Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Plotin, maestru spiritual

Plotin, maestru spiritual

Întregul ton al filozofării lui Plotin este acela al conducerii spre virtute şi spre contemplarea intelectuală a Veşnicului şi Unicului (iluminarea, n.n.), ca izvor al virtuţii. Hegel

Plotin (204/5-270 e.n.) a rămas pentru posteritate unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai neoplatonismului târziu; adesea, el este menţionat în istoria filozofiei în cadrul unei veritabile cathena aureea, avându-l în amonte pe Ammonios Saccas1 – vestit dascăl alexandrin al vremii – şi în aval, pe Porphyrios2 – discipol celebru care a lăsat importante lucrări filozofico-ezoterice în epocă. Şi totuşi, Plotin nu pare să vină în filozofie după o acumulare de erudiţie în materie ci, îndeosebi, după un autentic şi remarcabil parcurs iniţiatic căci, îndrumat metodic de către maestrul său, el adoptă un stil de viaţă virtuos, anume proiectat pentru a-i facilita cunoaşterea Sinelui prin trăire directă şi nemijlocită. Trebuie spus aici că, în credinţa unui iniţiat din acele timpuri, metafizica3 nu se putea reduce doar la o simplă abordare speculativă, aceasta fiind, înainte de orice, un modus vivendi anume asumat pentru a recepta la propriu iluminarea şi înţelepciunea. (Arman, pp. 198-209)
Metafizica trăită plenar era, pe atunci, un exerciţiu spiritual specific, destinat a-l pregăti pe adept, încă din timpul vieţii, pentru un traiect viitor în cea mai bună variantă posibilă. În urma unui asemenea demers, intelectul lui Plotin pare să fi intrat, la un moment dat, într-un proces accelerat de limpezire dobândind, ca atare, o comprehensiune mai pronunţată asupra realităţii şi o înţelepciune mai în acord cu legile universale. După ce va fi trăit fiinţial cunoaşterea de Sine, preceptele metafizicii i-au devenit mult mai clare lui Plotin; totodată, înţelegerea realităţii şi dorinţa de a împărtăşi această cunoaşterea excepţională au crescut şi ele în intensitate. Abia mai târziu, metafizica devine, la Plotin, filozofie în actuala accepţiune a termenului, adică o teodicee4 cu caracter descriptiv şi interpretativ privind sacrul şi eterna devenire a omului; aceasta dimensiune teoretică şi speculativă a fenomenului se naşte firesc din impulsul trăitorului de a explica în cuvinte omeneşti ceea ce el a înţeles subit în urma experienţelor sale mistice.
Atunci când Porphyrios a început să redacteze Enneadele – cartea care cuprinde întreaga învăţătură a maestrului său – amintirile despre Plotin se estompaseră, în mare măsură; puţini mai erau cei care-şi aminteau de patos-ul filozofului şi încă, şi mai puţini cei preocupaţi să înţeleagă cu adevărat cosmologia lui fondată pe analogii şi vechi credinţe platonico-pithagoreice. Porphyrios însuşi era, pe atunci, un venerabil sexagenar şi recitea, probabil, notiţele sale din tinereţe după expunerile orale la care asistaseră în urmă cu trei decenii. Fără îndoială, a fost un privilegiu pentru Plotin, dar şi pentru posteritate, faptul că Porphyrios i-a rămas spiritualmente devotat, i-a redactat opera cu acribie şi pasiune şi, apoi, i-a consemnat, în stilul epocii, o primă biografie care a rămas de referinţă. (Luc Brisson în Porphyrios, pp. 91-122)
Ca şi Socrate sau Ammonios Saccas şi, desigur, în deplină consonanţă cu tradiţia iniţiatică pithagoreică, Plotin va respecta regula oralităţii; potrivit acestei exigenţe, el va transmite predania doar prin viu grai, sub forma unor prelegeri şi dialoguri. Târziu, la senectute, poate şi din impulsul firesc de a mai pune stavilă uitării omeneşti, Plotin va conserva, totuşi, prin scriere, o parte din învăţătură dar această iniţiativă n-a afectat caracterul preponderant oral al întregului său demers. Un ochi avizat va constata, totodată, că scrierile lui Plotin au prins contur mai cu seamă ca răspuns la întrebările adresate de către cursanţii săi şi nu ca imbold personal întru notorietate, atragere de prozeliţi sau câştig material.
De regulă, când se explică oralitatea plotiniană se trece prea uşor cu vederea peste legământul de tăcere pe care erau obligaţi să-l presteze adepţii pithagoreici. În calitate de ucenic, Plotin va fi jurat şi el, solemn, în faţa maestrului său, că nu va dezvălui învăţătura pe care a primit-o; putem conchide că, în linii mari, el şi-a respectat legământul chiar dacă, spre sfârşitul vieţii, a consemnat o parte din această cunoaştere. În fond, ceea ce a găsit el de cuviinţă că poate fi lăsată în formă scrisă este doar o prelegere teologică despre Principiu, nicidecum metoda specifică prin care aspirantul poate cunoaşte direct şi nemijlocit, prin trăire directă, Lumina ce sălăşluieşte în centrul Fiinţei. Metoda spirituală, în sine, constituie de fapt esenţa iniţiatică şi, în mod tradiţional, aceasta nu se poate fi transmisă decât sub jurământ.5
