Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Iluminarea

Iluminarea

Pentru cel care a trăit la propriu iluminarea, experienţa va rămâne pururea vie, fascinantă la superlativ şi deosebit de impresionantă. Ea a fost cunoscută de om din cele mai vechi timpuri şi denumită, fie iluminare, samadhi, gnosis, satori, fie vederea lui Dumnezeu ca lumină lăuntrică, Lux inens etc., sau, mai recent, generic vorbind, experienţa mistică (a sacrului), trans­cendentală sau experienţa supraindividuală. Iată câteva referiri edificatoare cu privire la iluminare.
„Este regretabil că nu dispunem de un cuvânt mai precis decât acela de «religie» prin care să numim experienţa sacrului.” Revenind cu precizări suplimentare, Mircea Eliade, marele istoric al religiilor subliniază că sintagma experienţa sacrului, poate avea ca substitut termenul «religie» doar cu condiţia de a se înţelege în prealabil că aceasta din urmă“…nu implică necesarmente credinţa într-un Dumnezeu, în zei sau în spirite, ci se referă la experienţa sacrului şi prin urmare are legătură cu ideile de fiinţă, sens şi adevăr.”
„Prin experienţa sacrului, spiritul omenesc a surprins deosebirea dintre ceea ce se relevă ca real, puternic, bogat şi semnificativ, şi ceea ce nu posedă aceste calităţi, adică fluxul haotic şi primejdios al lucrurilor, apariţiile şi dispariţiile lor întâmplătoare şi lipsite de sens.”
„Revelând fiinţa, sensul şi adevărul într-o lume necunoscută, haotică şi ameninţătoare, experienţa sacrului a netezit calea gândirii sistematice.”
Abordarea insolită prin care, la mijlocul anilor ‘80, Frijof Capra surprinde lumea ştiinţei, o comparaţie între gândirea ştiinţifică şi mistica orientală, s-a născut în urma unui şir de experienţe de natură spirituală. În acest cadru Frijof Capra precizează că “…experienţa mistică este, mai presus de toate, o experienţă ce nu se poate învăţa din cărţi.” Experienţa, ne spune mai departe Frijof Capra, necesită ani de practică asiduă şi o îndrumare calificată a unui maestru. “Ţelul suprem al tuturor adepţilor – fie că sunt hinduşi, budişti sau taoişti – este de a ajunge la conştiinţa unităţii şi a interdependenţelor dintre fenomene, de a transcende conceptul de eu separat şi de a se identifica cu realitatea ultimă. Faza supremă a acestei conştiinţe – cunoscută ca «iluminare» – nu se constituie într-un act intelectual, ci reprezintă o experienţă în care este implicată întreaga fiinţă, o experienţă esenţialmente religioasă.”
De regulă, nu se fac mărturisiri la persoana I-a privind trăirea experienţei transpersonale şi asta deoarece există credinţa tradiţională potrivit căreia mărturisitorul pierde puterile sale în situaţia că vorbeşte despre… Cel puţin aşa stau lucrurile în ortodoxie, unde călugării trăitori, cum li se spune celor care l-au văzut pe Dumnezeu ca lumină lăuntrică, nu fac mărturisiri complete decât în faţa duhovnicului care le îndrumă devenirea spirituală. Cu toate acestea, referiri la iluminare s-au înregistrat în toate culturile şi în toate epocile istorice, ele fiind însă relatări, îndeosebi, indirecte şi destul de abil învăluite în parabole şi analogii.
Aşadar, cel care a experimentat acest gen de trăire preferă să păstreze tăcerea despre ceea ce i s-a întâmplat şi relateze mai degrabă experienţa altora, fie că este reală sau fie că aceasta este, în mod voalat, o dezvăluire a propriei sale experienţe. În ortodoxie, monahul căruia i-a fost dat să trăiască la propriu întâlnirea cu Dumnezeiasca Lumină va dobândi o abilitate excepţională privind explicarea simbolurilor, ritualurilor şi a vechilor pilde din scripturi, cu deosebire a celor referitoare la experienţa transpersonală şi, astfel, lumea va fi uimită de conexiunile pe care el le poate revela.
