Volodymyr Danylenko
Colivie pentru pasărea măiastră
trad. Mihai Hafia Traista, prefață de Mihaela Herbil,
Bucureşti, RCR Editorial, 2017.

Literatura ucraineană contemporană e încă prea puțin cunoscută în spațiul cultural românesc în ciuda vecinătății geografice dintre cele două țări, astfel, orice inițiativă de a aduce publicul românesc mai aproape de literatura ucraineană devine un act salutar. În acest sens, merită semnalat faptul că în 2017 apare, în traducere românească, romanul Colivie pentru pasărea măiastră al scriitorului ucrainean contemporan Volodymyr Danylenko. Aflăm, din postfața volumului semnată de traducătorul Mihai Hafia Traista, faptul că Volodymyr Danylenko aparține așa-numitei școli de proză Jytomyrene, o grupare literară bazată pe nativism și contracultură care se opune în mare măsură experimentelor discursiv-postmoderne frecvente și ele în literatura contemporană ucraineană. Nu e astfel de mirare faptul că mai mulți critici l-au catalogat pe Danylenko, pe rând, drept un prozator post-romantic, un prozator existențialist sau un prozator al extremelor, glisând între planuri tragice și comice sau între realitatea cotidiană și misticism.
Romanul Colivie pentru pasărea măiastră se construiește în jurul dramei Alinei Ivaniuk, o tânără a cărei viață stă, în mod categoric, sub semnul muzicii. Dotată cu o voce excepțională, Alina Ivaniuk se face remarcată încă din copilărie în satul natal atunci când încearcă și, în mod surprinzător, reușește să își modeleze vocea astfel încât să concureze muzical cu sunetele armonioase ale naturii sau cu trilurile păsărilor. Există, în acest sens, o scenă spectaculoasă în roman, care, de altfel, justifică pe deplin eticheta de scriitor post-romantic pe care unii critici au propus-o în raport cu Danylenko. Într-un inedit exercițiu de virtuozitate vocală, Alina Ivaniuk într-un câmp deschis, în plină furtună, își propune o „luptă” între vocea ei și fenomenele naturii: scena e una întunecată vizual (culori închise între care predomină negrul și griul), zgomotele prelungi ale tunetelor, ropotul ploii și vocea Alinei creând, într-adevăr, un cadru cu tente aproape suprarealiste, dar de o sensibilitate neo/post-romantică.
Cartea însă se concentrează pe un punct de cotitură în viața artistei – momentul în care aceasta decide să-și facă cunoscut talentul și în afara cercului restrâns de cunoștințe. Mai exact, aflată într-o vizită în orașul Jytomyr cu fiul ei Vladyk, printr-o coincidență fericită, Alina Ivaniuk ajunge să îl cunoască pe bătrânul Mykola Homycevsky, istoric, traducător al operelor lui Homer și meloman. Observând calitățile vocale remarcabile ale tinerei acesta o va îndemna să ia lecții de canto pentru a-și desăvârși cunoștințele și o va încuraja să susțină concerte pe marile scene ale orașului.
Încă de la primele sale reprezentații, Alina Ivaniuk reușește să uimească auditoriul, succesul ei fiind unul total. E foarte important de menționat aici faptul că în cele câteva scene care descriu reprezentațiile muzicale ale artistei, nu doar publicul este emoționat, ci, preț de câteva paragrafe, în mod cert, și cititorul poate simți fiorul reprezentațiilor, iar acest lucru se datorează și manierei în care Danylenko reușește să surprindă încărcătura emoțională a fiecărei secvențe. Nu vorbim, așadar, de o simplă descriere a unui concert, ci, mai degrabă, de o negociere între expectanțele publicului (adesea sceptic), talentul remarcabil al artistei, dar și emoțiile sau încăpățânarea acesteia. Practic, pentru Alina Ivaniuk aproape fiecare reprezentație se dovedește a fi o chestiune de viață și de moarte, o încununare a propriului destin/ a propriei vocații și, nu în ultimul rând, un cadou hipnotic si înălțător pentru public.
