Consiliul
Județean Cluj

România
100

Director fondator: Mircea Arman, 2015

weekly magazine in english,
romanian and italian

Poezie italiană contemporană

 

 

Selecție făcută de Serena Piccoli și Giorgia Monti.

 

Claudia Zironi

 

Cel mai recent volum publicat în Italia este “Variazioni sul tema del tempo” (2018). În SUA i-a apărut în 2016, cu textul original în faţă “Eros and polis”.

 

(În numărarea)

 

în numărarea doliurilor

prietene

tu care eşti mult mai înaintat, spune-mi

se devine imuni la durere?

sau durerile se adună într-o inimă

mereu mai umflată şi crăpată, îmbătrânită

gata să explodeze. sau o face să se stingă

atâta durere, mică şi dură

ca o pietricică dintr-o carieră, opacă

un cheag nemişcat, negru. o, spune-mi

dacă durerea nu o face uşoară

şi transparentă, şi inima zboară

lăsându-ne singuri.

 

 

Claudia Zironi

 

Il più recente volume pubblicato in Italia è “Variazioni sul tema del tempo” (2018). In USA è uscito nel 2016, in traduzione con testo originale a fronte, “Eros and polis”.

 

(Nella conta)

 

nella conta dei lutti

amico mio

tu che sei di tanto avanti, dimmi

si diventa immuni dal dolore?

o i dolori si sommano in un cuore

sempre più gonfio e crepato, invecchiato

prossimo all’esplosione. o lo rende spento

tanto dolore, piccolo e duro

come un sassolino di cava, opaco

un grumo immobile, nero. o dimmi

se il dolore invece lo fa leggero

e trasparente, e il cuore vola via

lasciandoci soli.

 

Lucia Guidorizzi

 

A publicat: Confini, 2005, Scandalose entropie. 2006, Ibrida  Hybris, 2007, Quadrilunio. Una tetralogia dell’Anima, 2009, Milagros, 2011, Nel paese dei castelli di sabbia, 2013, Controcanto, 2015 Pietra Esile, 2017.

 

Copilaş cu smartphone

 

Palid cu ochelari

Pe care se răsfrâng

Lumini reci

Amorf pe divan

Scufundat în

Mlaştina lui cerească

Capturat de strălucirile

Ecranului

Otrăvit de pierderea sa

Solitară

Cu priviri înşelate

De solicitări virtuale

Cu un corp care nu ştie

Alergarea şi căderea

Care nu ştie ce-s rănile

Copil sihastru

Copil mistuit

Ca un idol uitat

Devorat de luminile reci

Nimic mai mult decât o umbră

În tăcerea casei goale

În care fiecare stă nemişcat

Înaintea unei tăbliţe luminoase

Fără să scoată o vorbă

 

 

Lucia Guidorizzi

 

Ha pubblicato: Confini, 2005, Scandalose entropie. 2006, Ibrida  Hybris, 2007 e Quadrilunio. Una tetralogia dell’Anima, 2009 e con Supernova Milagros, 2011, Nel paese dei castelli di sabbia, 2013, Controcanto, 2015, Pietra Esile, 2017.

 

Bambino con smartphone

 

Pallido con gli occhiali

Su cui si rifrangono

Luci fredde

Amorfo sul divano

Inabissato nel suo

Celeste pantano

Catturato dai bagliori

Dello schermo

Avvelenato dal suo solitario

Perdersi

Con pupille irretite

da sollecitazioni virtuali

Con un corpo ignaro

Di corse e cadute

Che ignora le ferite

Bambino eremita

Bambino divorato

Come idolo dimenticato

E divorato dalle luci fredde

Nient’altro che un’ombra

Nel silenzio della casa vuota

Dove ognuno sta immobile

Davanti ad una tavoletta luminosa

Senza dire una parola

 

 

Paolo Polvani

 

S-a născut la Barletta în 1951. A publicat mai multe volume de poezie, printre care: Una fame chiara, (Terra d’ulivi edizioni), 2014; Cucine abitabili, (MR editori) 2014; Il mondo come un clamoroso errore, (Pietre vive), 2017.

 

 

Coada

 

Capătul cozii se îndepărtează, ca tinereţea.

