Singura istorie literară a Europei intitulată Lettres européennes. Histoire de la littérature européenne și coordonată de profesorii Annick Benoit-Dusausoy și Guy Fontaine, cărora li s-au alăturat Jan Jędrzejewski și Timour Muhidine, a apărut în 2021 în ediția a treia, la Centre National de la Recherche Scientifique (CNRS) din Paris1. Această ediție beneficiază de contribuția a 200 de profesori și scriitori europeni (mențiunea explicită de pe pagina de gardă este: „ouvrage réalisé par une équipe de deux cents universitaires et écrivains de toute l’Europe géographique”), dar și de prefața laureatei Nobel pentru literatură, Olga Tokarczuk, care evidențiază traiectul închegării ideii de europenitate prin literatură surprins de profesorii coordonatori și care reclamă ideea de Republică Mondială a Literelor, idee în proximitatea semantică a celei pe care o proiectase, de altfel, și eminentul critic literar francez Pascale Casanova, dar fără a evidenția însă inegalitățile și rivalitățile, tensiunile și bătăliile pentru legitimare. Lucrarea coordonată de profesorii francezi Annick Benoit-Dusausoy și Guy Fontaine nu țintește ceea ce, după cum spune Pierre Bourdieu, constituie provocarea intimidantă a criticului literar și cercetătoarei Pascale Casanova, de verificare empirică a unui model teoretic al «fabricii universalului», ci își propune o așezare naturală, fundamentată estetic, proiectată și construită din rațiuni și pe funcțiuni estetice, dar explicată în acord cu amplul context socio-politic al fiecărei etape din istoria de aproape trei milenii a parcursului. Studiind literatura continentului european plecând de la Homer ca reper recognoscibil, dar adâncind problematica prin luarea în considerare a tradiției orale a ficționalizării în cântecele vechilor aezi, Annick Benoit-Dusausoy, Guy Fontaine și colaboratorii lor expun un univers în dinamică, care în urma acestei redări de la distanța critică necesară, cu neutralitatea epistemică firească unui asemenea demers, îi lasă pe cititori să descopere modul în care se încheagă coerent ideile, curentele și generațiile literare dincolo de limitele unor granițe statale sau lingvistice, într-o Europă Literară. În urma lecturii se încheagă ideea de unitate, de circularitate a valorilor, de europenitate nu ca termen propus sau impus – la europenitate trimite explicit Olga Tokarczuk citind amplul op în discuție -, ci ca naturală concluzie asupra unui parcurs al formelor de manifestare a unei literaturi din continentul pe care, cred, încă se găsește centrul de greutate al lumii literare contemporane. Lettres européennes este o istorie literară care presupune rezultatul unei intervenții neinvazive a cercetătorilor, care evidențiază dinamica unei literaturi cu anumite trăsături dominante specifice fiecărei epoci, închegate sub ochii lectorilor și care permite astfel expunerea unui cadru amplu de manifestări din perspectiva unor observatori participativi care nu interferează cu fluxurile derulării, care nu schimbă prin interpretare fenomenele pe care le constată și le descriu. Un alt mare merit al lucrării este menținerea la nivelul analizei estetice, adică al analizei care presupune constatarea manifestării, de-a lungul timpului, a unor fluxuri ideologice și a unor praguri etice în producția literară, dar care nu schimbă unghiul abordării. Cu certitudine cel mai mare merit al acestei lucrări este construirea tabloului unei literaturi a continentului, cu toate influențele extra-europene luate în considerare. Lettres européennes este așadar o istorie a literaturii europene construită echilibrat, exploatând dinamica celor trei milenii de valuri ale creației literare, care expune, precum în modelul constitutiv al literaturii antice elene – în tabloul de dinainte de Génèse des lettres européennes – produsul unei lumi culturale unitare indiferent de fragmentarea ei în orașe-state cu interese politice și economice diferite: „La littérature grecque este le produit du «monde» culturellement uni, mais formé d’États autonomes qui tiennent à leur indépendence et qui parlent une multitude de dialects compris de tous” (p.23). Modelul fractal al lumii antice grecești, apoi a celei romane continuând-o pe prima, repetat iterativ la altă scară a istoriei și în diferite locuri ale Europei cu constrângerile specifice, în raport cu alte tendințe care îi extind dimensiunea – vorbind în limbajul matematic asociat din 1975 de Benoît Mandelbrot acestui tip de curbe noneuclidiene, dimensiunea Hausdorff asociată unui spațiu cultural în înțelesul de spațiu vectorial (literar sau cultural) – este multiplicat ulterior, iar autorii lucrării Lettres européennes nu ezită să arate încă din primele pagini ale lucrării modul în care marile opere ale literaturii grecești parcurg recursiv teme, idei, tipare ale acestei expresii culturale. Poate mai importantă decât această reproducere fractală a unei lumi a creației al cărui centru de greutate se găsea în bazinul Mării Egee și care s-a mutat ulterior spre vest, în Mediterana, este influența unui al doilea model recursiv, al Bibliei, care a devenit textul de referință și modelul fractal reproductibil cultural în întreaga Europă: „Comme texte, la Bible reste la base de toute la culture des peuples d’Occident. Au cours des siècles, elle s’est non seulement intégrée au rituel des religionsm, mais elle este aussi devenue une partie de la vie quotidienne. Le texte lui-même, écrit en hébreu et en araméen chez les juifs, en grec (la Septante) et en latine (la Vulgate) chez les chrétiens, demeure le fondement de toute leur culture. […] Les premières esquises de lțhistoriographie, les «Chroniques du monde», commencent par la relation de l’histoire biblique. Ainsi la Bible est-elle à l’origine des litteratures et des histoires nationales” (p.41).
Traiectoriile definitorii ale literaturii europene, judecate după teoriile evoluției literaturilor naționale ca random walk – pentru a păstra limbajul matematic în măsură să descrie ulterior câmpul vectorial al literaturii europene – nu sunt simple suprapuneri ale acestor pași făcuți în fiecare dintre spațiile culturale definite identitar de-a lungul timpului pe coordonate politice, ci expresia unor modele fractale repetate iterativ. Meritul autorilor excelentei lucrări intitulate Lettres européennes nu este doar acela de a identifica iterația fractală, ci de a și explica modul în care desenul fractal al literaturii de pe continent, de care ne dăm seama poate abia acum că este literatură europeană, este reprodus încă de la început, din zorii genezei sale, prin instrumentarul algoritmic al unui sofisticat sistem de traduceri și reproduceri. La baza literaturii europene, care nu este doar o sumă de literaturi naționale, ci, mai mult decât o simplă juxtapunere a acestora, o continuă interferență a lor, așadar un produs al unor circumstanțe ale circularității care se datorează presiunilor din sudul și estul european, de dincolo de influențele greco-romane și iudeo-creștine, stau și Bizanțului, al lumea slavă și Occidentului latin, care contribuie în secolele genezei la reproducerea iterației. Fenomenul replicării modelului poartă numele (dat de profesorii Annick Benoit-Dusausoy și Guy Fontaine) de „ecloziune” a literaturilor naționale și presupune luarea în considerare a rolului traducerilor: „[…] on constate l’éclosion, grâce à la translatio, des littératures nationales. Que l’engouemenet français de Chrétien de Troyes ne nous trompe pas: le phénomène est universel et Byzance n’y échappe pas. S’il n’y a pas ici, ou si peu, changemenet le lieu, le double principle subsiste: d’une part la transmission de la culture grecque antique, de l’autre la constitution d’une littérature byzantine: le translatio ne concerne pas la culture savante d’autrefois, elle fait circuler de la même façon le goût de la nouverauté” (p.72).
am oprit nu întâmplător asupra acestui fenomen caracteristic secolelor VIII-XIII, ci pentru a evidenția adevăratul decalaj al literaturii române față de cea europeană, în care, exceptându-l pe savantul Dimitrie Cantemir, fenomenul translatio ca gust al noului și ca reproducere sau compilație a literaturii savante se manifestă în masă abia în primele decenii ale secolului XIX, odată cu brașoveanul Ioan Barac. Nu însă marcarea precisă a decalajului pe care literatura română îl va reduce consistent prin arderea etapelor sau prin marcarea ultimelor borne ale unor curente literare europene de anvergură, ca în cazul romantismului sau în cel al expresionismului, ci faptul că iterația fractală a unor modele reproductibile care expun astăzi uimitoarele figuri ale curgerii unei literaturi europene în acord cu liniile de forță ale câmpului literar vectorial sau în acord cu legile iterative au fost rulate la o mult mai mare viteză în spațiile culturale în care „aprinderea” s-a produs greu, dar în care „arderea” a compensat prin viteză.
Mai mult decât nivelurile iterației, decât școlile, curentele și ideologiile culturale aferente, istoria literaturii europene înseamnă identificarea modelului fractal și a algoritmului de iterație, dar și a caracteristicilor sau coordonatelor socio-politice ale nivelurilor spațio-temporale de reproducere a modelului. De aceea pașii acestui parcurs nu sunt unii precis definiți pe coordonate spațio-temporale, ci unii care continuă în capitolele ulterioare, în care dominanța unei alte ideologii culturale și/sau politico-sociale determină reproducerea modelului și coloratura acestuia. Istoria literaturi europene coordonată de profesorii Annick Benoit-Dusausoy și Guy Fontaine este una dinamică (atât ca scriitură, cât și ca posibilitate de redare a unui continuum în dinamica evoluției sale), amplă, remarcabil construită. Odată identificate aceste rădăcini și procesul genezei literaturii europene, odată stabilite parcursul iterativ și dimensiunea topologică a iterației, lucrarea se deschide în cadrul delimitat din rațiuni de organizare textuală la vârste ale literaturii și curente dominante, evidențiind în fiecare caz în parte, pe lângă dinamica evoluției, pe lângă negocierea centralității și formelor de difuzare a ideilor de referință în așa numitul „tur al Europei” literare, un gen literar specific perioadei și o serie de scriitori de referință numiți generic „autori-far”, care se bucură de o atenție critică specială. În construcția operei, după moștenirile enunțate și după geneza literaturii europene, se dezvoltă treisprezece capitole distincte, care tratează perioada începând cu Evul Mediu și încheindu-se cu Renașterea italiană (1300-1450), umanismul Renașterii, a doua jumătate a secolului al XVI-lea, barocul și clasicismul francez (1618-1715), prima jumătate a secolului al XVIII-lea, al Luminilor, a doua jumătate a secolului, prima jumătate a secolului al XIX-lea, a doua jumătate, a realismului și naturalismului, La «fin de siècle», primele decenii ale secolului XX, perioada ideologiilor, 1930-1945, anii de după război, 1945-1968 și perioada dintre 1968 și 2021. După cum se poate observa, structurarea este formală și exterioară, în mică măsură corespunzând cu mișcări artistice și literare cunoscute, mai precis cu manifestarea în epicentrul acestora, pentru că reverberațiile se întind pe durata perioadelor următoare. Reperele sunt rezultatul expresiei unor evenimente importante de natura contextului socio-politic. Curentele și mișcările literare se deplasează natural din perioadă în perioadă, din capitol în capitol, asigurând o continuitate a fluxurilor în cadrul diferențiat din rațiuni care țin de fixarea reperelor și de identificarea și decriptarea diferitelor forme de ideologii asupra tiparelor creației. Ultimul capitol este diferit, se numește „Tendences et figures contemporaines de 1989 à 2021” și prezintă o serie de deschideri potențiale și de figuri contemporane, rezultate în urma ample munci de elaborare cu implicarea celor 200 de cercetători și scriitori europeni și sub coordonarea tuturor celor patru care semnează lucrarea: Annick Benoit-Dusausoy, Guy Fontaine, Jan Jędrzejewski și Timour Muhidine.
O trecere în revistă a „autorilor-far”, începând cu perioada literaturii europene consolidate, adică începând cu Dante, îi mai cuprinde, în ordinea prezentării, pe Petrarca, Boccaccio, Geoffroy Chaucer, Erasmus, Nicolo Machiavelli, Ludovico Ariosto, Fernando De Rojas, Marthin Luther, François Rabelais, Luis de Camões, Michel de Montaigne, Miguel de Cervantes, William Shakespeare, Joost van der Vendel, Comenius, Calderon, John Milton, Molière, Jonathan Swift, Voltaire, Jean-Jacques Rousseau, Lawrence Sterne, Sade, Goethe, Walter Scott, Byron, Henrich Heine, Adam Mickiewicz, Aleksandr Pușkin, Honoré de Balzac, Hans Christian Andersen, N.V. Gogol, Charlotte Brontë, Victor Hugo, Charles Baudelaire, Feodor Dostoievski, Henrik Ibsen, Lev Tolstoi, Friedrich Nietzsche, August Strindberg, Anton Cehov, Maurice Maeterlink, Konstantinos Kavafis, Luigi Pirandello, Thomas Mann, Virginia Woolf, James Joyce, Franz Kafka, Fernando Pessoa, Vladimir Maiakovski, Federico Garcia Lorca, Bertolt Brecht, Giorios Seferis, Nâzım Hikmet, George Orwell, Anna Akhmatova, Witold Gombrowicz, Samuel Beckett, Albert Camus, Aleksandr Soljenițîn, Hugo Claus, Yșal Kamal, Christa Wolf, MIlan Kundera, Umberto Eco, Fernando Arrabal, Ismail Kadare, Seamus Heaney, Joseph Brodsky, Peter Hanke și Salman Rushdie. Simpla trecere în revistă a acestor nume umple locul unei literaturi europene în continuitatea organiză a producției literare. Lettres européennes tratează în dinamica evoluției literare profilurile a mii de autori europeni din toate țările bătrânului continent și fixează generos și corect reperele unei literaturi române în lupta de recuperare a unui câmp literar care i-a fost multă vreme îndepărtat de condițiile izolării/ închiderii culturale. Numele de scriitori români care exemplifică de regulă parcursul „tururilor europene” din fiecare capitole sunt reprezentative pentru literatura română și corect poziționate, cel mai adesea în siajul marilor curente europene, după ce armonica principală a undei culturale se va fi produs deja cu ceva vreme în urmă. Excepție fac românca Herta Müller, figură reprezentativă pentru literatura germană contemporană, Emilian Galaicu-Păun, reprezentativ pentru tendințele literaturii din Republica Moldova și Matei Vișniec pentru cea din România. În rest, clasicii literaturi române nu sunt omiși, cum nici scriitorii importanți din literatura contemporană.
Această istorie a literaturii europene a devenit importantă odată cu prima ediție, apărută în 1992 la Hachette, în Paris, și la De Boeck, în Bruxelles. De fapt ea a devenit importantă odată cu nașterea ideii în Flandra franceză, la Lille, acolo unde locuiește Guy Fontaine. Lucrarea se bucură de o bună receptare europeană, fiind la a treia ediție franceză, după cea din 2007 de la De Boeck, fiind tradusă în cinci limbi europene și publicată la edituri de prim rang: olandeză (Meulenhof), greacă (Sokolis), engleză (Routledge), poloneză (Slowo Obraz Terytoria) și letonă (Jana Rozes). Cu certitudine că această lucrare amplă, de aproape 1.200 de pagini, trebuie să își găsească locul și în cadrul unei edituri românești. În speranța unei traduceri în limba română în cel mai scurt timp, vă propun lectura în limba franceză a acestui impresionant op, pe care din fericire o parte a rețelelor de librării din România l-au comandat și îl au la vânzare.

 

 

Note
1 Annick Benoit-Dusausoy, Guy Fontaine, Jan Jędrzejewski, Timour Muhidine (coord.), (2021), Lettres européennes. Histoire de la littérature européenne. Paris: CNRS Éditions. 1194p.