Consiliul
Județean Cluj
Estetica eternului acum – Artiști din România și Diaspora

Expoziţia Aici-Acolo, dedicată Zilei Românilor de Pretutindeni, în anul celebrării Centenarului Marii Uniri, provoacă privirea și gândul, propune o călătorie în timp, urmărind câteva aspecte și artiști din arta românească de aici și de acolo, din ultima sută de ani.
Proiectul a avut în vedere zece decade de artă românească (1918-2018), prin prisma evoluţiei stilistice și conceptual experimentale, în modernitatea ei de atunci și de acum. Este o selecţie ad-hoc cuprinzând șaptezeci și cinci de artiști români și artiști de origine română din Diaspora, care au activat sau încă activează în afara poziţiei geografice definitorii pentru locul nașterii și al formării lor. Prin prisma acestei secvenţe scurte și subiective – a celei ce privește de acolo spre aici, apare singulară legătura actualului cu cea a începuturilor – din perspectiva acelor artiști deveniţi legendari, care au marcat imaginea acestui veac, așa cum ei înșiși au fost marcaţi de acesta.
Simeza expoziţiei Aici-Acolo propune un “vol d’oiseau” din contemporaneitate spre începuturile avangardei secolului douăzeci, întâlniri cu artiști și fenomene vizuale, un dialog ce leagă ca un fluid generaţii de artiști, din perspectiva “esteticii eternului acum”.
Nimic nu este mai trecător ca momentul, nimic mai greu de surprins. Fragmentar și doar retrospectiv cuprindem înţelesul clipei, ceea ce abia am surprins cu coada ochiului. Și când aceasta se întâmplă, o perspectivă eronată face să ne scape cel mai adesea tocmai esenţialul. Artiștii “îngheaţă” pentru noi momentul de maximă tensiune, fixând în mod absolut evidenţa. Din cioburile diferitelor trecuturi și prezenturi, ei recompun un acum etern care trimite insistent către pasul imediat următor, cel de după, dând astfel în vileag propria noastră inadecvare.
Notele care împletesc artiștilor vizuali devenirea sunt adesea aspre, hrănite cu drame, cu viaţă pasională, tremurândă, curgând în veac și parcă purificate în taină de expresia frumosului sau a spaimei, a speranţei, a groazei și a hidosului, a coșmarului global sau particular, a schimbărilor și transformărilor…
Europa după Primul Război Mondial a devenit scena unor radicale modificări politice. În statele nou constituite se continuă și se dezvoltă direcţii stilistice novatoare. Eliminarea oricărei urme de figurativ, sau dimpotrivă exprimarea dimensiunii detaliate a unei traume globale, sunt valenţele care decodifică încifrările din operele lui Marcel Iancu, Victor Brauner, M.H. Maxy și Hans Mattis-Teutsch. Prin gestul lor artistic ei au marcat în perioada interbelică, manifestări stilistice majore în avangarda europeană și în cea românească.
Lipsa de perspectivă și tristeţea socială a perioadei interbelice se reflectă profund și patetic în arta fantastică, în pictura metafizică,
în suprarealism sau în apariţia unor curente de tipul noului tradiţionalism, care, în disperarea creată de haos și distrugere, este în căutare de valori perene, menite să reechilibreze balanţa între raţionalitate și misticism. Nicolae Dărăscu, Octav Băncilă, Miliţa Petrașcu și Idel Ianchelevici sunt cei care reprezintă această perioadă în expoziţia de la Muzeul Cotroceni.
Abia depășit coșmarul Primului Război Mondial, nori negri se aglomerează la orizontul fragilei păci. Iau naștere opere cu un conţinut bizar, care exacerbează ameninţări necunoscute sau descompunerea și dezintegrarea individului – opera Heddei Sterne, a Magdalenei Rădulescu, a Elenei Popea sau a lui Friedrich von Bömches ilustrează această decadă.
Continuăm parcursul istoric cu anul 1945 care marchează, odată cu sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, o esenţială cezură, nu numai pe scena politică mondială, dar și în istoria stilurilor din arta plastică. Haosul creat de război și barbaria fascistă asupra artei au determinat mulţi artiști europeni marcanţi să ia drumul emigraţiei în SUA. Acolo au accentuat decisiv, prin activitatea lor pedagogică sau artistic-creativă, ieșirea artei americane din tradiţionala ei izolare.
Curentele artistice apărute după cel de al Doilea Război Mondial rămân ancorate în diversele ramificaţii ale expresionismului. Din hiatusul lăsat de distrugere și coșmar se dezvoltă un nou stil, care aglutinează în jurul său, în egală măsură, artiști din cele două centre amintite și îl are ca figură cheie pe Wassily Kandinsky. Este vorba despre expresionismul abstract – în America și informal – la Paris. Acestea devin două direcţii fundamentale din care se dezvoltă, până la sfârșitul secolului al XX-lea, în ritm de avalanșă, multe alte stiluri și direcţii pe întreg mapamondul: art brut, tachism, op art, neodadaism, action art, neosuprarealism, nouveau réalisme, pop art, foto-realism, realism critic, minimal și land art, arte povera, process art, mitologii individuale și cifruri personale, transavangarda sau postmodernismul. Artiștii români rămân în mare parte conectaţi la schimbările de paradigmă. Privirea retrospectivă asupra creaţiei lor ne oferă un tablou surprinzător și complex. Ioana Kassargian, Virgil Almășanu, Traian Brădean, Constantin Blendea, Alma Redlinger, Georgeta Năpăruș și Geta Brătescu, Horia Damian, Paul Neagu și Ion Nicodim sunt doar o parte din cei de Aici sau de Acolo care au depășit “atitudinea de smerenie în faţa unei lumi văzute” (Ion Frunzetti, Scrieri, Ed. Europolis, 1997), în capacitatea lor fundamentală de a releva o estetică uluitoare în gesturi de o tulburătoare expresie și frumuseţe.
