A vorbi astăzi despre civilizațiile primitive, despre cultura primitivă a popoarelor naturii, este un lucru care poate fi considerat perimat. Pentru un lector neavizat sau neatent, viața mentală a acestor popoare poate părea haotică, simplistă sau, şi mai rău, confuză. Cercetătorul francez L. Levy-Bruhl, în lucrarea sa Les fonctions mentales dans les societes inferieures1, ajunge la concluzia, pe care astăzi o considerăm de la sine înțeleasă, că funcționarea minții primitivului are o structură specială, guvernată de anumite reguli care-i determină întreaga dinamică mentală. Este o deosebire evidentă şi esențială între modul cum funcționează gîndirea calculatoare a omului de ştiință modern, sprijinită pe abstracțiune pură, şi cea a unui primitiv ancorată în cel mai prozaic concret şi provocată de resorturi psihice speciale. Şi totuşi, spune Levi-Bruhy, mintea primitivului se supune anumitor legi, are o structură bine determinată, putîndu-se vorbi de o mentalitate primitivă reală şi solid constituită. Cu toate acestea, în ciuda uriaşului interval de timp care a trecut de la cercetările lui Levi-Bruhl, în ciuda bibliotecilor scrise pe această temă, aceste legi călăuzitoare ale spiritului primitiv sînt, încă, sumar şi aproximativ cunoscute.
Vom spune, pentru început şi cu titlu generic, că pentru omul primitiv realitatea este, prin excelență, mistică, în sensul în care, obiectele, lumea înconjurătoare, au, pe lîngă proprietățile lor obiective, şi proprietăți oculte, invizibile. Toate aceste proprietăți au, pentru popoarele naturii, aceeaşi valoare, ba mai mult, am îndrăzni să spunem că proprietățile oculte au un anumit ascendent față de cele concrete, obiective. Supranaturalul, determinarea divină, se amestecă în fiecare clipă şi în fiecare loc cu concretul, cu naturalul, cauzînd efecte continui, cu totul de neînțeles pentru omul contemporan. Primitivul trăieşte, în fond, într-o realitate mai bogată şi mai variată decît a noastră iar reprezentările lui față de această realitate diferă esențial de ale noastre, cu alte cuvinte, avînd reprezentări cu totul diferite de ale omului civilizat, şi relațiile pe care acestea le implică sunt altele. În general, pentru noi, ceea ce determină un obiect şi dă reprezentarea lui este ceea ce percepem prin simțuri. Pentru primitiv însă, ceea ce este important este acel ceva ce este transcendent simțurilor, în sensul a ceea ce nu este perceput, nu este detectabil prin simțuri, etc., şi pe care le-am putea numi puteri mistice, invizibile, care emană şi determină obiectul avînd ca efecte parțiale şi exterioare datele sensibile. Levi-Bruhl spune că primitivii nu au concepte cu adevărat generale şi exemplifică acest fapt prin modul în care un australian sau un huichol gîndeşte conceptele de cerb sau pară, imaginea generică care i se formează reprezentînd cu totul altceva decît imaginea care se înfățişează, în aceleaşi condițiuni spiritului european. Conceptele noastre sînt înconjurate de o aureolă logică pe cînd cele ale primitivilor sînt cufundate într-o atmosferă plină de forțe mistice, o atmosferă ce deformează conceptul clipă de clipă, transformîndu-l în cu totul şi cu totul altceva. Aceasta este şi explicația pentru care, la primitivi, întîlnim desene şi figuri bizare, compuse din fragmente de ființe sau lucruri diverse îmbinate fantastic pentru a crea lucruri sau ființe fantastice. Oameni sau divinități cu capete de animale, animale cu capete umane, ființe cu aparență umană dar care au ciocuri de păsări şi pene, etc. De aici, nu putem să tragem decît o concluzie: pentru mentalitatea primitivă, distincția pe care o facem, în mod obişnuit, între lucruri, nu mai este evidentă, frontiera logică dintre concepte este distrusă, existînd în schimb o osmoză, o comunicație ocultă, care dă un sens mai amplu, dar mai vag, relațiilor din natură. Aşadar, primitivii, în primul rînd, nu disting acolo unde distingem noi. Aceasta nu înseamnă, nicidecum, că nu au capacitatea intrinsecă de a face distincții. Dimpotrivă, în unele cazuri şi sub anumite aspecte, determinațiile făcute de primitivi sunt atît de precise şi merg atît de departe încît depăşesc cu mult clasificările făcute de europeni. Spre exemplu, limbile europene moderne nu disting, în cazul relațiilor de rudenie, numai cîteva grade: părinți, frați, veri, unchi, atîta vreme cît în limbajul primitivilor aceste relații de rudenie se întind foarte departe, pentru fiecare rudă existînd o denumire precisă, aşa încît, în unele aşezări, un individ poate desemna, printr-un nume de rudenie, pe fiecare membru al colectivității. Această grijă pentru detaliu se manifestă, mai cu seamă, în redarea concretului.
