Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Epreuve d’artiste

Epreuve d’artiste

Nu am încetat să explorez secretele imaginii… Misterul cernelii care se așează la momentul dorit pe un receptacol ales. Enigma plăcii de cupru pe care o îmblânzesc și o pregătesc cu gingășie. Alchimia hârtiei, a texturii ei la fel de subtilă ca textura pielii, a suprafeței ei revelate de lumini și umbre. (Mikio Watanabe)

În martie 2020, proiectul internațional „WONDERING MIND: 60 X 60” împlinește cinci ani și primește alți treizeci de artiști pe lângă cei șaizeci pe care i-a avut inițial. Totul a plecat de la o strânsă și frumoasă colaborare și prietenie dintre curatoarea slovacă Zora Petrášová și gravoarea și curatoarea belgiană Chris Verheyen, proprietara galeriei Epreuve d’Artiste din Antwerp, Belgia. În 2019, cele două curatoare de renume internațional au fost invitate ca membre în juriul prestigioasei competiții „Queen of printmaking: the International Mezzotint Festival”, desfășurată sub conducerea lui Nikita Korytin, directorul Muzeului de Arte Frumoase din Ekaterinburg, Rusia.
În martie 2015, aniversarea lor de 60 de ani a fost sărbătorită într-un mod inedit: șaizeci de artiști din peste douăzeci de țări au fost invitați să realizeze gravuri pe o placă de cupru cu un diametru de 12 cm (cât un CD). Forma rotundă a gravurii simbolizează prietenia și respectul între popoare și artiști, iar tema propusă era cât se poate de generoasă: WONDERING MIND („minte curioasă”). Artiști de talie internațională din Belgia, Slovacia, China, Franța, Norvegia, Olanda, Cehia, Anglia, Pakistan, Egipt, Africa de Sud, Palestina, Canada, Ucraina, Nepal, Noua Zeelandă, Japonia, Rusia, Ungaria și Bulgaria au avut ocazia să se exprime artistic prin diferite tehnici de gravură (acvatinta, mezzotintă, litografie, foto-gravură). La acest proiect au participat și trei artiști români: Aurel Bulacu, Tudor Câmpean și Rada Niță.
Până în prezent, lucrările au fost expuse în cadrul a 18 expoziții perindate prin întreaga lume.  „60 X 60 este un tezaur de mici capodopere” – a declarat Nan Mulder, una dintre participantele la aceast proiect, membră a mai multor asociații de gravură din Anglia, Olanda și Noua Zeelandă.
Din 8 în 22 martie 2020, galeria Epreuve d’Artiste din Antwerp dă startul celui de-al doilea set de gravuri „wondering mind”. De această dată, toate sunt realizate în mezzotinta, o tehnică de gravură mai puțin folosită de artiști datorită complexității ei. Această tehnică a fost folosită pentru prima dată în 1642, de Ludwig von Siegen (1609-1673), și amintește de materialitatea picturii baroce; este cunoscută și sub numele de „maniera neagră” și a fost folosită mult timp pentru reproducerea picturilor. „Maniera neagră presupune cunoașterea foarte precisă a tehnicii de redare a perspectivei, a efectelor fizice și vizuale ale reflexiei și refracției luminii, precum și a umbrelor. Exact ca în pictură, mezzotinta definește obiectele în spațiu fără existența unei linii de contur, doar prin contrastul de lumină dintre obiectul redat și fundal.” (Florin Stoiciu, Tehnici și maniere de gravură, Polirom, Iași, 2010, pag. 104)

