Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

„O carte […] pasionantă ca un roman polițist”

„O carte […] pasionantă ca un roman polițist”

 

 

Dan Horațiu Popescu
Pentru o istorie a P.E.N. Club- ului Român.
Anii cei dintâi: 1922- 1925
Editura Universității din Oradea, 2022

 

 

Cu toate că autorul acestei cărți – un distins universitar orădean, anglist, critic literar și traducător, membru al Uniunii Scriitorilor – are o flecușteață de… dilatare a sinelui about me, nu m-am sfiit să pun drept titlu acestei „semnalizări”, spusele de pe una dintre manșete, ale Magdei Cârneci, președinte P.E.N. România între 2011- 2019. Nu contabilizez acurateți comprehensiv – lingvistice, consider de bon ton politețea fiicei marelui sonetist din Bacău. Dar când însăși Ana Blandiana zice despre volumul lui D.H.P. că „este un tulburător și convingător tablou de epocă”, s-ar zice că părerile sfârlezice au, nu-i așa, doar rolul (și rostul) unor nuanțări de natură a se constitui într- un „pizzicato” în „strunele” doamnelor poetese- (foste) șefe de mai sus. Zic că, totuși, nu numai atât. Ci voi aduce în orbita relevanței și unele aspecte și pasaje care să incite, de nu chiar să provoace niscai prezumțiozități mai mult sau mai puțin introspective. Într-o pre-alocuțiune, autorul explicitează și încearcă să lumineze a giorno interioritățile capitolelor „cărțuliei” (cum îi zice el), subliniind „sentimentul de satisfacție de a fi fost primii (este inclus și alter ego-ul, probabil – n. m.) care au reușit să clarifice cel puțin cadrul temporal al constituirii P.E.N. Club- ului Român”, „cu promisiunea celorlalte cutii ale Pandorei pe care le-am întredeschis în acest ultim lustru”. Auspicii pozitive, desigur, de luat în seamă, cu bătaie medie sau lungă.
Armânul în lumea largă este diplomatul scriitor – consul la Legația română din Londra – Marcu Beza, originar din nordul Greciei, unul dintre studenții favoriți ai lui Titu Maiorescu și Nicolae Iorga, la Litere și Filosofie, dar „beneficiind” de „cecitatea” lui G. Călinescu în Istoria sa – care, nefiind anglist, îl amintește doar, de două ori -, aceasta fiind numai una din regretabilele erori – omisiuni ale „divinului” critic, ori de-a dreptul nedreptăți în alte cazuri. M. Beza va publica, în 1921- anul înființării P.E.N. – Din Anglia: Însemnările unui literat, în care aflăm descrieri ilustrative peisagistic și arhitectural londoneze, dar și referiri la unele specificități anglistice caracteriale sau social-politice, ante și post conflagrației mondiale, în care Anglia a avut un rol de prim-plan (în cadrul Antantei, din care a făcut parte și România). Dar, accentuează autorul, „nimic nu este mai atrăgător decât viermuiala umană a cuvântărilor în aer liber”, urmând a face un popas și la taverna La capul mistrețului, unde Falstaff fusese client fidel etc. O vom cunoaște, în capitolul „Poeții Englezi de Astăzi”, și pe „viitoarea mamă a P.E.N.-ului Internațional”, scriitoarea Catherine Amy Dawson Scott, dar și pe somitățile literare, încă de pe atunci: John Galsworthy, Somerset Maugham, H.G. Wells, Noel Coward, Arnold Bennett. Beza face o schiță de portret (picant) și „celui mai chipeș tânăr din Anglia” (W.B. Yeats), poetului Rupert Brooke, mort la 27 de ani (în 1915), dar care… avusese timp ca, alături de Virginia Woolf (erau prieteni!) să înoate goi, sub clar de lună, într-un râu. (Ptiuu!… Asta da scenă de romantism efervescento- flamboaiant!…). În fine, poate fi citită și misiva lui Marcu Beza către Mrs. C.A. Dawson Scott, în care o anunța pe aceasta că a reușit să înființeze un centru P.E.N. român. „Vine și domnul Galsworthy”? – o întreba el. „Am un răspuns, la scrisoarea dânsului, din partea reginei Maria, a României”.
Conștiinciozitatea, efortul persuasiv și acribia de cercetător (scotocitor prin arhive, aș zice) ale lui D.H. Popescu pot fi remarcate în continuare, și în celelalte capitole P.E.N. Club- iene. Din cel intitulat Un secretar și doi președinți voi reține, cu concizia de rigoare, că la cea dintâi întâlnire anuală P.E.N. cu invitați din toată lumea, începând cu „Leii Pen”, trecuți în revistă de Manchester Guardian din 14 aprilie 1923 – Blasco Ibanez, Johan Bojer, Romain Rolland, Gerhardt Hauptmann, Edwin A. Robinson, Robert Frost, A. Jirasek, Benedetto Croce, lista încheindu-se cu „Nicholas Jorga”- din partea României (în afară de M. Beza) au participat I. Al. Brătescu- Voinești și C. Antoniade, pentru că Iorga „s-a răzgândit”. Marele istoric îi scria lui Beza: „Mi se impune convingerea că n-am ce căuta la internaționalismul germanofil de la Londra” (aluzie la G. Hauptmann, dar nu a participat nici după ce acesta s-a retras). Ce să zici? Să fi fost vorba despre o anume emfază, complex de superioritate, sau, pur și simplu, lipsă de înțelegere ?
Orgoliile și ego- ul, pe de altă parte, au adus la conducerea P.E.N.- ului român … doi președinți: I. Al. Brătescu- Voinești și Vasile Pârvan, despre acesta din urmă spunându-se că a fost „un fel de președinte al centrului român, fără să-l prețuiască destul”. Să amintim și că regina Maria – președintă onorifică a P.E.N. – ului din România – a participat la banchetul P.E.N. din 1924, din capitala Marii Britanii. După cum scrie Emanoil Bucuța – unul dintre cei mai activi membri ai centrului român, poet, eseist, editor – Regina Maria a României a participat la ședința specială a P.E.N. Club-ului englez, în aprilie 1924, Cuplul regal român vizitând și Expoziția Imperiului Britanic. În 1925, activitatea P.E.N. a continuat în același ritm susținut – ne asigură autorul, prin intermediul presei vremii. În luna februarie a acelui an, invitatul a fost romancierul rus Ivan Bunin, care se afla într-un exil auto- impus, „ca adversar declarat al bolșevismului”, traducătorul operei lui R. Kipling în Rusia. Un adevărat umor involuntar (să-i zic ilaritate, sau chiar stupefacție?) ne procură tribulațiile care-l au în vizor pe marele dramaturg George Bernard Shaw, care îi prilejuiesc lui D.H. Popescu un adevărat studiu de caz, „ornat” cu încâlceli și contorsiuni situaționale de efect. „Era greu să fii pregătit pentru a-l accepta pe Bernard Shaw așa cum era”- citim într-un loc, dar, „în pofida rezervelor sau a toanelor sale, sau poate tocmai de aceea, Shaw era un personaj râvnit de presă și confrați”.
Voi încheia cu acest pasaj: „Uneori, în ciuda demersurilor P.E.N. pentru cooperare și într-ajutorare, acțiunile unora dintre centre nu făceau decât să pregătească terenul pentru veritabile zile și nopți ale cuțitelor lungi. Desigur, și acest subiect poate să fie de interes pentru alte, viitoare capitole, pe care avem încrederea că le vom scrie până la capăt”. Nu ne rămâne decât să subscriem și să rezonăm cu intenționalitățile circumscrise poftei de lucru a autorului și să ne urăm a fi părtași la alte, noi reușite ale sale.

 

Leave a reply

© 2025 Tribuna
design: mvg