Și ce naiba să facă în camera asta?
Dar în celelalte? În cele care sunt în tot căminul sau în celelalte care vor fi construite în continuare? Se tot construiește cu migală, după plan-planificat, pentru a locata, împreună cu alți locatari, boschetari, la aceeași flacără de foc căminist, ne tot ardem, ardem, ardem. Cum altcumva?
Și în camera cealaltă este la fel. Și pe stradă este la fel. În mallurile lor, cuști extinse, perfecționate, cuști cu bandă transportoare, călcatul pe picioare, împingerea coșului plin, dar gol, aglomerația pentru nimicuri etichetate, lista nesfârșită cu necesități și urgențe, amețeala, greața, iar amețeala, alunecarea, răfuiala abandonată. Oriunde este neschimbat.
Sufocarea cu diverse variante de început, mijloc și final cunoscut, înainte să înceapă. Deznodăminte repetabile. Se împiedică zilnic de sticle și desene. De niște desene cu îndemnuri porcoase, scrise în mai multe limbi intraductibile, sticle cu etichete, șosete uitate la capătul patului, tricouri colorate, pachete de țigări goale, firimituri pe masă, corturi de firimituri adăpostind oameni făcuți din cocă și peste ele aruncate tricourile albastre ale companiei pentru a încălzi oamenii din corturi (tricourilor murdare le crește și mai mult valoarea în timp, se cere, se poartă de la o zi la alta).
Pe aici se va putea trece? Pe acolo? Să încerce. Să-i cheme și pe băieți! În zid poate găsi intrarea dorită.
Dacă nu vezi, și nu vezi niciodată tot ce trebuie să vezi, dar te vei opri la timp și vei desluși, vei fi înghițit într-un fel de zid, da, în sfârșit înghițit într-o lume a zidului, de o mie de ori mai primitoare decît cea din care vine. Una cu încăperi potrivite destinderii și o liniște în care să se topească definitiv. O lume în care ar putea fi primiți fără toate măștile mincinoase ale adaptării. Fără refrene insuportabile. Fără scârțâitul oaselor când se tot apleacă și se tot ridică, se tot apleacă pentru a culege firimiturile altora. Primește și inventariază firimituri. Firimiturile vor fi omologate și vor căpăta un traseu al distribuției și redistribuirii inechitabile. Firimituri de lux.

*

El a văzut cum cei de la secția ambalare introduc gîndaci în cutiile cu servăre pentru a le îngreuna. Greutatea aduce bani mai mulți companiei mamă-fiu. Pui, porc, oaie injectați cu apă și grăsimi suspecte. Aduc mai mulți bani după vânzare.
Gîndacii vor să scape, dar se pierd în burțile și piesele servărelor. Nu mai pot ieși. Puful de gândac dă luciu carcasei. Dă forță și greutate mașinăriilor.

*

O frînghie atârnînd din perete spre dormitor. Cînd intră în cameră este aproape să intre cu capul în ea.
O altă frînghie de rufe este plasată lîngă ferestre la doi pași de paturi. Pe ea stau la uscat chiloții, etichetele de branik, hârtiile ude de 100 de koroane (valoare reală: unsprezece sticle de Kozel sau două pachete de tutun Pall Mall, plus o ciocolată mică cu cacao din belșug), un clește care nu prinde nimic și o pagină pe care Jon a scris: Dispar o perioadă! Fără alarme false!
Și a dispărut patru zile din cămin și de la muncă. A fost mistuit năprasnic de un dor de ducă și de o izolare bruscă de toți și toate.

*

Dar aici? Aici este doar aici. Și aici este numai liniște! Vă rog, liniște acum, vorbește Olga, doar în liniște putem să nu ne auzim!
Cu cît nu ne auzim mai mult cu atît vom pătrunde mai temeinic în sufletul fiecăruia. Unul în altul, grămăjoare îndrăgostite, pufuleți din pungi drăgăstoase.
Zgomotul ăsta din tăcere, îl aud, pe care toți îl vom prinde și repeta, îl vei auzi și prelucra. Vom empatiza atît de ușor.
Finuțule! Ăștia o ascultă ca pe maica Tereza pe administratoră.
Olga, este maica-tereza locului, nu te ambala, doar privește la cît efort depune pentru a ne ține departe de un jeg extrem în cuștile astea. Acolo unde pune ea mâna se face liniște și curățenie. Lux–albina! Imediat se face o tăcere deplină.
Și curăță chiar de dimineață coridoarele, cînd somnul nouă ne mai trage încă cîteva lovituri după ceafă, la întoarcerea din schimbul de noapte. Ea spală temeinic locurile vizibile și cele unde nu te-ai gîndi că se află vreun dușman, cele dintre uși, uși și geamuri, coridoare și ușile wc-ului, se așează atâtea insecte acolo și putrezesc atît de greu, și altele care nu vor să moară și nu mor (nu se predau).
Și nici ușile wc-ului pline de porcării românești scrise cu pixul, nu se lasă șterse de la prima atingere cu buretele, nu, rămîn acolo pentru cei ce vor veni după ei. Sunt în–scrise, scrijelite în vopseaua ușii cît mai adânc, în mai multe culori desenate diferențiat, nenumărate capodopere județene, folclorice, mesaje de inimi rănite, transmise către cele care nu vor afla niciodată de inimile rănite de ele aici. Sunt sute de kilometri care despart mesajele de presupusele destinatare.Dar.
Mii de koroane ne pot apropia mai mult decît orice mesaj scrijelit pe o ușă de wc. Pe un colț de lemn al geamului sau sub clanța ușii de la intrarea în wc.
Locuri ascunse, ferite, murdărite de către vizitatori și cei cazați temporar pe aici.

Gherla-cămin, o gherlă acoperitoare, pentru cei care dorm mai mult în schimburile de doisprezece ore decît în cămin. Nimeni nu mișcă pe coridoare cînd mișcă ea. Privește cum mânuiește magnific mopul, găleata mereu roșie, detergenții frumos mirositori, ordonați lîngă picioarele ei. Cum dansează cu grație pe scări, în lift, printre strigătele noastre de admirație.
Nimeni nu protestează, toți stau în rînd și se uită la priceperea unei femei cehe, ce curăță holuri și wc-uri cehești impecabil.
Dăruire, forță și anduranță într-o singură femeie reunite. Cred că locuiesc mai multe în ea și se tot schimbă. Unele odihnite le schimbă imediate pe cele care sunt lovite de oboseală. Poate chiar și este o maică-multitereza. Noi știm.