Datele biografice cu privire la Plotin, pe care le deţinem astăzi, sunt nu doar insuficiente, ci şi învăluite într-un misterios aer de legendă. Mai exact, cunoaştem doar câteva episoade disparate, transmise în variante aproximative, unele comentarii şi referiri şi, desigur, cărţile lui Porphyrios închinate maestrului său. Ştim astfel că Plotin s-a născut în Egipt şi că, în tinereţe, era decepţionat, la un moment dat, pentru că nu reuşiseră să găsească un magister calificat care să-i transmită gnosis-ul ca metodă eficace şi ca logos distinct.6 Soarta îi surâde totuşi şi la vârsta de douăzeci şi opt de ani îl va cunoaşte pe Ammonios Saccas care-l acceptă ca discipol.
Porphyrios ne spune că un prieten, …ghicind parcă ce-i poftea inima, l-a dus la Ammonios. Pe acesta nu-l încercase până atunci. După ce a mers şi l-a ascultat, Plotin i-a zis prietenului său: “Pe acesta îl căutam!” – ca şi cum el l-ar fi ales pe maestru. În realitate, potrivit tradiţiei, maestrul îşi alege discipolul. Plotin va rămâne în preajma lui Ammonios timp de mai bine de un deceniu după care, dintr-un impuls întru perfecţionare spirituală, se va alătura suitei împăratului Gordian al III-lea în expediţia militară antipersană care a avut loc între anii 243-244 e.n.; s-a spus că singurul mobil care va fi animat decizia lui Plotin era gândul că, odată ajuns în Persia şi chiar în India, cum spera el, ar fi putut intra în contact cu înţelepţii din acea parte a lumii care exercitau în mod constant o teribilă atracţie asupra elenismului.
Din nefericire pentru Plotin, expediţia a fost un eşec lamentabil: împăratul roman (protectorul său) îşi va pierde viaţa în acele timpuri iar aspirantul nostru întru philosophia perennis se va salva cu greu, fiind nevoit să facă faţă numeroaselor încercări ce au urmat. Într-un final, Plotin va ajunge, la Roma unde se va stabili definitiv şi va domicilia timp de peste un sfert de secol; aici, el a funcţionat ca întemeietor de şcoală platoniano-pithagoreică şi, mai mult, ca magister calificat în predarea metafizicii pentru o întreagă generaţie de ucenici proveniţi din elita romană a timpului.7 Judecând după unele privilegiile care-i sunt acordate de către conducerea imperială, s-ar părea că Plotin a fost un mentor apreciat inclusiv de către Gallien, împăratul roman din acea vreme şi de anturajul acestuia.
La vârsta deplinei maturităţi şi în calitatea sa de profesor reputat ce se bucura de o mare cinstire în capitala imperiului, Plotin are o conduită specială subliniind, şi prin aceasta, descendenţa sa din venerabila tradiţie întemeiată de Pithagora la Crotona şi continuată de Platon la Athena. Astfel, …el s-a comportat, din punct de vedere exterior, într-un mod bizar, potrivit vechilor obiceiuri pithagoriciene: nu consuma carne, postea mult şi umbla chiar în costumul vechi pithagorician. (Hegel, p. 164) Ca orice pithagoreic autentic, Plotin ducea o viaţă cumpătată, căuta cu insistenţă locurile liniştite şi solitudinea cea favorabilă meditaţiei şi evita sistematic băile publice unde, în Roma acelor timpuri, domnea o promiscuitatea degradantă.
Scrierile lui Plotin, redactate în mod salvator de către Porphyrios au fost intitulate Enneade şi cuprind şase cărţi separate, fiecare dintre acestea având câte nouă expuneri distincte. Există, aşadar, cincizeci şi patru8 asemenea secţiuni, inegale ca întindere şi abordare. Luate ca un ansamblu de sine stătător, Enneade nu alcătuiesc, totuşi, un întreg coerent şi, prin conţinutul lor, nu lasă impresia că, autorul ar fi avut intenţia să producă o tratare unitară a metafizicii tradiţionale. Expunerea, în sine este greu de urmărit căci autorul pare a fi preocupat doar de descrierea unor stări şi mai puţin de conceptualizare sau de formularea unor tipologii care să sistematizeze materia şi să uşureze înţelegerea mesajului filozofic.9 În timpul vieţii sale, Plotin a difuzat discret doar câtorva discipoli aceste scrieri ca pe nişte îndreptare pentru exerciţiile spirituale ce urmau a fi efectuate în linişte şi în tăcere; desigur, cei ce primeau lucrările erau anume selectaţi cu multă atenţie şi rigoare.
Prima şi a doua enneadă au un caracter preponderant etic subliniind prin aceasta că învăţătura, în sine, nu poate fi predată unui ucenic nepregătit şi care încă nu s-a stabilizat sub aspect moral. Cartea a treia, cea referitoare la dialectică, expune sumar metoda consacrată de moşire a Adevătului – demers clarificator al gândirii patentat de Socrate şi rafinat de către Aristotel. Cea de-a patra enneadă vorbeşte despre fericire (eudaimonia) ca semn al realizării spirituale – stare finală pe care căutătorul de Adevăr o va atinge numai dacă îşi va duce traiul potrivit canoanelor tradiţionale. În sfârşit, ultimile enneade, mai speculative şi mai exoterice, tratează tematici referitoare la Binele suprem sugerând o posibilă ieşire raţională a omului din viaţa terestră cea plină de suferinţă, numeroase tentaţii şi iluzii.
În urma studierii metafizicii plotiniene, Hegel formulează câteva concluzii care, prin ele însele, sunt în măsură că contureze o concentrare a mesajului filozofic. Astfel, este subliniată, la început, preocuparea constantă pe care o manifestă Plotin pentru Arhé, Fiinţa supremă, imuabilă şi absolută – …temeiul şi cauza oricărei fiinţe ce apare, a cărei posibilitate nu este despărţită de realitatea ei, ci care în ea însăşi este realitatea absolută. Unitatea este esenţa tuturor esenţelor, Principiul este Unul, Binele, Adevărul şi cuprinde laolaltă Tot ceea ce este, cum spunea Platon, suprema obiectivitate, cum va afirma Plotin mai târziu. (Hegel, pp. 171-174)
Este menţionată, în al doilea rând, naşterea, din suprema Unitate, a Spiritului – Fiul, Noûs10, cea de-a doua esenţă divină. Spiritul apare ca o emanaţie, fără ca esenţa să sufere vreo schimbare, el fiind o răsfângere a Fiinţei absolute, o străluminare venită din profunzimile Unului care, în acelaşi timp, rămâne Unicul. Fiind în sine desăvârşit, fără lipsuri, el (Unul, n.n.) se revarsă şi acest prinos este produsul (Noûs-ul, n.n.). Acest produs se întoarce însă în chip absolut spre Unu, spre Bine. Unul este obiectul, conţinutul şi împlinirea lui. Aşadar, Unul / Unitatea este esenţa absolută, universală, Noûs -ul, având doar funcţia de contemplare (oglindire, gândire11) a Unului; în acelaşi timp, lumina ce se răspândeşte fulgerător, din central Fiinţei, este un efect al contemplării Totului de către Noûs. (Hegel, pp. 174-177)
În fine, este evidenţiată tendinţa lui Plotin de a afirma şi demonstra că realitatea este supusă unei veşnice transformării şi că formele, în varietatea lor infinită, apar, toate câte sunt, din acţiunea Noûs-ului. Pentru Spirit, există un întreit obiect de reflectare: Unul / Unitatea, multiplicitatea şi, apoi, emanarea tuturor lucrurilor în sensul gândirii acestora ca obiecte de sine stătătoare. (Hegel, pp. 177-179) În treacăt fie spus, lui Plotin îi displace doctrina gnostică tocmai pentru că aceasta promovează un dualism absolut şi nejustificat din moment ce realitatea este non-duală. Tot astfel, la vremea sa, Empedocle a reproşat pithagorismului faptul că, pe fondul unei reprezentări generale de inspiraţie monistă introducea elemente care sugerau dualismul naturii (lumina şi întuneric, bine şi rău etc.); din cauza acestei contradicţii fundamentale, Empedocle a părăsit pithagorismul. (Cornfort în postfaţa la Iamblichos, pp. 151-188)
În concepţia lui Plotin, Principiul rezidă într-o triada a cauzelor prime fiind alcătuit ca atare din Unul, Noûs (activ, masculin, etern…) şi Sufletul binar (pasiv, feminin, …numai în parte veşnic); constant şi natural, întreaga mişcare a Sufletului caută spre Noûs iar raţiunea (lumina, logos-ul) acestuia din urmă se îndreptă către Suflet şi astfel se naşte rodirea – Sufletul reflectă Lumina. În pledoariile sale, Plotin e mereu preocupat să purifice şi să salveze Sufletul de tot ceea ce este muritor, corporal, imoral şi, în consecinţă, necurat. (Hegel, pp. 179-180) Iată două citate semnificative: (i) Întoarce-te spre tine însuţi şi priveşte şi dacă încă nu te vezi frumos, fă cum face sculptorul unei statui care trebuie să devină frumoasă: taie, ciopleşte, slefuieşte, curăţă până când statuia capătă un chip frumos!; (ii) Devenind cineva, tocmai prin adaos de nefiinţă (materie, fizicalitate, n.n.), nu mai eşti Totul decât dacă înlături nefiinţa. Vei creşte deci înlăturând tot ceea ce este altceva decât Totul şi, dacă vei înlătura acest lucru, Totul îţi va fi prezent. (Hadot, p. 43 şi pp. 87-88 din En. I 6, 9, 7 şi En. VI 5, 12, 13)
