„Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ți sufletul tău spre ispită”
(Isus Sirah, 2.1)

 

Şi după cum îți va şopti
vocea interioară –
câtă speranță îți va împrumuta
somnul şi câtă siguranță după
tămăduire îți va da gratuit
moartea

Stingeți lumina!
Va fi din ce în ce mai greu
Să nu vorbiți pe întuneric
păstrați-vă pacea

Aşa-i când
ți se face dor
de un loc în care
n-ai fost niciodată:
…pământ netocmit şi gol.

Mergi pe bârnă parcă
aluneci pe lângă
balustradele plăcerii –
colectezi selectiv
sentimente adiacente
sexul ca o înfrângere diortosită
Stinge lumina!

Cum nelocuită de sfinți
e plăcerea ce dulce e
nemărturisirea
plănsu-mi-sa cealaltă voce
interioară – voces de primavera
că nu-mi mai poate dicta
că nu mă poate ierta…
şi ce mult mă poate durea

Stingeți lumina!
căci acesta e gustul mărturisirii
precum turta dulce a copilăriei
pe care o mâncam pe ascuns
jucând la tombola uitării
ce puzderie de zei
pe pământ!…

Apoi la masa sentimentelor
amânate împărțirea ne
dădea mereu fără rest
En pas de deux
Diavolul ne-a furat postul.

Restul l-ai uitat, l-ai ascuns
restul lumii nu va fi
niciodată de partea ta
pentru că nici acum n-am să
vă spun de ce continui
să iubesc femeile cu tălpi mici

Stinge lumina!
Deshamă cerul.