Powell, în On the Evolution of Language2, arată că un indian ponka nu va spune: „Un om a omorît un iepure” ci, mai degrabă: „Omul, unul, el, însuflețit, în picioare, a omorît intenționat, lansînd o săgeată, un iepure, însuflețit, aşezat jos, etc.” După cum lesne se observă, chiar şi în traducere, aceste precizări sunt obținute printr-o mulțime de forme verbale iar faptul că tribul mai devreme amintit foloseşte pentru conjugarea unui verb la indicativul prezent şaptezeci de forme distincte, este mai mult decît revelatoriu.
Chiar dacă am tratat în treacăt aceste cîteva aspecte ale mentalității primitive, scopul nostru nefiind acela de a dezvolta mai mult această problematică, chestiunea, luată în ansamblu, nu poate fi privită cu uşurință căci ea prezintă întrebări extrem de importante care nu au primit, încă, răspunsuri satisfăcătoare. Însuşi faptul că această mentalitate are putința de a merge cu distincțiile, în concret, pînă la amănunte care scapă analizei şi mentalității contemporane naşte următoarea întrebare: cum se poate explica faptul că lumea primitivă a luat o altă direcție decît cea familiară nouă, modernilor, şi a alunecat spre un pur misticism? Spre exemplu, din contra, aşa cum vom vedea la momentul potrivit, logica grecească s-a născut odată cu clasificarea noțiunilor, fiind, prin excelență, o logică a clasificării. Survine, firesc, întrebarea: cum se face că mentalitatea primitivă nu a ajuns la această logică, că nu a adîncit problema clasificării, alunecînd, în mod oarecum curios, spre lumea relațiilor mistice? Desigur, un răspuns coerent şi, mai cu seamă, pertinent la această întrebare nu putem da, insistăm însă, pentru lectorul mai puțin familiarizat cu aceste probleme, să spunem că această chestiune trebuie privită şi tratată cu toată seriozitatea, o cercetare atentă relevînd potențe nebănuite ale spiritului uman.
Am arătat, pînă în prezent, că reprezentările primitivilor diferă de ale noastre prin caracterul lor mistic, adică prin acel ceva ce face ca obiectul acestor reprezentări să fie şi altceva decît este. Şi, totuşi, va trebui să arătăm cum relaționează între ele aceste reprezentări? Conform cărei legi un primitiv îşi ordonează lumea reprezentărilor sale?
Aşa cum am arătat deja, Levy-Bruhl a enunțat această lege plecînd de la frapantul fapt că pentru primitivi un lucru este ceea ce este, dar mai poate să fie şi altceva. Într-o carte, amintită de noi ceva mai devreme, Levy-Bruhl citează, pentru a ilustra acest fapt, pe lîngă altele, următorul exemplu caracteristic: el spune, că în foarte multe cazuri, primitivii cred că anumite obiecte sau ființe sunt ele însele dar sunt la fel şi un alt obiect sau o altă ființă. Spre exemplu, membrii tribului Bororo cred că ei sunt indivizii determinați care sunt, dar în acelaşi timp fiecare crede că este un papagal roşu. Altfel spus, în această afirmație principiul identității este încălcat cu deplină dezinvoltură. Un lucru nu poate să fie şi să nu fie în acelaşi timp. Dar pentru primitivul Bororo acesta este un lucru cît se poate de firesc deoarece cu toate că el este individul X, este mai mult decît atît, fiind şi un papagal roşu…Explicația pe care o primim este următoarea: totemul tribului este tocmai papagalul roşu. Puterea divină care sălăşluieşte în papagalul roşu este răspîndită în întreg grupul şi în fiecare dintre indivizii respectivi. Grupul, dar şi fiecare individ în parte, participă la această putere care-l face să fie un papagal roşu. Aceasta este, în fond, o caracteristică generală a mentalității primitive, iar faptul participației la puterea divină, mistică, aminteşte de terminologia platonică, fapt exprimat de Lafitau3 în studiul său Moeurs des sauvages ameriquains. De aceea, Levy-Bruhl, enunțînd legea care domină mentalitatea primitivă o numeşte, inspirat de Platon, legea participației. Această lege, în esența ei, spune următoarele: aşa cum am mai amintit, în reprezentările mentalității primitive obiectele, fenomenele, ființele pot fi, în acelaşi timp, ele şi altele. Acestea, în mod bizar, emit şi recepționează forțe, calități, virtuți mistice, care se fac resimțite în afara lor, fără a înceta vreo clipă de a fi acolo unde, de fapt, sunt. Cu toate acestea, în ciuda dispariției opoziției dintre unul şi multiplu sau acelaşi şi altul, în ciuda necesității, pentru noi normală, de a afirma numai unul din termenii opoziției, caracteristica esențială a acestei mentalități nu este haosul şi dezordinea ci o anumită ordine, ciudată ce-i drept a unei lumi altfel inteligibilă. Levy-Bruhl a numit această mentalitate pre-logică, în sensul în care ea nu ar ajunge la nivelul relațiilor logice şi obiective dintre lucruri.
Noi am spune că, în fond, această mentalitate a rămas mult prea puternic ancorată în concret sau în imaginile ce reprezintă concretul, neatingînd lumea logică a abstracțiunilor.

 

 

Note
1 Lucien Levi Bruhl, Les fonctions mentales dans les societes inferieures, Les Presses Universitaires de France, Paris, 1910.
2 John Wesley Powell, On the Evolution of Language, Government Printing Office, Washington, 1881.
3 Joseph François Lafitau, Moeurs des sauvages amériquains, Monge, 1718.