Indicii privind tehnica iniţiatică sunt doar presărate în Enneade; pentru ilustrare au fost selectate câteva dintre acestea: (i) Trebuie să nu mai privim; trebuie ca, închizând ochii, să înlocuim acest fel de a vedea cu un altul şi să trezim acea facultate pe care toată lumea o posedă, dar de care foarte puţini se folosesc.; (ii) …conştiinţa va trebui să se întoarcă spre înăuntru şi să-şi îndrepte atenţia spre transcendent. E ca atunci când cineva ar aştepta un glas pe care doreşte să-l audă: dă la o parte toate celelalte voci şi ciuleşte urechea căutând să surprindă apropierea sunetului pe care îl preferă tuturor celorlalte…; (iii) Iluminarea venită de la Spirit dă Sufletului o viaţă mai senină… îl face să se întoarcă spre sine, îl împiedică să se împrăştie şi îl face să iubească strălucirea care este în Spirit. (Hadot, p. 58, pp. 55-60 şi pp 131-132 din En. I 6, 8, 24 şi V 1, 12, 12; 3, 8, 29) Citim printre rânduri că, în integralitatea lor, îndemnurile la orthopraxie şi regulile de urmat erau comunicate discipolilor doar prin viu grai.
Posturile repetate pe care Plotin şi le asuma în mod voluntar fac şi ele parte din tehnica iniţiatică, înfometarea ritualică fiind promovată în toate spiritualităţile. Aspirantul nostru postea vreme îndelungată, avea apoi un scurt răgaz de aşteptate a feedback-ului biologic, după care simţea cum mintea i se ascuţea şi clarviziunea-i devenea tot mai evidentă. Stiinţa actuală certifică ferm beneficiile biologice ale postului, precum şi faptul că acesta schimbă metabolismul primar al creierului uman şi capacitează funcţia cerebrală producând o mai mare claritate a mentalului, o conexiune mai profundă a intelectului cu Sinele şi, în genere, o amplificare a parametrilor spirituali. (Perlmutter & Villoldo, pp. 178-188)
În recomandările sale voalate, Plotin insistă îndeosebi asupra liniştii mentalului agitat pentru a se putea atinge, în final, starea de pace lăuntrică. El insistă, totodată, asupra incantaţiilor şi se referă la acestea ca la nişte mantre misterioase în măsură să uşureze sarcina Sufletului aflat în chinurile facerii când e privit lăuntric de către Spirit. Plotin sugerează o anume repetitivitate a acestor incantaţii care fac ca Sufletul să vibreaze armonios şi să articuleze explicit o experienţă unică, fundamentală şi inexprimabilă despre care Plotin vorbeşte ca un maestru pe deplin autorizat. Aşadar, Spiritul priveşte către centrul Fiinţei şi, din acest joc, se naşte Lumina originară însoţită de o imensă bucurie, ca şi când Sufletul ar percepe privirea care-l scrutează. Trebuie să recunoaştem că Sufletul Îl vede, atunci când se umple deodată de Lumină. Căci această Lumină vine de la El şi este El însuşi. Şi atunci trebuie să credem că El este prezent, când, aidoma unui alt zeu pe care-l chemi în casă, vine şi ne iluminează. Dacă n-ar fi venit nu ne-ar fi iluminat. Dacă nu este iluminat de El, sufletul este lipsit de Dumnezeu. Dar dacă este iluminat are ce căuta. (Hadot, p. 119 din Enn. V 3, 17, 28)
Chiar dacă nu spune explicit, Plotin pare să fi avut o reprezentare exactă privind calea iniţiatică: în scrierile sale, el insistă asupra experienţei mistice – vedere Luminii interioare – şi descrie, în felurite modalităţi, nu doar coduita ascetică favorizând trăirea respectivă ci şi mijloacele care-l pot apropia pe aspirant de această stare. El insistă, de asemenea, în a zugrăvi cum poate arăta o realizare spirituală – contopirea în Tot, comuniunea experimentală cu Unul – scopul şi finalitatea întregului parcurs iniţiatic: …Plotin aprofundează ori modifică unele aspecte ale doctrinei platoniciene, dar miezul problemei rămâne identic: cum se ajunge la unirea cu Unul / Binele12 şi în ce măsură filozofia poate fi angajată… (Bădiliţă în prefaţa la Hadot)
Exegeţii îl numesc pe Plotin marele filozof, celebrul neoplatonician, întemeietorul de şcoală etc. Aceste titulaturi, precum şi altele asemănătoare sunt aprecieri generale venite dinspre filozofia modernă, cea care, în timp, a pierdut contactul cu fenomenul iniţiatic şi cu parcursul tradiţional destinat cunoaşterii de Sine prin trăire experienţială; în egală măsură, filozofia modernă a pierdut legătura cu ceea ce îndeobşte a fost denumită în spiritualitatea tradiţionala ca fiind nevoinţa (străduinţa) aspirantului întru iluminare şi unio mistica. Pentru toate acestea, ca o reparaţie târzie, va trebui să luăm în considerare şi faptul că Plotin a fost şi un mare maestru spiritual pătruns prin toţi porii fiinţei sale trecătoare de fiorul transcendentului şi de imensa dorinţă de a împărtăşi trăirile sale lăuntrice – inexplicabile şi indicibile, de altfel.