De aproape 30 de ani, prin proiectele internaționale pe care le dezvoltă, galeria Epreuve d’Artiste promovează artele grafice: „Istoria va hotărî dacă Chris și Zora, cu entuziasmul lor dezinteresat și molipsitor, au lăsat o amprentă semnificativă asupra creșterii popularității și democratizării artelor grafice.” – a menționat Jan Dockx, un apropiat al galeriei Epreuve d’Artiste și un asiduu colecționar de gravură și ex-libris care deține o colecție de peste 7.000 de piese de gravură. Galeria a format un impresionant grup de colecționari din Olanda și Belgia, fiind adesea vizitată de colecționari din Europa, SUA și China.
Galeria Epreuve d’Artiste a fost fondată în 1991 de Chris Verheyen, și a găzduit peste 250 de expoziții internaționale de gravură (personale și de grup). Chris Verheyen a studiat gravura la Academia Regală din Ghent (Prof. Roger Wittevrongel); a urmat specializări la Școala Internațională de Artă din Voss, Norvegia și la Academia de Arte Frumoase și Design din Bratislava, Slovacia (Prof. Albín Brunovský). A participat la numeroase rezidențe artistice și colocvii în Europa, SUA, Japonia și China. Activitatea sa artistică și curatorială a fost îmbogățită printr-o susținută activitate pedagogică la Grammar School of Arts din Antwerp.
„Pentru ca o galerie să reziste în timp, este important entuzismul organizatorilor și o pasiune puternică pentru artele grafice. Artiștii sunt prezenți la deschiderea expozițiilor și se creează în galerie o atmosferă familială care dă o dimensiune umană evenimentului. Mai mult, am organizat numeroase expoziții de grafică în lumea întreagă, folosind rețeaua noastră de artiști și galeriile prietene.” – a declarat Chris Verheyen. Proiectul „Over de grens” („de cealaltă parte a frontierei”) a fost realizat în 1997 și a constat în editarea unui portofoliu de 57 de artiști flamanzi și valoni. A fost un proiect îndrăzneț și dificil de realizat într-o țară divizată și cu un sistem politic complicat, cum este Belgia. De-a lungul anilor, Chris Verheyen a colaborat cu Zora Petrášová și au realizat proiectul expozițional „Mosty” („Poduri”), între Slovacia și 10 țări europene.
Printre artiștii care au expus de-a lungul timpului la galeria Epreuve d’Artiste se numără celebrul suprarealist belgian Paul Delvaux, Paul Wunderlich, Albín Brunovský, Vladimir Gazovic, Slovakia, Oldřich Kulhánek, Jiří Anderle, Vladimir Suchánek, Rudolf Hausner și mulți alții.
Alături de expoziția „More Wondering Minds 2. Chris and Zora’s New Mezzotint Friends”, pentru anul 2020 galeria Epreuve d’Artiste a pregătit un program interesant de expoziții. Jochen Kublik va prezenta publicului gravurile sale colorate, inspirate din lumea sa fantastică, în expoziția „Between the Worlds” (10-24 mai 2020). Lucrările au avut un succes deosebit în China, iar titlul expoziției sugerează filosofia de viață a artistului. El trăiește la propriu și la figurat între lumi, între cultura estică și occidentală, între lumea reală și o altă lume, fantastică și subiectivă, pe care o experimentează intens ca artist călător.
„Între libertate și structură”, Hanna de Haan caută logica construcțiilor din metropole: „Mă fascinează viteza cu care se schimbă orașele. La fel ca și faptul că un oraș nu este niciodată terminat și este în mod constant reproiectat și transformat. Evoluția construcției unei clădiri sugerează forma finală pe care aceasta o va avea… Mă fascinează tensiunea dintre haosul unui șantier și structura clară a schelelor.” (H.H.) Expoziția va avea loc din 2 în 23 august 2020.
În luna septembrie, galeria Epreuve d’Artiste prezintă cele mai imporante lucrări care au participat la cele patru ediții ale Bienalei Internaționale de Exlibris de la Varna. Bienala este organizată de Largo Art Gallery, începând cu anul 2014.
A fi artist înseamnă a iubi cu pasiune ceea ce faci. Cu câtă pasiune vorbește japonezul Mikio Watanabe despre gravură! Ca și gravura, pentru Mikio Watanabe lumea este „Un mister care se întrupează”; acesta este și titlul expoziției care va avea loc la galeria Epreuve d’Artiste, din 8 în 22 noiembrie 2020. „Sunt convins că în centrul tuturor lucrurilor există ceva simplu și pur care depășește complexitatea aparențelor. Iar această puritate este, în esență, putere și frumusețe.” (M.W.)
Anul 2020 se încheie cu expoziția „Guy Langevin și prietenii lui belgieni”. Guy Langevin este un artist canadian, președintele juriului competiției de la Ekaterinburg și unul dintre foștii câștigători ai acestei prestigioase bienale. A dorit să facă o expoziție împreună cu prietenii lui belgieni – Ingrid Ledent, Maurice Pasternak și Michel Barzin.
Pentru Epreuve d’Artiste, anul 2021 va însemna aniversarea a 30 de ani de existență!

 

 

Site-uri consultate:
www.epreuvedartiste.be, www.wonderingmind.eu

 

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg