doctorului Damian Popescu şi echipei sale de la Spitalul Polaris

 

Spitalul de sub Dealuri

Spitalul de sub Dealuri respiră adânc
Şi visează noaptea
Că este câmp verde
Pe care aleargă cai albi
Şi fluturi cu aripi de mătase;
Iar ziua se vede pe sine
În oglinda orgolioasă
Pe care i-o întinde orizontul.
Un duh trece din cameră în cameră
Şi-nregistrează paturile goale,
Mâine le va umple cu numele bolnavilor,
Apoi îi va aduce pe ei
Şi le va împărți trandafiri.
Sunt la ora la care mă amăgesc
Că voi pleca de aici,
Sunt pe ultima treaptă.
O voi urca oare?
O voi coborî?
Frații mei de pe strada Eroilor
Mă aşteaptă
Sub o boltă de vie.

***

Sunt renul care trage la sanie printr-o zăpadă care va veni.

*
V-aduceți aminte ce mustăți acuțite avea poetul Alexandru Macedonski? Puteai sparge baloane de săpun cu ele. Viața lui: o lungă Noapte de decembrie.

*
În iarna ce trecu am tras clopoțelul de la poarta mănăstirii Melk din Austria. Aştept încă. Răspunsul trebuie să străbată câteva veacuri. Între timp, imaginația mi-a luat-o razna şi strig către creneluri: „Melc, melc, codobelc…”.

*
Spitalul a intrat în letargia lui obişnuită. Se-aude doar cum picură perfuziile. Din mai multe părți. Din toate părțile. Plouă cu stropi mici şi grei de perfuzii. Sângele bolnavilor se subțiază. Ziua e ca un trandafir îngropat.

*
Timpul meu orbecăie cu sufletul meu de mână. Şi totuşi nu par doi. Şi totuşi nu par unul singur.

*
De cincizeci de ani stă nucul deasupra fântânii, nehotărât să se arunce sau nu în ea. Doar frunzele lui tulbură din când în când apa şi-i şoptesc bătrânului uriaş: „Rămâi! Stai acolo, în văzduhul tău!”.

*
Ehei, iubiți călăreți, câte cele aflătoare pe lumea aceasta nu se străduie să pâlpâie!? Dar numai flacăra reuşeşte într-un târziu!

*
Seamăn atât de mult cu acest poet căruia îi stă aşa de bine murind.

*
Sâmbăta într-un spital frumos. Pe mâine, ogarii mei, când vă voi scoate la vânătoare de licurici. Vigilitate şi curaj! Hăitaşii sunt la posturi!

*
Numai dorințele mele împlinite mă macină şi mă apasă. Numai ele îmi cheltuie viața şi puterile. Numai ele-mi alungă tinerețea şi-mi acoperă cu mierea lor aripile. Numai dorințele împlinite sunt răul cu care mă ia viața în primire. Toate celelalte, care s-au stins înainte de-a se întrupa, mă mai țin viu. Numai dorințele neîmplinite mă țin legat de lumea aceasta. Iar ele sunt din ce în ce mai puține.

*
L-aş iubi pe Pessoa doar întrucât l-aş putea reînvia.

*
Ferice de poetul care are măiestria de a dizolva preceptele în metaforă.

*
Zboară păsările speriate prin arborii goi din curtea spitalului.
“Ce faceți acolo?” le întreb.
“Ne-am pierdut cântecele!” răspund ele.
“Nebunelor!”, le zic, „Nu le mai căutați, sunt în voi!”

*
Nu că trece timpul vine vorba, în acest spital de sub dealuri, ci că nu trece pe aici.

*
De departe lumea mă vede într-un pat alb, cu perne înalte şi moi, dar sub spatele meu sunt bare de metal ascuțite. De ce-o fi urlând poetul ăsta, se-ntreabă oamenii, în loc să scrie pasteluri?

*
Orice declarație de dragoste te slăbeşte în ochii celui căruia i-o faci.

*
Cu câtă uşurință se lasă zilele decapitate, de parcă ar crede într-un rai al zilelor.

*
Lumea asta a noastră a devenit un urs polar care nu mai are unde hiberna. Ea atacă tomberoanele îngerilor.

*
A lăcrimat mintea mea şi tot trupul mi s-a cutremurat. Puternicule, unde-ți sunt puterile? Alergătorule, unde-ți este alunecarea?

*
“De ce s-a scris atât de mult despre iubire în veacurile trecute, Monseniore?”
“Pentru că exista, Prințe!”

*
Oare de la cine află singurătatea mea ce gândesc eu despre ea? De la tine!

*
Eşti salvat de la toată durerea şi de la toată nemântuirea numai dacă începe să-ți placă Împărăția lui Dumnezeu.

*
Iau o singură capsulă de vânt şi-mi trece durerea de cap la amiază. Decembrie împuşcă în stânga şi dreapta. Tocmai a ucis un cocor trimis pe pământ.

*
Vai ție, Adriene, pietrificatule! Până când aripa serafimului care trece pe cerul Clujului nu te va umbri, lutul palmei mele nu va mai atinge făptura ta înfrigurată.

*
S-a terminat izvorul vieții. S-a golit clepsidra apei. În sticla de siliciu numai aerul, ca un şarpe, se înfăşoară în jurul tulpinei crengii şi al frunzelor gata să mai cadă o dată.

*
Poezia salvează timpul. Poate cândva va învăța să ne salveze şi pe noi.

*
Când un fir de nisip intră în ochiul pumei care alerga o căprioară impala, atunci un fulger brăzdă norii şi făcu să se deschidă cerul şi să se vadă măreția Lui Dumnezeu aşezat pe tronul Său de raze, pregătind lumea cea nouă.

*
“De ce ai vocea atât e tristă?” mă întreabă S.
“E vocea de noapte, acum când afară ninge bufonic.”

*
Frumusețea acestei lumi constă în acuta iluzie că ai opțiuni.