Consiliul
Județean Cluj
Viața fără mască sau umanul necosmetizat din desenele lui Bruno Maria Bradt

Cunoscut iubitorilor de artă din România de puțină vreme, mai exact din toamna lui 2019, când în paginile Tribunei (nr. 410 din 1 octombrie) se publicau interviul pe care l-am realizat împreună și o serie de desene, Bruno Maria Bradt a fost prezent artistic pentru prima dată în țara natală într-o expoziție personală realizată de Tribuna, la finele lui 2020 pe simezele Muzeului de Artă clujean, după ce la Editura Tribuna apăruse, cu doar câteva luni mai devreme, un elegant album cuprinzând cele mai reprezentative lucrări de grafică realizate de către artistul care trăiește acum în Germania.
De atunci s-au tot adunat recunoașterile importante, îndeosebi în țara de adopție. Expozițiile numeroase, urmate de articole elogioase în marile cotidiene germane și o atitudine mai mult decât pozitivă a criticii de specialitate au culminat în acest an cu Marele Premiu al celei de-a XXXII-a ediții a Nürnberger Nachrichten Kunstpreis, cea mai importantă competiție artistică a Franconiei, pentru lucrarea Halt mich/Îmbrățișează-mă. O impresionantă compoziție desfășurată pe douăsprezece panouri, cu o lungime totală de peste opt metri, care „vorbește” despre un subiect tabu, prezent în realitatea socială, chiar dacă neacceptat ca o normalitate, anume dreptul la iubire și erotism al celor trecuți de mult de prima tinerețe. Mesajul tulburător a convins juriul competent că, dintre toate lucrările de artă contemporană înscrise în competiție, desenul monumental semnat de Bruno Maria Bradt merită titlul suprem.
Despre arta sa, graficianul mi-a povestit mereu pe parcursul corespondenței noastre purtate în vederea realizării interviului, dar și ulterior în întâlnirile pe care le-am avut în România și Germania. Pot spune că îi cunosc în detaliu lucrările, excepție făcând doar cea recent premiată, pe care nu am reușit încă să o admir în realitate. Desenate în ipostaze diverse, cu creion pe carton, personajele sale vorbesc prin gesturi, priviri, prin puținele obiecte incluse în compoziții, despre pasiuni, vicii, despre modul de a simți, de a gândi, de a privi lumea, realismul acestor portrete fiind, în același timp, o manieră dar și un limbaj. Lucrate pe dimensiuni foarte mari, tablourile se compun din mai multe scene (am amintit de Îmbrățișează-mă, dar mai sunt și altele, precum Doisprezece sau Paule), pentru fiecare dintre ele procesul de elaborare fiind extrem de meticulos, artistul urmărind mai mult decât surprinderea fugară a unui crâmpei de realitate, căutând, mai degrabă, să pătrundă cât mai adânc un adevăr uman, care să se constituie apoi într-o meditație asupra vieții și a lumii cu o cât mai mare forță de generalizare. Altfel spus, linia desenului său nu se mulțumește cu citirea plastică a suprafețelor, de exemplu epidermă sau detalii anatomice redate cu o spectaculoasă acribie, ci sondează profund în lăuntrul naturii umane, intuind trăirile, dramele care se petrec în acest spațiu intim, ascunse la o primă vedere. Bruno Maria Bradt a declarat de multe ori că nu se simte inspirat de fețele lipsite de riduri, perfecte, căutând mereu urmele lăsate de existență, chipurile vii care oglindesc ceva din esența vieții, care „povestesc” despre noroc și dezamăgire, despre durere, suferință, tristețe și moarte. Deseori modelele sale au fost oameni ai străzii, găsiți sub poduri, unde aceștia locuiau temporar, sau întâlniți la cantine sociale unde artistul se așeza la masă cu ei ascultându-le poveștile și, astfel, încercând să le câștige încrederea pentru a se lăsa portretizați. Experiențe care l-au marcat profund, după cum mărturisește: „La urmă mi-a fost clar că nimeni nu poate să nu creadă că ar putea ajunge într-o situație asemănătoare”.
„În general portretizez oameni pe care doresc să-i prezint nu numai exterior ci și cu felul lor de a fi, cu tot ce se află în interiorul lor, sentimental, mintal, cu toate fațetele lor personale” – mai spune Bruno, iar drept dovadă că demersul său este unul reușit stau numeroșii vizitatori care pășesc în expozițiile sale, atrași de magnetismul privirii unui portret aflat pe un afiș sau într-o vitrină, precum și de atitudinea pozitivă a criticii de artă. O critică reîntoarsă, pare-se, spre desen, spre bazele reale și esențiale ale artei plastice dintotdeauna.
Fără îndoială că Nihil sine Deo este unul dintre principiile după care graficianul se ghidează în creația sa, unele lucrări decodificându-se, prin titlu dar nu numai, în cheie creștină. Precum ciclul Doisprezece, în care personajele, indivizi aflați în situații de marginalizare socială, sunt interpretate ca fiind noii purtători ai mesajului divin. Compoziția a fost expusă deseori în bisericile din Bavaria, alături de „apostoli” aflându-se întotdeauna o icoană, reprezentându-l pe Isus pe cruce. Este vorba despre o pictură în ulei pe pânză, tehnică pe care artistul azi nu o mai practică, lucrare de tinerețe cu o poveste impresionantă. Realizată pentru altarul unei biserici din Recaș, o comandă pe care a primit-o la vârsta de 20 de ani, a fost răscumpărată de artist în urmă cu mai mulți ani, atunci când, cu prilejul unei vizite în România, ajungând la biserica din Recaș a observat absența icoanei. Aceasta se degradase din cauza unei fisuri la acoperișul prin care pătrunsese ploaia. Acum icoana, restaurată, însoțește expozițiile artistului din biserici.
În declarațiile publice din ultimii ani, Bruno Maria Bradt a vorbit mereu despre sentimentul de recunoștință pe care îl are față de dascălii săi, față de spațiul cultural românesc în care s-au pus bazele formării sale artistice. Sentiment reflectat cu prisos și în arta sa, unde l-a portretizat, de pildă, pe fostul profesor din liceu (Ioan Perciun), sau a inserat citate, versuri, gânduri și idei din autori români. Precum strofele din Luceafărul eminescian adăugate în marginea lucrării Familie, o imagine emoționantă, ca o înghețare a clipei, ca o încremenire a timpului, o salvare pe panourile de carton a ceea ce viața reală a risipit. Și nu trebuie uitat, în acest context, faptul că Bruno este un etnic german care a emigrat din România în urmă cu patruzeci de ani, perioadă în care a vorbit aproape în exclusivitate limba germană.
Folosind ca suport cartonul (lipit apoi pe o bază mai rezistentă), artistul desenează cu un creion moale, care permite diferențierea clară între închis și deschis și evidențiază structurile ce se nasc prin linii și hașuri, la care adaugă, cu parcimonie, accente cromatice, folosindu-se de culori acrilice, guașă, ori cretă pastel. Este tehnica mixtă prin care compozițiile cu figuri reclamă structuri solide, pe care se clădește întreaga operă. O soliditate pe care artistul nu intenționează să o sacrifice eventualelor intensități de colorit. „Nu doresc ca prin culoare să distrag atenția de pe chipurile desenate” – spune Bruno, și, într-adevăr, portretele sale în creion atrag toată atenția, trecând neobservate frecventele omisiuni ale cromaticii sau a elementelor de decor. Privirea este, astfel, îndreptată doar asupra personajului, asupra gesturilor și psihologiei lui, desenul câștigând în expresivitate. Este și motivul pentru care, într-un text anterior, l-am numit pe Bruno Maria Bradt portretistul de suflete.