Tabloul general al transavangardei devoalează în Europa de Vest dar și în România, în aceeași măsură, enigme și soluţionări; arta anilor șaptezeci și optzeci admiţând mișcări în toate direcţiile, implicit în trecut. Acestei tendinţe îi urmează neoimpresionismul și ironia, cu un puternic accent pe reîntoarcerea la narativ, ca o eliberare din chingile intelectului și reimplementarea subiectivului, a privirii îndreptate spre trecut. Apar figuration libre și posthistoire, curente cu accentuată tentă istorică, dar și atracţia spre înscenare, prin reluarea temei înstrăinării obiectelor și a efectelor acestora în impactul lor cu cotidianul. Generaţiile de artiști români ale acestor decade rămân în exprimare și atitudine – negatoare în faţa dezideratelor oficiale, opera lor se transformă într-o adevărată vignietă a unei spiritualităţi pline de înţelegere care se revarsă în fiecare gest, în fiecare formă, plan sau detaliu; Paul Gherasim, Ovidiu Maitec, Vasile Gorduz, Horia Bernea, Marin Gherasim, George Apostu, Sorin Dumitrescu, Mihai Olos, Romul Nuţiu, Ștefan Câlţia, Sorin Ilfoveanu, Wanda Mihuleac, Silvia Radu sau Doina Simionescu marchează selecţia relevantă a celor prezenţi pe simeza de la Muzeul Cotroceni.
Începând cu anii optzeci Arta Video, Mixt Media și Arta Fotografiei trec dincolo de predominanţa documentară, revenind în forţă, în prim plan, ca o componentă semnificativă a demersului creator, Roxana Trestioreanu, Ovidiu Petca, Dragoș Lumpan și Mihai Zgondoiu sunt artiștii a căror operă exprimă în expoziţia de faţă, direcţii novatoare pentru evoluţia acestor medii în arta contemporană românească.
Anii nouăzeci devansează folosirea interactivă a diverselor medii ca încercare experimentală; determinant devine un cross-over care se bazează pe experienţă și implementarea ei cu scop precis, eliminând hazardul. Ioana Bătrânu, Olga Morărescu Mărginean, Ștefan Călărășanu, Casia Csehi, Petre Velicu, Gheorghe Zărnescu, Ștefan Râmniceanu, Valeriu Mladin, Florica Prevenda, Dacian Andoni și Delia Perrois Sechel semnalează prin operele expuse câteva aspecte relevante ale noilor direcţii și mișcări în artele vizuale de aici și de acolo.
Apar, la începutul secolului al XXI-lea, direcţii artistice noi, singulare sau globale, care se preocupă de răspunsurile la întrebările asupra eului, asupra relaţiei fiecăruia cu sinele și cu ceilalţi, cu problematica generalizării și anonimizării, cu conștientizarea propriei existenţe sau a proiecţiei ei într-un spaţiu din interiorul sau exteriorul imediat. Maria Manolescu, Cristina Passima și Dodi Romanaţi, Sofia Fränkl, Ana Golici, Cristian Sida, Costea de la Reghin, Cătălin Bădărău, Adrian Uncruţ, Peter Pusztai, Johanna Kovacs, sunt doar o parte dintre cei ce – într-o lume în care omul și-a redus de bună voie existenţa la două premise, și anume, participarea la reţelele sociale și auto-expunerea histrionică – se preocupă astăzi de căutarea unui adevăr aflat dincolo de potopul de imagini de tip autoreferenţial ce sondează cauzalităţi existenţiale de ordin general.
Arhitectura formelor și acurateţea tehnică, stilizările și decupajele, formele abstracte și semnificaţiile lor în evoluţia clasicismului modern european, a avangardei și a postmodernismului, geometrizările, minimalizările, austerităţile, transfigurările, încifrările, lirismele sau poetizările, atitudinile estetice personale sau moda timpului sunt câteva elemente care au stat la baza selecţiei artiștilor acestei călătorii în timp prin arta românească a ultimilor o sută de ani, din perspectiva evoluţiei artei pe continentul european și în afara lui.
Demersul expoziţional Aici-Acolo 2018 nu ar fi putut fi realizat la Muzeul Naţional Cotroceni fără participarea activă a artiștilor, a instituţiilor muzeale: MNAC, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi și Muzeul de Artă Brașov, și a colecţionarilor: George Șerban și Asociaţii, Cosmin Năsui, Pavel Șușară, Thomas Emmerling, Gianluca Testa, Dalina Bădescu ș.a., care au avut bunăvoinţa să împrumute lucrări pentru finalizarea acestui proiect dedicat Zilei Românilor de Pretutindeni.
Expoziţie la Muzeul Naţional Cotroceni
24 mai – 15 iulie 2018