După îndelungi exerciţii spirituale, evenimentul iluminării poate veni ca o răpire. La un moment dat, trăitorul aflat în postura lotus sau aşezat pe scăunelul lui isihast îşi va da seama că nu mai percepe realitatea exterioară prin simţuri şi că mintea parcă-i coboară încet, prin gât, prin şira spinării, în zona inimii. Distanţa de la creştetul capului la şezut se micşorează cu viteză constantă, mantra dispare şi ea, la fel şi dialogul interior, rugăciunea încetează şi, astfel, nu mai rămâne decât o stare copleşitoare, o trăirea excepţională, pe care o vom descrie în continuare.
În momentul când această părelnică alunecare a minţii în inimă a luat sfârşit, în mijlocul fiinţei umane răsare un soare deosebit de puternic şi, odată cu acesta, o bucurie imensă ce nu poate fi descrisă în cuvinte se revarsă asupra trăitorului. Niagara de endorfine este atât de imensă încât, practic, nu există termen de comparaţie pentru ceea ce simte alesul în acel moment. Toată realitatea la care are acces acum trăitorul este un univers de întuneric în centrul căruia se află un soare benefic ce emană o lumină lină, caldă şi paradoxală. În faţa acestei experienţe copleşitoare, trăitorul este cuprins de un sentiment de uimire amestecată cu teamă, ego-ul simţindu-se în opoziţie cu soarele acela viu din centrul fiinţei sale, aşadar, aflându-se la oarece distanţă în întuneric şi în contemplarea acestuia.
Starea de beatitudine este imensă. Bulversat, trăitorul nu mai înţelege nimic, cu toate că este perfect treaz şi, într-un fel, are conştiinţa că se află exact în locul unde şi-a început exerciţiul spiritual. Trupul său, pur şi simplu dispare, aceasta este impresia de moment, iar trăitorul se percepe ca fiind o conştiinţă fără trup care se întreabă: cine sunt eu, de fapt? Timpul dispare iar cel care experimentează o asemenea stare nu ştie să spună dacă totul a durat o fracţiune de secundă, câteva minute sau o veşnicie. După revenirea la starea de luciditate, beatitudinea neobişnuită despre care vorbeam persistă asemenea unui dar primit din afara fiinţei umane, asemenea unui premiu acordat pentru credinţă şi perseverenţa pe calea cunoaşterii spirituale.
În literatura de specialitate se menţionează că la indivizii aflaţi în procesul de actualizare a Sinelui, iluuminarea este destul de frecventă, dar şi diferită sub aspectul duratei, intensităţii şi al particularităţilor inerente. Aceasta poate apărea pur şi simplu din senin, fără vreo anunţare prealabilă, dar şi ca urmare a asumării conştiente a unui proces de perfecţionare spirituală constând în efectuarea de exerciţii, meditaţie, rugăciune şi asceză.
Această trăire afectivă personală, subiectivă şi limitată în timp este însoţită de un imens extaz, o beatitudine nemărginită, precum şi de senzaţia că percepţia realităţii nu se mai realizează prin cele cinci simţuri. Cel care tocmai a ieşit dintr-o astfel de stare, revenind la starea de luciditate, mărturiseşte, uimit şi fascinat, convingerea sa fermă că i s-a întâmplat ceva extrem de important. De aceea, raportat la perioada anterioară, subiectul este, cel mai adesea, profund transformat pentru întreaga sa viaţă ulterioară. Nu fără just temei, de altfel, din moment ce studii recente indică o modificare semnificativă a neurofiziologiei creierului care a trăit la propriu iluminarea.
Investigaţia ulterioară pe care o întreprinde Maslow şi dorinţa sa de a realiza o teorie cuprinzătoare privind schimbările cognitive ce însoţesc fenomenul, îl conduce pe acesta la formulări cu rol concluziv în legătură cu experienţa, între care menţionăm: percepţia despre lume şi viaţă a individului se transformă radical devenind holistică, integratoare, dincolo de contrarii; procesul de actualizare a sinelui se accentuează în sensul unificării tuturor scindărilor din interiorul persoanei; integrarea lăuntrică şi, ca o consecinţă a acesteia, o mai bună integrare a persoanei în lume devin efective (spune inspirat Maslow, războiul civil lăuntric nu este nici câştigat, nici pierdut, ci pur şi simplu depăşit); omul devine mai spontan, mai expresiv, mai creativ, lipsit de temerile şi anxietăţile inutile, de inhibiţii şi disoluţii etc.; toate puterile individului se reunesc în cea mai eficientă integrare şi coordonare, atingând un nivel de organizare maxim al persoanei cu consecinţe dintre cele mai benefice în planul performanţei.
