La prezentarea de la Biblioteca Germană din Reşiţa spuneam că, în mod semnificativ şi surprinzător, această carte despre Monumentele Mihai Eminescu apare într-un oraş care, din păcate, nu are nici un monument închinat genialului nostru poet. Dar, în aceeaşi idee, la finalul întâlnirii noastre, un profesor din sală a conchis că, prin demersul oportun şi profesionist al celor doi autori, de acum înainte are şi Reşiţa un astfel de monument. Subliniere îndreptăţită, la care aş adăuga precizarea că Eminescologia noastră naţională ar trebui să ţină seama de această realizare, să şi-o revendice şi eventual să ducă mai departe acest demers.
În anul 2015, Gheorghe Jurma şi Erwin Josef Ţigla, care deja colaborează rodnic de câţiva ani buni, au editat cu aceeaşi temă, în seria Eminescu, de la editura Tim, o carte ce constituie punctul de plecare pentru performanţa de acum. Care consfinţeşte reuşita deplină a celui de-al 89-lea titlu tipărit de Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa. Avem acum la dispoziţie o carte-album mult mai cuprinzătoare, mai consistentă şi mai spectaculoasă, inclusiv din punct de vedereal artei tiparului. Desigur, monumentală rămâne, la nivel naţional, în primul rând, tipărirea, de către Academia Română, a Caietelor Eminescu. Şi multe din ediţiile Eminescu pot primi cu îndreptăţire atributul de monumental. Care se cuvine, cred eu, prin concepţie, tematică şi realizare, şi Albumului Monumentele Mihai Eminescu, tipărit la editura Banatul Montan, din Reşiţa.
În preambulul eseistic, cei doi autori reşiţeni precizează că nu ambiţionează o cartografiere exhaustivă a tuturor monumentelor închinate lui Mihai Eminescu. De altfel, după ce şi-au prezentat albumul la Botoşani, în chiar ziua de 15 ianuarie, cei doi autori au sesizat că nu sunt cuprinse o seamă de monumente (cum ar fi cele din judeţul Vaslui) şi că ar fi necesară o nouă ediţie, mult mai cuprinzătoare. Fapt evident explicabil – este o iniţiativă personală, nu a vreunui centru naţional de studii! – dar acest lucru nu diminuează cu nimic din meritele demersului cultural al celor doi autori reşiţeni.
Aşa cum era de aşteptat, albumul impresionează în primul rând prin imagine. Prin numărul copleşitor de fotografii, realizate din diferite unghiuri, profesionist, pentru care Erwin Josef Ţigla a parcurs mii de kilometri, prin toată ţara şi peste hotare: Cernăuţi, Chişinău, Toracu Mare şi Uzdin (din Voivodina),Viena, Munchen. Dar monumente sunt şi la Paris, Odesa şi Budapesta. De apreciat că monumentele nu sunt privite izolat, ci în ambianţa în care sunt amplasate, cu valenţe complexe: arhitecturale, plastice, istorice, culturale. Cu explicaţiile şi informaţiile adiacente necesare. Astfel avem în faţă imagini nu doar frumoase, cât convingătoare din multe puncte de vedere, din: Ipoteşti (Întregul ansamblu de la Centrul Naţional), Botoşani, Constanţa, Focşani (inclusiv piatra de hotar, de dinaintede Unirea de la 1859), Constanţa, Blaj, Bucureşti etc.
De câte ori e cazul, monumentele Eminescu sunt prezentate alături de cele ale altor personalităţi: cu Lucian Blaga (la Teatrul din Cluj-Napoca), cu Ovidiu (la Constanţa), cu Ion Slavici (la Şiria-Arad), cu Nicolae Bălcescu şi I. L. Caragiale (la Buziaş), cu regele Ferdinand şi Damaschin Bojincă (la Oraviţa), cu Împăratul Traian (la Brăila), cu Miron Costin, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu şi Ion Creangă (în Rotonda Personalităţilor, din Roman), cu Simion Bărnuţiu (la Zalău), cu Peter Jung şi Ştefan Jager (la Jimbolia), cu George Enescu, Constantin Brâncuşi, Dinu Lipatti (la Slatina Olt), cu Ion Creangă, I. L. Caragiale, Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu (în Rotonda Scriitorilor, din Cişmigiu). Sau în cimitirul Bellu, unde îi stau în preajmă I. L. Caragiale, George Coşbuc, Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Grigore Hagiu, Marin Sorescu, Adrian Păunescu, Mircea Nedelciu, Laurenţiu Ulici.
În toată această copleşitoare mulţime de imagini diverse şi sugestive, a intervenit competenţa de eminescolog şi de editor cu simţământ artistic a lui Gheorghe Jurma. Cel care a asigurat texte informative dense, o paginaţie armonioasă. Care a găsit, în primul rând, o structură pliată pe opera şi viaţa marelui poet. Unele capitole poartă chiar titluri din versuri eminesciene: „La steaua care-a răsărit”, „Ai s-aduni Moldova toată”, „De la munte pân’ la mare şi la Dunărea albastră”, „Porni Luceafărul. Creşteau în cer a lui aripe”, „Dă orizont nemărginit singurătăţii mării”. Alte capitole sunt mai explicative: „Cum se apără o graniţă”, „Pe drumurile Transilvaniei”, „Banatul şi Eminescu”, „Viaţa, iubirea, moartea şi eternitatea”, „Chipul geniului”.