Unul râde şi îşi artă ostentativ proteza strălucitoare,

altul arată gingii întărite dar încă vii. În schimb, unul

are copilul mort, ba chiar căzut de pe schele după cum

spune jurnalul. Altul are soţia

cu alzeimer şi o leagă atunci când vine aici

pentru pensie. Prietene, fii atent, la ceasul acesta

se deşteaptă porumbeii şi ţi-l fac pe cap.

Respect? Ce sens are cuvântul acesta?

Între timp unul iese cu o frumoasă agoniseală în buzunar şi se gândeşte

că dorinţa de parmezan mai rămâne încă pe listă

şi luna aceasta. Şi unul îi zice: l’a

strousc tutt ch’i m’nenn, în dialect, vesel,

o să-i cheltuieşti pe toţi cu fetele. Dar celălalt e atent

să-i strângă în buzunar, îi e greu să zâmbească.

Şi totuşi nimeni nu pare trist, par nişte şcolari

cu paltoanele prea mari şi cu pantalonii

desperecheaţi ai costumului de căsătorie.

 

 

Paolo Polvani

 

Nato nel 1951 a Barletta. Ha pubblicato diversi libri di poesia, tra cui: Una fame chiara, (Terra d’ulivi edizioni), 2014; Cucine abitabili, (MR editori) 2014; Il mondo come un clamoroso errore, (Pietre vive), 2017.

 

La fila

 

Il fondo della fila si allontana, come la giovinezza.

Qualcuno ride e sfoggia una dentiera scintillante,

un altro mostra gengive indurite ma ancora vive. Invece uno

ha il figlio morto, anzi precipitato dalle impalcature secondo

la definizione del giornale. Un altro ha la moglie

con l’halzeimer e la lega quando viene qui

per la pensione. Amico attento, a quest’ora

si svegliano i colombi e te la fanno in testa.

Rispetto? Che senso ha questa parola?

Intanto uno esce col suo bel gruzzolo in tasca e pensa

che quel desiderio di parmigiano anche per questo mese

resta nell’elenco. E uno gli fa: l’a

strousc tutt ch’i m’nenn, in dialetto, allegro,

li spenderai con le ragazze, tutti. Ma quello è intento

a stringerli dentro la tasca, fatica a sorridere.

Eppure nessuno appare triste, sembrano scolari,

con quei giacconi troppo grandi e i pantaloni

spaiati dell’abito del matrimonio.

 

Monica Amaducci

 

Locuieşte la Cesena. A publicat volumul Afonie (Il Ponte Vecchio), Orme di piedi nudi nell’anima (Il Ponte Vecchio, 2018 ). Este interesată de poezia vizuală, scrie texte teatrale.

 

Cercuri infinite

 

Astfel, cu lacrimile

care îţi ţin tovărăşie

rostogolindu-se pe piele

în faţa plafonului

unde se strivesc

zilele de mâine:

pete de mucegai

de numărat şi iarăşi numărat

strângând dinţii

şi cearceaful într-un pumn,

în celălalt bucăţi

de întrebări

săltând ca nişte broaşte

şi pe pereţi reflectate

feţele privegherii

înrămate în rând

(şi a ta) mărite mult

smulse alibiurilor

gălăgiei din jur

ridicole nemişcate

blocate pe stop imagine

privirile bete

în guri deschise.

Şi tu le desenezi lor

cu creionul pe zid

nouraşi enormi

de desene animate fără vreun înscris

intercalate de crăpături.

 

 

Monica Amaducci

 

Abita a Cesena. Ha pubblicato il volume Afonie (Il Ponte Vecchio), Orme di piedi nudi nell’anima (Il Ponte Vecchio, 2018 ). È interessata alla poesie visiva, scrive testi teatrali.

 

Infiniti cerchi

 

Così, con le lacrime

che ti fanno compagnia

rotolando sulla pelle

di fronte al soffitto

dove si schiacciano

i domani:

macchie di muffa

da contare e ricontare

stringendo i denti

e il lenzuolo in un pugno,

nell’altro i frammenti

di domande

rimbalzanti come rane

e alle pareti riflessi

i visi della veglia

in fila incorniciati

(anche il tuo) ingigantiti

strappati agli alibi

dei rumori del contesto

ridicoli immobili

bloccati al fermoimmagine

gli sguardi ebeti

le bocche aperte.

E a quelli tu disegni

a matita sul muro

enormi nuvolette

di fumetti senza scritta

intercalati dalle crepe.

