Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Poezie italiană contemporană

Poezie italiană contemporană

În acest număr al rubricii de poezie italiană contemporană vă prezentăm unele poezii extrase dintr-un important proiect antologic „Clasa noastră îngropată – cronici poetice din lumile muncii”, îngrijit de Valeria Raimondi, apărut la Editura Pietre Vive, Italia, 2019.

„Precaritatea, șantajul relocării, reducerea rolului public al economiei, au lăsat muncitorii singuri să ducă o luptă adesea fără speranțe. Această antologie situează diferiții protagoniști pe același plan, fără distincție de vârstă, recunoașteri literare, limbaje folosite și vrea să povestească prin versuri, de fiecare dată nimicitoare, ironice, dramatice, lirice, lumea muncii precare, luptele de mai demult, daunele ecologice și cele aduse sănătății. Pâinea cea de Toate Zilele, cronicile de la locurile de muncă, Homo Aeconomicus, act de acuzație față de munca trăită ca înstrăinare, șuvoiul continuu, metafora victimelor muncii și la locul de muncă sunt cele trei secțiuni – recipiente ce clasifică și dispun antologia, în mod voit lipsită de informații bio-bibliografice referitoare la fiecare autor în parte. Impactul este acela al unei voci colective și compozite. Dorința este ca proiectul literar să coincidă în cele din urmă cu aplicarea politicii de luptă și de renaștere.” (Valeria Raimondi, editor și fondatoarea antologiei)

 

 

CHRISTIAN TITO
Farmacist – Taranto, Milano
(Moto: „Capitalului/ poate ca acest lucru să-i rămână în gât,/ osul fără carnea cuvântului” – Giovanni Raboni)

 

 

Instantaneu

Între șoseaua de centură și infernul dintr-un gri cub
Care, multor stele, potrivit sediu este
Pentru meetingul de piață

Și iată piața în formă de
Tort și în jurul tortului multe
Cuțite
Și contururile cu cuțite gata să
Se facă în bucăți, un bărbat arată agitat
Diapozitivele
Și cu agitație citează un scriitor ce a spus:
„nu contează dacă nu te interesezi de război
Pentru că războiul se interesează de tine”

Un poet deghizat într-un angajat de-al lor scrie:
„nu contează dacă voi nu citiți poeziile
Pentru că poezia vă va citi pe toți”.

 

 

LUCA BASSI ANDREASI
Geometru, metalurgist – Brescia
(Muncitor metalurgist din întâmplare, scriu poezie la serviciu, la linia de asamblare. În schimb, la presă mai bine să nu scriu.)

 

 

Statutul muncitorilor

Și despre Statut ai aflat?
Da, mi-a părut rău.
Este important să nu fi suferit.
Nu, de fapt agoniza de mult timp.
S-a dus în vârful picioarelor.
Ai fost la înmormântare?
Nu, nu m-au lăsat.
Nici pe mine.

 

 

MATTEO RUSCONI „ROSKACCIO”
Muncitor metalurgist – Lodi
(Moto: „Deci spune-mi camarade Soare/ chiar nu ți se pare/ c-ar fi puțin cam idiot/ să dăruiești o zi ca aceasta/unui stăpân?” – J. Prèvert)

 

 

Îmi iau acasă zgomotul fabricii
ca un veteran care poartă înlăuntrul său amintirea războiului.
Sub duș regăsesc scârțâitul metalului
lovitura ciocanului
și prin păr am așchiile împrăștiate ale unui cristos din fier.
Timpul ciclu este important mai mult decât sufletul
viteza este totul
progresele sunt totul
și îmbătrânirea mea este nimicul
eu sunt doar un mecanism substituibil.
Îmi duc acasă mirosul fabricii
ca un câine ce se întoarce dintr-o plonjare în mocirlă
și pe margine mă gândesc deseori la timpul pierdut acolo
înăuntru
la poezia de Prevert din dulăpiorul meu
și la soarele ce arde umerii
în timp ce la pielea mea s-a gândit deja dizolvantul.

 

 

FOUAD LAKEHAL
Șomer – Algeria și Italia (Brescia)
(Nimeni nu îți poate lua libertatea. Doar tu o poți pierde.)

 

 

Muncă

Aluminiu lichid, cuptor la
Șapte sute. Salopetă de azbest, săruri de
condens. Trece patronul: Eu vă
biciuiesc!
Mă opresc colegii (l-aș fi topit).
Vinerea este noaptea noastră,
ne oprim ca să mâncăm
ceva, se întâmplă dintotdeauna la
trei noaptea.

