Sculptorul Péter Jecza, cât şi contextul particular generat de personalitatea sa, au devenit o realitate emblematică, neuzuală chiar pentru un oraş foarte viu din punct de vedere artistic, cum era Timişoara anilor 60-70 ai artiştilor generaţiei de aur. O astfel de realitate a fost concretizată prin complexitatea deosebită a operei sale, operă de o amplă extindere şi originalitate, cât și a unui mediu de artă extrem de generos, creat, progresiv, în jurul său şi a casei sale. .
Celebru mai ales în Europa şi mai cu seamă în Germania, artistul a cărui existenţă s-a încheiat prematur, pe fondul unei nemiloase suferinţe, merită o evocare continuă în România şi o extinsă subliniere a meritelor sale deosebite, generate de un potenţial artistic aparte, corelat cu o muncă intensă, înnobilată de neostenita sa dăruire.
Sculptorul român de etnie maghiară s-a născut în 1939, în Transilvania, la Sf. Gheorghe, devenind, în decursul vieţii, unul din cei mai solicitaţi artişti din România şi chiar din Europa. Profesor de sculptură la Universitatea de Vest, creator de şcoală, iubit de studenţi, s-a stins la nici 70 de ani, măcinat de o boală necruţătoare, în Timişoara, înconjurat de cei dragi, soţia, Sorina Ianovici Jecza şi fiul Andrei, lăsând astfel în suspensie o serie de proiecte, gândite de a fi realizate în perspectivă imediată.
Încă din Şcoala de Arte Plastice din zona natală, iubit de profesorul său, sculptorul Izsak Márton, manifestă talent pentru sculptură şi are primele succese de valorificare a lucrărilor sale de început. Şi-a continuat studiile la Institutul „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, avându-i ca profesori pe Romul Ladea, Virgil Fulicea, Kádár Tibor, Kós András şi Szervátiusz Jenő, de la care a asimilat cu o excepțională voinţă, meserie şi exemplare modele vizionare.
Absolvind Institutul în 1963, beneficiază de o bursă şi o repartiţie la Timişoara, primind un atelier, care timp de şapte ani avea să-i fie şi locuinţă. În scurt timp, datorită hărniciei şi calităţilor sale de sculptor, în 1965 devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.
Lucrările de început, predominant în lemn, aveau să-i permită studiul aprofundat al aspectelor structurale specifice sculpturii, relaţiile concav-convex şi plin-gol, concomitent cu elementele de mesaj încorporate în lucrări. Anul 1970 avea să reprezinte un salt tehnic şi valoric, artistul începând seria lucrărilor în bronz, care l-au făcut celebru atât în România cât şi peste hotare. Abordarea unei tehnologii complexe, care implica modelajul, turnatul în ipsos şi spoi în bronz, cu finisarea ulterioară, îi deschidea o multitudine de căi, în care, cu o pregnantă vocaţie, avea să exceleze.
Din păcate, în anii comunismului, turnatul în bronz era o problemă, bronzul fiind considerat material strategic (turnatul la UMT s-a realizat cu sprijinul unor prieteni), iar exportul impunea cu atât mai mult o „degnizare” sub genericul „metal”.
Artistul, intrat în eşalonul fruntaş al țării, avea să fie expus în nenumărate expoziţii externe (în Germania, Italia, Iugoslavia, Elveţia, Bulgaria, Egipt, Suedia, Austria, Cehoslovacia, Iordania, Irak, Brazilia, Ungaria, Belgia, Grecia, Spania, Franţa, Uniunea Sovietică). Începând cu 1972 are peste 40 de personale în România, Germania, Italia sau Elveţia, cu recomandarea unor colecţionari de artă renumiţi. Seria de expoziţii avute în Germania la Wuppertal, avea să însemne un succes uriaş, rezonând în întreaga Germanie. Artistul se bucură de valorificarea lucrărilor sale şi intrarea în patrimoniul colecţionarilor. Pe lângă acest aspect, să-i zicem terestru, Péter Jecza s-a bucurat şi de nenumărate onoruri oficiale, devenind, printre altele, membru al Academiei de Arte a Ungariei, obţinând premiul Dr. Ludwig Linder, decoraţia şi Ordinul „Pentru Merit” al preşedintelui României, două medalii de aur la Bienala Dante de la Ravenna, alte preţuiri pe plan local, judeţean şi universitar. Din păcate titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Timişoara i-a fost acordat doar post mortem.
Referindu-ne la arta sa, aflată în atenţia unei serii extinse de colecționari români şi străini, în ciuda extinsei sale diversităţi, se observă o dominantă care include intersecţia a unor principii duale, masculin şi feminin. În relaţie cu exemplificări directe, artistul face unele trimiteri oamagiu la Brâncuşi, dar în acelaşi timp este un tulburat admirator al teluricului Henry Moore, după ce a văzut ampla expoziţie de la Dalles (in anii comunismului), datorată prezentării operelor semnificative ale marelui sculptor englez. Cel mai bine, Péter Jecza se descrie pe sine în lucrările de maturitate, cuprinse atât în expoziţia de la Galeria Calina din Timişoara cât şi în intineranta retrospectivă (Muzeul din Craiova, Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia) derulată sub genericul incintant şi aparent paradoxal „Lecţia despre Imperfecţiune”. Eseurile sale sculpturale asupra cubului sau a cubului și sferei, luate individual sau ca intersecţii şi evoluţii labirintice sau eruptive, demonstrează o abordare conceptuală consistentă, în egală măsură complementată cu suportul său filozofic şi uman. Esenţa acestei corelări, sau dialogul cub-sferă, este cel mai bine surprinsă în enunţul dens datorat soţiei artistului, o fidelă organizatoare şi o devotată însoţitoare a expoziţiei, pe care îl citez:
„Elanul, forţa lăuntrică, ce determină întreaga mişcare a înţelesurilor şi, implicit, întreaga pulsaţie a formelor şi volumelor, a semnelor plastice, o reprezintă propensiunea celor două corpuri emblematice (cub-sferă) de a se contopi, de a realiza o sinteză. Avem de a face cu eterna aspiraţie a eului reflexiv de a înfăptui contopirea principiilor contrare. Din unghi estetic, confruntarea cub-sferă transcrie dialogul, nu odată tensionat, dintre arta clasică şi cea modernă. Acest releu, acest conflict, plastic, dar şi vizionar, cub-sferă, conduce la o largă desfăşurare de tensiuni şi antimonii, artistice şi meta-artistice, precum acelea dintre verticalitate şi orizontalitate, clasicitate şi modernitate, cea dintre natură şi cultură, dintre celest şi teluric, dintre eteric şi mineral.”
Este de fapt developarea procesului de autodefinire întreprins de artist în anii 80, ca rod al unui exerciţiu laborios şi îndelungat, cu impunerea unor soluţii parţiale, cum ar fi monada, ca formă cu sensuri multiple şi respectiv alternative de definire complexă a trăirilor şi concretizărilor sale generate de munca artistică aprofundată.
Dintre retrospectivele de răsunet semnate Péter Jecza, care de fapt au avut loc după moartea artistului, merită să amintim, subliniind, expoziţia excepţională „Străluciri” de la Galeriile Zikkurat, organizată de Institutul Cultural Român din Budapesta.
Artistul a realizat o operă vastă, cu numeroase faţete, deoarece pe lângă eseurile sale pur plastice a fost şi autorul unor remarcabile portrete-omagiu sau a unor lucrări de for public.
Fără îndoială sculptorul a fost un artist deosebit de important, creator de şcoală, a cărui operă se cere şi se lasă încă pusă în lumină. Dincolo de spațiul extins al casei Jecza, devenit încă de la început un loc ales al culturii timişorene actuale, deschis publicului iubitor de artă, sub egida Fundaţiei şi Galeriei Triade s-au derulat o serie de acţiuni culturale, născute din armonioasa dăruire a lui Peter şi Sorinei, directoarea fundaţiei. Triade a devenit un loc aparte şi generator al unui climat viu al artei, în care a evoluat frumos şi fiul lor Andrei, cu studii de specialitate în Anglia, în prezent el însuşi director al unei noi galerii, afiliate Fundaţiei Triade, Jecza Gallery. În casa Jecza, acum declarată, prin efortul doamnei Jecza, oficial Muzeu, cât şi în Jecza Galery se petreceau şi se petrec expoziţii şi vernisaje şi adiacent au loc concerte, într-o ambianţă caldă şi frumoasă, dăruită fără nicio limitare oaspeţilor, de fapt adevaraţilor iubitori ai artei. Audiţiile muzicale, susținute de prietena Fundaţiei, violoncelista Alexandra Guţu şi colegii săi, cât şi promovarea prin premiere a tinerelor speranţe, tot o iniţiativă a Sorinei Jecza, întregesc de fapt climatul acestei minunate case, omagiind totodată pe sculptorul Péter, opera sa fiind omniprezentă, ca mediu propice pentru veşnica sa evocare. În acelaşi sens, Parcul de Sculptură Triade, alăturat casei, realizat cu sprijinul primăriei Timişoara, conferă zonei, în totalitate, un aer de autenticitate aparte, reunind opere ale celor mai reprezentativi sculptori din ţară şi diaspora.
Odată născută, mai tânăra galerie Jecza Gallery, împreună cu Fundaţia şi Galeria Triade, în prezent devenită Muzeul Jecza, a pus şi pune în lumină artişti de valoare, dispăruţi sau în viaţă, cum sunt, de exemplu, Paul Neagu (Anglia), Roman Cotoşman (USA), Doru Covrig (Franţa), ori Liviu Stoicoviciu (România).
Ca o omagiere sublimă a artistului şi operei sale, ca maximă preţuire a acestui loc mirific al artei, compozitorul Remus Georgescu a compus tulburătoarea simfonie Triade.
Iată deci, câteva din căile prin care cei apropiaţi omului şi sculptorului Péter Jecza contribuie la monumentalizarea unei opere şi a unui artist emblematic pentru Timişoara, România şi, de ce nu, Europa.

 

 

Timişoara, 15 iulie 2020