un articol în amintirea lui Ovidiu, pentru care manifestă un adevărat cult. I-a dedicat şi o carte poetului latin, Publius Ovidius Naso şi literatura română (1997, 263 p.)
În ştiința literelor clasice de la noi, Ştefan Cucu marchează un moment reprezentativ prin contemporaneizarea Antichității. Elocvente în acest sens sunt volumele: Actualitatea anticilor. Ecouri ale antichității greco-latine în cultura română şi universală (1994, 137 p.) şi Ecouri ale literaturii latine în spațiul cultural european (2007, 306 p.)
O altă direcție fundamentală în opera lui Ştefan Cucu o reprezintă hermeneutica intertextuală, ilustrată prin două tipuri de cărți rar întâlnite în „bibliografia unui erudit clasicist”: Literatura în Dobrogea. Dicționar biobibliografic. Vol. I – II (1997 – 1999, în coautorat) şi Portrete literare. Scriitori şi publicişti contemporani din spațiul pontic (2002, 227 p.)
„Imaginarul ficțiunii” este o altă formă originală prin care Ştefan Cucu exprimă „trăirea Antichității” şi aici se înscriu cărțile în care cultivă poezia, romanul, teatrul în versuri, portretul literar, memorialistica: Templul cuvintelor, versuri, Constanța, Editura Muntenia, 1993, 45 p., Muzeul sufletului, versuri, Craiova, Editura Reprograph, 2001, 199 p., Ultima zi a unui filosof, roman, Constanța, Editura Ex Ponto, 2007, 194 p., Iubire târzie, roman, Constanța, Editura Ex Ponto, 2013, 160 p.
Portretul clasicistului Ştefan Cucu, realizat prin activitatea ştiințifică şi literară, este pus față în față cu portretul reflectat în oglinzile receptorilor: Constantin Cioroiu, Grațiela Gheorghe, Alina Capelariu, Enache Puiu, Traian Diaconescu, Radu Bărbulescu, Arthur Porumboiu, Vasile Sârbu, Gheorghe I. Tohăneanu, Emil Dumitraşcu, George Sorescu, Marin Mincu, Mihai Duțescu, Valentin Ciorbea, Eugen Vintilă, Marian Barbu, Livia Buzoianu, Nicolae Rotund, Nechita Runcan, Constantin Daba, Florentina Nicolae, Alina Spânu, Aurelia Lăpuşan, Ovidiu Ghidirmic, I. Vieru, Ovidiu Dunăreanu, Constanța Călinescu, Constantin Miu, Ion Roşioru, Dan Negrescu, Marina Cuşa, Cristian Stancu, Laura Cojocaru, Alina Ciufu, Magdalena Vlădilă.
Cele trei anexe cuprind: (1) reproduceri după diplome, distincții, medalii, premii literare şi culturale, (2) schițe de portret şi caricaturi, (3) manuscrise în facsimil.
Această antologie îşi dezvăluie utilitatea ca instrument de lucru necesar pentru cei interesați de receptarea culturii clasice, dar şi pentru a readuce în actualitate forța modelului antic, încununând o îndelungată preocupare şi o evidentă pasiune a eruditului Ştefan Cucu față de problema abordată, relevându-ne, în acelaşi timp, evidenta sa vocație ştiințifică, pedagogică, literar-artistică.
O remarcă pe care o facem în calitate de lectori pasionați este aceea că intelectualul Ştefan Cucu trăieşte cu intensitate în paginile cărții, fiind el însuşi în ipostaza de personaj, desăvârşit conturat, ale cărui întâmplări de viață impresionează puternic. Această trăsătură distinctivă captează interesul cititorului, menținându-i trează în permanență curiozitatea cunoaşterii clasicistului integrat în zona filologică a şcolii româneşti.
Ne alăturăm şi noi celor care-i recunosc meritoriile contribuții sub raportul importanței cunoaşterii ştiințifice, a relației dintre realitate şi ficțiune, dintre experiența directă şi procesul creației, dintre sursele nemijlocite ale oricărei scrieri şi mijloacele de potențare a imaginației.
Prin întregul ei, cartea prezentată devine un argument, dintre cele mai convingătoare, care atestă necesitatea şi importanța lucrărilor monografice (şi considerăm că acest volum este primul pas către o asemenea lucrare), a cunoaşterii totale a omului de ştiință, artă şi cultură.
Sentimentul responsabilității scrisului în fața istoriei culturale şi fermitatea cu care şi-a asumat această hotărâre l-au călăuzit mereu şi n-au permis rațiunilor incidentale să-i sugrume credința fermă în invincibilitatea adevărului.
Un portret ştiințific dinamic, dublat de spiritul literar-artistic în acțiune fac din opera lui Ştefan Cucu revelația cuvântului scris, a cărui însemnătate poate fi şi mai bine înțeleasă prin raportare la predecesori.
Apariția acestei cărți constituie un mare câştig, atât pentru cititorii de specialitate, cât şi pentru ceilalți, fiind nu numai o lucrare de referință, dar şi un document de epocă.