 

 

Pier Francesco De Iulio

 

S-a născut şi trăieşte la Roma. A publicat texte în mai multe reviste literare.

 

(Aprilie)

 

Aprilie

este după colţ

şi

promisiunea sa –

e după colţ.

Chipul

şi sânul foarte alb –

sunt în colţ.

Ca respiraţie geometrică

sau număr cuantic.

Zvâcnet,

trup zgâlţâit –

corimb ce taie totul

şi iarăşi uneşte.

Din orice unghi

viitoare – este forma.

Nervura ce deschide,

în această surprinzătoare

formă de adio.

 

Pier Francesco De Iulio

 

È nato e vive a Roma. Ha pubblicato testi su più riviste letterarie

 

(Aprile)

 

Aprile

è dietro l’angolo

e la sua promessa

anche –

è dietro l’angolo.

Il viso

e il bianchissimo

seno – sono in angolo.

Come afflato geometrico

o numero quantico.

Sussulto,

corpo squassato –

corimbo che tutto squadra

e riunisce.

Di ogni angolatura

futura – è la forma.

La rachide che schiude,

in questa sorprendente

specie d’addio.

 

Martina Campi

 

A publicat: La saggezza dei corpi (L’arcolaio, 2016), Cotone (Buonesiepi Libri 2014), Estensioni del tempo (Le Voci della Luna Poesia, 2012), şi È così l’addio di ogni giorno (Corraino Edizioni 2015), acesta din urmă împreună cu V. Masciullo.

 

(Lanţurile de ploaie)

 

Lanţurile de ploaie cad, inundă
drumurile de ţară se confundă cu şanţurile fără culturi
şi maşinile cu ferestre albastre închise se blochează
iar oraşul, văzut de aici, pare un miraj.

Anii lumină folosiţi de timp nu au ţinut seama
de fire, de legături şi de o mantà plină de apă,
de şireturile încălţămintei, de talpă, de gumă,
alegerea de a nu se păstra în amintire;

aceste anotimpuri, cu forme neprecizate, nu au ţinut seamă
de o bicicletă neagră cu un coşuleţ pentru pâine, un tavan alb
rupt de picioare de copii în fugă.
De un glas care a încetat să se mai facă auzit, din partea aceasta de lume.

Văzut de aici oraşul pare un miraj
Şi copacii adună ploaie între frunze
Iar noi devenim apă, care picură din haine şi de pe chip
Şi ne salvăm genţile, de curenţi.

 

Martina Campi

 

Ha pubblicato: La saggezza dei corpi (L’arcolaio, 2016), Cotone (Buonesiepi Libri 2014), Estensioni del tempo (Le Voci della Luna Poesia, 2012), È così l’addio di ogni giorno (Corraino Edizioni 2015), quest’ultimo insieme a V. Masciullo.

 

(Le catene di pioggia)

 

Le catene di pioggia si rovesciano, allagano
e le strade di campagna si confondono coi fossi incolti
e le auto coi finestrini serrati azzurri si bloccano
e la città, vista da qui, sembra un miraggio.

Gli anni luce impiegati dal tempo non hanno tenuto conto
dei fili, dei legami, di un giubbetto inzuppato,
dei lacci delle scarpe, della suola, della gomma,
la scelta di non conservarsi al ricordo;

queste stagioni, di taglio impreciso, non hanno tenuto conto
di una bicicletta nera col cestino del pane, un soffitto bianco
sfondato da piedi bambini in fuga.
Di una voce che ha smesso di farsi sentire, da questa parte del mondo.

La città, vista da qui, sembra un miraggio
E gli alberi raccolgono pioggia tra le foglie
E noi ci facciamo acqua, sgocciolanti dai vestiti e dal volto
E portiamo in salvo le nostre borse, dalle correnti.

 

 

Fabia Ghenzovich

 

S-a născut la Veneţia. Este interessata de contaminarea dintre poezie şi muzică. A publicat multe volume de poezie.

 

Prismă

 

Ca un puzzle desfăcut se sfărâmă

ceva. Nici măcar eu nu mă recunosc.

Cade un zid şi se răstoarnă secolul

spre a se recompune într-o uşurătate

întâmplătoare.

O faţetă a prismei

posibilului creată de o perturbare.

