Probabil că în seara aceea „feelingul” meu nu era prea grozav. Motivele? Nu mai știu. Cert este că m-am hotărât să-mi revin apelând la prima mea iubire: cinematografia! Așa că am răscolit câteva minute printre amintirile mele și m-am hotărât: trebuie să fie un film mai special, ceva așa, mai cu „simțire”, o poveste frumoasă de dragoste. Și atunci, m-am gândit la Fata fără zestre! L-am mai văzut-o de vreo două ori, așa că știam cum va decurge totul.
Filmul Fata fără zestre este un exemplu de „suflet slav”, acel simțământ de care vorbisem și eu cândva în emisiunile mele de pe You Tube. A fost lansat în 1984 de către regizorul Eldar Reazanov. Acțiunea filmului, realizat după piesa lui Alexandr Ostrovski Femeia fără zestre, are loc într-un orășel de provincie rusesc, pe malul fluviului Volga și este o poveste de dragoste. Superba Larisa Ogudalova, fiica unei văduve care a sărăcit peste noapte, este îndrăgostită de frumosul Serghei Sergheievici Paratov. Și de aici, toată drama. În film, lumea condusă de miracolul îmbogățirii rapide este necruțătoare, este o lume în care totul are un preț, chiar și cinstea, frumusețea, dragostea. Lovindu-se de această lume, nefiind în stare să îi facă față, Larisa se sinucide. O muzică superbă, locuri deosebit de frumoase, text bine scris și spus și nu în ultimul rând aerul acela de la anii 1800, așa cum l-a văzut dramaturgul Ostrovski. Am avut încă o dată parte de câteva ore tihnite, am intrat în atmosfera acelor ani și, de ce nu, am fost puțin trist…
În rolul carismaticului, seducătorului, calculatului și practicului Serghei Paratov – Nikita Mihalkov.
Nikita Mihalkov s-a născut în 21 octombrie 1945 la Moscova. Actor, regizor, scenarist, producător, Mihalkov provine dintr-o familie deosebită, pentru care cultura a fost un lucru sfânt. Tatăl său, Serghei Vladimirovici Mihalkov, a fost un scriitor și poet celebru în Rusia scriind literatură pentru copii dar și textul imnului național. Mama, poeta Natalia Petrovia Koncealovska, a fost fata pictorului Petr Petrovic Koncealovsky și nepoata pictorului Vasili Ivanovic Surikov. Fratele său mai mare este regizorul Andrei Koncealovsky, recunoscut pentru filmele sale și pentru colaborarea cu Andrei Tarkovsky, dar și pentru filmele făcute la Hollywood, cum ar fi Tango și Cash. Totul explică înclinațiile spre cultura de calitate a acestui ,,Spielberg al Rusiei”, cum îl va considera lumea pe Mihalkov.
Mihalkov învață actoria de mic copil. Era în clasa a șaptea când a organizat un studio cinematografic în școală. Împreună cu câțiva colegi a cumpărat un aparat de filmat de 80 mm și
a încercat să facă primele filme de amator! Peste un an, a început să facă teatru, tot în școală. Și asta la 13 ani! Pe urmă, s-a înscris la studioul de lângă Teatrul Stanislavski unde a avut câteva roluri mai puțin importante.
Și vine anul 1959! Anul în care Mihalkov debutează în cinematografie. Interpretează un mic rol în filmul Soarele este egal pentru toți. Avea13 ani. În 1960 va avea un rol de o mai mare întindere în filmul Nori deasupra orașului Borski. Se spune că a apărut în cadru de vreo patru ori. Sigur că e puțin, dar totuși era un început…
Au urmat ani de muncă în care omul acesta își dovedea tot mai mult lui și celorlalți că „are ceva de spus” în cea de a șaptea artă.
În 1963 îl găsim la Şcoala de Teatru „Boris Schukin” a Teatrului Vachtangov și în 1964, încă student, apare ca protagonist în filmul lui Gheorghi Danelia Pășesc prin Moscova.
