„Toate animalele sunt egale,
dar unele sunt mai egale decât altele”

 

 

George Orwell, pseudonimul lui Eric Arthur Blair, s-a născut în 1903 în India, unde tatăl său lucra ca funcționar administrativ al Imperiului britanic. De mic a plecat în Anglia unde și-a petrecut copilăria împreună cu mama sa și cu cele două surori.
Orwell a frecventat Colegiul St. Cyprian din Eastbourne, de unde iese cu o bursă de studiu și cu un opresiv complex de inferioritate.
Anii petrecuți la St. Cyprian au fost plini de neliniște pentru scriitor, care într-un eseu autobiografic a descris întreaga suferință a acelor ani. În această școală Orwell s-a simțit singur și izolat de colegii săi ce proveneau din familii de bogătași, unde a început să urască îngustimea mintală a acestora și mai ales snobismul profesorilor, care de multe ori erau adepții unor pedepse corporale. Nu va reuși să se integreze în clima plină de snobism de la Eton unde este admis în 1917, dar aici a început să-și cultive interesele sale intelectuale, datorită mentorului său care-i lăsa libertate în alegerea argumentelor pentru eseurile sale și care l-a ajutat în dezvoltarea și perfecționarea stilului său literar.
După liceu, Orwell a decis să nu meargă la Universitate și s-a întors în India. Aici s-a înrolat în Poliția Imperială din Birmania, unde a rămas din 1922 până în 1927, când a demisionat din cauza ideilor sale antiimperialiste. Această experiență l-a inspirat în scrierea primului său roman, Zilele din Birmania, 1934, și a două eseuri, Omorând un elefant,1936, și O spânzurare, 1950.
Întors la Londra, Orwell a decis să facă un experiment social care să-i permită să descrie în mod realist problemele și dificultățile ce trebuie să le înfrunte populația cea mai săracă. S-a îmbrăcat cu haine uzate și a început să petreacă mult timp în zonele cele mai sărace ale Londrei în compania oamenilor străzii.
În 1928 s-a dus la Paris ca să „lucreze” ca scriitor, dar odată ce i s-au terminat banii a fost constrâns să facă orice muncă care să-i permită să supraviețuiască.
Fie experiențele londoneze, fie experiența Parisului i-au furnizat materiale pentru prima sa lucrare cu caracter social, Fără bani la Paris și Londra, publicată în 1933, cu numele George Orwell, în care abordează tema sărăciei în cele două capitale europene. În această perioadă Orwell a scris câteva cărți în care a criticat viața din provinciile engleze; deja cunoștea bine teoriile politice radicale și va începe să-și dezvolte interesul pentru socialism și pentru condițiile de viață ale proletariatului.
În 1932 a acceptat să fie profesor, iar în următoarele sale romane – Fiica Reverendului, 1935, și Va înflori Aspidistra, 1936 – comisionat de Left Book Club, o asociație filosocialistă, va face un studiu critic al condițiilor în care se afla burghezia engleză contemporană și al valorilor acesteia. După aceea s-a ocupat de condițiile în care trăiau minerii, muncitorii din fabrici și de situația șomerilor din Nordul Angliei în anii depresiunii economice. A publicat concluziile acestor cercetări în lucrarea Strada din Wigan Pier, 1937.
În decembrie 1936 Orwell s-a dus în Spania pentru a participa la războiul civil spaniol; la Barcelona s-a alăturat Partidului Muncitoresc al Unificării Marxiste (POUM), de inspirație troțkistă, orientat împotriva dictatorului Francisco Franco. În timp ce lupta pe frontul aragonez, a fost rănit și a fost constrâns să se-ntoarcă în Anglia pe ascuns (deoarece era urmărit de autoritățile franchiste), unde în 1938 a scris Omagiu Cataloniei, în care a povestit experiența spaniolă. În 1939 scrie romanul O gură de aer.
La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Orwell a încercat să se înroleze, dar a fost respins pentru motive de sănătate. În 1941 Orwell a început să lucreze pentru BBC, care a transmis programe culturale și politice pentru India; după aceea a devenit editor pentru Tribune, un ziar de orientare socialistă, pentru care a scris numeroase articole, recenzii literare și eseuri.
În același timp a scris una din cele mai importante opere ale sale, romanul alegoric Ferma Animalelor, 1944, o satiră a Revoluției Ruse, care l-a făcut celebru în toată lumea.
Orwell suferea de tuberculoză de câțiva ani și în această perioadă sănătatea sa a început să se agraveze. A murit în 23 ianuarie 1950, puține săptămâni după publicarea celei mai faimoase opere orwelliene, O mie nouă sute optzeci și patru, un roman anti-utopic în care descrie societatea viitoare supusă unui guvern tiranic, condus de Marele Frate (Big Brother), care urmărește și controlează populația prin intermediul microfoanelor și telecamerelor. Azi romanul și figura Marelui Frate sunt simbolul omului modern ce a devenit sclavul mass-media.
Ceea ce era important pentru Orwell este faptul că scriitorul trebuie să-și coboare ființa și existența sa sufletească în Istorie și să-și păstrze în același timp o independență absolută. În lucrarea sa Scriitorii și Leviathanul, 1948, putem citi aceste afirmații surprinzătoare: „Atunci când scriitorul se ocupă de politică, trebuie s-o facă ca cetățean, ca ființă umană, nu ca scriitor. Nu cred că are dreptul să stea deoparte de aspectele cele mai exaltante ale activității politice: trebuie să fie pregătit, ca și alții, să țină conferințe cu săli pline, chiar dacă s-ar afla în condiții neprielnice, să solicite voturi, să distribuie manifeste, chiar să lupte, dacă e cazul, într-un război civil. Dar orice ar face pentru cauza sa, nu trebuie să scrie pentru sine, ci trebuie să fie clar că a scrie este cu totul altceva”.
Aceste afirmații care, în momentul în care va apărea romanul 1984, vor căpăta caracterul unui pesimism radical, vor avea în 1945 o funcție pur și simplu provocatoare, care poate fi demonstrată prin conținutul Fermei Animalelor, o parabolă satirică a stalinismului și a totalitarismului în general, dar și un denunț al stării generale în care se aflau intelectualii de stânga, cu tăcerea lor nejustificată în fața crimelor lui Stalin și a involuției principiilor socialismului în Uniunea Sovietică.
În perioada 1936-1938, așa cum este cunoscut, Stalin și cei mai apropiați colaboratori ai săi au început o campanie vastă de epurare a conducătorilor Partidului și o represiune îndreptată spre baza acestuia: în timp ce milioane de persoane erau băgate în pușcărie sau deportate în Siberia, se organizau procese-farsă în care acuzații, supuși torturilor sau șantajului, erau obligați să se recunoască vinovați de cele mai absurde delicte. În Procesul celor șaisprezece din 1936 au fost lichidate personalități ca Zinoviev și Kamenev; în cele care au urmat, în procesul Celor șaptesprezece, 1937, și al Celor douăzeci și unu, 1938, a fost rândul unor personalități ca Radek și Bucharin. Revoluția din Octombrie a îmbrăcat astfel haina unui totalitarism ce a transformat imaginea revoluției în exterior, unde, contrar instrumentalizărilor dreptei, a generat în conștiința multor intelectuali amărăciune și dubii despre caracterul „socialist” al societății sovietice.
Orwell a fost unul din primii intelectuali care s-au ocupat de involuțiile petrecute în politica sovietică, atunci când în Omagiu Cataloniei a criticat aspru excesiva dependență a Partidului Comunist Spaniol de Moscova, interferențele sovietice în evenimentele din Barcelona și ajutorul dat acestei linii de partid și intelectualilor comuniști din Occident, mai ales celor englezi1.
În anii care au urmat publicării Omagiului Cataloniei, interesul lui Orwell pentru aceste problematici s-a făcut tot mai intens. În 1938, în recenzia la volumul lui Eugene Lyons Assignment în Utopia, a denunțat cu claritate evoluția stalinistă a URSS: „Puterea reală este concentrată în mâinile a două sau trei milioane de persoane, în timp ce proletariatului urban, adevăratul urmaș al Revoluției, i-a fost furat până și elementarul drept la grevă… Agenții GPU sunt peste tot, tot poporul trăiește în teroarea și frica de a fi denunțat, libertatea presei și a cuvântului au fost anulate… În același timp invizibilul Stalin este venerat într-o manieră care l-ar fi făcut să roșească până și pe Nero”.
În 1940, pactul de neagresiune semnat între ruși și germani și asasinarea lui Troțki în exil au dat lovitura decisivă mitului Rusiei sovietice și au mărit criticile îndreptate împotriva regimului totalitar, care, influențate de recenzia la lucrarea lui Franz Borkenau, Dușmanii totalitarismului, și de eseul Literatură și totalitarism din 1941 au stat la baza atacului frontal la politica comunistă rusă din eseul de lungi dimensiuni Arthur Koestler din 1944.
Pentru geneza Fermei Animalelor, aceste lucrări au avut un rol important; un rol mult mai mare decât trimiterile la politica internă sovietică l-au avut mărturiile despre procesele din 1936. Plecând de la romanul lui Koestler, Întuneric la amiază, (Darkness at Noon), 1940, unde erau descrise epurările din epoca stalinistă, Orwell a examinat această stare de lucruri de la care s-a inspirat în critica intelectualilor de stânga, care, printr-un fel de mistică reverență pentru URSS, au preferat să-și țină gura și să-și acopere ochii și urechile cu un văl al indiferenței: „Vina a aproape tuturor intelectualilor de stânga începând cu 1933 a fost aceea de a fi dorit să fie antifasciști fără să fie antitotalitari.”
Nu există deloc dubii că Orwell ar fi dorit să atragă atenția asupra unei răni deschise: aceea a acceptării necritice a stalinismului, care era de fapt unul din fenomenele cele mai dureroase ale stângii europene, și de aceea raportul făcut de Hrușciov la al XX-lea Congres al PCUS din decembrie 1956, prin dezvăluirile sale, a fost semnalul trezirii din „somnul rațiunii” pentru mulți intelectuali, dar pentru alții a rămas numai ca un fapt divers până azi (a se vedea, de exemplu, Sartre)2.
Chiar dacă justificările pentru substanța politicii lui Stalin pot fi puse pe tapet cu excesivă dificultate, oroarea față crimele săvârșite rămâne, așa cum sunt șocante mărturiile aduse de Koestler în lucrarea Spuma Pământului, 1941, după care lui Stephen Spender un amic scriitor i-a cerut o opinie despre procesele din Moscova și acesta i-a răspuns senin: „Care procese?”. În 11 august 1944 Orwell îi scria lui John Middletton Murry: „În mod natural și comuniștii fanatici și filosovietici merită respect, chiar dacă greșesc. Dar în ce privește persoane ca și noi, care suspectează că multe lucruri merg prost în Uniunea Sovietică, eu cred că voința de a critica Rusia și pe Stalin ar fi o necesară mărturie pentru onestitatea intelectuală”.
Pornind de la această datorie morală, sau moralistică dacă dorim, s-a născut ideea de a scrie o carte care să exprime aceste conținuturi. Orwell a lucrat la scrierea Fermei Animalelor în care toate evenimentele istorice citate înainte și-au o găsit o precisă corespondență, începând cu noiembrie 1943 până în februarie 1944; cartea, totodată, va fi publicată numai în august 1945 de editorii Secker și Wartburg. Evenimentele care au însoțit publicarea cărții sunt la rândul lor exemplare și datele își au importanța lor: scrierea cărții se face în perioada în care URSS este alături de puterile occidentale împotriva naziștilor, în momentul de după bătălia de la Stalingrad, iar editorii n-aveau nicio intenție de a difuza o operă critică față de o putere aliată. În 1945, totodată, opoziția asupra influenței sovietice în Balcani, mai ales din partea engleză, și, după aceea, dispunerea forțelor aliate în două blocuri antagoniste vor constitui primele semnale a ceea ce nu peste mult timp va fi războiul rece.
Vremurile sunt deja prielnice pentru publicarea operei, care de fapt va ieși de sub tipar în noiembrie 1945 la Londra, în timp ce prima ediție va apărea exact după un an. Reacțiile stângii sunt foarte violente, iar acest lucru favorizează o primire entuziastă din partea criticilor conservatori.
Așa cum vom vedea în continuare, Ferma Animalelor este o satiră transparentă a Rusiei sovietice, dar în același timp și puterile occidentale sunt obiectul unei critici la fel de dure. În orice caz, cartea (originalul are nouăzeci de pagini cu totul) a devenit imediat un best-seller, care a rămas așa până azi3.
Animalele din Ferma particulară a lui Jones, sătule de dificultățile și agresiunile fizice suferite, se răzvrătesc și, după o confruntare de zile mari, reușesc să-i îndepărteze pe patron și pe ajutoarele sale. Bazele Revoluției au fost puse de Bătrânul cel Mare, un vier bătrân, care a visat imaginea unui pământ eliberat de opresiunea oamenilor, imagine transmisă celorlalți oameni într-un discurs memorabil. După puțin timp vechiul vier moare și controlul situației trece în mâinile a doi porci: Napoleon, care se distinge prin capacități oratorice și abilități în ce privește conducerea, și Bulgăre de Zăpadă, care strălucește prin capacitățile sale organizatorice. În fermă se instaurează acum o perfectă egalitate, codificată prin așa numitele Principii ale Animalismului:
1.Tot ceea ce merge pe două picioare ne este dușman. 2.Tot ceea ce merge în patru picioare sau are aripi ne este prieten. 3. Niciun animal nu se va îmbrăca cu haine. 4. Niciun animal nu va dormi în pat. 5. Niciun animal nu va bea băuturi alcoolice. 6. Niciun animal nu va ucide un alt animal. 7. Toate animalele sunt egale.
După revoltă, animalele lucrează fără a-și economisi energia pentru a putea asigura o autonomie deplină a fermei, dar își vor da seama destul de repede că lucrurile nu merg pe un drum normal, mai ales atunci când porcii încep să nu mai lucreze ca celelalte animale, moment în care își sporesc puterea de constrângere și se izolează de tovarășii lor de drum. Frica, însă, că s-ar putea întoarce urâtul Jones îi determină ca niciunul să nu aibă curajul de a ridica obiecții despre noua situație creată.
În același timp cei doi conducători se ceartă între ei datorită opiniilor contradictorii despre dezvoltarea noii societăți și despre oportunitatea de a răspândi în alte ferme principiile animalismului, până în momentul în care Napoleon câștigă în fața Bulgărelui de Zăpadă, care este constrâns să fugă din fermă. Din acest moment îi vor fi atribuite lui toate insuccesele care lovesc comunitatea, mai ales faptul că n-a fost construită „moara” de care s-a discutat cu înflăcărare. Napoleon devine pe zi ce trece un Dictator de necontestat: opoziția internă este lichidată prin intermediul uciderii animalelor dizidente, dintre care unele se acuză în mod spontan de vina lor, în timp ce alte animale sunt ținute în ascultare prin promisiunile unui viitor măreț: „Voi lucra mai mult” și „Napoleon are totdeauna dreptate”, care vor deveni sloganele lor preferate. Foarte curând ferma va începe să aibă raporturi comerciale cu alți patroni din fermele vecine, Frederick și Pilkington, în timp ce se măresc privilegiile porcilor, iar principiile animalismului sunt violate rând pe rând, până la a se reduce la un singur și definitiv articol: „Toate animalele sunt egale, dar unele sunt mai egale decât altele”.
Orwell pregătește în același timp cu scrierea cărții un scurt eseu, The Freedom of the Press, care a fost descoperit mulți ani după moartea autorului și care a apărut pentru prima dată în Times Literary Supplement din 15 septembrie 1972. În el scriitorul afirma, înainte de toate, a fi sigur că această carte a sa va da naștere la polemici violente, dar că artistului nu trebuie să-i fie frică să afirme adevăruri care sunt neplăcute pentru alții; societatea, în felul ei, trebuie să garanteze libertatea de expresie fără nicio condiționare: „Dacă cuvântul libertate înseamnă ceva, el reprezintă dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu doresc să audă… Voltaire a spus odată: «Detest ceea ce spuneți, dar voi apără cu toată puterea mea dreptul de a spune adevărul»”. În același timp se arăta sigur că cei care sunt obiectul satirei nu vor ataca cartea pe baze politice, ci literare: „Vor spune că este vorba de o carte stupidă, plată, o simplă risipă de hârtie”.
De fapt, Orwell a intenționat să sublinieze că această carte s-a născut cu un scop politic precis și că pe aceste baze trebuie judecată. În același timp, Ferma Animalelor este cu totul altceva decât o simplă cărțulie antitotalitară; opinia lui Alex Zwerdling, în Orwell and the Left/ Orwell și stânga, Londra, 1969, în care se afirmă următoarele: „în vreme ce perioada stalinistă se scufunda tot mai mult în trecut, cartea lui Orwell va fi apreciată ca fiind o satiră cu caracter general și nu specific”. Totodată această carte este și o scriere politică (în Statele Unite, și în măsură mai mică în tot Occidentul, a fost folosită timp de zeci de ani ca propagandă anticomunistă).
Cititorul nu va avea nicio dificultate, îndepărtând subtilul văl alegoric, să descopere în Jones Țarul, în Bătrânul cel Mare pe Marx, în Napoleon și Bulgărele de Zăpadă pe Stalin și pe Troțki, în Pilkington și Frederick, Anglia și Germania; cu un procedeu asemănător va rezulta evident că construcția Morii corespunde Primului Plan Cincinal al URSS, confesiunile animalelor corespund epurărilor din 1936, raporturile comerciale cu fermele lui Frederick și Pilkington, cu acordurile de neagresiune dintre ruși, germani și englezi. Din această din urmă afirmație se poate înțelege că Orwell a atacat cu violență puterile occidentale, pe care le-a văzut ca fiind la început de acord cu regimul totalitar și cu organizarea capitalistă a societății, care urmăreau în ultimă instanță asuprirea claselor sociale subordonate (fermele lui Frederick și Pilkington sunt definite ca „patronale”). Însă cel mai mare interes este acordat manipulării puse în practică de către Napoleon alias Stalin și, mai ales, de către Bulgărele de Zăpadă alias Troțki.
În 1937 a apărut la Londra, scrie Stefano Manferlotti4, The Revolution Betrayed (Revoluția trădată) a lui Troțki, în traducerea lui Max Eastman, în care omul politic sovietic descria istoria revoluției bolșevice și succesiva instaurare a stalinismului, tocmai pentru a contrasta diferitele istorii apărute despre Revoluția din Octombrie, care erau expresia burgheziei intelectuale, sau cum spunea el, reprezentative pentru „un socialism pentru turiștii radicali”. În cazul lui Orwell, această lucrare a fost o sursă de inspirație importantă, dar în același timp a trebuit să treacă sub tăcere evenimente și adevăruri greu de revelat în cartea sa.
În Ferma Animalelor, așa cum s-a putut vedea, figura lui Troțki este întrupată în Bulgărele de Zăpadă, nume care poate i-a fost inspirat lui Orwell de barba albă și de părul alb, așa cum le prezenta omul politic în acea vreme, mai ales că el s-a topit ca zăpada în fața puterii dictatorului Stalin.
Pentru Orwell socialismul a fost trădat în totalitatea sa în URSS și Troțki este responsabil la fel ca Stalin: „Troțki, în exil, a denunțat dictatura prezentă azi în Rusia, dar este probabil responsabil ca mulți alții și nu putem ști că dacă ar fi ajuns dictator ar fi fost de preferat lui Stalin.” (Recenzie la Under Soviet Rule, de N. de Basily, 1939).
Pe Orwell îl interesa să dea naștere unui discurs asupra umanității în general, care în ochii săi apărea tot mai dezumanizată, și datorită acestui fapt a ales mediul narativ al unei fabule cu animale a cărei structură îl obligă pe povestitor să dea un caracter simbolic și paradigmatic conținutului povestirii. Astfel, în Prefața la ediția ucraineană a Fermei Animalelor din 1947, a revelat un episod inspirat din carte care vorbește în mod generic de „oameni”: „Detalii despre această istorie nu mi-au venit în minte până într-o zi (trăiam atunci într-un mic sat) când am văzut un băiat de aproximativ zece ani care conducea pe un drum îngust un cal enorm, bun de înhămat la căruță, pe care-l biciuia ori de câte ori calul încerca să meargă spre stânga. Mi-a trecut prin minte ideea că, dacă animalele ar deveni conștiente de propria lor forță, noi n-am avea nicio putere asupra lor și că oamenii asupresc animalele în același fel în care bogații îi asupresc pe săraci.”
Scopul pedagogic pentru care s-a născut această carte este evident, așa cum existența unui pesimism de bază existent în ideea de a reprezenta calitățile și defectele oamenilor s-a servit de animale. Faptul de a nu fi înțeles că Orwell în Ferma Animalelor iubește anumite animale la fel de puțin ca pe oameni, i-a făcut pe mulți critici să ignore amarul mesaj care se ascunde în spatele unei aparente afirmații optimiste, așa cum a subliniat Laurence Brander5, faptul că Orwell s-a servit de animale deoarece le-a iubit foarte mult. Semnificativ este că de fiecare dată când ființelor umane le sunt atribuite caracteristici animale, aceasta se întâmplă pentru a sublinia caractristicile lor negative.

 

 

Note
1 Cfr. Stefano Manferlotti, Orwell, La nuova Italia, pp.73-75.
2 Cfr. Gabriela Baldini, Introducere la 1984, Arnaldo Mondadori editore, Milano 1989.
3 Ibid., pp. 74 -76.
4 Stefano Manferlotti, op. cit. p. 78.
5 George Orwell, Londra 1954.