Succesul artistei însă este rapid contrabalansat de intervenția distrugătoare a regimului (acțiunea romanului petrecându-se în Ucraina anilor ’70). Fiind invidiată de tot mai mulți artiști (în special, de cântărețe concurente), ajungând să facă parte din cercurile excentrice (și, evident, reacționare) ale orașului, Alina Ivaniuk devine o țintă categorică a serviciilor secrete, iar romanul ia o turnură conflictuală pronunțată. Astfel, nu e de mirare faptul ca unii critici au vorbit despre stilul lui Danylenko ca fiind unul al extremelor: practic, după scenele emoționante, senine și efervescente cu reprezentațiile Alinei, intervenția brutală a serviciilor în viața acesteia, amenințările sau măsurile absurde luate capătă o și mai mare intensitate prin contrast. De altfel, această luptă dintre vocația sau libertatea individuală și rigorile distrugătoare ale unui regim opresiv constituie unul dintre nucleele centrale ale textului, inclusiv titlul cărții fiind sugestiv în acest sens. Mai mult decât atât, miza acestui conflict sugerat de titlu poate fi extins inclusiv dincolo de categoria individualului, așa cum observă și Mihaela Herbil în prefața traducerii românești a cărții: „metafora din titlul romanului Colivie pentru pasărea măiastră simbolizează destinul dramatic al acestei femei, în particular, precum și destinul tragic al generațiilor întregi, în general, care tindeau spre libertatea de exprimare”.
Dincolo de portretul fascinant al Alinei Ivaniuk sau de investigarea conflictului dintre libertate și opresiune, romanul ridică câteva probleme foarte interesante și din punct de vedere naratologic sau istoric. În primul rând, e vorba aici de narator: practic întreaga acțiune a romanului e relatată de Vladyk, fiul Alinei, pe care aceasta îl ia cu ea peste tot, la toate concertele, ca pe un „talisman norocos”. Mai mult decât atât, urmărind biografia autorului Danylenko parțial reprodusă în postfața cărții, observăm foarte multe similitudini între acesta și Vladyk. Cu alte cuvinte, romanul are un profund caracter autobiografic și, mai mult decât atât, putem vorbi inclusiv de o frescă socială în raport cu anumite secvențe ale cărții. Ajungând în tot mai multe cercuri artistice ale orașului, cunoscând oameni interesanți din toate sectoarele artelor, Vladyk, și, odată cu el, cititorul, se familiarizează cu viața agitată și tensionată a lumii artistice ucrainene a anilor ’70. Numeroasele note se subsol propuse traducătorul Mihai Hafia Traista pentru ediția româneasca a cărții confirmă faptul ca multe dintre personajele romanului au fost, într-adevăr, personaje reale și marcante ale culturii ucrainene din perioadă.
Reluând, tema majoră a romanului, sugerată de altfel și de titlu, vizează lupta anevoioasă dintre libertatea individuală sau colectivă și rigorile unui regim opresiv. Absolut remarcabil, însă, este portretul Alinei Ivaniuk, un personaj seducător și complex care îmbină trăsături dintre cele mai diverse într-un mod perfect autentic, de la seninătate, inocență și entuziasm la curaj sau independență. Nu în ultimul rând, dramele, glumele sau tabieturile din cercurile de artiști, dinamizează romanul, aducând, totodată, cititorul mai aproape de această lume colorată. Merită amintit în încheiere și faptul că traducătorul Mihai Hafia Traista menționează la un moment dat faptul că traducerea romanului lui Danylenko în limba română este doar un prim pas dintr-un proiect mai amplu de traduceri, menit, în mod evident, să aducă cititorii români mai aproape de literatura contemporană ucraineană. Judecând, așadar, după complexitatea romanului lui Danylenko, putem admite în acest moment faptul că proiectul a debutat, într-adevăr, cu bine, cititorul putând descoperi aici nu doar similitudini sau diferențe surprinzătoare între literatura română contemporană și cea ucraineană, dar și o poveste emoționantă despre libertate, curaj și muzică.