 

 

Bibliografie
Arman, Mircea – O istorie critică a metafizicii occidentale, vol. II, Ed. Grinta, 2007;
Cornford, Francis – De la religie la filosofie, Ed. Herald, 2009;
Dumitriu, Anton – Istoria logicii, Ed. Didactică şi pedagogică, 1969;
Faivre, Antoine – Căi de acces la esoterismul occidental, vol. I, Ed. Nemira, 2007;
Flew, Anthony – Dicţionar de filozofie şi logică, Ed. Humanitas, 1996;
Guthrie, W.K.C. – O istorie a filosofiei grecești, Ed. Teora, 1999;
Hadot, Pierre – Plotin sau simplitatea privirii, Ed. Polirom, 1998;
Hegel, Georg, Wilhelm, Friederikh – Prelegeri de istorie a filozofiei, vol. II, Ed. Academiei, 1963;
Johnsen, Linda – Maeştrii perduţi, Ed. Curtea veche, 2016;
Messadié, Gerard – Patruzeci de secole de ezoterism, Ed. Nemira, 2008;
Perlmutter, David & Villoldo, Albert – Neuroştiinţa iluminării, Ed. For You, 2013;
Porphyrios – Viaţa lui Pithagora; Viaţa lui Plotin, Ed. Polirom, Iaşi, 1998
Sentenţe, Ed. Herald, 2008;
Roşca, Dumitru, D – Prelegeri de istoria filosofiei antice şi medievale, Ed. Dacia, 1986;
Whittaker, Thomas – Neoplatonism, Ed. Herald, 2007.

