Consiliul
Județean Cluj
Constantin Virgil Gheorghiu, într-o monografie de Thierry Gillyboeuf

După mai bine de optzeci de ani de la fulminantul succes la Paris cu un roman inspirat din abia terminatul război mondial, Ora 25 (La vingt-cinquième heure, Plon, Paris, 1949), Constantin Virgil Gheorghiu este încă foarte puțin cunoscut în țară, datorită unei cabale organizate de Virgil Ierunca în presa pariziană, după ce Monica Lovinescu, traducătoarea în franceză a romanului, pierduse procesul intentat pe o cauză minoră și falsă, acuzând neplata drepturilor de autor pentru traducerile romanului în alte limbi, pentru care, evident, nu avea dreptul. „Cabala este declanșată împotriva sa – scrie Thierry Gillyboeuf, în monografia ce o consacră lui C.V. Gheorghiu, Constantin Virgil Gheorghiu – scriitorul calomniat (Editura Sophia, București, 2019) – fiind prezentate în mod tendențios anumite extrase din reportajul său despre Basarabia. Este acuzat că a fost antisemit și nazist”.
În 1941 C.V. Gheorghiu pleacă pe front, în calitate de reporter de război, alături de armatele române care eliberau Basarabia, de unde trimite o serie de corespondențe pe care mai apoi le unește în volumul Ard malurile Nistrului (1941), cu o prefață de Tudor Arghezi. În această calitate, scrie autorul monografiei, „este martor al ruinelor lăsate de comuniști și este chemat să denunțe teroarea și amenințarea perpetuă a deportării ce planează asupra românilor ce trăiesc în Basarabia. Pentru el, ca și pentru compatrioții lui, germanii acționează ca eliberatori”. „A făcut – scria Monica Lovinescu în Lettres françaises – elogiul soldatului hitlerist și a conspirat împotriva evreului răufăcător”. De fapt, nimic în paginile acestor reportaje nu probează antisemitismul și elogiul nazimului, cum insinuează detractorii lui parizieni, dar această pată pusă pe biografia sa va plana nedreaptă până în zilele noastre. Unul dintre apărătorii prozatorului a fost chiar un evreu, Martin F. Economu, director al revistei Viața evreiască, scriind în 1953: „Calomniatorii domnului Gheorghiu nu sunt oameni care să apere un ideal democratic și umanitar, ci cei care, din contră, sunt categoria celor care au militat mereu împotriva acestui ideal și a poporului iudeu”. Thierry Gillyboeuf acordă spații ample, în monografia sa, elucidării acestei situații controversate, lămurind cu depline argumente chestiunea. De altfel, acesta acordă atenție aparte întregii biografii a scriitorului, consemnând momente și situații elocvente din viața acestuia, pentru configurarea unui destin intelectual consacrat scrisului și condiției sale preoțești („La 23 mai 1963, este hirotonit preot al Bisericii Ortodoxe Române în mica bisericuță de pe strada Saint-Jean-de-Beauvais din paris”, urmând astfel șirul preoțesc al strămoșilor săi, el născându-se, de altfel, în familia preotului Gheorghiu din Petricanii Bucovinei). De reținut este și faptul, consemnat de monografistul său că după 1989, „devine portavocea națiunii sale atât de mult timp ignorată de către puterile occidentale, care par să descopere doar martiriul ei lent și teribil. Se angajează să predice în mai multe orașe franceze și lansează o adevărată «cruciadă pentru eliberarea poporului român, abandonat astăzi de către toți», care începe la Nantes și se termină la Notre-Dame de Paris (…) Precum numeroși intelectuali români ai exilului, precum Cioran sau Ionescu, Gheorghiu nutrește speranța de a-și vedea țara deschizându-se democrației”.
Amplul studiu monografic al lui Thierry Gillyboeuf este și o evaluare critică obiectivă a întregii opere literare și teologice a lui Constantin Virgil Gheorghiu. Comentariile sunt atente și chiar dacă prezintă concis tematica și subiectele romanelor, ele au darul de a releva cititorilor (francezi și români deopotrivă) profundul patriotism al scriitorului: „Dragostea pentru țara sa natală îl împinge să prezinte răspicat lungul martiriu căruia îi este supusă ea începând cu 23 august 1944, ziua ocupației de către Armata Roșie (…) Parcursul literar, politic și uman al lui Virgil Gheorghiu interferează cu războaiele și cu șocurile istoriei țării sale, însă cu precădere cu cele ale unui secol XX chinuit și sfâșiat”. În acest sens se și referă la romanul Ora 25: „Romanul denunță un univers dezumanizant în care valorile umane nu mai contează. Singure forțele puterii și marile mașinării politice domină întregul mers al evenimentelor (…) Cartea se constituie într-o denunțare fără menajamente a dezumanizării societății moderne, care corespunde unei situații internaționale precise. Cu mult înainte de Soljenițîn și Orwel, precum Arthur Koestler, Virgil Gheorghiu, sub o formă narativă și romanescă sensibilă – căci Ora 25 a fost comparată pe bună dreptate cu Tratatul de descompunere, eseu filosofic publicat în același an, al cărui autor, Emil-Marian Cioran, este asemenea un scriitor român aflat în exil în Franța – oferă lumii occidentale imaginera teribilă și implacabilă a ororii și negării drepturilor omului”.
