„Toți cei care au fost agenți trebuie aduși în fața curții de justiție și, dacă nu mai trăiesc, atunci copiii lor ar trebui pedepsiți” spune cel de la capătul celălalt al firului. Arhivistul din arhiva SBU (fosta KGB) din Kiev oftează adânc întorcându-se către mine: „De când s-au deschis arhivele primim telefoane de genul acesta des. Toți sunt interesați doar de numele agenților și informatorilor…”
Când am intrat pentru prima data în arhivele KGB în Ucraina și eu am fost interesată de agenții și informatorii care populau clandestinitatea religioasă din Uniunea Sovietică. Dar nu m-am așteptat la adâncimea abisului pe care îl descoperă aceste arhive. Cel puțin pentru mine. Arhivele deschid colorata și bogata moștenire a variatelor forme de non conformism religios, care a înflorit în ciuda controlului strict pe care regimul comunist l-a impus. Protocoale de interogare, dosare de supraveghere, rapoarte ale agenților, directive secrete și circulare, alături de obiecte religioase și personale confiscate – o multitudine de materiale unice care oferă lumină asupra relației complicate dintre comunitățile religioase și stat.
Poliția politică sovietică a fost foarte meticuloasă în supravegherea și înregistrarea fiecărui semn de opoziție. Experiența religioasă a cetățenilor sovietici era printre principalele preocupări. Dar ce se întâmpla în spatele ușilor poliției secrete? Cum devine viața religioasă dosar strict secret? Care erau strategiile de supraviețuire ale credinciosului, ale ființei umane până la urmă, în fața mașinii represive a statului sovietic?
Citind aceste dosare strict secrete ale KGB, am trecut și eu prin cele mai dramatice momente din viața acestor oameni. Față în față cu un mandat de arestare, sau în timpul lungilor interogatorii din timpul nopții, sau în timpul în care își serveau sentința în lagăre de muncă, credincioșii au fost constant puși în fața unei alegeri: să colaborezi sau să reziști, să te conformezi, să faci compromisuri, sau să te împotrivești. Câteodată, pe paginile aceluiași protocol de interogare, poți să descoperi toate aceste strategii. Poți adăuga la acestea, în majoritatea cazurilor, când făceam cererea pentru dosarul personal al agenților recrutați din comunități religioase, arhivistul îmi aducea dosarul lor penal în loc.
În mijlocul anilor 1950 KGB-ul a confiscat jurnalul unei femei numite Marinka, ce fusese membră a unei comunități religioase ilegale în Uniunea Sovietică. După această confiscare, circularele interne ale KGB citau Jurnalul Marinkăi ca una dintre cele mai importante surse despre comunitățile religioase ilegale ale Ucrainei. Jurnalul descoperea poliției secrete că credincioșii știau în marea parte a cazurilor cine erau agenții infiltrați. La fel, cunoșteau operațiunile secrete ale KGB împotriva lor. Mai mult, unii credincioși intrau în aceste rețele de informatori intenționat, sau erau aleși de către comunitate pentru a deveni colaboratori. Agenți selectați dezinformau KGB-ul sau transmiteau informații parțiale și reușeau să își avertizeze frații de credință despre planurile și operațiunile KGB.
A fost această imitare politică arma celor slabi? Care au fost celelalte strategii creative ale rezistenței lor ascunse, de zi de zi, compromisul, dejucarea și alte provocări pașnice la regimurile dictatoriale ale Europei centrale și de est? În expoziție vrem să arătăm multitudinea de moduri în care credincioșii au urmat acest drum dificil, în timpurile în care credința lor era considerată o infracțiune.