Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Despre căutare

Despre căutare

 

 

Moto: „Dacă-L vei căuta Se va lăsa găsit de tine…”
Cronici 28.9

 

Condiția omului este aceea a căutătorului. Se află mereu în mișcare spre o țintă. Își dă mereu o definiție. Se încercuiește pe sine. Nimic nu îi este dat, totul este de achiziționat pe parcurs. În Rai, Adam s-a ascuns de Dumnezeu, de rușine. Acolo încă nu existase căutare, pentru că totul era prezent. În primul rând, Dumnezeu. Adam nu avea ce căuta, pentru că nu îi lipsea nimic. Dar, ciudat, Dumnezeu îl caută pe Adam, cel ascuns: „Adame, unde ești?”. Orice meditație despre căutare trebuie să înceapă de la această stranie inversare de roluri. Orice căutare este umplerea unui gol. În rai, nu exista spațiu, căci nu exista un în afara, nu exista timp, pentru că nu exista moarte, deci nu exista căutare. Odată cu izgonirea, firea omului devine fundamental schizoidă. O parte păstrează „nostalgia paradisului”, cealaltă e în pururea rătăcire. Se spune „căutarea de sine”. Asta înseamnă că Adam s-a pierdut pe sine pierzând raiul. Căutarea este punte între cele două maluri între care se varsă torențial existența noastră. Împlinire. Cunoaștere a părții lipsă. Spune Blaga „Sufletul lui e în căutare/în mută seculară căutare/de totdeauna și până la cele din urmă hotare”. Căci Dumnezeu a pus hotare acestei căutări, atât pentru a o călăuzi oarecum, a-i da repere (orice hotar e un reper) cât și pentru a împiedica ajungerea la capăt. Cenzura transcendentă.
***
Definiția omului este de a fi în continuă mișcare spre sine însuși. Căutător. Căutarea este însă, înainte de toate, o provocare din punct de vedere logic. Cauți nu pentru că nu știi, ci pentru că știi. Socrate a descoperit asta. Necunoscutul care te așteaptă este învelit într-o anvelopă de cunoscut. E un miez. De aici metafora interiorului care guvernează mereu cunoașterea, ca o spargere de coajă. Toate sunt coji durerii celei nepieritoare, spune poetul, pentru care culoarea miezului era durerea universală. Aici se face legătura între anamnesisul socratic (ai știut cândva) și raiul adamic pierdut. În felul acesta, cunoașterea nu înseamnă înaintare, ci întoarcere. Originea. Poți căuta două lucruri: fie ceva ce nu ai încă, dar despre care ai aflat că este (fata pe care o caută Făt Frumos în basm) fie ceva ce ai avut și ai pierdut (fata pe care a furat-o zmeul). Poți avea o imagine destul de exactă a ceea ce cauți (rezolvarea teoremei lui Fermat, ruinele Troiei) sau poți găsi ceva căutând altceva (Columb, Newton). Sau poți găsi ceva pe măsură ce îl construiești (artistul, compozitorul). Căutarea, în oricare din aceste trei ipostaze, nu este altceva decât o pregătire. O trezire a spiritului pentru a recunoaște ceea ce este căutat. Care nu te anunță nici când se ivește, nici cum se ivește. Vegheați deci! – stă scris.
***
Agitația te îndepărtează de ținta căutării. Trebuie să faci liniște să asculți, să adulmeci, (să ad-urmeci zicea cineva) să scanezi cu ochi de vultur pentru a prinde prada. Săgetând de sus în jos. Căutarea săgeată și căutarea țintă. Da, și ținta caută! Pasivitatea învingătoare, dinamică, din artele marțiale care știu să se folosească de greutatea adversarului pentru a-l doborî. Căutarea care se caută pe sine ca supremă căutare.
