Gábor István Ördög
Beat Dinner
Traducere în limba română de Attila F. Balázs
Iași, Ed. Tipo Moldova, 2021

 

 

Gábor István Ördög, originar din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, este un poet care abia acum se face cunoscut și în limba română; palmaresul său include cărți apărute anterior prezentului volum, două volume de poezii scrise în limba maghiară – Beatvacsora Válogatott Versek (Editura Tortoma, Baraolt, 2013, Covasna) și Lehetne Szerelem a Dal mint Vers, Beat, Psy-beat Versek, apărută în Ungaria în anul 2021. Prezentul volum, Beat Dinner, reprezintă traducerea cărții Lehetne Szerelem a Dal mint Vers, Beat, Psy-beat Versek, de către consacratul poet și traducător Attila F. Balázs, versuri psy-beat, și care conform spuselor sale ar îngloba și versurile cuprinse în cartea publicată în 2013.
Beat Dinner este un volum asumat al stilului generației Beat, mai ales în prima sa parte, compus din patru secțiuni (Beat Dinner, Geometria purității, Miracolul nașterii, Axiome) și înglobând, firește, teme ale societății contemporane și amprenta personală a autorului. Generația Beat (cea a rebelilor) este așa cum se știe caracteristică pentru anii ’50-’60 în America (San Francisco, mai ales), printre exponenții săi de frunte numărându-se scriitorii Allen Ginsberg, Jack Kerouac, William S. Burroughs, Peter Orlovski etc. Artiștii beatnici americani s-au definit într-o direcție a libertății absolute, non-violenței, a ritmului (blues și jazz), experimentului și avantgardei. În cartea sa, care se bucură de ilustrațiile în stil abstract ori impresionist/figurativ ale artistului contemporan Ramon Grosos, Gábor István Ördög reînvie acest suflu al libertății într-un stil specific identității sale. Cartea se deschide cu un poem, Cina unui beatnik, care aduce aminte cumva de Allen Ginsberg, urmat de Note de călătorie, unde putem regăsi un motivul al drumului, omniprezent la Jack Kerouac, de exemplu. Patosul declamativ din poemul Cina unui beatnik se răsfrânge asupra unui Cluj unde Gábor István Ördög a trăit un timp și care a devenit un fel de „vis american” al prezentului. Poemul are un stil spumos, amărui: „[…] Mă uit la tine, orașul meu, Cluj/ Scena iubirilor mele/ Tabăra celor fără glas, așteptând/ o formă a rezultatului final,/ În cele din urmă, pleacă într-o cârciumă/ din centru și se îmbată prostește,/ dă cu piciorul în fund durerii cuiva,/ și hai mai departe./ Mă uit la tine, orașul meu, Cluj./ Scena iubirilor mele./ Parcul central unde te-ai culcat cu câteva fete,/ și ai rămas acolo până în zori… […] Mă uit la tine, orașul meu, Cluj./ Scena iubirilor mele./ Ucigașul de alături. Ucigașul de alături,/ străin. Anonimul./ Case anonime, orașul anonim… Scena viselor care se ascund/ în spatele ecranelor cinematografice, Titanic, cu aspect colorat schimbător,/ aștept la mai bine”. După acest intro în forță, în stilul „Howl” (celebrul poem al lui Allen Ginsberg) urmează un alt poem de mari dimensiuni, Note de călătorie, format din mai multe episoade, unde Gábor István Ördög își expune crezul personal și poetic: „Meditez,/ nu pot dormi atât de constantă e greața/ subterfugiul întins […] Mă holbez la mine în oglindă/ sunt făptuitorul și fapta nefăptuită, parfumul/ persistent […] Sunt unul dintre voi,/ căutând calea dintre plăcere și corectitudine,/ votând pentru miracolele/ care ne vor salva,/ pe drumul spre necunoscut ori lângă…”. În același timp, putem regăsi aici aserțiuni filozofice cu care autorul intră în rezonanță – „Dumnezeu e mort”, „exiști pentru lucruri care nu există/ ai luminat cea mai simplă relație”; de altfel se pot ghici pe parcursul întregii cărți ecouri filozofice, mai ales din scrierile lui Mircea Eliade, Emil Cioran și Hamvas Béla (scriitor, filozof și critic social maghiar nu prea cunoscut în momentul de față în România).
Un alt lucru care transpare din versurile lui Gábor István Ördög este acela al nevoii apartenenței la țară, paradoxal pe linia revoltei lui Cioran, filozoful care s-a vrut la un moment dat a fi fără țară. Gábor István Ördög ne vorbește despre strămoșii săi, „…care sunt în permanență pe drum/ care au trecut de pe trotuarul umed/ în viața de apoi în continuă schimbare,/ predicând cuvântul lui Dumnezeu,/ despre prezența eternă a istoriei…”, pentru ca la un moment dat să declare: „Sunt supărat pe tine pentru că/ nu vorbești cu mine, țara mea” (poemul Note de călătorie).
După aceste două poeme de mari dimensiuni, urmează o serie într-un stil minimalist, în care sunt expuse mai ales sentimentul înstrăinării, cel al pierderii într-o societate supertehnologizată și orientată spre câștig și consumerism, nevoia unei revoluții spirituale, întoarcerea spre natură. Peisajul se golește treptat, devine auster, omul se pierde în anonimitate, rămânând doar un Crucificat: „Goală,/ Poate o/ Cameră albă/ Ceva…”, continuând câteva pagini mai încolo: „Incertitudine/ El e./ Pe cruce cu capul în jos/ Agonie/ Dumnezeu a fost în stare teribilă/ Când l-a creat pe om” […]. Acest fel de crucificare ne duce cu gândul la Sfântul Petru care s-a considerat nevrednic de a fi crucificat precum Iisus Hristos și a cerut să fie așezat cu capul în jos. Cele două secțiuni de mai mici dimensiuni care urmează, Geometria purității și Miracolul nașterii, fac trimitere de asemenea la simbolistica creștină, alături de neantul cioranian. De altfel, Apocalipsa e văzută ca o absență a crucii, absența suferinței duce la neant și nu la plăcere sau fericire, așa cum ne-am aștepta. Lipsa unei oglindiri te face să te întorci la tine însuți: […] „când vocea nu găsește ascultătorul/ când imaginea/ nu găsește vizualizatorul/ când gândul/ nu-l poate găsi pe gânditor/ în cel mai bun caz: autoportret”.
Gábor István Ördög este un gânditor-poet, el încearcă să descifreze prin coordonate spirituale existența, fiind conștient de multitudinea perceptibilă sau imperceptibilă în care aceasta se poate manifesta. Dincolo de depresie sau singurătate ori suferință, reușește cumva cu ajutorul poeziei, să meargă mai departe, este un entuziast măcinat de îndoieli, pe care le așterne pe hârtie. Cuvântul este însă asemenea unei zăpezi de primăvară: „Zăpada de primăvară/ nescrisă încă/ a Tatălui nostru/ E atât de departe, atât de aproape,/ Încât faptele și imaginațiile se estompează…”. Axiomele din a patra secțiune a cărții vin să completeze sau poate să clarifice niște lucruri, în mod paradoxal, cartea se încheie cu aceste poeme foarte scurte, concentrate, pornind de la cele de mari dimensiuni de la început. Înclin să cred că dincolo de stilizări, aici este chiar esența a ceea ce vrea să ne transmită Gábor István Ördög – în sens spiritual. Din colecția de axiome din ultimul capitol, redau Axioma 4: „Mesajul martirilor/ De pe o cruce/ Ori de lângă o bere”.