Începând cu 15 ianuarie, lucrările artiștilor bucureșteni Cela și Costin Neamțu sunt expuse în generoasa incintă a Muzeului de Artă din Constanța. Ca de fiecare dată, tapiseriile și picturile celor doi se completează fericit, oferind publicului ocazii de reală delectare vizuală. Cum spațiul unui simplu articol nu îngăduie o dublă evocare, voi da întâietate exegetică, așa cum se cuvine în împrejurarea de față, Doamnei – reprezentant ilustru al artelor textile românești.
Chiar și schițată în câteva rânduri, biografia artistei pare subiect de roman. Născută la Piciorul Lupului, aproape de Iași, Cela Neamțu este profund marcată de război și de grozăviile acestuia, inclusiv un refugiu forțat. Traumele și pierderile de atunci vor fi incomensurabile. În adolescență, ca elevă a Liceului „Oltea Doamna” din capitala moldavă, își descoperă înclinații pentru medicină și desen. Îndemnată să aleagă o profesie care privilegiază frumosul și sensibilitatea, optează pentru acesta din urmă. În anii `60, ca studentă la Institutul de Arte din București, experimentează mai toate genurile plastice, specializându-se ulterior în artele textile. Lucrarea de absolvire abordează creșterile și descreșterile cromatice, intensitățile graduale de lumină. Frecventează atelierele de tapiserie ale mănăstirilor moldovenești, prilej de a-și limpezi opțiunile formale. Trece de la broderia clasică la țesăturile din fir, privilegiind ca material de lucru lâna. Adoptă tehnica haute-lisse, a țesutului pe gherghef vertical. „Punctul de Putna”, din aur și argint, folosit în broderiile domnițelor de la curte, va fi adaptat firului de lână, devenind „semnul distinctiv” în creațiile de mai târziu. Expune în țară și străinătate, bucurându-se rapid de o binemeritată recunoaștere. Importantele premii obținute la saloanele de la Paris și Lausanne, bunăoară, îi confirmă pe deplin și talentul, și performanțele.
Care sunt atuurile profesionale ale artistei? Cum i s-ar putea „cuantifica” în câteva cuvinte meritele și contribuțiile? Ce anume o individualizează printre confrații de breaslă? Înainte de toate, Cela Neamțu are un aport decisiv la reconfigurarea artelor textile din România ultimelor cinci decenii. Asociate când utilitarului, când decorativismului excesiv, confundate adesea cu practicile artizanale, suspectate ca inapte de a depăși praguri expresive și speculative minimale, predestinate interesului limitat, artele textile de la noi erau departe de a egala prestigiul și respectabilitatea câștigate de pictură și sculptură. O schimbare de perspectivă se impunea în chip necesar. Țesătura nu este fatalmente un produs serial, manufacturat, ci „text” singular, „întrețesere” de semnificații, urzeală cu rost (sens) – practic, estetic și semiotic, deopotrivă. Firul clasic de lână este complinit de petecul… postmodern, capabil să fragmenteze, să creeze „diversiuni” materiale, cromatice și formale, în compoziții ironice, îndrăznețe din punct de vedere simbolic și conceptual. În acestă privință, colajul textil va da măsura unei euristici rafinate, întâlnită constant și în lucrările artistei bucureștene.
Trei – cel puțin – sunt trăsăturile definitorii ale artei exersate de Cela Neamțu: manualitatea, picturalitatea, geometrismul. Lucrările sunt țesute cu migală, prin adiția și suprapunerea firelor de lână. Tors, pipăit, răsucit, firul este totodată vibrație, căldură, transfer energetic, legătură între om și animal. Recuperând înțelesul străvechi, țesutul este ars și tehné, artă și meșteșug, investiție de pricepere, timp, voință, răbdare și afecțiune.
S-ar putea spune că Cela Neamțu „pictează” cu acul și suveica, în fir gros de lână. Motivate de un entuziasm cvasi-debordant, lucrările sale sunt adevărate „imnuri” vizuale, celebrând frumusețea lumii, bucuria vieții, măreția lui Dumnezeu. Artista „arheologizează” universul, sacralizându-l la fiecare nivel, suprapunând straturi succesive, paliere de realitate, într-un spectaculos elan vertical. Universul este aidoma unei catedrale semețite spre cer, formată din sedimente temporale, din platouri supraetajate. Culorile în degradé (ocru, brun, albastru, gri, alb) sugerează trecerea de la materialitatea densă și opacă a pământului, la o consistența diluată, rarefiată, eterică, transparentă, a intervalului.
Geometrismul Celei Neamțu este de natură arhitecturală, inspirat atât de bazilicile bizantine, cât și de particularitățile stilului brâncovenesc. Artista „zidește” cu sârg catedrale, altare, coloane, arcade, caneluri, torsade, bolți și fereastre de lână. Cicluri și titluri precum Hrisoave, Păsări, Flori, Coloane, Altare, Raze de lumină, Îmbrățișarea cerului, Arcada cerului, Arheologie descriu cu fidelitate spectrul tematic explorat în proiectele de până acum. Între acestea, Fereastra (Cerului, a crângului, străbună, a speranței, prieteniei, amintirilor, pentru Costin, pentru Lis, pentru Ierihon…) se detașează ca motiv prioritar, simbolizând deopotrivă trecerea, deschiderea, atașamentul, iubirea, comunicarea.
Excelent legitimate speculativ și estetic, lucrările Celei Neamțu au puterea de a ridica punți între reflecție și sensibilitate, tradiție și modernitate, Orient și Occident. Sunt, în felul lor, „ferestre” identitare, din care se profilează – spre lauda artistei – cele mai ispititoare perspective.