Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

Director fondator revista pe suport material: Ioan Slavici, 1884

weekly magazine in english,
romanian and italian

Poeme

Poeme

 

 

consemn

mai devreme sau mai târziu
o picătură de ceară îți sfârâie în palmă
degeaba tragi mâna
mirosul de vis ars îneacă lumea
poate nici nu era un vis adevărat
visele sunt țesute din lumină. acesta era
poate întunericul din preajma unei flăcări
și e un consemn
nu există semn de identitate
între o flacără și o inimă
de vreme ce nimeni nu-l înțelege
de vreme ce nimeni nu-l ascultă
vreodată deplin, pe celălalt

oamenii nu trec dincolo de ei înșiși
nici dacă îi pici cu ceară
atunci când aplaudă vorbele altcuiva
fii sigur că se visează vorbind pe ei înșiși
visele sunt țesute din încredere oarbă
poate de aceea oamenii prea visători
sunt orbi. nu te lăsa înșelat
de clarul privirii lor
ești pe marginea unei prăpăstii
și e un consemn
poți pune semn de identitate
între o prăpastie și un suflet
de vreme ce nimeni nu-l iubește
de vreme ce nimeni nu-l crede
până la capăt pe celălalt.

 

 

între tine și tine

un cuțit îți despică tălpile, gleznele
bătăile inimii
un pumn de sare în ochi te ține treaz
ți-e dor de mâine, de seara de aseară
ai uitat
simțurile au făcut pace, s-au retras din tine
se poate să te fi părăsit
pentru totdeauna
din uitare s-a întrupat tăcerea. ți-e bine
poate că ți-e sete. e lună plină
ziua și noaptea și-au tot furat orele
ți-e teamă de apele tulburi
asculți cum se leagănă punțile între tine și tine
uneori pe ele trec soldați. alertați
alteori trag de sfori saltimbanci
cu prudență. inventariază lumi
strivite apăsat sub călcâie.

 

 

concentric

spatele drept, bărbia în piept
privirea țintită la jumătate de metru în vârful
pantofilor. mușuroiul strivit
din străduințe se hrănește sufletul

nu trebuie să povestim sentimentele
să le scoatem la paradă
să le propagăm pe undele inimii în vârtejuri
efectul poate fi retrograd – îndrăgostit de sine
a murit Narcis, dar poetul acesta
cu umerii suspendați în sfori zi de zi
la aproape doi metri de vârful ghetelor
care știe să povestească atât de firesc
cum se fac și se desfac lucrurile
cum se întrepătrund actele și se concep faptele
cum se succed ordonat sau la întâmplare
prin anotimpuri, prin oase, prin trupuri
plăpânde, încordate, febrile, amorțite
a ajuns mai departe și mai în adâncul firii lor
decât ne-am imagina în urma lui. privind
în lumina albastră apusul de soare
obrazul întors, reverențele vântului

împăcat sângele se înnoadă în ochiuri
revigorând universul acum la fel ca atunci
când nu înțelegeam ceea ce am uitat
atât de ușor. de atâtea ori
mereu în fața ta în declin
printre reguli și norme de conviețuire
din care indiferența și ignoranța
n-au construit nimic peste mușuroiul strivit.

 

 

încă o dată

și de o mie de ori la fel
știi bine, ai lua-o de la capăt din nou
pentru momentele unice
când ai iubit fără întrebări
când adunai urmele descumpănirii de pe obraz
laolaltă cu lacrimile de fericire
în inima tânără care știa
a le cuprinde la pas
atunci când visul tău se întrecea cu vântul
pentru mireasma surâsurilor
într-o însuflețire peste măsură
care ai crezut că nu se va sfârși
pentru înfruntările în care nu te-ai îndoit
că vei ieși învingător
deși tremurai ca o frunză
pentru fiecare înaintare
prin vâltoarea orelor lungi de așteptare
în camerele de urgență
pentru fiecare întâmpinare
a celui ce se oglindea în tine
pentru fiecare piruetă
pe gheața subțire
sub razele lunii alunecând
pe tăișul noii zile
încă o dată și de o mie de ori la fel
ai lua-o de la capăt, din nou.

Leave a reply

© 2024 Tribuna
design: mvg