Aluminiu topit, cuptor la Șapte sute.
Salopetă de azbest, săruri de fuziune.
Presa se înfurie, ceasul
fuge din urmă, fețele noastre răvășite sunt
șterse precum hârtia statului de plată.

Eram uniți, solidari,
ne susținea spiritul glumeț al
întrecerii, ne întreceam între noi până la
epuizare. Răceam băuturile
sub jetul de apă
ruginită, comunicam prin
gesturi, vorbeam cu intermitență
între o lovitură și alta a presei.

Mâncam sandviciuri oxidate de uzură

încălzite pe marginea cuptoarelor așteptând ora șase.
Ce bucurie când sosea camionagiul
francez care ne aducea mereu o sticlă:
îmi plăcea să mă uit pe furiș la ceas
când era cinci și
patruzeci și șase.

Aluminiu topit.
Salopetă de azbest.
Cuptor la Șapte sute.
Eu eram prezent acolo înăuntru.

 

 

FRANCESCO TOMADA
Profesor și poet – Gorizia
(Moto: „A murit muncind/ optzeci de ani i-a petrecut în osteneală/ pe groapă are crucea de tablă/ un număr și o grămadă de pământ/ mergea la toate manifestările partidului/ spunea că nu ar fi vrut preotul/ dar paralizia/ nu l-a lăsat să vorbească.” – Luigi Di Ruscio)”.

 

 

Double face
Gând la ieșirea din tura de noapte

Privește macaralele din Marghera
foarte înalte și albe în întuneric
ca rădăcini de copaci plantați
pe dos
în pământ

deci acesta nu este cer
ci un cer răsturnat, aceasta
nu e viață
ci ceea ce vieții îi este luat

 

 

MARCO CINQUE
Jurnalist, muzician – Roma
(Lucrez la „Il Manifesto”, scriu și cânt pentru cei din urmă.)

 

 

Tata construiește mine

Am terminat tura
la fabrica de mine
și în seara asta
voi vorbi cu copilul meu

îi voi zice: „fiule
țările civilizate
construiesc arme evoluate
pentru popoarele
necivilizate și nedezvoltate

dar să nu risipești mâncarea
fiul meu
pentru că fiecare mușcătură din pâinea asta
costă o viață
nevinovată ca a ta.”

 

 

ANNA LOMBARDO-GEYMONAT
Profesoară și scriitoare – Veneția

 

 

(Poezia trebuie să aducă lumină și conștiință acolo unde întunericul este mai sumbru și unde pânzele nedreptății, în mod strâns legate de structura organizațională pe care a-ceas-tă lume și-a dat-o, devin mai dese. Sunt convinsă că termenul po-e-ti-ca noastră, a femeilor, este matur încât să-și asume și această responsabilitate.)

 

Te-ai întors exact de Crăciun

Ajunsesem bine de Crăciun
cu entuziasmul primei dăți:
Vreau să fac bine, știi,
mă căsătoresc la anul viitor în aprilie.
Aveai o bicicletă nouă
– de un roșu, îmi amintesc, de cuptor adevărat –
economiile obligatorii ale mamei tale. Venisem cu încrederea în acel mediu
ce mie mi se părea mereu infern și tu
ne iluminai cu viitorul tău. Plecai și veneai gata să faci câteva ore
extraordinare,
și extraordinar, o dragă, era doar că eram toți bine batjocoriți.
Luna nu o vedeam aproape niciodată
și soarele ne ardea nările,
tu slăbiseși așa de brusc încât într-o zi te-am acoperit cu un
sicriu. A fost acea muncă blestemată, acea îmbrățișare a producției,
și noi, tineri bătrâni,
te priveam neîncrezători cum luptai. Acolo în iarba rece acele culori nu
știu că veghează steaua ta, care înainte de acel visat aprilie
avusese sărutul tău de pământ.
Pe bici o dusesem înapoi în acea seară. Mama ta o pusese în
cămăruța ta
și n-a mai încetat să aștepte la fereastră. Tatăl tău a rămas stins să
fumeze, așezat, abandonat rușinii serii
și toate stelele în jur stăteau și se uitau.

 

 

Traducerea din limba italiană
de Claudia Albu-Gelli

 

 

Selecție texte și prezentare
de Serena Piccoli și Giorgia Monti

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg