Consiliul
Județean Cluj
„Gustul pentru lux” la curtea Regelui Soare (I)
Regele Soare și capitalul cultural
În spațiul competitiv de la Versailles, din secolele XVII-XVIII, deținerea unui „capital cultural” (obiecte de lux: tablouri, sculpturi, țesături rare, calești) devine mijlocul prin care se manifesta rangul, virtutea și grandoarea. Colecția de artă reprezintă mijlocul prin care o persoană își arogă un loc specific în ierarhia politică și socială.
Capitalul cultural se referă la recunoașterea normelor, a valorilor, a credințelor și a stilului de viață ale grupurilor din care anumite persoane fac parte. Capitalul cultural înseamnă informație, adesea esoterică, specializată, costisitoare și consumatoare de timp, care, ca și capitalul social, favorizează accesul la oportunitate. (McNamee, Miller, 2009: 57)
Capitalul cultural nu înseamnă posesia unor obiecte considerate superioare, ci stăpânirea valorilor asociate cu ele. La Versailles, rangul era privit în relație directă cu obiectele colecționate; o colecție și un colecționar erau evaluați prin calitatea obiectelor și prin nivelul de cunoștințe pe care proprietarul îl avea despre acestea. În acest context, apare la Versailles ceea ce Pierre Bourdieu numește „nobilime culturală” (noblesse culturelle), reprezentând „grupuri separate prin ideea de cultură, de raport legitim la cultură și la operele de artă” (Bourdieu, 1979: II). Astfel, moda colecțiilor de artă se manifestă la indivizii care au deprins această practică din mediul social în care au crescut. „Bogăția nu se referă la ceea ce oamenii câștigă, ci la ceea ce ei dețin.” (McNamee, Miller, 2009: 57).
Îndelungata domnie a lui Louis XIV (1638-1715; a domnit din 1644 până la moarte) a însemnat pentru aristocrația franceză afișarea unei opulențe fără precedent. Supranumit și „Regele Soare” datorită unei ținute extravagante afișate cu prilejul unui bal mascat, Louis XIV s-a dovedit un destoinic susținător al artelor (arhitectură, pictură, sculptură, muzică, literatură) și a reușit să creeze o mișcare artistică și culturală care se identifică cu însăși persoana lui. „Îi plăceau mai ales spendoarea, grandoarea și abundența; îi făceai pe plac dacă străluceai prin tot ce dețineai: case, îmbrăcăminte, mese bogate, calești. Astfel s-a dezvoltat gustul pentru extravaganță și lux în rândul tuturor claselor sociale.” – scria Saint-Simon (de Vivo, f.a.: 4).
După moartea prematură a tatălui său Louis XIII (dotat cu o sensibilitate artistică deosebită), Louis XIV a beneficiat de educația primită de la nașul său, Cardinalul Jules Mazarin (1602-1661), care deținea cea mai vastă colecție de artă din Franța și o bibliotecă impresionantă (care astăzi face parte din patrimoniul Bibliotecii Mazarin de la Paris). După sosirea în Franța (1630) pentru a lucra ca diplomat pe lângă Cardinalul Richelieu, acest „amator eminent de curiozități” și-a adus aici colecția de pictură și biblioteca. A avut o importantă contribuție la impunerea artei plastice și a operei italiene în rândul aristocrației franceze.
„Pentru colecționarii de lucruri frumoase, averea constituia condiția indispensabilă pentru a și le procura, urmată de gustul estetic. Cardinalul Mazarin nu a precupețit nici un efort pentru a excela și în această privință.” (Le Comte de Cosanac, 1884: 115) Pasiunea sa pentru opulență și dorința de a poseda un „capital cultural” l-au făcut să strângă 858 picturi, 128 statui, 185 busturi, 150 covoare, 514 bijuterii și piese de argintărie, 317 pietre prețioase și o colecție de diamante pe care le-a lăsat moștenire lui Louis XIV.
În colecția lui Mazarin se regăseau picturi de Andrea Mantegna, Titian, Raphael (Portretul lui Baldassare Castiglione, deținut de Charles I, și apoi de Richelieu), Corregio, Peter Paul Rubens, Antoon van Dyck, Rembrandt van Rijn, Albrecht Dürer, Hans Holbein, Diego Velázquez, Simon Vouet, Nicolas Poussin, Claude Lorrain. La moartea lui Mazarin, colecția a fost moștenită de cele șapte nepoate ale Cardinalului, iar multe lucrări au fost găzduite în luxosul Palais Mazarin din Paris și, după Revoluția din 1789, multe au ajuns în colecția Muzeului Luvru.
„Regele a vizitat și i-a plăcut palatul cardinalului Mazarin, plin de picturi și de opere de artă.” (Vergé-Francheschi, Moretti, 2015: cap. I) Astfel, Mazarin i-a transmis lui Louis XIV gustul pentru lux, iar Regele a devenit unul dintre cei mai mari colecționari și mecena ai timpului său, înconjurându-se de artiști (pictori, scriitori, poeți, muzicieni), cărora le conferea titluri și pe care îi plătea cu sume considerabile. În schimbul acestor beneficii, artiștii trebuiau să glorifice măreția Regelui și a Franței; Louis XIV a realizat importanța artelor în promovarea unei „imagini favorabile” a Franței, una dintre cele mai mari puteri din Europa.
În timpul domniei lui au fost restaurate numeroase palate și au fost construite edificii care să dovedească grandoarea și puterea Coroanei Franceze. Palatul și grădinile de la Versailles au constituit scena de desfășurare a măreției lui Louis XIV. Louis XIII construise aici un pavilion de vânătoare, frecventat destul de rar de Louis XIV; abia după 1660, acesta începe să manifeste un anumit interes pentru acest domeniu. Prima campanie de reamenajare a domeniului s-a desfășurat în 1664-1668, fiind încredințată arhitecților Charles Le Brun și Louis Le Vau; amenajarea grădinii îi revenea lui André le Nôtre. Domeniul de la Versailles era considerat o reședință de agrement, reședința oficială a Regelui constituind-o palatul Luvru. Ministrul Colbert s-a opus vehement ințiativelor Regelui de a restaura domeniul de la Versailles, alocând sume mai mari de bani restaurării Palatului Luvru. Însuși sculptorul Gian Lorenzo Bernini (1598-1680) a fost chemat de la Roma pentru a realiza „colonada Luvrului”.
Bibliografie
BOURDIEU, Pierre, 1979 La distinction, Gallimard, Paris.
DE COSANAC, Le Comte, 1884 Les Richesses du Palais Mazarin, Librairie Renouard, Paris. https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k6344808b/f11.image.texteImage – accesat la 01.05.2019
DE VIVO, Juan Sebastian, f.a. Display of Art/ Display of Self: Pierre Crozat and the Transformation of Magnificence, Stanford University.
MCNAMEE, Stephen J., MILLER Jr., Robert K.
2009 The Meritocracy Myth, Rowman and Littlefield, New York.,
VERGE-FRANCHESCHI, Michel, MORETTI, Anna
2015 O istorie erotică a curții de la Versailles, Polirom, Iași.