Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

„Gravura mea nu pretinde a fi remarcată ca fiind mexicană, ea caută să dezvolte un conținut uman existențial universal”

„Gravura mea nu pretinde a  fi remarcată ca fiind mexicană, ea caută să dezvolte un  conținut uman existențial universal”

 

 

Victor Manuel Hernandez Castillo s-a născut în orașul Mexico la 12 aprilie 1963.
Studii: 1985 Licențiat în Arte Vizuale la Universitatea Națională din Mexico (UNAM); 1991 Studii de Masterat la Facultatea de Arte Grafice de la Academia de Arte Frumoase din Cracovia, Polonia; 1992 Atelier – Stipendiu la Școala Națională de Arte Frumoase de la Paris, Franța. Studii de post-masterat în pictură la Facultatea de Pictură a Academiei de Arte Frumoase din Cracovia, Polonia.
Premii: 1995 – Mențiune de Onoare, Bienala de Tineret, Casa Americii, Havana, Cuba; 1999 – Mențiune de Onoare, Trienala de Grafică Egipteană, Cairo, Egipt; 2000 – Trienala de Grafică, Majdanek, Lublin, Polonia; 2001 – Premiul III, Trienala “Linogravura Astãzi”, Bietigheim-Bissingen, Germania; 2003 – Mențiune de Onoare, a IV-a Trienală Internațională de Grafică, Cairo, Egipt; 2005 – Premiu de Achiziție, Bienala de Grafică, Juárez, Chihuahua, Mexic; Premiul Special, “Presse Papier”, Bienala de Grafică Contemporană, Trois Rivières, Quebec, Canada; 2006 – Câștigătorul Salonului de Grafică Mică, Ottawa, Ontario, Canada; 2009 – Marele Premiu, Expoziție-Concurs, Galeriile Ottawa School, Centrul de Artă Shenkmann, Orléans, Ontario Canada; 2011 – Premiu Ex Aequo, Trienala de Grafică “Ulus” Belgrad, Serbia; 2002 – Mențiune de Onoare, Trienala Hávirov, Republica Cehă; 2005 – Mențiune de Onoare, Salonul de Grafică Mică, Fundația Lolita Rubial, Minas, Uruguay; 2006 – Mențiune de Onoare, Trienala de Grafică, Bitola, Macedonia; 2018 – Premiu Special, a IX-a Trienală Internațională de Grafică, Bitola, Macedonia de Nord, 2019 – Premiu Ex Aequo, a XX-a Bienală Internațională de Graficã, Varna, Bulgaria; 2020 – Marele Premiu, a IV-a Bienală Internațională de Grafică, Čačak, Serbia; 2021 – Premiu, Concurs Internațional de Arte Vizuale, organizat de Fundația Kalaratnam, Bareilly Uttar Pradesh, India; Premiu Special, a X-a Trienală Internațională de Grafică, Bitola, Macedonia de Nord; Premiul Special al Juriului, aVI-a Bienală Internațională de Grafică, Kazan-Rider, Republica Tatarstan, Rusia; Diplomă de Onoare, a III-a Bienală Internațională de Grafică, Yerevan, Armenia; Premiu și Certificat de Merit, a VI-a Ediție, Premiul de Artă Luxembourg; 2022 – Premiu de Platină, Expoziție Internațională on-line, Concurs Internațional de Arte Vizuale, organizat de Fundația Kalaratnam, Bareilly Uttar Pradesh, India; Premiul Publicului, a V-a Ediție a Premiului Internațional pentru Gravură René Carcan, Brussels, Belgia

 

Ovidiu Petca:Arta mexicană m-a fascinat încă din copilărie ca elev la școala de artă. Atunci era apreciată, în această parte a Europei de Est, arta lui David Alfaro Siqueiros, pictor socialist. Operele sale murale impresionante au intrat în conștiinta generației mele prin intermediul numeroaselor cataloage publicate în România. A fost un reper pentru arta românească de după război. Și nu era singurul. I-aș mai aminti pe Diego Rivera și José Clemente Orozco. Există o descendență a acestei lumi în arta ta, eminamente figurativă?

Victor Manuel Hernandez Castillo: — Da. Dintre toți pictorii muraliști mexicani, singurul care m-a inspirat cu adevărat este José Clemente Orozco, atât pentru propunerea sa formală expresionistă, cât și pentru conținutul său rebel existențialist asupra condiției umane. Orozco a tratat temele sale dincolo de problema socială mexicană și și-a dezvoltat mesajele umaniste într-un mod universal.
Limbajul grafico-figurativ din lucrările mele caută, de asemenea, să pornească de la cotidian în privința problemelor sociale ale ființei umane în aspectul său convivial și comportamental, recreând în mod rebel contradicțiile existențiale prin metafore figurative hibride, ființa umană și animalul într-o estetică a grotescului.

La expozițiile Tribuna Graphic, pe care le-am organizat la Cluj, au participat câțiva artiști mexicani. I-aș aminti pe Irving Herrera, Alan Altamirano (Mk Kabrito), amândoi dezvoltând, din perspectiva a două generații, filonul figurativ și realist al acestor precursori. Și nu sunt singurii. La ora actuală există numeroase școli, unde se practică xilogravura figurativ-realistă, șocantă prin robustețe și mesajul puternic, dar și prin dimensiunile uriașe. Pe tine nu te văd în această filiație, deși unii critici ai operei tale tind către o asemenea clasificare. Mă refer la John Willems. Cât de mexicană este gravura ta?

— Sunt un admirator al marii tradiții a gravurii în relief din țara mea. Câteva generații de tineri gravori oaxacani au realizări de nivel internațional. Dimensiunile mari și virtuozitatea tehnico-decorativă a producțiilor lor sunt o atracție în forurile internaționale. Cu puține excepții, ei aleg teme figurative strâns legate de cultura populară locală, specifică regiunii Oaxaca.
În cazul meu, nu intenționez să creez gravuri decorative, relația dintre Idee (temă) – Formă și Tehnică trebuie să fie consistentă și în deplină armonie. O idee răzvrătită, care urmărește să provoace grafic și să-l facă pe privitorul universal să reflecteze asupra contradicțiilor social-umane, prin forme figurative expresioniste, nu poate fi tratată folosind o tehnică de xilogravură în mod decorativ. Deconstrucția/deformarea și în hibriditatea om-animal a propunerilor mele figurative, exprimă într-un mod ambivalent schimbările de comportament ale ființei umane, marea sa luptă între rațional și irațional, marile sale progrese tehnologice, dar, de asemenea, marea sa decadenţă în plan moral, etic şi spiritual, demonstrate istoric.
Gravura mea nu pretinde a fi remarcată ca fiind mexicană, ea caută să dezvolte un conținut uman existențial universal, aplicabil oricărei țări, care suferă un război, care suferă de violență și represiune, ca urmare a unei lupte pentru putere. Nu caut să cad în simplitatea pamfletului grafic. Mesajele mele se bazează pe evenimente sociale de zi cu zi, nu doar din țara mea, le transform în metafore pe care le numesc “metafografii”, și cu acestea construiesc o serie de narațiuni grafice pline de satiră și umor negru, o mitologie plină de anatomii imaginare, în care îngerii se luptă cu demonii, binele cu răul, unde binele nu învinge întotdeauna. Reprezint dualitatea figurativă om-animal, ca o metaforă a luptei interne dintre raționalitate și iraționalitate în interiorul ființei umane. Eu numesc această narațiune “mitografie”.
Ceea ce distinge în prezent gravura mexicană este utilizarea tehnicilor tradiționale. Nu suntem o țară în care arta digitală este dezvoltată la scară largă. În acest context munca mea este realizată folosind eminamente tehnici tradiționale, încercând să aduc linogravura în plan contemporan, găsind soluții formale inovatoare.

— A fost o onoare pentru mine să te pot invita la Tribuna Graphic, în 2018, și la expoziția Holocaust, care i-a urmat. Erai deja celebru, cu numeroase premii importante. Te-am văzut mai degrabă fructificând tezaurul artistic mexican ancestral într-o direcție expresionistă pe modelul grupărilor „Der Blaue Reiter”, în special „Die Brüke” din Germania interbelică. Mă refer, într-un sens larg, al interpretării, la Ernst Ludwig Kirchner, Emil Nolde, Otto Dix, George Grosz sau Max Beckmann. Este o influență a studiilor tale europene?

— Da. Cu siguranță pregătirea mea la Facultatea de Grafică a Academiei de Arte Frumoase din Cracovia, Polonia (1987-1991) a marcat foarte mult profilul expresiv al lucrărilor mele. În anii optzeci, neoexpresionismul polonez, influențat de cultura grafică expresionistă germană, a fost prezent în contextul încă socialist polonez. Am avut marele privilegiu de a trăi trei ani de socialism și trei de deschidere cu schimbările economice. Neoexpresionismul polonez, alături de alte avangarde figurative și abstracte, a făcut parte dintr-o respingere a status-quo-ului realismului socialist, adoptând metafora ca ingredient principal al graficii, precum și un anumit suprarealism, ca axă constructivă a ieșirii din realitate. Cultura vizuală pe care am dobândit-o de la afișul polonez a servit ca o mare sursă de inspirație pentru munca mea. Derivată din toate aceste influențe, tendința de a crea o lume narativă imaginară se constituie ca o armă foarte intimă de evadare din realitatea dură, iar alegerea unui limbaj expresionist este pentru mine o exprimare ideală alături de gesturi și spontaneitatea gravării în linoleu.

Ai studiat în Polonia, fiind influențat de cea mai serioasă școală de grafică care există la ora actuală în lume. Te rog să prezinți publicului din România, impresiile tale, profesorii tăi și influențele acestui climat în formarea ta profesională.

— Studiile mele la Academia din Cracovia din 1987 până în 1991 s-au concentrat exclusiv pe gravura în relief, pe lemn și linoleu, precum pe gravura pe placă de zinc. Tendința pro-picturală în predarea gravurii în relief de către profesorul meu Franciszek Bunsch și asistentul său Stanislaw Jakubas m-a ajutat să înțeleg infinitele posibilități creative cromatice și a liniei în alb și negru. Să nu uităm că fondatorii gravurii contemporane din Polonia au fost pictori-gravori, înțelegând relația cald-rece în coloristică și linia (sub perspectiva lui Kandinsky și Paul Klee). Astfel am putut îmbogăți meniul nelimitat al expresiilor gestuale și caligrafice.
În domeniul gravurii în metal, marele câștig pentru mine a fost profesorul Andrzej Pietsch și al său asistent, Henryk Ozóg, ceea ce mi-a permis să înțeleg sensul experimental-ludic și expresiv în abordarea tehnicilor tradiționale de acvaforte și acvatinta. Excelenta calitate a gravurilor profesorului Andrzej Pietsch neoexpresionist metaforic, au influențat, fără îndoială, opera mea grafică pe metal.
Nu există nicio îndoială că procesul meu de pregătire, sub supravegherea lui Henryk Ozóg, pictor și de asemenea gravor metaforic neorealist, și a lui Marcin Surzycki, artist figurativ, a fost influențat tehnic, experimental și gestual de acest climat.

Arta pe care o practici este una figurativă, metaforică și poetică, expresivă, cu personaje inventate de tine, deloc agreabilă, într-o viziune expresionistă. Întrebarea mea este, dacă această viziune se împacă cu arta socială mexicană, există o diferențiere sau ruptură de ea și dacă este o estetică diferită?

— Estetica grotescului, prezentă în opera mea grafică, se îndepărtează de o simplă ilustrare sau reflectare a realității sociale și politice din Mexic. Opinia mea este că ideea grafică nu poate fi redusă exclusiv la un instrument asemănător oglinzii, care dezvăluie identitatea națională, folclorul și iconografia populară.
Pe de altă parte, consider că, opera mea se bazează pe căutări estetice diferite, în ciuda faptului că imaginarul poate fi inspirat de conceptul de hibriditate figurativă om-animal, tipic culturilor noastre prehispanice și care este încă prezent în arta populară din Mexic. Propunerile mele nu sunt deloc convenționale și sunt foarte departe de realismul social și, dimpotrivă, sunt mai înclinat să apăr universalitatea în conținutul și autonomia artei grafice contemporane, căutând mai multă inovație în limbaj, chiar și atunci, când am de-a face cu utilizarea tehnicilor clasice tradiționale, construind o imagine vizuală personală unică și irepetabilă în cadrul conceptului creativ și contemporan al graficii de multiplicare.
Este în interesul meu să-mi confrunt munca mea pe scena internațională prin participarea la bienale și trienale internaționale.

În ciclurile tale există o preferință evidentă pentru situații iraționale, fapt motivat și teoretic în scrierile tale. Mă refer la relația om-mașină, adică un sondaj ingenios al unor instincte sau comportamente umane primare sau animalice. Această abordare pesupune emoție. Care este raportul între emoționalitate și rațiune în opera ta?

— Emoționalitatea este o parte intens legată de acțiunea de a devasta suprafața linoleului. Tot ceea ce cade din linoleu, la gravare, este produsul unei dispoziții și a unor emoții, iar amprenta de relief, care rămâne în linie și pete, este incorigibilă și din aceste motive. Gravura în relief, pe linoleu, este mijlocul ideal pentru a-mi exprima emoțiile.
Deși folosesc estetica grotescului și deformarea/deconstrucția figurilor umane și animale, structura este foarte importantă pentru mine și, în acest scop, recurg la motivul care organizează compoziția și dă putere și soliditate expresiei. Dacă nu ar există un motiv constructiv în deformare, figurile ar pierde din consistență. Expresia se diminuează cînd încerc să recurg la rațiune.
Om-animal este un binom de raționalitate și iraționalitate, iar atunci când este amestecat cu elementul mașină, devine trinom: rațiune-iraționalitate-tehnocrație. Este o altă identitate figurativă hibridă, care își atinge limita maximă de exprimare la conceptul om-mașină la „machine-man”.

