Critic literar şi teatral, poet aparținând Grupului ‘63, ancorat curajos în social şi politic, s-a născut în 1927 la Viserba (Rimini). A debutat editorial în 1954 cu volumul Cronache e altre poesie. Cunoscut mai ales pentru volumul-poem La ragazza Carla (1960), autorul a ştiut să se reinventeze permanent la nivelul expresiei (ca, de ex., în romanul în versuri La ballata di Rudì – ediție definitivă în 1995), până la ultimele poeme. A murit la Roma în 2012.

 

 

Neliniştea glasului tău alterat frânt de un vânt rece de moarte

 

 

Furia pe care mi–o făceai cu exemplul țăranilor din Friuli
că stăteau mai bine înainte, în anii Treizeci/Patruzeci
neliniştea glasului tău
schimbat frânt de un vânt rece de moarte care mi se părea drept efect şi m–am gândit
de ce îmi vorbeşti de India cu tonalități aşa dramatice şi agitate, când nu
este public – în piazza del Popolo semi–pustie, când îmi povesteai despre
(prima?) ta călătorie în India, cu tonalități dramatice şi agitate

voi putea să te iert fiindcă ai spus adevărul, că bunăstarea aceasta este o distrugere
prevăzută de tine, că omul cu cât stă mai bine cu atât e mai egoist
o să mă pot ierta vreodată
că strigătul vântul nu ca efect, nu artificial
erau rănile tale
era înlăuntrul tău
îți era consubstanțial.

(Numai după ce am transcris epigrame din Savonarola
Carnea e un abis care atrage în mii de feluri.
Tot aşa înțelegi libidinozitatea Statului
mi–am dat seama că încă dialogam cu tine).

 

 

Poker cu Adriano

 

 

Poker o noapte întreagă de poker în via Margutta şi wisky până–n gât
full de opt şi de şapte repetat fiindcă ne înfruntam cu full de şapte contra full de opt la fiecare două trei mâini
aşa se întâmpla, aşa veneau cărțile cu uimire entuziasm şi dezaprobare
soba mare şuierătoare cu cheroxen schimbând excitarea–n emoție, nu numai a noastră cei doi
a treia era femeia liniştită, a patra roşcata care se gudura, da, era poker în trei plus roşcata băgăreață,
blândă şi distrată femeia dar şi ea cu unghii şi oricum pregătită contra atentatelor cum trebuie să fii la poker
şi se presimțea ca o trimitere amețitoare la toți cei cu care am jucat în prezent şi în trecut
şi la cei mai extraordinari cu care a jucat cine a jucat cu noi
aşa prin intermediul lui Jas atunci la New York se putea ajunge la avocat: toți cavaleri ai mesei rotunde
la masa rotundă de poker, ce frumos! Dar soba a început să facă fâțe pe neaşteptate: la început o pauză
încât se putea auzi roşcata, apoi un tremurat în căldare, ca de animal ce tropăie
în sfârşit o fugă de flăcări şi de vânt într–un şuierat foarte lung ssshziiitssshzz
Adriano precizează: Sunt fortărețele zburătoare
pe care le pot în mine!
Adriano aviateur!
Adriano Adriano

 

 

Acrostih

 

 

Dragă, caut un acrostih
şi mă forțez pentru asta,
scot din sertar
trei gențiane
însetate

aşteaptă că n–am terminat
acum îmi rămâne mai mult
acum e mai mult ce–mi rămâne să fac
restituit anotimp favorabilă
vara de San Martino ce nu se termină
dar când iarna ar hiberna
iubirea nu va apune
sau greşea greşeala de a trăi

Walter să meargă–n pensie de la slujbă? Slujbe, slujbe
(Proză scandată)

Nu cred că ți–am mai spus vreodată
că la un moment dat mama a avut capriciul
să se dea cu un an mai mare (sau aşa mi s–a părut):
cu un pic mai mult de treizeci de ani în timpul celui de–al doilea război mondial
uitase că la sfârşitul celuilalt în ’18, orfană de ambii părinți din cauza gripei spaniole
o trimiseseră în fabrică
la funii, unde trebuiau doisprezece
ani împliniți ca să poată lucra
ea născută în ’7 avea unsprezece
dar unchii, chiar dacă țărani arendaşi,
au reuşit să–şi facă rost de acte
ce arătau că anul acela erau mai nevoiaşi.
Nu puteam să mi–o scot din minte:
cum, altele îşi mai scad din ani şi ea şi–i creşte? Vrei să îl faci pe tatăl tău
croitor la el acasă?
Nu avea stăpâni, cum nu avea nici al meu,
cărăuş adică vizitiu sau căruțaş cu cal şi trăsură.

Proprietățile noastre se învecinau, zici tu, în mod generos. Tatăl meu spunea că nişte zile de război
un pic mai frumoase sau mai puțin urâte le–a petrecut în închisoare
la Florența unde era închis cu el un tânăr de lux ce refuza încorporarea atât de lux
încât ai lui îi trimiteau pachete peste pachete cu de toate inclusiv ciocolată
şi domnişorul lacom de orice împărțea liniştit cu tata orice, mai ales ciocolata.
Acum fac un salt: cei doi băieți, era în ’16
sau în ’17, tata era din ’97) îmi aduc aminte de alți băieți, din ’44,
printre care eu şaptesprezece ani, şi un grup de soldați nemți
care rețineau băieți italieni pe frontul
Liniei Gotice, cu detaliul că acei soldați nemți erau numai nişte băieți între şaisprezece, optsprezece
nouăsprezece care atunci când au încercat să mă prindă, şi m–au prins, eu care mă prefăceam
că nu văd, că nu aud când au mărşăluit strigând spre mie căutând să ajung la vreme să le închid în față
grilajul de fier cam rupt din fața mici grădini şi a intrării în casă
dar ei au dat năvală violent mai înainte de–a încerca să închid grilajul de fier
o armă de–a lor m–a lovit peste ochelari: o lovitură
nu tare, nu vrută, fără urme, dar eu m–am aplecat şi am continuat să mă prefac, acoperindu–mi
cu mâinile tâmpla şi ochelarii
numai când mi–am dat seama că aceia,
cel puțin aceia dintre ei mai aproape de mine
s–au speriat cu adevărat şi erau îngrijorați de cele întâmplate
am încet să mă prefac şi am strigat ca un nebun:
nu e nimic
nu mi–ați făcut nimic, dar oricum
m–au luat şi–a început
o nouă mişcare, mişcare de acte:
scoteam declarații şi rețete unele semnate de medici ofițeri
nemți şi băiețoiul comandantul plutonului le examina
şi declara nein,
că nu valorau nimic
şi–a spus nein şi când mi–am scos proteza oculară şi i–am
arătat orbita goală a ochiului (există o referință în „Ragazza Carla”): dar eu
acest nein din urmă l–am luat drept ja–voll şi m–am întors
în timp ce plutonul mergea înainte: am mers foarte încet până ce nu am ajuns
la o scurtătură şi atunci da ca un nebun m–am apucat să alerg

 

 

În româneşte de Ştefan Damian