***
A căuta înseamnă uneori arta de a te lăsa căutat (Iov). A fi țintă, și nu săgeată, a ști în calea cui te afli. A te lăsa lovit de săgeata inspirației. Ești totdeauna în calea cuiva. Este suprema ta investitură. Undeva, pe un drum te poți întâlni cu drumețul care să te întrebe: de când mă cauți? De ce mă cauți? Au n-am fost eu mereu alături de tine?
***
Căutarea pe orizontală, mișcarea din aproape în aproape, epuizarea spațiului de cunoscut, în toate direcțiile. Și căutarea pe verticală, raza care coboară secant până în inimă, direct în rațiunea inimii. Revelația. Căutarea de amiază, în plină lumină, și căutarea crepusculară. De la întrebare la răspuns și de la răspunsul știut la întrebarea abia bănuită.
***
Căutarea și harta. O comoară este însoțită totdeauna de o hartă misterioasă. Înainte de a porni în căutarea comorii, lupta se dă pentru hartă și descifrarea ei. Toate cărțile sfinte și mitologiile furnizează astfel de hărți. Psihanaliza ambiționează și ea asta. Numai că atunci când reperele sunt „relative” sau mobile (reper mobil, oximoron, baza teoriei relativității care se vrea o certitudine, onestitatea lui Heisenberg, cu principiul indeterminării) căutarea devine pur și simplu rătăcire. Filozofia nu furnizează o hartă, ci mai degrabă câteva reguli de citire a hârții. Harta este însă o abstracțiune, un artefact simbolic, fără nici o asemănătoare cu terenul. Iar terenul este viața mea accidentată, atât de diversă ca relief. Viața mea acoperită cu o foaie de hârtie mai subțire decât foița de ceapă, care se pliază pe ea mai strâns decât pielea pe trup, și pe care Dumnezeu îmi scrie romanul. Eu sunt în același timp țara necunoscută, harta și expediția. Ba și jungla care le înghite pe toate.
***
Harul se opune căutării? În sensul în care el se oferă (se pasiv și se reflexiv) cunoscătorului. Vine, se insinuează, trăsnește, șoptește, bântuie, te lovește și, mai ales, te ia totdeauna prin surprindere. Nu ascultă de nici o cerere. Asta nu înseamnă absolut deloc că harul este pentru leneși, indiferenți sau neatenți. Harul presupune, dimpotrivă, o veghe specială, o încordare inaparentă. Harul este mantia cunoașterii, învelește invizibilul pentru a-l face vizibil. Cât efort pentru grația instantanee și improvizată a harului!
***
Simțurile. Nu există căutare „spirituală”. Paza simțurilor, de care ne vorbesc asceții, înseamnă nu tocirea lor, ci dimpotrivă, a le face atât de ascuțite, încât să perceapă „cum iarba crește”, să audă fâlfâirea de aripă a îngerului, să vadă aura firavă a fiecăruia, să miroasă într-o brazdă de iarbă cosită raiul adamic. Sigur, simțurile noastre așa de rudimentare (cât de mult suntem în urma jivinelor din acest punct de vedere!) sunt un prim pas în cunoaștere. S-a vorbit mult despre înșelarea la care ne condamnă simțurile. În primul rând, pentru că ele, oricât de ascuțite, nu acced la tot. Simțurile sunt bune exact atunci când se des-trupează. Atunci ele caută cu adevărat și descoperă tocmai trupul slavei celei nepieritoare.
***
Căutarea creează libertatea și nu se poate desfășura decât în libertate. Este singura operație care își făurește mediul. Fără să îl consume. O ardere care nu distruge rugul. Și, fiind (în) libertate, căutarea este bucurie. Nu găsirea, ci căutarea aduce bucuria. De fapt, propoziția ultimă despre căutare este pascaliana „Nu m-ai fi căutat, dacă nu m-ai fi găsit deja”. Nu cauți decât ceea ce ai deja, acesta este paradoxul. Cunoașterea ca re-găsire, re-amintire platoniciană.
***
Când încetează căutarea? Aparent în orizontul certitudinii. Ce imagine mortuară este aceasta a certitudinii ca sicriu. Caut o certitudine care să nu mă oprească.
***
Îmi place ceea ce aș numi căutarea oarbă, orbecăirea. Pentru că ea biruie contingentul, nu este o bezmeticeală aiuritoare, ci o speranță „de dincolo de lumi venind și niciodată rătăcind” că poți găsi limanul fără a avea organul potrivit pentru aceasta. În acest sens, căutarea este sinonimă cu speranța… în ciuda a tot și a toate trebuie să speri.
***
Rătăcirea din credință se numește erezie. Din acest punct de vedere, căutarea înseamnă însușirea dogmei. Dar dogma înseamnă tocmai închiderea absolută, finalul, peretele fără ușă. Cum este, deci, posibilă căutarea într-un „eon dogmatic”? După ce ai cunoscut Dogma, mai este posibilă căutarea, de vreme ce orice pas în plus ar însemna tocmai erezie, adică ieșirea din dogmă? Intri, ciudat, în spațiul bi-dimensional, locuiești pe o linie. Este condiția misticului, a credinciosului total. Dogma este un răspuns care există înaintea oricărei întrebări. Este o construcție din altă dimensiune, în care subiectul căutător se poate, în sfârșit, odihni. Erezia este deci neliniște. Angoasa lipsei de orizont. Cum am trăi dacă, într-o dimineață, ne-am trezi fără să mai vedem orizontul, văzând „altceva”? Divinitatea instituie orizontul. De aceea ea ne scutește de căutare. Este căutare doar până te pui în ordine cu Ea. De aceea, ca dovadă a supremei iubiri, orizontul este mereu departe, dar mereu înaintea noastră, și mereu dinamic. Ca în parabola aceea a scriitorului nostru, plină de tâlcuri, în care succesiunea orizonturilor era pentru Iona o succesiune nesfârșită de burți de pești. Asta este întocma dogma!
***
Deosebirea de situație: cauți sau ești căutat. În ciuda aparențelor, a fi căutat este o atitudine activă, nu pasivă.
***
Căutarea ca o „certitudine dogmatică” (Evdokimov) Este un „eon dogmatic”, o cunoaștere postulativă. Afirm, deci caut, caut deci cunosc. Un bătrân teolog le spunea tinerilor săi discipoli: eu am mai multe răspunsuri decât aveți voi întrebări. Este o întoarcere pe dos a modului în care înțelegem, de obicei, căutarea. Ce fel de materie este antimateria? De fapt, câte feluri de „materie” există? Tot astfel căutarea… Sunt oameni care au ajuns sunt deja în ostrovul dincolo de care nu mai există nimic, și care totuși caută netulburați în continuare. Ce fel de căutare magnifică, despre care nu avem decât vagi speculații ca din interiorul găurilor negre… trebuie să fie aceasta din postura deținătorului tuturor răspunsurilor!
***
„Aflați că noi suntem cu toții de acord, orice lucru am spune… Unul lămurește ceea ce altul a ascuns, iar cel ce caută cu adevărat poate găsi totul”. Dintr-o carte de alchimie.
***
Un filosof vorbește de „ad-urmecare”, căutare pe urmele… răbdurie, atentă, mereu la pândă, decisă și decisivă pentru că nu există decât o singură lovitură.
***
Filosoful îndrumător, înțeleptul era numit în grecește kathegemon, hegemon, cel ce conduce, cel ce arată drumul. Călăuza tarkovskiană, impulsul căutării diferit pentru fiecare dar toți fiind, în fond, în același spațiu în aceeași „zonă”.
***
„Cercetând hotarele sufletului, n-ai putea să le găsești, oricare ar fi cărarea pe care ai merge: atât de adânc logos are”. (Heraclit, fr.45)

 

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg