În alcătuirea cadrului strict delimitat în care Tradiția este definită ca având o esență supraumană, se impun a fi clarificați, de asemenea, încă doi termeni antitetici şi complementari – ezoterismul şi exoterismul. În formula sa completă, Tradiția are o dimensiune ezoterică, precum şi una exoterică, aceasta din urmă fiind suportul şi acoperământul celei dintâi. Aşadar, miezul interior, ezoteric – rezervat şi select – îşi are întotdeauna sprijinul şi exprimarea publică într-un ordin exoteric mai larg, preponderent moral şi liturgic. Aceste concepte erau foarte bine cunoscute în vechime; stă mărturie, în acest sens logos-ul Sfântului Pavel care nu s-a sfiit să propovăduiescă în mod explicit în legătură cu ezoterion.
O înțelegere corectă a acestor termeni poate conferi o imagine mai fidelă asupra unei realități atât de vaste şi de complexe şi cu atât de multe implicații, cum este Tradiția. De aceea, am găsit de cuviință să extindem aici, expunerea noastră, prezentând câteva considerații teoretice privind ezoterismul, urmând ca apoi, în articolul următor, să ne referim la exoterism. Înainte însă, de a trece la fondul problemei, semnalăm asemănarea cuplului de termeni menționați cu dualitatea sacru – profan, cea impusă cultural de stiința religiilor ca reper central şi fundamental în problematica tradițională (Eliade, M., 1992).
Trebuie spus din capul locului că ezoterismul are o natură inițiatico-sacramentală, aceasta presupunând credință în Entitatea supremă şi în veșnicia spiritului. În plan pragmatic, această cerință esențială pentru o eventuală admitere la inițiere pare a se materializa în declarația solemnă a candidatului privind credința sa în Dumnezeu şi în nemurirea sufletului. Pe de altă parte, principala funcțiune a inițierii constă în reconfigurarea conștiinței aspirantului, aceasta înfăptuindu-se sub îndrumarea unor maeştri spirituali care, împreună, alcătuiesc un miez viu în interiorul Tradiției, inperceptibil din afara acesteia. Re-ligarea aspirantului la sacru și divinitate constă în activarea, prin metode specifice, a unei capacități speciale a creierului uman care, în timp, s-a obturat devenind astfel, inoperantă. Treptat, aspirantului i se va releva o cunoaștere (gnoză) total diferită de cea analitică și secvențială, cea care se învață public, în școală. În egală măsură, procesul acesta de perfecționare spirituală poate fi asimilat unei terapii pentru că, prin natura sa, introduce un grad mai mare de claritate în mentalul individului și, ca atare, o mai bună înțelegere a realității, precum şi o înțelepciune inerentă, philosophia mirabilis. Aspirantul este ajutat astfel, să se ridice deasupra dualităților de tot felul, să perceapă organic interconectarea a tot și a toate și să „vadă”, la propriu, ordinea supremă existentă în univers.
În sens larg și la modul general, prin ezoterism se înțelege „…practicarea unei cunoaşteri secrete”. După unii cercetători, cele cinci mari curente ale ezoterismului sunt: astrologia, hermetismul, cabala, gnoza şi alchimia (Messadié, G., 2008). Cunoaşterea ezoterică presupune, cum spuneam, o prealabilă inițiere, aşadar, o acceptare a neofitului în interiorul unei grupări deținătoare a metodei practice prin care acesta este ajutat să parcurgă devenirea spirituală (lucrarea lăuntrică). Un veritabil inițiat va putea accesa nivelurile superioare şi mai subtile ale conştiinței, pe timpul acestui proces de metamorfozare şi astfel, va experimenta în mod direct şi nemijlocit, stări de conştiință menite să-i schimbe neurofiziologia creierului şi să-i capaciteze o înțelegere corectă a realității. Analogia, alegoria, mitul și limbajul simbolic alcătuiesc panoplia tradițională de instrumente ezoterice. (Faivre, A., – Op cit., vol. 1, p. 17-21). În mod particular, ezoterismul occidental a fost definit ca fiind „o formă identificabilă prin prezența a șase caracteristici fundamentale…” Aceste caracteristici sunt: (i) Ideea de corespondență, (ii) Natura vie, (iii) Imaginație și mediere, (iv) Experiența transmutației, (v) Exercițiul concordanței, (vi) Transmisia înțelegând prin aceasta, în special, transmiterea unei metode de elevare spirituală. (Antoine Faivre – Idem, vol. 2, p. 46-51)
În vederea aprofundării, considerăm că este necesară explicarea prealabilă a încă doi termeni fără de care manifestarea în sine, specifică ezoterismului nu poate exista. Aceşti termeni, pe care-i vom prezenta succint în continuare sunt: maestrul spiritual şi ceea ce generic vom denumi în continuare, regula.
