A-i cunoaşte pe alții înseamnă înțelepciune; a te cunoaşte pe tine (a-ți cunoaşte Sinele, n.n.) înseamnă iluminare.
Lao Zi

 

 

Un cititor atent va întâlni, în cartea intitulată Simbolismul francmasoneriei, semnată de Jirah Dewey Buck (1938-1916), numeroase citate preluate din Morala şi dogma, cea mai importantă dintre lucrările lui Albert Pike (1809-1891) precum şi o serie de argumente şi comentarii menite a explicita înțelesul teoriei pe care acesta din urmă o susține. Să constatăm apoi că J. D. Buck îl elogiază sincer pe Pike, îl apără impotriva atacurilor mai mult sau mai puțin întemeiate şi-i promovează cu abnegație ideile, asemenea unui ucenic îndrăgostit de maestrul său, pe care-l adoră şi-l divinizează cu deplină convingere.
Ca autor de carte, Buck ni se dezvăluie a fi, de asemenea, puternic impregnat de filozofia lui Herbert Spencer (1820-1903); el citează abundent din opera gânditorului britanic şi, deseori, îi comentează şi-i parafrazează conceptele, dovedindu-se astfel un fin cunoscător în materie. Buck vorbeşte cu admirație despre Herbert Spencer pe care-l numeşte …unul dintre cei mai profunzi scriitori ai prezentului… şi, fără rezerve, i se alătură acestuia atunci când el se referă la rolul cunoaşterii ştiințifice sau la educația tinerei generații ca proces sistematic de eradicare a ignoranței şi inechității sociale.
Indubitabil, Spencer a fost un erudit de largă cuprindere şi a strălucit în domenii dintre cele mai diverse. Grație spiritului său enciplopedic şi argumentației riguroase, Spencer a reuşit să lase o amprentă puternică asupra mentalului colectiv, iar modelul de dezvoltare socio-umană pe care l-a promovat a impus o direcție originală în gândirea epocii1. De formație inginer, Spencer a lucrat timp de cinci ani la The Economist; date fiind exigențele acestui loc de muncă şi a familiarizării sale cu terminologia economico-financiară, Spencer şi-a alcătuit, în acea perioadă, un set de convingeri liberal-umaniste ce decurg din utilitarism şi pragmatism.
Principii precum libertatea de acțiune, libera concurență şi non-intervenția statului în mediul de afaceri vor ocupa un loc dominant în sistemul său de reprezentare. Conform acestor principii, Spencer a schițat o viziune economică reformatoare, pledând cu convingere pentru un socio-darwinism întemeiat pe tendința firească a omului de specializare într-o profesie şi pe aspirația legitimă pentru o existență decentă. În accepțiunea lui Spencer, corpus-ul social astfel rezultat ar fi avut o configurație sănătoasă, armonioasă şi pe deplin viabilă. Toate aceste teorii, previziuni şi concepte îşi vor găsi o amplă şi benefică reflectare în cartea lui Buck.
Ultimul, dar nu cel din urmă izvor de inspirație pentru cartea lui Buck îl va fi constituit teozofismul2, ca doctrină în vogă şi totuşi atât de nocivă mediului inițiatic, dacă e să ne raportăm strict la exigențele tradiționale. Am găsit de cuviință să insistăm mai mult asupra acestui fenomen pe care Buck l-a luat foarte în serios, cum se va vedea în cele ce urmează. După ce au trecut anii şi lucrurile s-au aşezat în matca firească, teozofismul ne apare astăzi ca o gravă rătăcire spiritualistă. În prezent, este clar pentru noi că Buck s-a aflat într-o relația specială cu teozofismul, pe care l-a slujit cu devotament şi deplină abnegație.
Să consemnăm, pentru început că, în anul 1880, Buck era ales în Consiliul general al Societății Teosofice (ST) din Statele Unite. Mai mult ca sigur că, anterior acestui eveniment, el reuşise să se remarce în activitatea curentă a organizației. Trei ani mai târziu, Henry Steel Olcott3 îl va fi nominalizat pe Buck ca membru în organismul de control intern al ST. Mai apoi, dintr-o epistolă datată 1886 şi semnată de Helena Petrovna Blavatsky (1831-1891), reiese că dr. Buck fuseseră numit pentru a fi consacrat ca mahatma4 spre a se stimula astfel teozofismul în America de nord. În acelaşi an, se înființează la Cincinnati o filială a ST având sediul chiar în casa lui Buck; este de la sine înțeles că preşedintele filialei era nimeni altul decât doctorul nostru.
Acestea sunt faptele despre care avem cunoştință şi ele vorbesc cu prisosință despre implicarea lui Buck; nu trebuie să mai insistăm, însă este, poate, momentul să stăruim cât de cât asupra mişcării teozofice pentru ca astfel să ne clarificăm în legătură cu acest fenomen. S-au publicat numeroase studii care au ca obiect de cercetare teozofismul şi, desigur, acest lucru nu este întâmplător. Oameni importanți ai sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX au fost cooptați, rând pe rând, în cadrul acestui curent pseudoinițiatic, pe cât de confuz sub aspect programatic şi conceptual, pe atât de atractiv şi de frecventat de membri reprezentativi ai societății din acea vreme. (Brosse, pp. 584-588)
Cel care bate un ultim cui la sicriul teozofismului, nimeni altul decât René Guénon, va publica o lucrare de referință în această materie, o critică argumentată referitoare la nocivitatea acestui gen de spiritualism ieftin şi, pe fond, pseudoinițiatic. Prin analizele, considerentele şi, cu deosebire, prin concluziile formulate în cartea sa, Guénon desființează, pur şi simplu, toată această rătăcire, fondată pe ignoranța celor mulți, atraşi de lumina felinarului precum fluturii cei imprudenți. Lui Guénon îi datorăm unul dintre cele mai realiste portrete ale principalei animatoare a mişcării teosofice, Madame Blavatsky (HPB), o mitomană dezechilibrată emoțional dar având, totuși, unele calități mediumnice. Aceste aptitudini înnăscute erau însă dublate de o cunoaştere mai mult decât superficială a preceptelor consemnate în cărțile sfinte indiene pe care ea însă le promova cu insistență sub aura misterului şi a secretului inițiatic. (Guénon, 1922)
În intenția sa de a transforma teozofismul într-o ştiință, HPB a lăsat o operă voluminoasă, interesantă pe alocuri, dar şi total inoperantă dacă privim lucrurile din perspectiva unei elevări spirituale autentice5. În vremurile sale de glorie, mama teozofismului epata o nebuloasă cunoaştere inițiatică pe care o promova pompos şi grandilocvent ca fiind veritabilă şi de primă necesitate. Pe fond însă, ea nu a fost în măsură să convingă şi nu a făcut dovada vreunei măiestrii prin care să-l poată îndruma sistematic şi efectiv pe aspirant către stări de conştiință non-ordinară. În tot acest răstimp de aproape patru decenii de când şi-a început peregrinările prin lumea largă şi până la decesul său, HPB a ştiut întotdeauna să se plaseze profitabil pentru toate cauzele pe care le servea, unele dintre acestea neavând nicio legătură cu problematica teozofică.
În acest sens, poate fi ilustrativă relația pe care HPB a cultivat-o cu Olcott, relație ce evoluează în aşa măsură încât, în anul 1875, cei doi înființează ST pe teritoriul Statelor Unite. La câțiva ani de la acest moment, vor efectua împreună o călătorie în India spre a-i contacta pe maeştrii Marii Loji Albe – o reală sau fictivă societate secretă, nu vom şti niciodată. Această inițiativă pare să fi fost foarte bine apreciată la nivel oficial, din moment ce protagoniştii noştri primesc chiar şi o scrisoare de acreditare semnată de Rutherford B. Hayes, preşedintele SUA din acea perioadă. Expediția indiană a înregistrat un eşec total: speranțele s-au prăbuşit fără drept de apel, iar zvonurile potrivit cărora HPB s-ar fi aflat sub un regim de acerbă teroare exercitată sistematic de către o societate ocultă devin din ce în ce mai persistente. Motivele, reale sau inventate, ale acestei atât de invocate prigoniri, ar fi fost cauzate de faptul că ea îşi exprimase intenția de a publica un opuscul misterios intitulat Stanțele de la Dzyan. (Bergier, pp. 48-58)
Peste tot acest vârtej teozofic, în anul 1889, cade o primă ghilotină nimicitoare odată cu verdictul Societății de Cercetări Psihice din Londra (o prestigioasă instituție din epoca victoriană) care dă publicității un raport de expertiză medicală cu privire la HPB. În raport se concluziona ferm că cea în cauză nu este altceva decât un prestidigitatoare minoră, lipsită de importanță şi că întreaga mişcare teosofică este o escrocherie patentată, menită să exploateze credulitatea şi ignoranța adepților. În tot acest carusel de întâmplări şi expectanțe mai mult sau mai puțin justificate sub aspect inițiatic, istoriografia reține totuşi un imens mister ce nu poate fi formulat aici decât sub forma unei interogații: cum de a fost posibilă publicarea de către o femeie simplă, fără şcoală, aproape incultă, a unor opere precum Isis dezvăluita6 sau Doctrina secretă?
La doi ani de la emiterea verdictului medical sus menționat, intervine decesul lui HPB (1891). Mişcarea teozofică va supraviețui acestui moment căci motorul era prea turat şi aburul din jur mult prea învârtoşat pentru ca totul să se termine abrupt şi fără a se fi consumat integral. Alte spirite înfierbântate7 vor prelua din zbor cauza şi, astfel, elanul animant va fi relansat şi chiar revigorat, pentru o vreme.
Pentru a-l înțelege mai bine pe Buck şi pentru a ne însuşi în condiții corespunzătoare cartea pe care o prezentăm aici, a fost nevoie, iată, să zăbovim câte puțin asupra celor trei izvoare de fecundă persuasiune – Abert Pike, Herbert Spencer şi teozofismul – care, în mod concertat, au acționat subtil asupra autorului şi, în cele din urmă, l-au determinat sub aspect conceptual şi stilistic. Lucrările publicate în timpul vieții de către Buck (cărți, broşuri, articole) pot fi grupate cu uşurință după domeniul de activitate în care contribuțiile respective pot fi încadrate.
Va rezulta, astfel, o primă categorie de lucrări, aceea în care pot fi incluse articolele şi lucrările medicale; din perspectiva studiului nostru şi dat fiind specificul acestor lucrări, nu se impune aici, o aprofundare prea laborioasă. Să notăm totuşi că în calitatea sa de medic, dr. Buck s-a aratat a fi preocupat în permanență de identificarea şi aplicarea unor tratamente homeopatice; principala sa operă medicală se intitulează A Study of Man and the Way to Health (Cincinnati, 1889) şi că lucrarea Constructive Psychology: or, The Building of Character by Personal Effort (Chicago, 1908) reprezintă o abordare de pionierat în psihologie.
O altă categorie de lucrări, cea mai voluminoasă dintre toate contribuțiile autorului, cuprinde literatura teozofică (circa 65 de articole) publicate în revistele de profil, precum şi căteva cărți reprezentative. Între lucrările teozofice semnate de Buck, semnalăm două titluri ce pot fi considerate de referință: The Nature and Aim of Theosophy (Cincinnati, 1886) şi Modern World Movements: Theosophy and the School of Natural Science (Chicago, 1913).
În fine, literatura masonică semnată de Buck cuprinde articolele publicate în revistele vremii, la care se adaugă cea mai importantă carte a sa Mystic Masonry: or, The Symbols of Freemasonry and the Greater Mysteries of Antiquity (Cincinnati, 1897). Lucrarea a fost reeditată de câteva ori şi, apoi, tradusă în primele două decenii ale secolului XX, în franceză şi germană. Ediția apărută la Chicago, în anul 1925, are un titlu uşor modificat față de cel stabilit inițial de către autor8, această carte fiind varianta care a stat la baza lucrării publicate în limba română de casa editorială Herald.
*
Cât despre structura şi conținutul cărții Simbolismul francmasoneriei sau Masoneria mistică şi marile misterii ale antichității să remarcăm, pentru început, că sintagma utilizată de autor, masoneria mistică, reprezintă o alegere vag inadecvată, căci, masoneria nu poate fi decât inițiatică, nicidecum mistică. Cum se ştie, mistica vizează preponderent verbul a crede şi îşi întemeiază dogma pe miracol, irațional şi inexplicabil; mistica naşte şi creditează superstiții, prejudecăți şi, în cele mai multe cazuri, conduce la manifestări exclusiviste, de marginalizare şi de anulare a ideologiilor minoritare. În oglindă, inițierea vizează verbul a şti, cunoaşterea, în general, şi adevărul ca reflectare în conștiință a realității existente, în special. Noi nu cunoaştem Adevărul, dar ne poziționăm ferm pe calea aflării Lui! – spun francmasonii9. La modul ideal, un inițiat care a parcurs drumul ascensiunii spirituale înțelege mai bine realitatea şi condiționările inerente, intuiește (vede) ordinea universală şi constată voința supremă care acționează în baza unui plan preexistent.