Este evidentă puterea narativă a operelor tale. Parcurgerea lor presupune o citire atentă, un parcurs temporal îndelungat, la fel ca în primele gravuri apărute odată cu inventarea și dezvoltarea tiparului. Operele au suficiente elemente fantastice, la limita șocului emotiv, care impresionează, însă forma lor finală, linogravura, în special, este una tradițională, care le conferă materialitate, implicit realism „stigmatizat”, etichetă dată de tine. M-ar interesa liantul, legătura între narațiune, fantezie și o tehnică, să zicem, clasică. Cum se leagă toate aceste elemente ca să fie suportul unor opere unice, inconfundabile în gravura contemporană?
Te rog să definești arta ta. Cum o vezi în contextul actual, sofisticat al graficii contemporane? Nu mă refer doar la concepție. Mă gândesc la promovarea unei tehnici clasice.

— Așa este. Intenționez să demonstrez că tehnicile clasice de gravură pot fi inovate. Arta mea folosește un limbaj neoexpresionist cu elemente figurative hibride om-animal, inspirate din imaginile artei prehispanice, precum și din arta populară a măștilor, ale brije-urilor și dansurilor ceremoniale. Este un limbaj metaforic narativ care evocă schimbările simptomatice și comportamentale ale ființei umane: animalitatea sa în aspectul irațional în lupta pentru putere. Evocă distrugerea, asuprirea și războiul.
Limbajul meu încearcă să provoace și să cufunde privitorul în lectura unor povești, care se nasc dintr-o realitate umanisto-existențială.
Într-o manieră contemporană intenționez să invit la reflecție asupra dezechilibrului dintre tehnologic-rațional și spiritualitate, moralitate și etică la ființa umană. O evoluție este urmată de o involuție. Quo-Vadis? De unde vine omul, cum își dirijează existența?

Expoziția în pregătire la Muzeul de Artă din Cluj, cu sprijinul revistei de cultură Tribuna, este una retrospectivă, și asta mă bucură. Rar se întâmplă ca un artist contemporan străin să se prezinte publicului cu un material consistent și edificator, care să ramână în integralitate parte a Muzeului de Artă. Cum vezi această expoziție? Este un reper pentru cariera ta artistică?

— Este cu siguranță o mare oportunitate de a mă putea confrunta cu publicul din România cu o selecție de gravuri pe metal și linoleu, produse în aproape trei decenii de muncă 1993-2022. Sunt foarte încântat, pentru că este prima mea expoziție retrospectivă din cariera mea artistică și ce este și mai bine că se întâmplă în afara țării mele. Opera mea este mai bine cunoscută în alte țări. Acesta a fost destinul meu, așa că nu este deloc ciudat că o expoziție care prezintă peste 50 de lucrări își va găsi locul într-un muzeu frumos precum cel din Cluj-Napoca.
Ai un palmares impresionant cu multe premii foarte importante, de invidiat pentru orice artist. Care dintre aceste premii crezi că este recompensa supremă pentru munca ta?

— În ceea ce privește premiile internaționale, trebuie să menționez că Premiul al III-lea la Trienala Internațională de Gravură „Linogravura Astăzi”, în orașul Bietigheim-Bissingen din Germania, obținut în 2001, m-a motivat foarte mult să încep o carieră dedicată creației de linogravuri în format mare. Fac asta de peste 20 de ani și consider că cea mai semnificativă recunoaștere a fost în 2020 când am obținut Marele Premiu la a IV-a Bienală Internațională a Grafică din Čačak, Serbia. De asemenea, am fost de două ori câștigător al Premiului Special la Trienala Internațională de Artă Grafică din Bitola, Macedonia, în 2018 și 2021, ca o recunoaștere a contribuției mele în dezvoltarea artelor grafice internaționale.

Care sunt artiștii contemporani pe care îi consideri ca reper pentru grafica contemporană?

— Nu este importantă doar pentru mine, ci și pentru arta grafică contemporană, opera magnifică a lui Kathe Kolwitz, temele sale umaniste și limbajul său excelent, de la un realism social la un neoexpresionism contestatar.
Pablo Picasso a oferit linogravurii un limbaj contemporan strâns legat de avangarda artistică a secolului al XX-lea, în special cubismul.
José Guadalupe Posada, părintele gravurii mexicane, s-a exprimat în gravură în relief, promovând valorile identității culturale în jurul morții cu creația sa grafică „Catrina”.
Jerzy Panek, părintele gravurii poloneze contemporane, a dezvoltat tehnicile tradiționale de gravură în metal, lemn și linoleu, de la realismul social la gesturile expresioniste.
Aduc un omagiu tuturor gravorilor expresionişti germani care s-au exprimat în xilogravură, denunţând decadenţa socială a vremurilor lor: Ernst Ludwig Kirchner, James Ensor, Edvard Munch, Emil Nolde, printre alţii.

 

 

Interviu realizat de Ovidiu Petca

Leave a reply

© 2022 Tribuna
design: mvg