Autoritatea unui maestru se justifică doar dacă personajul respectiv a atins statutul de om adevărat, precum şi acele sublime „ceruri” (trăiri deosebite, stări de conştiință non-ordinară) pe care omul obişnuit nu le poate accesa din cauza condiționărilor sale bio-socio-culturale şi a blocajelor inerente. În astfel de cazuri, expandarea conştiinței umane se va fi realizat treptat, prin asceză, exerciții şi asiduitate, prin transcenderea condiției personale, finite, perisabile, toate acestea acătuind un suport pentru trăirea la propriu a stării de „înfiere” (identitate) harică prin care omul poate avea acces, încă în viață fiind, la ceea ce Tradiția numește îndumnezeire, unio mistica. Maestrul este pe deplin stabilizat sufleteşte pentru că, de mult timp, el şi-a încheiat socotelile cu lumea profană.
Totuşi, cunoaşterea de sine nu se poate rezuma la un simplu antrenament mental. Aspirantul va fi îndrumat din treaptă în treaptă, de către un maestru, nu doar pentru a experimenta stări de conștiință non-ordinare, ci îndeosebi pentru a recepta, prin harisma dăruită lui, Fiat Lux-ul care-i va revela permanent adevărata sa natură şi alcătuire ființială. Treptat, ca o consecință a perseverenței și acumulărilor succesive, dar mai ales ca urmare a revelațiilor primite, inițiatul devine conștient de ceea ce este el cu adevărat, dincolo de nivelul ego-ului, al aparențelor și iluziilor de tot felul. Fatalmente, toate aceste realități subtile sunt de natură exclusiv experiențială și individuală.
Un profan care ar încerca să străpungă acest adevărat „zid sonic” fără să beneficieze de o asistare calificată și fără să respecte calea prescrisă în manieră tradițională, nu are nici o șansă de reușită. Autoinițierea este și ea exclusă. Trebuie sus, însă, că inițiatul nu mai este singur în periplul său eroic. Înainte ca el să se fi născut și să fi conștientizat necesitatea realizării spirituale, au existat iluştri inițiați care au trecut la propriu prin această sublimă experiență, au conceptualizat metoda, calea de urmat și au transmis-o, sub jurământ, din generație în generație, „Lumină din Lumină”! La rândul lor, și ei s-au confruntat cu blocaje, rătăciri și diverse himere până când să-și croiescă drum către Marea Lumină din sufletul lor, Sinele
transpersonal.
Pentru noi, cei de azi, acești maeștri din trecut au făurit reguli care, odată urmate cu consecvență şi deplină convingere, pot face ca lucrarea lăuntrică să fie încununată de succes. Totodată, pentru a păstra Tradiția, acești iluştri inițiați s-au unit într-o confrerie dedicată devenirii omului întru transcendență și îndumnezeire. Această frăție îl va sprijini discret și eficace pe aspirant prin ritualuri, îndrumare și instrucțiuni clare. Concret, Tradiția presupune o rânduială stabilă și călăuzitoare constând în reguli, îndrumare duhovnicească şi, pe cale de consecință, existența unor maeştri spirituali care fac această lucrarea vie și rodnică. Tradiția contează, de asemenea, pe o anumită dedicare a aspirantului materializată în ascultare, perseverență şi asumarea unei stări de deplină receptivitate (ascultare). Tocmai de aceea, anterior admiterii, profanul care bate la poarta templului pentru a fi inițiat, va fi supus unor riguroase probe şi verificări.
La rândul său, regula este o formulare precisă și imperativă sau, uneori, o metodă consacrată prin care se introduce un grad sporit de ordine într-un anumit domeniu. Regula este, totodată, o formă de întărire a unei lucrări, fie că aceasta este exterioară sau interioară, în raport cu ființa. Pentru aspirant, regula stabilită de maestru fixează cu exactitate startul, treptele lucrării, locul, poziția, instrumentele (bibliografia), precum şi rezultatul aşteptat. Fără o regulă fermă venită din Tradiție, în periplul aspirantului apar erori, abateri, omisiuni, sincope care, în final, conduc la rătăcire, dezamăgire şi la o inevitabilă prăbuşire.
La întrebarea ce face un maestru, se consemnează într-un catehism medieval, următorul răspuns: „Maestrul îți arată regula. Asta face maestrul”. Acest răspuns simplu în aparență poate fi interpretat în următorii termeni: „Cine este capabil să vadă regula şi să o facă şi altora cunoscută, acela este cu adevărat un maestru”. Regula este în legătură cu ordinea divină şi cu Principiul şi, de aceea, identificarea şi proclamarea sa constituie un apanaj al maestrului. Nu oricine este în măsură să „vadă” regula; ca să o poți „vedea” trebuie să ai o certă şi stabilă înălțime spirituală. Tradiția însăşi s-a perpetuat şi s-a îmbogățit prin regulile stabilite de-a lungul timpului, de diverşi maeştri spirituali. Astfel au apărut canoanele din religia ortodoxă, ca şi landmark-urile masonice, de altfel, rezultate din prelucrarea vechilor îndatoriri – old charges (Dangle, P., 2010).
Din perspectivă strict istorică, edificiul tradițional îşi revendică drept piatră de temelie, viziunea unui profet primită de către acesta prin revelație divină. Ca atare, Tradiția ar putea desemna acea moştenire de cunoştințe sacre primite de către un inițiat, precum şi măiestria subtilă de a merge pe calea spirituală până la obârşia supremă. Capacitatea modelatoare a acestei metode de împreună-lucrare a ucenicului cu maestrul său se exercitată asupra posibilităților fiecăruia printr-un continuu Fiat Lux – acea vibrație care scurtcircuitează permanent convingerile, mentalitățile şi conştiința, determinând destinul inițiatului, relațiile acestuia cu semenii şi cu mediul socio-natural în care el viețuieşte ca personaj istoric.
Transmiterea influenței spirituale presupune aşadar, un transfer de cunoaştere supraumană și se realizează prin ambele interfețe ale actului sacramental – iradierea ezoterică, directă, de la trasmițător la recipiendar, cât şi cea indirectă, realizată prin multiple lucrări elaborate şi susținute de ritualul canonic corespunzător unor trepte ale devenirii, aşa încât nimănui (afară de „fii pierzării”) să nu-i lipsească posibilitatea de a se întoarce în patria cerească.

Bibliografie
Dangle, P. (2010) – Le livre du Maître, Maison de Vie Éditeur, Paris.
Dumitriu, A. (1992) – Philosophia mirabilis, Ed. Fundației Culturale Române.
Eliade, M. (1992) – Sacru şi profan, Ed. Humanitas.
Faivre, A. (2007) – Căi de acces la esoterismul occidental, Ed. Nemira.
Guénon, R. (2006) – Mai există posibilități inițiatice în Occident? în vol. Oriens. Studii tradiționale, Ed. Eion, coord. Tămaş, M., A.
Guénon, R. (2008) – Domnia cantității și semnele vremurilor, Ed. Humanitas.
Guénon, R. (2009) – Inițiere şi realizare spirituală, Ed. Herald. Guénon, R. (2012) – Ezoterismul creştin, Ed. Humanitas.
Messadié, G. (2008) – Patruzeci de secole de esoterism, Ed. Nemira.
Voiculescu, V., G. (2011) – Tradiție primordială şi ezoterism la René Guénon în vol. Recitindu-l pe Guénon, Ed. Civitas, coord. Verescu, Z., A.

Note
1 În greacă, ezoteros – înăuntru sau mai lăuntric, mai în interior, tainic, ocult.
2 În greacă, exoteros – în afară.
3 Biblia, Evrei, 6: 18-20
„18. Ca prin două fapte nestrămutate – făgăduința şi juramantul – în care e cu neputință ca Dumnezeu să fi mințit, noi, cei ce căutam scăpare (mântuire, eliberare, n.n.), să avem îndemn puternic ca să ținem nădejdea pusă înainte.
19. Pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare, intrând (în interior, n.n.) dincolo de catapeteasma, (εις το εσώτερον του καταπετάσματος)
20. Unde Iisus a intrat noi ca înaintemergator, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.”
4 Exoterică (didactică, liturgică, etică etc.).
5 O lucrare lăuntrică presupunând un mod de viață în acord cu Legea, precum şi practicarea de exerciții spirituale.
6 Ceea ce este sus, este și jos! Instrumentul consacrat în acest sens este analogia (mit, ritual, simbol etc.) .
7 Universul nu este doar infinit, etern, complex, plural etc., ci și viu, conştient de sine.
8 Descifrarea ordinii divine şi, în plan individual, deziluzionarea presupun interpretarea corectă a corespondențelor de tot felul, aşadar, o altă modalitate de „citire” a realității.
9 Cunoașterea inițiatică și realizarea spirituală presupun o trăire ființială a iluminării.
10 Există un numitor comun al tuturor tradițiilor, un fel de câmp unificat al tuturor spiritualităților.
11 Eliberat (jivan-muktha), „perfect”, homo universalis, chen-jen etc.
12 Întâlnirea cu Steaua înflăcărată, cum spun francmasonii.
13 Precepte, pravile, porunci, canoane, landmark-uri.
14 Râvnă, osteneală, podvig, stăruință, asiduitate etc.
15 Simbolizată în masonerie prin riglă.
16 Metafizice, provenite de dincolo de universul fizic, cogniscibil prin simțuri.