Rezumând conținutul primei secțiuni a cărții, cea denumită Geniul Francmasoneriei (cap. I-III), va trebui să subliniem că spre meritul său, autorul aşează întregul demers scriitoricesc sub autoritatea ce decurge din marea şi venerabila tradiție a gnozei.10 Din această perspectivă, cartea lui Buck poate fi asimilată unui survol înspre înălțimile ființei umane, atât de condiționată de ignoranță, anarhie, confuzie şi egoism, pe de o parte, şi de false idealuri, pe de altă parte. Remediul pe care-l propune Buck pentru toate aceste izvoare de suferință este cunoaşterea. Chiar dacă uneori, în ton cu secolul său ateist şi materialist, Buck vede cunoaşterea ca fiind o emanație a ştiinței şi a filosofiei, el nu exclude cunoaşterea pierdută, acea cunoaştere pe care omul o poate accesa prin experierea nemijlocită a stărilor superioare de conştiință în care adevărul i se arată omului de la Sine. Această cunoaştere pierdută trebuie căutată în altă parte, căci, iată: Religia oferă credință, cu un sistem de recompense şi pedepse şi insuflă caritatea, care este cel mai adesea interpretată ca dăruirea de pomeni; dar religia nu ne dă cunoaştere. Ştiința oferă o teorie sau o ipoteză de lucru, dar nici ea nu ne dă cunoaştere, (p. 24). În continuare, vorbind despre acea cunoaştere pierdută ca despre un alt tip de cunoaştere, Buck va conchide, la un moment dat: Orice realizare utilă şi rațională tinde spre această cunoaştere superioară; şi de ce ne-am cruța eforturile înainte de a ajunge pe cea mai înaltă culme? […] Această cunoaştere superioară este o cunoaştere a sufletului: a originii sale, a naturii, puterilor şi legilor care îi guvernează evoluția, aceasta este tocmai cunoaşterea pe care ştiința modernă nu reuşeşte s-o ofere, dar pe care ştiința antică a predat-o în misteriile antichității. (p. 32).
În lupta sa pentru existență, omul se manifestă concurențial, individualist, excesiv şi, din acest motiv, eternul păcat al separării11 planează asupra tuturor acțiunilor umane, cum spune Buck. Egoismul este, aşadar, legea fundamentală a vieții, în timp ce, din perspectivă socială, materialismul generalizat domină cu severitate întreg cadrul relațional, sub toate aspectele. În pledoaria sa, autorul nu se mulțumeşte doar cu o simplă constatare a cauzelor ce produc suferința generalizată, angoasa şi tensiunea socială; el se preocupă, deopotrivă, inclusiv de identificarea unor acțiuni care să genereze efecte benefice. Ca atare, Buck menționează câteva obiective majore ce se impun a fi atinse în procesul educațional pentru ca efortul să fie util dezvoltării generale a societății; totodată, el sugerează că mai presus de procesul educațional şi etic trebuie să fie o devenire progresivă întru trăirea autentică a experienței.12
Iată, pe scurt, în ce constă Geniul Francmasoneriei, anume, tocmai în această capacitate subtilă de a-l îndruma pe aspirant în efortul său de cucerire a stărilor superioare de conştiință. Buck vorbeşte despre un fir al istoriei ce leagă masoneria de misteriile antichității dar şi de ezoterismul omniprezent în toate marile spiritualități ale lumii. Tocmai de aceea, pentru a spori eficacitatea măiestriei hiramice, Buck recomandă un studiu alternativ privind semnificațiile şi interpretarea simbolurilor; această abordare comparativă …ne va permite […] să deducem interpretări ale simbolurilor şi hieroglifelor masonice din vechile misterii şi, astfel, să descoperim ştiința şi filozofia, care constituie geniul masoneriei. […] masoneria trebuie să devină restaurarea şi perpetuarea lor în secolele viitoare, nu relaxându-şi disciplina sau schimbându-şi ritualul, ci aprofundând învățătura, intensificând zelul şi înălțând aspirațiile fiecărui frate în întreaga lume. (p. 38)
