Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Etnie vs. ideologie în istoria întunecatului secol XX

Etnie vs. ideologie  în istoria întunecatului secol XX

Prozatoarea constănțeancă Gabriela G.G. Vlad s-a apropiat de Brașov prin ciclul Drăculeștii, o serie de romane istorice în care timpul ficțional se înfiripă într-un Ev Mediu românesc al violenței și trădării, al lăcomiei și lașității. Cu primul roman din ciclu, Sabia ordinului, a obținut premiul de debut al filialei. Prin scriitura sa alertă și densă, în ciuda lungimii considerabile a prozei, propunea întoarcerea la romanul istoric pe alte coordonate decât cele mistificatoare ale ultimelor decenii de comunism, când ideologia mascată devenise parte a unității de voință și acțiune a personajelor. Așadar, păstrând o serie de repere valorice, dar rupându-se de tradiția romanului istoric românesc din comunism, scriind alert și intens, fascinată de personajul istoric Vlad Țepeș și documentându-se asupra întregii perioade, descoperind ulterior alte personaje cărora să le dea contur de protagoniști, Gabriela Vlad a devenit o scriitoare apreciată și, oarecum, o deschizătoare de drumuri. Se va întâlni mai târziu în filială și prin scriitură cu Simona Antonescu, cea mai cunoscută autoare în cadrul subgenului, ambele de formație reală, pasionate de istorie și extrem de riguroase în documentare, chiar dacă stilistic cele două voci diferă. După publicarea trilogiei, devenind între timp membră a filialei brașovene a Uniunii Scriitorilor, Gabriela Vlad a optat pentru expresia concentrată a haiku-ului, apoi pentru proza umoristică. Cu toate acestea, apetența pentru proza istorică nu a dispărut.
În 2024, după ani de șlefuire, prozatoarea constănțeancă legată instituțional și familial de Brașov, revine în prim-plan cu un Triptic tomitan1, un scurt și concentrat volum de texte care produc imersiunea într-un altfel de întuneric istoric, cel de secol XX. Trei povestiri dense, neunitare ca dimensiuni, coborând nu în tenebrele timpului, ci în cele ale minții ideologizate, creează un amplu și minuțios tablou al unei Dobroge multiculturale, strivite de șenilele istoriei mari. Anii celui de-al Doilea Război Mondial și cei de după, ai unui comunism sovietizat, constrângător și nivelator: „[…] oricum în minte încă sunau vorbele colonelului, că Armata Roșie va pleca doar după ce românii se vor da pe brazdă” (p.70), sunt redați din perspectiva omului simplu, supus strivirii, modelării, într-un discurs care amintește de cel dintr-un alt triptic tomitan, mai amplu, al Doinei Jela, fină cunoscătoare a realităților istorice românești și neobosită cercetătoare prin docu-ficțiune a acestora. Stilistic, Gabriela Vlad se separă de Doina Jela, dar centrul de interes al ambelor prozatoare rămâne același: omul obișnuit sub însângeratul secol XX, al marilor ideologii, îngenuncheat indiferent de originea etnică ori de tiparul ideologic manifest.
În cele trei povestiri ale Gabrielei Vlad personajele centrale aparțin unor minorități etnice reprezentative, germană, armeană și tătărească, și se confruntă, în ciuda originii lor, cu forme de manifestare ale unor ideologii politico-sociale al căror rol nivelator produce efecte la nivel cultural. Dincolo de amploarea faptelor inumane, dincolo de violența impunerii, în straturile de profunzime se petrece de fapt adevărata mutilare a personajelor. Controlul gândirii este ținta ultimă a ideologiilor. Un bolșevism inuman, bazat pe formula schematizată a marxism-leninismului deviat în stalinism, va încerca să scoată din comportamentul și din mintea oamenilor semnele celei mai firave manifestări a acțiunii religioase. Am urmărit pe parcursul evoluției personajului principal din prima povestire, cea care dă subtitlul volumului, nu atât dimensiunea evenimențială, cât mai degrabă modul în care evenimentele sunt condiționate de această operație de extirpare a organului religios al omului strivit de istorie, indiferent dacă vorbim despre etnicul german Franz, prizonier în Uniunea Sovietică, ori de rusoaica Mașa, provenită dintr-o veche familie burgheză. Formele de manifestare ale răului motivat ideologic sunt ilustrative. Tânărul Franz, urmând a ajunge șofer al unui colonel NKVD, făcuse la un moment dat un gest care a stârnit indignarea colonelului, care crezuse că i-a scos din minte orice formă de comportament religios (în fond, plecând de la sintagma marxistă Die Religion ist das Opium für das Volk, transformată în „levier social” de bolșevici, orice vagă manifestare a încrederii într-o forță superioară sovietelor, fie ea situată în plan transcendent nu putea fi admisă ca atare): „Măi soldat, ce-am auzit, că ai făcut o cruce pe-un cadavru? Păi bine, măi, tu ai mințit comisarii noștri că ești pe drumul cel bun al reeducării în spirit proletar, iar tu faci semne mistice pe stârvuri, măi? […] Era un cadavru, soldat, un cadavru e doar o carne moartă și atât, n-are nevoie de cruci și de alte prostii mistice, noi, bolșevicii, am eliberat popoarele din robia acestui opiu periculos. Credeam că ai înțeles asta” (p.42).
Când colonelul află că propriul copil este botezat creștinește, furia – așa cum a fost înțeleasă de Franz – se manifestă fără limite: „[…] se simțea trădat și ridiculizat în fața tuturor: el, marele colonel NKVD, ateu, progresist, dintr-o familie cu merite revoluționare și cu funcții importante, să aibă un copil creștinat de niște muieri fără creier, cățele idioate pline de idei mistice retrograde, niște animale cu toții” (p.60). Însăși alegerea Mașei, de aceeași etnie cu el, singura rămasă în viață dintr-o familia burgheză, prin urmare dușmancă de clasă, nu reprezintă nimic altceva decât un început în procesul de educare în spiritul dogmei bolșevice: „Să-ți poți alege casa, banii, vodka, țigările, femeile… asta înseamnă să te situezi de partea corectă a lucrurilor, ponimaeși? Alături de învingători. Pe Mașa de acum o am de trei ani, dar a călcat strâmb și voi găsi altă Mașă blondă, e plină Rusia de ele. O să-i pun și următoarei Mașe deasupra patului pictura cu femeia aceea cu pruncul în brațe, s-o întreb dacă tiza ei n-ar trebui demascată și combătută științific…” (pp.63-64).
Dincolo de planul evenimențial se deschid adânci și tulburătoare planuri, în care mize și intrigi personale devin mai importante decât însăși povestirea extrem de bine dozată. În fiecare dintre cele trei povestiri, acest plan adânc al implicării personale, introspective, face din peisajul observațional unul dublu ilustrat: pe de o parte prozatoarea, „cu simț ascuțit al observației” (Liviu Lungu), redă o factualitate suficientă menținerii prozei în coaja dorică a derulărilor, pe de alta introspecția – în fond, o formă de auto-observare, de interpretare de către personaje a propriilor stări și dispoziții – permite adaptarea instrumentarului epic la inserțiile de natură ionică. Povestirile sunt traversate de presimțiri și vise: a bătrânului morar Bauer din Caraomer (Negru Vodă), odată cu înfrângerea de la Cotul Donului, în Războiul personal al lui Franz Popa, ori a doamnei Krikorian în noapte de dinainte de a îl vedea pe soțul ei, închis la Poarta Albă, adus să sape pentru canalizarea din Constanța în Păpădia, ba chiar și de prezențe fantomatice: mireasa tătăroaică Elmas ucisă în noaptea nunții, în povestirea omonimă. Prin cele trei povestiri, care explorează exterioritatea istoriei în raport cu personaje nesemnificative, ușor de strivit, care explorează totodată interioarele profunde, vag luminate în anumite momente ale derulării epice, Gabriela Vlad acoperă un secol de istorie. Prima povestire se petrece în ultimii ani ai celui de-al Doilea Război Mondial și în primii ai comunismului românesc stalinizat – autoarea face din poziționarea analitică asupra acestei perioade propria miză: „Romanul soldatului român în Al Doilea Război Mondial își așteaptă încă autorul/ autorii, care să se aplece cu hotărâre și înțelegere asupra soartei lui, începând de la retragerea din Basarabia în urma Diktatului de la Viena, trecând prin gerul de la Stalingrad, lagărele de muncă din URSS și terminând cu rezistența anticomunistă din munți” (p.135), cum face miză și din aducerea în lumină a eroilor Constanței din august 1944 -, cea de-a doua continuă perioada tulbure a comunismului românesc, pentru ca Mireasa tătăroaică, sub pretextul investigației polițienești, să acopere prin baleiere întregul secol XX al Dobrogei cosmopolite, de la războaiele balcanice până în ultimele lui decenii.
Cu o voce autentică, cu o remarcabilă forță a povestirii, recuperând o istorie imediată, apropriind-o prin prisma unor personaje care o descompun și expun în limitele înțelegerii comune, dar care lasă să se întrevadă duhul ei, Gabriela Vlad propune acest Triptic tomitan care este, probabil, lucrarea cea mai convingătoare estetic, cea mai rafinată, documentată și credibilă, cartea de vizită a unuia dintre autorii români care au revigorat proza istorică românească.

 

 

Note
1 Gabriela G.G. Vlad. (2024). Triptic tomitan. Războiul personal al lui Franz Popa. Cuvânt înainte de Liviu Lungu. Caracal: Editura Hoffman. 136p.

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg