O nouă apropiere de cunoscuta piesă a lui George Ciprian, cu titlul Regele gloabelor, a fost propusă de actorul și regizorul Dan Tudor într-o distribuție cu numele unor îndrăgite talente ale scenei. „Hipodromul” unde se „intră în cursă” e cocheta sală CreArt, din Piața Lahovary, unde directorul artistic Gabriel Iencek ne-a obișnuit cu multe spectacole de calitate.
Primul care intră în scenă e Directorul școlii/Tudorel Filimon, cu o oală mare (!?) fixată pe cap. Mai multe scaune, în linie, imaginează o galerie unde vin, pe rând, ceilalți protagoniști să asiste la cursele de cai: arhivarul Chirică/Dan Tudor cu soția Ana/Ana Ioana Macaria, bunul prieten Varlam/Dragoș Ionescu și Nichita/Marius Bodochi, fostul coleg de liceu al lui Chirică, proprietarul mârțoagei/Andrei Duban, inspectorul general/Orodel Olaru și servitoarea Fira/Afrodita Andone. Din off se aude ambientul sonor și „spectatorii” noștri trăiesc, la maximum, febra cursei, încheiată, din nou, cu un fiasco total pentru toți, în urma „pontului sigur” al bietului arhivar.
Decorul Corinei Grămoșteanu e minimal: scaunele menționate, o masă, o canapea simplă și niște cabine înalte din bare de metal cu rezultatele. Toate sunt îmbrăcate în folie de plastic și vor rămâne așa până la sfârșit – cu o excepție –, având un anumit mesaj: simbolul intenționat e viața noastră trăită în provizorat, cu „mobilele” din jurul nostru permanent pregătite pentru o nouă „mutare”…
Se dă startul la o cursă mult mai importantă – viața fiecăruia: Nichita, care a moștenit o avere imensă de la tatăl său și a fost plecat, donjuan, prin lume, vine cu Varlam să-și viziteze fostul coleg. Varlam: „Doar nu te-ai împăcat cu taică-tu?!” Nichita: „Sigur că m-am împăcat – a murit și mi-a lăsat o mare avere înainte să mă dezmoștenească!” Ca de obicei, Chiriac e plecat, după serviciu, să vadă antrenamentele cailor – ei sunt viața sa! Cei doi se întrețin cu soția Ana – ea se plânge de viața infernală în căsnicie, de problemele cu banii și iminența de a fi dați afară din casă, din cauza pasiunii devastatoare a soțului. Servitoarea lor, Fira, merge mai mult la trap și nechează, din când în când, de atâția cai în viața lor – singurul subiect de interes al stăpânului. Instinctul de „vânător” al lui Nichita e trezit de încântătoarea Ana – Varlam observă și îl ceartă. Fiecare trăiește pentru sine, restul e poleială!, îi destăinuie celălalt motto-ul de viață.
Vine Chiriac, un „aiurit” cu haine ponosite și comportament à la „profesorul distrat” – „rol” (Steaua fără nume, Amor în farmacie, Al cui e copilul…) în care Dan Tudor s-a specializat. Nichita: „E adorabil!” Ana: „Și foarte deștept!”, își spun ei pe aceeași lungime de undă. Chiriac nu vede nimic, obsedat de caii lui și o nouă „afacere total sigură”, de data asta, care îi va face bogați. Cei 30.000 moșteniți de el n-ajung decât pentru jumătate din datorie, așa că s-a gândit să cumpere un cal de curse – chiar a găsit unul care va ajunge campion! Varlam: „Ce nume are?” Chiriac: „Faraon al V-lea”. Prietenul e exasperat: „Gloaba aia!? Te-a păcălit crunt – toată lumea știe!” Chiriac, însă, e convins: „Va fi o legendă hipică!” Nichita vrea să o cucerească pe Ana prin generozitate: „Ai dat 30.000 pe mârțoagă… Uite, eu o cumpăr cu 100.000!” Chiriac refuză. Clar, se face de rușine în tot orașul: ziarele de cancan râd de fiascourile gloabei în toate cursele, fiind porecliți „familia Mârțoagă”. Proprietarul vine să-i dea afară – și el cu familia sunt ridiculizați… „Nevasta mi-a dat cu oala-n cap și n-o mai pot scoate!”, explică el „pălăria” – nu prea reușit gag-ul. Și el vrea să cumpere gloaba la preț triplu, dar Chiriac e ferm convins că va fi bine, în final: „La toamnă va câștiga! Îl antrenez eu…” Ana nu mai rezistă, îi lasă copiii și fuge în lume cu Nichita.
Pentru prima dată, Chiriac își pierde firea (ha-ha: Blowin’ in the wind cu Bob Dylan!), rupe foliile de plastic de pe cele trei „afișaje” și le folosește ca pături, dormind pe canapea: viața se reduce, de acum înainte, numai la antrenarea lui Faraon! Toți banii îi dă pe hrana animalului, se anunță bolnav la serviciu și vine Inspectorul să-l acuze de înșelarea statului: ministrul, personal, e afectat și jignit! Dar, subit, e „convertit” (forțat și neveridic) la idealism (și hipism!), după un discurs al arhivarului: „Nu cumva toată viața am trăit degeaba?! Simt o ușurare…” (se aude muzică house!). Directorul vine de câteva ori după chirie, dar Varlam îl ia deoparte – mereu cu un pas-de-deux comic, dar aceste momente nu sunt prea multe –, convingându-l prin diverse metode să-l mai păsuiască.
Singura care crede în Chiriac e Fira, care „actualizează” (prea puțin) acțiunea piesei: are un boutique, iar soțul ei a deschis o spălătorie auto! Au bani destui și ea poartă, acum… Coco Chanel! Vine prima cursă a toamnei și… deus ex machina: gloaba câștigă! La fel, cursele următoare: Chiriac înoată în bani, devine mare filantrop, ajută multă lume. Varlam încearcă să-l pondereze, dar prietenul său e făcut pentru o lume ideală, practic inexistentă: „Nu merităm banii – cum au venit, așa să se ducă!” Vine Ex-proprietarul invidios: „Ce faci, Preafericitule?!” Noroc cu Varlam și Safta, care îi „gospodăresc” veniturile… Chiriac devine un „vizionar luminat” – cum a putut vedea în mârțoaga aia un mare campion!?, se întreabă lumea, peregrinând la el ca la sfintele moaște!
Ana vine să-și ia copiii, după un timp, cu Nichita, care observă că e puternic emoționată la vederea lor – Chiriac nu are nici o obiecție. Ea e îngrozită: copiii nu mai vor să o vadă, se smulg din brațele ei – Ana ar tinde să rămână… Nichita face o scenă de gelozie… „Cum, ești în stare să mi-i dai, după toate cele întâmplate!?”, e uluită ea. „Ți-i dau pentru fericirea ta!” Ea hotărăște să rămână, iar Nichita pleacă furios. Ana și Chiriac se așează pe canapea și stau îmbrățișați ca doi amorezi cărora nu li s-a întâmplat nimic rău, vreodată. Subită și schițată transformare, cum e mai toată piesa – tipic stilului bulevardier preferat de regizorul Dan Tudor, cu inserții de slap-stick și caractere creionate sarcastic și simplificat, ce ne duc în lumea commediei dell’arte. Actorii întrupează cu talent personajele și indicațiile regizorale, reușind, și în „partiturile” mai mici, cu Marius Bodochi, Afrodita Androne, Andrei Duban, Tudorel Filimon și Dragoș Ionescu, să adauge o savoare aparte personajelor interpretate. Ana Ioana Macaria întrupează suferința femeii care a sacrificat tot, zece ani, în condiții grele, cu un soț care aduce puțini bani în casă, fiind și dependent de pariurile la cursele de cai. Ei i se acordă sentimentele de compasiune și înțelegere atunci când îl părăsește. Faptul că fostul soț are un noroc imens nu-l disculpă cu nimic, deși mesajul textului pare să-l „idolatrizeze” pe el, în final. În viața reală nu e posibil și piesa pare mai mult un basm iluzoriu de idealizare a realității nemiloase și triste, în milioane de cazuri de destine ratate din cauza dependenței de pariuri și jocuri de noroc.
Publicul a răsplătit cu aplauze prelungite prestația plină de amuzament a actorilor, o piesă și o punere în scenă care le-a dat iluzia că o asemenea poveste ireală se poate încheia și fericit.