O uimire de stele mătură

puberea oricărei sfinte

infatuare chiar şi o credinţă

se clatină pe goliciunea

trupului rămasă la restul de pas uşor

al trecerii

muzica ascunsă care lipseşte

să ştii s-o asculţi în schimb

s-o laşi să treacă de la unul la altul

înăuntru afară

să reînceapă

de la capăt

                  acum fără ziduri.

 

 

Fabia Ghenzovich

 

È nata a Venezia. È interessata alla contaminazione tra la poesia e musica. Ha pubblicato molti libri di poesia.

 

Prisma

 

Come un puzzle scombinato qualcosa

si frantuma. Neppure io mi riconosco.

Cade un muro e si rovescia il secolo

per ricomporsi in un azzardo

di leggerezza.

Una sfaccettatura nel prisma

del possibile creata per lo scompiglio.

Uno stupore di stelle spazza via

la polvere d’ogni santa

sicumera persino una fede

vacilla sulla nudità

del corpo residua al lieve

passo di viandanza

la musica segreta che manca

saperla ascoltare invece

lasciarla passare da uno ad uno

dentro e fuori 

ricominciare

da capo

              senza più muri.

 

 

Enrico Gregori

 

S-a născut în 1989. A publicat trei volume de poezii.

 

Pentru plăcerea de a călători

Alunecă pe nisip

curent subacvatic

traseu recomandat.

Bilă mişcată de nimic altceva

decât o încăpăţânată stângăcie,

inerţie neregulată

mişcare perpetuă

spre golul lipsă.

Pe pielea ta

cea a altora,

în gândurile voastre

în meandrele mele

un segment nesfârşit

concepte de demolat

îndoieli de recucerit.

Plăceri în revoltă

identitate schimbătoare

libertate uşoară

obosită saturaţie fericită.

 

 

Enrico Gregori

 

Nasce nel 1989. Ha pubblicato tre volumi di poesie.

 

Per il gusto di viaggiare

 

Scia sulla sabbia

corrente subacquea

tragitto consigliato.

Biglia mossa da null’altro

se non ostinata goffaggine,

inerzia irregolare

andamento perpetuo

verso vuoto vacante.

Sulla tua pelle

quella degli altri,

nei vostri pensieri

nei miei meandri

un segmento infinito

concetti da demolire

dubbi da riconquistare.

Piaceri in subbuglio

identità mutabile

libertà leggera

faticata sazietà felice.

 

 

Francesca Del Moro

 

S-a născut la Livorno în 1971. A publicat: Fuori Tempo (Giraldi, 2005), Non a sua immagine (Giraldi, 2007), Quella che resta (Giraldi, 2008), Gabbiani Ipotetici (Cicorivolta, 2013), Le conseguenze della musica (Cicorivolta, 2014), Gli obbedienti (Cicorivolta, 2016), Una piccolissima morte (edizionifolli, 2017) şi biografia muzicală La rosa e la corda. Placebo 20 Years (Sound and Vision, 2013).

 

(Resursa)

 

Resursa umană s-a rupt în mai multe locuri.
Era prea puţin flexibilă, se spune, prea puţin rezistentă,
sau poate a fost din cauza părţii incluse rău.
Odată înlocuită, nu i se cunoaşte destinaţia.
Râzând, pieţele asistă ca nişte muşcate la fereastră.

 

În româneşte de Ştefan Damian

 


Francesca Del Moro

 

Nata a Livorno nel 1971 e vive a Bologna. Ha pubblicato: Fuori Tempo (Giraldi, 2005), Non a sua immagine (Giraldi, 2007), Quella che resta (Giraldi, 2008), Gabbiani Ipotetici (Cicorivolta, 2013), Le conseguenze della musica (Cicorivolta, 2014), Gli obbedienti (Cicorivolta, 2016), Una piccolissima morte (edizionifolli, 2017) e la biografia musicale La rosa e la corda. Placebo 20 Years (Sound and Vision, 2013).

 

(La risorsa)

 

La risorsa umana si è spezzata in più punti
Era poco flessibile, dicono, poco resistente,
o forse è stato per via di quella parte male inserita.
Una volta sostituita, si ignora la sua destinazione.
Ridenti i mercati assistono come gerani al balcone.

Leave a reply

© 2019 Tribuna
design: mvg