Pentru ca întregul să devină şi mai armonios, căpătând o mai mare amplitutine, într-o mai strânsă legătură cu opera eminesciană, albumul este susţinut şi de câteva poezii reprezentative: „La steaua” (la început), „Numai poetul”, „Muşat şi ursitoarele”, „Stelele-n cer”, „Codrul”, „Odă (în metru antic)”, „Mai am un singur dor”, „Luceafărul” (un fragment, în final). Creaţii lirice care constituie un mod de a neintroduce în ceea ce înseamnă a studia viaţa, crezul şi opera lui Mihai Eminescu. Totul, într-o legătură intimă, firească, atractivă şi convingătoare.
Ideea de bază a cărţii-album pare să fie extrasă din cuvintele rostite de Octavian Goga în anul 1925, la dezvelirea monumentului de la Sânnicolau Mare: „O graniţă se păzeşte sau cu un corp de armată, sau cu statuia unui poet legată de inimile tuturora”. Pentru că, aşa cum vedem în albumul Monumentele Mihai Eminescu, România toată este împânzită de busturi, statui, plăci comemorative, nu doar pe graniţa pe care, cum memorabil sublinia Goga, o apără simbolic. Din locul naşterii, până în Capitală şi în sate din celemai îndepărtate, unde aceste însemne culturale majore apar ca o plăcută surpriză, monumentele Eminescu ne apără limba, cultura, fiinţa naţională.
Amintim aici doar câteva. Începând cu placa memorială din Botoşani, care ne spune că: „Pe locul acestei clădiri a fost casa lui Gh. Eminovici, în care s-a născut şi (a) copilărit pînă la vîrsta de 4 ani MIHAI EMINESCU”. Tot la Botoşani, monumentul realizat de Ion Georgescu în 1890 a fost mutat pe actualul amplasament din parc abia în 1932. Un bust în ghips datează din anul 1889 şi aparţine lui Marin Filip, cel care i-a luat masca mortuară în acelaşi an. Prima statuie a lui M. Eminescu a fost ridicată la Galaţi, în 1911, de sculptorul Frederic Storck. Teiul lui Eminescu, din Copou, este el însuşi un monument. Dar în faţa lui a fost ridicat, încă din 1934, un bust semnat de Ion Mateescu.
Explicaţiile la fotografii ne oferă informaţii necesare, deseori surprinzătoare, privind paternitatea şi încercările prin care au trecut unele monumente. Bustul de la Sânnicolaul Mare, primul din Banat, nu-i aparţine lui Romul Ladea, cum i l-au atribuit unii. Dar sculptorul bănăţean semnează bustul de la Oraviţa, inaugurat în 1933. În 1934, a fost inaugurat la Oradea, în prezenţa lui Ion Minulescu şi Liviu Rebreanu, un monument realizat de Oscar Han. A fost distrus, după Diktatul de la Viena, în 1940 şi refăcut în 1990, de sculptorul Ovidiu Maitec. Cel care a proiectat şi statuia din faţa Teatrului Naţional din Cluj, dar semnează, între altele, Statuia Minerului, din Anina. Din păcate, au mai existat şi statui vandalizate de… români! La Brăila şi la Băile Herculane. O statuie realizată de Miliţa Pătraşcu a dispărut, pur şi simplu!
Printr-un bust pe care scrie „Mica Romă cinsteşte popasul Luceafărului mai-oct. 1866” şi printr-o statuie a lui Mircea Spătaru, este imortalizat sejurul junelui Eminescu la Blaj. Oraşul Roşiorii de Vede are trei monumente. La Oneşti, sculptorul Eremia Costel Grigorescu a ridicat un monument considerat între cele douăzeci cele mai spectaculoase sculpturi din lume! La salina Slănic Moldova, există o statuie în sare! Cartea-album abundă în exemple de acest fel şi în date care întregesc pentru noi acest univers eminescian.
O notă aparte merită capitolul „Chipul geniului”. Un adevărat eseu de artă, în care este subliniat faptul că mai toţi artiştii noştri mari şi-au dorit să facă un monument în care să imortalizeze geniul eminescian. De la Dimitrie Paciurea (care a eşuat!), la Ion Dimitriu-Bîrlad, Oscar Han, Dumitru Pasima, Oscar Han, Ion Irimescu, Ion Vlasiu, Romul Ladea. Se stăruie, cu argumente ce ţin de bibliografia artistului, asupra lui Gheorghe Anghel, pentru care chipul lui Eminescu a fost o obsesie a întregii vieţi creatoare. Busturile de la Drobeta-Turnu Severin şi Craiova sunt considerate pregătitoare pentru statuia din faţa Ateneului Român, considerată o inegalabilă operă de artă.
Voi încheia aceste consideraţii cu spusele Anei Blandiana: „Atâta timp cât oraşele ne vor fi sfinţite de statuile lui şi tipografiile vor mai purifica ritmic răspândindu-i poemele, putem fi siguri de noi, putem fi siguri că suntem”. Este ceea ce facecartea-album Monumentele Mihai Eminescu, excelent editată la Reşiţa de Gheorghe Jurma şi Erwin Josef Tigla. Oferindu-ne, de Ziua Culturii Române, un inedit şi spectaculos monument Mihai Eminescu. O frumoasă şi convingătoare hartă a spiritualităţii româneşti. Care ne spune că suntem şi ne ajută să fim.