Cea de-a doua secțiune a cărții, cea referitoare la Doctrina secretă13 (cap. IV-VI), are ca model de inspirație, cum lesne se poate observa, lucrarea omonimă semnată de HPB. Într-un fel, geneza cărții de care ne ocupăm aici este un rezultat firesc al influenței pe care mişcarea teozofică a exercitat-o asupra autorului. Buck nu face decât să adapteze tematica respectivă la specificul masoneriei explicând simbolismul şi legendele acesteia prin prisma semnificațiilor pe care, anterior, HPB le-a popolarizat prin intermediul cărților sale. Pentru toate acestea, am găsit de cuviință că este necesară o prezentare generală a acestei importante cărți din bibliografia autoarei, mai cu seamă că, realmente, la vremea respectivă, lucrarea a produs un adevărat uragan în mediile ocultiste occidentale.14
Nu este de mirare că francmasonii din epocă, precum Buck, Olcott sau Leadbeater, de pildă, au vibrat la preceptele specificate de HPB în cartea sa. Arta regală presupune şi ea o scalare a procesului de cunoaştere inițiatică. Potrivit acestei gradualități inerente, aspirantul francmason este trecut din treaptă în treaptă, către noi orizonturi de cunoaştere şi perfecționare; s-ar putea spune că fiecare grad masonic are circumscris un fel de soft mental specific şi că, din însumarea acestor programe distincte, rezultă un om încărcat cu o cunoaştere diferită față de cea primită la şcoală, o cunoaştere care potențează înțelegerea realității şi a ordinii universale.
Ultima secțiune a cărții tratează unele aspecte inițiatice pe care autorul le consideră ca fiind fundamentale. Astfel, în debutul capitolului VII, Buck realizează un scurt expozeu privind micile şi marile misterii ale antichității, atacă problematica degradării statului (puterea politică) şi a bisericii (autoritatea eclezială), în contrast cu valorile tradițional-masonice (libertatea, cunoaşterea, adevărul, iubirea fraternă) şi, apoi, perorează în legătură cu rolul femeii în societate ca mamă, soră, soție sau fiică.
În capitolul următor, autorul tratează tematica referitoare la Marea Lojă Albă (o organizație secretă iluzorie, veche de când lumea, despre care se credea că ar fi depozitara întregii cunoaşteri umane). Discursul debutează modest, totuşi, cu o argumentație despre obligativitatea secretului, iar explicațiile furnizate în legătură cu această restricție sunt preponderent de natură istorică. Pe scurt, ni se spune că utilitatea acestei conduite a fost impusă de atacurile furibunde ale profanului asupra mediului inițiatic. De reținut, totuşi, sublinierea potrivit căreia, ca tehnică de schimbare a perspectivei asupra vieții şi realității, exersarea tăcerii (păstrarea secretului) este esențială pentru cunoaşterea Sinelui..
Cititorul care înaintează cu lectura şi ajunge la capitolul despre Marea Lojă Albă, va întâlni distincția pe care Buck o face între mediumnitatea (ce trebuie privită ca fiind un fenomen patologic, spune el) şi adevăratul vizionarism (revelația superioară având utilitate în prevenție şi în contracararea riscurilor). Buck introduce, de asemenea, o comparație între landmark-urile masoneriei şi tradițiile Doctrinei secrete şi, în final, concluzionează că aceste repere inițiatice nu pot fi fără fundament faptic. Tot astfel, Pike înțelegea prin dogmă, ansamblul regulilor ce se impun a fi respectate de către aspirant pentru ca predania masonică să fie încununată de succes.
Fără să insiste prea mult asupra semnificațiilor şi fără să dezvolte argumentații prea laborioase, autorul realizează, în cadrul capitolului IX, o succintă trecere în revistă a simbolisticii masonice şi nu numai. Buck îl identifică pe Iisus cu Hiram Abif și, în final, formulează cele două scopuri fundamentale care, în opinia sa, guvernează simbolistica sacră. Aceste scopuri constau în: (i) a dezvălui o filosofie completă privind creația universului şi a omului, cu accent pe revelarea esenței, a puterilor şi a interrelațiilor; (ii) a prezenta inițierea ca fiind sinonimă cu devenirea omului călăuzit de cunoaşterea autentică.

 

 

Bibliografie
Bergier, Jacques – Cărțile blestemate, Ed. Moldova, Iaşi, 1995;
Brosse, Jacques – Maeştrii spirituali, Ed. Pro editură şi tipografie, 2007;
Guénon, René – Francmasonerie şi companionaj, Ed. Herald, 2016;
– Domnia cantității şi semnele vremurilor, Ed. Humanitas, 2008;
– L’erreur spirit, Éditions Traditionnelles, Paris, 1923;
– Le theosophisme, histoire d’une pseudo-religion, Éditions Traditionnelles, Paris, 1922;
Pike, Albert – Morala şi dogma, Ed. Herald, 2018;
*** Bagavad-Gita, Ed. Herald, 2011.

 

 

Note
1 Spencer a fost deschizător de drumuri şi în psihologie unde a căutat să identifica legi universal valabile şi să formuleze concepte integratoare care să ordoneze fenomenologia sufletului uman; lucrarea sa Principii de psihologie (1855) este considerată un reper de început în această ştiință.
2 Sistem mistico-eclectic cu rădăcini în vechea filosofie indiană, dar şi cu numeroase trimiteri la Kabbalah iudaică sau la practici magice şi spiritualiste de proveniență dubioasă.
3 Colonelul Henry Steel Olcott (1832-1907) – om de afaceri, teozof şi francmason pasionat de ezoterism.
4 Rang important în ierarhia teosofică; în limba sanscrită, mahatma înseamnă suflet mare.
5 Cele mai importante lucrări semnate de HPB sunt: Isis Unveiled (1877) – Isis dezvăluita, Ed. Ganesha, 2013, The Secret Doctrine (1888) – Doctrina secretă, Ed. Ganesha, 2018, The Key of the Theosophy (1889) – Cheia teozofiei, Ed. Antet, 1997, The Voice of the Silence (1889) – Glasul liniştii, Ed. Noua Acropolă, 2003.
6 În carte sunt amintite circa o mie patru sute de alte lucrări pe care HPB nu le avea şi nu le citiseră; singura ipoteză cât de cât plauzibilă, dar şi greu de susținut, a fost aceea că autoarea a lecturat cărțile prin clarviziune.
7 Annie Besant (1847-1933), scriitoare irlandeză desemnată de HPB drept succesoare la conducerea ST; Charles Webster Leadbeater (1854-1934), autor de carte teozofică şi masonică; Rudolf Steiner (1861-1925), fondatorul antroposofiei, care, ulterior, s-a distanțat de teozofie şi a fondat propriul său sistem mistico-filozofic.
8 Symbolism of Free Masonry or Mystic Masonry and the Greater Mysteries of Antiquity.
9 Căutarea cu stăruință a Adevărului dictează conduita inițiatului; în această accepțiune, Adevărul este identic egal cu Dumnezeu. Iisus spune: Eu sunt calea, Adevărul, viața! Altfel spus: Căutați Adevărul şi Adevărul vă va mântui!
10 Esența gnozei este cunoaşterea de Sine, vederea lui Dumnezeu ca lumină lăuntrică din ortodoxie; cunoaşterea de Sine este remediul unic pentru ignoranța atotcuprinzătoare; în sanscrită: jnāna este cunoaşterea intuitivă a realității numenale iar vijnāna, cunoaşterea discursivă şi fenomenologică. (Bagavad-Gita, p. 211.)
11 Potrivit Advaita Vedānta, realitatea este non-duală, contrariile percepute de om existând doar în unitatea lor organică şi indisolubilă.
12 Gnosis, cunoaşterea nemijlocită care conduce la extinderea conştiinței, o strădanie pentru înțelegerea naturii spirituale (divine) a sufletului uman, aceasta neputând fi asumată în mod voluntar, din moment ce autoinițierea este exclusă, iar prezența unui îndrumător, imperioasă.
13 Buck a preluat terminologia din The Secret Doctrine – cea mai importantă carte semnată de HPB; în această lucrare, autoarea prezintă esența teozofiei şi convingerea potrivit căreia există un plan de elevare spirituală a omului.
14 Prin lucrarea sa, HPB viza să edifice două punți: o sinteză între adevărurile ştiințifice şi cele ezoterice şi o sinteză între spiritualitatea occidentală şi cea orientală.