Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Liviu Epuraş sau arheologia căutării

Liviu Epuraş sau arheologia căutării

Lucrările lui Liviu Epuraş pot fi încadrate în numeroase genuri, stiluri şi curente, majoritatea derivate cu prefixul „post”, dar indiferent de materialele, tehnicile sau diversitatea, dusă uneori până la divergență a imaginilor propuse, acestea au drept numitor comun faptul că, indiferent dacă seduc sau nu privitorul, nu pot trece neobservate. În creația sa, monumentalul şi miniatura coexistă în mod paşnic şi chiar armonios. Mai mult, se simte o aceeaşi mână, dar şi viziune în toate obiectele, sculpturile, instalațiile, desenele, picturile sau colajele sale.
Despre mâna şi ochii protagonistului nu intenționez să scriu prea mult, pentru că, aici totul este limpede şi clar: avem de-a face cu ipostaze ale excelenței în artă. De altfel, lui Liviu Epuraş îi prevăd o carieră didactică de succes, desigur dacă va urma această rută profesională, în momentul scrierii acestor rânduri tânărul artist fiind asistent la Universitatea Națională de Arte Bucureşti. Partea cea mai bună este că avem de-a face cu o bază conceptuală solidă, factor vital în domeniul artelor vizuale, ele căror rațiuni sunt mai degrabă de natură mentală (eventual spirituală) decât morfologică.
Aduc în discuție, în continuare, un proiect expozițional al artistului, intitulat „Searching Daphne”. Daphne este deopotrivă un personaj minor în mitologia greco-romană (o naiadă asociată cu fântânile, izvoarele, râurile, dar şi cu castitatea) şi o cetate din Dacia Romană, Constantiana Daphne, consemnată în secolul IV, dar a cărei localizare a rămas incertă. Liviu Epuraş porneşte, metaforic vorbind, în căutarea cetății care poate fi oriunde şi în care poate fi găsit, până la proba contrarie, orice. Este o căutare cu conotații arheologice, realizată prin mijloace artistice, respectiv o operațiune de pseudorepertoriere. Pentru el, arheologia reprezintă pretextul ideal pentru reinventarea sau (re)construirea unor poveşti, legende şi mitologii paralele.
Subiectul ales nu este unul nou în artele vizuale. Arhitecturile fanteziste apar în pictura italiană încă din vremea lui Mantegna, când fragmentele de statui, coloane sau de alte elemente morfologice sunt chemate să puncteze fragilitatea umană în fața forței imuabile a naturii.
Asemenea altor artişti, Liviu Epuraş operează cu o versiune inventată a Antichității, rezultată dintr-un amestec de ficțiuni şi reconstrucții arheologice foarte exacte de clădiri, documente sau fragmente sculpturale. Astfel, artistul prezintă un mix compus pe baza unui viitor alternativ, al unui trecut inventat, şi al unui prezent uşor deghizat, combinând obiecte ready made cu creații personale, de numeroase ori inspirate din istorie sau din istoria artei.
Prin proiectul menționat, artistul doreşte să exploreze legătura dintre arheologie şi imaginație. Acesta consideră că arheologia depinde atât de imaginație, cât şi de ştiința de a reconfigura lumile pierdute. Una dintre sursele iconografice aflate la baza proiectului său este cartea lui Wilhelm Jensen, publicat în 1903, „Gradiva: o fantezie pompeiană”. Romanul are în prim-plan un arheolog german care visează o tânără femeie văzută pe un relief roman antic, pe care o numeşte Gradiva, sau „Ea-care-înaintează”, şi pe care o caută printre ruinele de la Pompei. În schimb, o descoperă acolo pe vecina sa Zoe Bertang („Bertang” se traduce aproximativ „Ea-care-de asemenea-înaintează”), o iubire de-a sa din copilărie. Mai târziu, suprarealiştii francezi aveau să o considere pe Gradiva drept model inspirațional. Sigmund Freud a apelat şi el la această carte, ca model cultural, pentru a descrie modul în care arta imită visurile şi a marca ideea că arheologia imită „săpătura” psihanaliştilor. Freud atrăgea, de asemenea, atenția asupra pericolelor în confundarea visurilor şi deziluziilor cu realitatea.
Proiectul „Searching Daphne” este o expediție personală a lui Liviu Epuraş care subliniază tendințele de conectare ale artei cu experiențele anterioare, prin care trecutul este readus la viață. Imaginile şi materialul cultural exercită asupra noastră fascinație deoarece prezența lor poate fi privită ca strălucirea de după viață a trecutului.
În final, remarc faptul că o sumă de artişti români semnificativi, fără vreo legătură de orice fel, unul cu celălalt, au apelat în ultimele două decenii la arheologie, la trecut (privit ca istorie alternativă ori paralelă) sau la arhitecturi fanteziste (aflate în stadiul de ruină). Mă gândesc la Alexandru Rădvan, cu ale sale proiecte „Memoriile lui Constantin” sau „Epic”, la Vlad Basarab, cu amplul său proiect „Arheologia memoriei”, sau la Cosmin Paulescu, cu proiectul major, „Supra Super Subditus”. Acestei scurte şi selecte liste i se poate adăuga şi numele lui Liviu Epuraş, un artist care are ceva de spus nu doar prin modul în care lucrează, ci şi prin temele pe care le alege.

Leave a reply

© 2020 Tribuna
design: mvg