Un alt roman, A doua șansă (La Seconde Chance), publicat în 1952, al cărui titlu „reprezintă, în concepția lui Virgil Gheorghiu, definiția însăși a exilului (…) Cartea este prezentată foarte apreciativ de către Gabriel Marcel (…) o epopee umană halucinantă, în cadrul căreia, în decorul întregii Europe din acești ani tulburători de la Revoluția din 1917 și până la dezmembrarea americano-sovietică de după război, cu numeroase episoade, multe dintre ele oribile, au fost trăite de autor”.
Omul care călătorea singur (L’homme qui voyagea seul, 1954) „este un roman autobiografic, un document plin de duioșie și de melancolie, despre care un critic spunea că este vorba «nu doar despre o pledoarie personală, ci despre ilustrația vivace a unei condiții umane împărtășită de mulți dintre oamenii zilelor noastre». Dacă Andrè Fontaine regretă că Gheorghiu a optat pentru formula romanescă pentru a povesti evenimente și nu a împrumutat «drumul lui Canossa», judecata lui pare totuși aspră. Căci este necesar să ne lăsăm purtați de forța nenorocirii și de dezordinea care-l copleșește pe autor, prin caracterul «automatic» și «dezumanizant» al unui destin absurd ce pare să se întărâte împotriva lui, și prin puterea nostalgiei sfâșietoare pe care o simte pentru țara sa. Este necesar să înțelegem argumentele lui Gheorghiu, versiunea lui cu privire la cele întâmplate și restituirea lor în contextul unei epoci și al unei umanități care ia contact, puțin câte puțin, cu ororile celui de-al Doilea Război Mondial, înainte de a se afunda aproape total în obscurantismul ideologic al Războiului Rece”.
Atenție aparte acordă cărților inspirate din mitologia autohtonă: Casa de la Petrodava, Sacrificații Dunării, Poporul nemuritor („reînvie trecutul țării sale, în particular pe cel al dacilor, strămoșii românilor”), Nemuritorii de la Agapia, Chiralesa ș.a. Nu mai puțin interes acordă cărților cu tematică religioasă: Sfântul Ioan Gură de aur („Acest text palpitant, scris cu un stil și cu o sensibilitate aparte, atât poetică, cât și religioasă, descrie încercările acestul sfânt care a știut atât de bine să captiveze, liniștind și adunând mulțimile cărora le vorbea simplu, și care a fost persecutat de către tiranii epocii”); Sfântuil Ambrozie al Milanului;Viața lui Mahomed („Carte de o erudiție răbdătoare, animată de căldura pe care doar curiozitatea autentică o poate oferi, este scrisă de un om al toleranței și bunăvoinței. A cărui deschidere spirituală permite să înțeleagă și să restituie aspectele de intrinsecitate și formele de adevăr ale acestei religii pe care a studiat-o la Heidelberg, și sub jugul căreia au trăit românii vreme de cinci secole”); Tinerețea doctotului Luther ș.a. Nu ignoră, ba dimpotrivă, detaliază problematica romanelor polemice politic: Tunica de piele, Spioana, Och iul american, Dumnezeu la Paris, Dracula în Carpați ș.a.
În concluzia pe care o trage asupra operei lui Constantin Virgil Gheorghiu, spune între altele: „În aceste pagini se găsesc momente luminoase și tragice dintr-o viață excepțională. Gheorghiu scrie aici o mărturie lucidă cu privire la dramele și la schimbările majore din acest veac”.
Monografia lui Thierry Gillyboeuf asupra operei și vieții scriitorului Constantin Virgil Gheorghiu este o întreprindere fericită de a impune, în conștiința cititorului român (și nu doar), chiar și postum, un important scriitor care a trăit cei mai mulți ani ai vieții sale în exil, ducând dorul revederii țării sale natale, pe care însă, din păcate, nu a mai putut-o revedea niciodată.