În legătură cu meditaţia transcendentală, de pildă, există sute de cercetări ştiinţifice efectuate, în timp, asupra meditanţilor. Toate acestea, fără excepţie, relevă efectele pozitive pe care meditaţia le are asupra omului. Prezentarea studiilor respective există pe Internet, o poate accesa oricine. Mari savanţi ai sfârşitului de mileniu, Stanislav Groff (cel mai important autor în materie de psihologie transpersonală), Fritjof Capra (fizician), David Bohm (fizician), Peter Rusell şi Ken Wilber demonstrează şi ei, fiecare în parte utilizând o altă argumentaţie, proprie domeniului ştiinţific pe care-l reprezintă, realitatea acestei sublime experienţe, consecinţele sale în planul cunoaşterii şi al dezvoltării ulterioare a umanităţii. Mai mult, fiind trăitori la propriu ai experienţei transcendentale ei militează, în operele lor, pentru reconstruirea non-ierarhică a unităţii originare dintre gândirea ştiinţifică şi toate celelalte forme ale cunoaşterii umane (religioasă, artistică şi filozofică). Aşadar, performanţele intelectuale cresc, memoria pare că se îmbunătăţeşte, la fel şi capacitatea de a sesiza şi reţine informaţia utilă, de a găsi soluţii la problemele curente, ca şi cum „semnele” realităţii devin mai pregnante iar abilităţile comunicaţionale devin mai performante.
Totuşi, din punct de vedere spiritual iluminarea nu reprezintă capătul desăvârşirii, ci doar începutul acestui drum. Vechile şcoli misteriosofice pomenesc iluminarea ca pe o scurtă escală, un punct de inflexiune ce distinge, la figurat, orizontala de verticală. Aşadar, orizontala este domeniul micilor misterii având ca obiectiv despătimirea ego-ului şi parcurgerea de către acesta a labirintului până în centrul Cercului. La finele stagiului de companion, francmasonul spune că “a văzut Steaua Înflăcărată” adică a trăit direct şi personal experienţa iluminării.
În complementaritate, verticala ar reprezenta urcuşul desăvârşirii, acesta întemeindu-se tocmai pe episodul intitulat experienţa sacrului, pe trăirea fiinţială a iluminării. Deosebit de relevantă, sub acest aspect, este scala conştiinţei, cea care, pe un interval de la 1 la 1000, marchează reperele semnificative privind evoluţia în câmpul infinit al spiritualităţii. În acest cadru, între nivelul 600 şi 1000 sunt prezentate stările iluminate, prima dintre acestea fiind iluminarea propriu-zisă, stare ce face obiectul prezentării noastre succinte pe parcursul acestui articol.

Notes
1 Mircea Eliade (1994) – Nostalgia originilor, Ed. Humanitas, București, p. 5.
2 Mircea Eliade (1994) – Op. cit., p. 6.
3 Idem, p. 7.
4 Ovidiu Brazdău (2010) – Experienţa conştientizării. Teorii şi cercetări moderne privind starile de conştienţă, Ed. Info-Sănătate, București, p 60.
5 Frijof Capra (2004) – Taofizica, Ed. Ştiinţifică, București P. 24.
6 Stare de conştiinţă non-ordinară.
7 Rugăciunea ca psalmodiere repetitivă, meditaţia constând în repetarea unei mantre sau în concentrare asupra respiraţiei proprii etc., acestea fiind exersate în linişte, izolare şi întuneric.
8 Fenomen cunoscut sub denumirea de deprivare
senzorială.
9 Folosim acest termen pentru că, în realitate, probabilitatea de reuşită este infimă iar experienţa nu poate fi realizată la voinţa individului oricât de mult s-ar strădui acesta.
10 Uneori, Sfinţii Părinţi numesc această Lumină lăuntrică, „Întunericul strălucitor”.
11 Aceasta neavând totuşi un efect orbitor.
12 Rudolf Otto (2002) – Sacrul, Ed. Homo religiosus, Dacia, Cluj, pp 14-15.
13 Abraham Maslow (2007) – Motivaţie şi persona­litate, Ed. Trei, București.
14 Denumită de către Maslow peak experience.
15 Abraham Maslow – Op. cit., pp. 151-170.
16 Abraham Maslow – Op. cit., pp. 261-442.
17 Supranumit Einstein al conştiinţei.
18 Drumul către Centrul Fiinţei, traseul sinuos de la Ego la Sine.
19 David R. Hawkins (2007) – Transcenderea nivelurilor conştiinţei, Ed. Cartea Daath, București.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg