Născută la București, Anca Seel-Constantin a studiat pictura la Institutul de Arte Frumoase „N. Grigorescu”, stabilindu-se după căderea comunismului în Neuchâtel, pitorescul orășel elvețian de care își leagă numele, între alții, Jean-Jacques Rousseau, Friedrich Dürrenmatt și Denis de Rougemont.
Încă din 1992, anul primului contact cu lumea liberă, Anca Seel a reușit să câștige atenția publicului, expunând în galerii din marile orașe ale lumii (New York, Paris, Roma, Londra, Bruxelles, Tokio, Seul). Exersează îndeosebi pictura, colajul fotografic, compozițiile în tehnică mixtă și, mai nou, imprimeul textil. Este pasionată de filosofie și literatură, tatonând mai toate posibilitățile artistice de convertire a ideilor în suport vizual sau de fortificare a textului scris cu imagini menite să redimensioneze favorabil atât esteticitatea detaliilor, cât și expresivitatea de ansamblu. A participat la numeroase expoziții de „carte-obiect”, inspirate de poeți (antica Sappho), de filosofi (Rousseau), de prozatori importanți (marocanul Abdelkébir Khatibi). În același spirit, ilustrează cărți ale unor autori față de care și-a descoperit reale afinități: Kafka, Eugen Ionesco, Constantin Kavafis, Pier Paolo Pasolini, Agota Kristof. O bună confirmare a valorii a venit în 2005, când a fost selectată de către Fundația „Henri Clews”, dintre 300 de candidați, în vederea participării la un proiect ce reunea la Cannes, în sudul Franței, opt cei mai buni artişti europeni ai momentului respectiv.
Anca Seel este un pictor al opțiunilor tranșante. În „geografia” cromatică a tablourilor sale predomină roșul (culoarea entuziasmului, a emotivității debordante, a erosului și pasiunii), negrul (simbolizînd deopotrivă memoria, timpul, trecutul, penitența, disconfortul, regretul), auriul (amintind de fundalul icoanelor bizantine, de noblețea voievozilor din Carpați, de strălucirea veșmintelor aristocrației valahe, croite în tipare balcanice și orientale), albastrul (culoarea rafinamentului intelectual, a speranței și optimismului).
Acum doi ani, Anca Seel a expus la Galeriile Fundației Regale din Iași un proiect intitulat Exodus, centrat pe figura lui Benjamin Fondane, expoziție itinerată ulterior la Paris. De curând a revenit în capitala Moldovei, tema evenimentului de la Muzeul de Artă al Palatului Culturii fiind circumscrisă Memoriei. Ca și în alte ocazii, mesajul artistei elvețiene este vădit nostalgic. Termenul „nostalgie” reunește înțelesurile lui nostos (întoarcere) și algos (durere, suferință). S-ar obține, prin combinare, sensul de „întoarcere dureroasă” spre un „centru” afectiv – pierdut sau îndepărtat. Dispoziția nostalgică se ivește în condițiile unei crize a „locuirii”; ea apare când sinele se dislocă fără voie, tânjind la recuperarea „paradisului pierdut”. Într-un fel, nostalgia este forma metafizică a alienării. Ea se recunoaște în forma tendinței de „eternă reîntoarcere” spre un Acasă idealizat, spre instanțele originare ale fiecăruia (familie, copilărie, prieteni, țara natală). Poate de aceea, multe din lucrările expuse invită la plimbări nostalgice prin Grădinile Estului, refăcute din cioburile risipite ale propriei memorii subiective.
Cel mai recent proiect al Ancăi Seel Constantin de la Palatul ieșean al Culturii are certe valențe identitare. Artista simte nevoia unei constante replieri afective, evocând în imagini nostalgia „rădăcinilor” de care s-a înstrăinat, dar care o definesc, indiferent de spațiile și timpurile până acum traversate. Pânzele sale refac în mod sugestiv traseele propriei biografii sentimentale, într-un exercițiu plastic de lucidă introspecție și de lăudabilă sinceritate, care ne învață că nu poți deveni decât ceea ce ești.