Se grăbește să se înscrie la VGIK, prestigioasa școală națională de cinematografie din Moscova, unde urmează cursurile de regie ale marelui regizor Mihail Romm. În această perioadă a regizat și două scurtmetraje ca probe de examen.
Și-a impus să respecte munca celor buni din jur, astfel că în 1969 a apărut în filmul regizat de fratele său Andrei Koncealovsky Locul celor curajoși și în 1970 în Unchiul Vania al aceluiași. În 1974, își prezintă primul său lung metraj, Acasă printre străini, străin printre ai săi (în România a rulat cu titlul Atacul trenului cu aur). Am văzut și eu acest film în urmă cu ceva timp. După primele secvențe am avut senzația că vizionez un western din anii ‘60: aur transportat pe calea ferată, atacul asupra trenului, împușcături, „cei buni și cei răi”, urmăriri, mă rog, tot tacâmul! Atâta doar că povestea aceasta se petrecea în Rusia, în timpul războiului civil din anii ‘20.
Mihalkov se impune în atenția publicului în 1975 cu filmul Sclava iubirii, un film teribil de „dulce” care ne prezintă primii ani ai cinematografiei din Rusia filmului mut. O poveste de dragoste, având drept fundal anii Revoluției, doi tineri care zilnic se văd pe platourile de filmare și care se vor iubi. Imaginile sunt „de acolo”, recuzita anilor ‘20, scenariile anilor ‘20, poveștile zilnice ale anilor ‘20 și ne arată cum se mai făcea pe atunci un film…
Premiile cinematografice nu se lasă așteptate. Își consolidează succesul în 1977 cu Piesă neterminată pentru pianină mecanică, pentru care va primi premiul pentru cel mai bun film la Festivalul de la San Sebastián în 1977. În 1978 apare din nou într-un film al fratelui său intitulat Siberiada, după care regizează Cinci seri, povestea de
dragoste a unei perechi despărțite din cauza celui de-al doilea război mondial. În 1979 regizează Oblomov, ecranizare a romanului omonim al scriitorului I. A. Goncearov. La începutul anilor ‘80 lucrează la doua filme, Rubedeniile și Fără martori, acesta din urmă destul de comentat. Părerile erau împărțite. Continuă să joace în unele filme ale lui Eldar Reazanov, Gară pentru doi şi Fata fără zestre, filmul despre care v-am povestit mai înainte. Mihalkov realizează în 1987 Ochii negri având printre interpreți pe Marcello Mastroianni care, pentru acest rol va câștiga Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul de la Cannes. Urmează alte filme regizate și interpretate de Nikita Mihalkov, urmează alte nominalizări la Oscar și Globul de Aur, dar cel mai celebru titlu al filmografiei sale este Soare înșelător. Acțiunea filmului se desfășoară în anii `30, perioada stalinistă, şi este povestită de un colonel al Armatei Roșii, erou al Revoluției interpretat de Mihalkov. Filmul a primit în 1995 Oscar-ul pentru cel mai bun film străin. Realizează, în 1998, un alt film istoric, Bărbierul din Siberia, în care va interpreta rolul țarului Alexandru al III-lea, și în 2007 regizează 12, ecranizare a piesei de teatru după care a fost realizat şi celebrul 12 oameni furioşi al lui Sidney Lumet.
Astăzi nu o să vă vorbesc despre viața personală a lui Mihalkov. Poate altădată.
Poate altădată o să vă vorbesc și despre relațiile cineastului cu anumite personaje politice ale Rusiei: a fost alături de Elțîn şi e în relații apropiate cu Putin, până la nivel de vizite de familie. Dar asta e altceva. Aici și acum am încercat să vă vorbesc despre actorul și regizorul Nikita Mihalkov, un mare talent care te copleșește!
Închei cu ceea ce a spus atât de frumos Mariana Mantu într-o recentă carte despre Mihalkov: ,,Despre charismaticul și controversatul actor și regizor Nikita Mihalkov se poate scrie mult, cu senzația că niciodată nu e îndeajuns și că portretul nu e terminat”.
Așa e, stimată doamnă!