 

 

Note
1 Chiar şi după ce şi-a consolidat propria sa învăţătură, Plotin l-a omagiat în permanenţă pe magistrul său spunând, în manieră tradiţională, că el n-a făcut decât să continue cercetarea metafizică …în spiritul lui Ammonios.
2 Porphyrios (234/5-circa 305) a rămas în preajma lui Plotin timp de cinci ani, între anii 263-268.
3 Doctrină cuprinzând ansamblul de cunoştinţe şi credinţe revelate, de natură pur spirituală şi supraumană. După Aristotel, metafizica este ştiinţa principiilor prime având o metodologie consacrată privind descoperirea acestora.
4 Parte a metafizicii antice reprezentând o învăţătura despre Principiul suprem – cauza cauzelor.
5 O tradiţie spirituală autentică relevă trei aspecte constitutive: (i) doctrina metafizică având în central său Principiul; (ii) practica specifică de purificare şi cultivarea virtuţilor; (iii) măiestria prin care se edifică devenirea aspirantului având ca esenţă iniţiatică o tehnică de elevare.
6 Ansamblu unitar şi coerent de cunoştinţe care explică misterul întâlnirii intelectului uman cu marea Lumină ce sălăşluieşte în centrul fiinţei.
7 Porphyrios introduce o distincţie indicând o primă categorie de cursanţi din care fac parte akroatai – simpli participanţi (foarte numeroşi) şi o a doua categorie, zelotai – discipolii propriu-zişi, anume selectaţi de către maestru.
8 Porphyrios face unele speculaţii asupra numărului respectiv dovedind, prin aceasta, cunoştinţe temeinice de aritmosofie pithagoreică.
9 Despre ordine cărţilor plotiniene, vezi Porphyrios, p. 122. pp. 127-131 şi pp. 150-154, precum şi Whittaker, p. 51.
10 Termenul are diferite traduceri fiind consemnat şi cu înţelesul de intelect, inteligenţă, raţiune etc. (Hadot, p. 33)
11 Pentru Plotin, scopul gândirii metafizice constă în exprimarea, cu cea mai mare exactitate, a adevărul pur.
12 Binele este acela de care atârnă totul! – spunea Plotin

Leave a reply

© 2021 Tribuna
design: mvg