Constantin Cubleşan
Constantin Virgil Gheorghiu –
aventura unei vieți literare
Bucureşti, Editura Sophia, 2016

 

Cu un conținut ce reia parțial ideile şi structura volumului Escale în croazieră (Cluj-Napoca, Editura Grinta, 2011), volumul lui Constantin Cubleşan, intitulat Constantin Virgil Gheorghiu – aventura unei vieți literare, contribuie la readucerea în atenție a biografiei controversatului scriitor român din exilul parizian, ce a marcat secolul trecut prin romanul Ora 25 (trad. Monique Saint-Cone, Paris, Librairie Plon, 1949).
În cadrul lui, autorul parcurge traseul vieții personajului investigat, folosindu-se deopotrivă de opera literară şi de cea memorialistică. Informațiile furnizate de cele două categorii de scrieri sunt apoi comparate cu însemnările altor contemporani ai săi, precum Mircea Eliade, Emil Cioran, Marin Preda sau Neagu Djuvara.
Enunțate succint în partea introductivă a lucrării (pp. 5-49), reperele biografice principale privitoare la scriitorul investigat sunt apoi reluate, disecate şi dezbătute în capitolele următoare. De altfel, scriitorul ține să clasifice opera lui Gheorghiu prin prisma a cinci categorii tipologice, ce corespund, fiecare, unei unități tematice. Astfel, există o categorie biografică (pp. 49-86), una religioasă (pp. 87-136), una documentară (pp. 137-156), una realistă (pp. 157-216) şi una mitologică (pp. 217-244). Toate-şi regăsesc însă seva în propria sa experiență de viață şi în evenimentele care l-au marcat (p. 69).
Spiritualitatea se numără între elementele care-i definesc opera. Fie că evocă aspecte privitoare la cultura tradițională locală, la slujirea sacerdotală a tatălui său sau la diferite momente prin care a trecut, Virgil Gheorghiu îşi presară descrierile cu referiri la bogata spiritualitate ce caracterizează poporul român. În cadrul acesteia, Ortodoxia are un rol foarte important, după cum ține să sublinieze Constantin Cubleşan:
,,Ca şi alte scrieri cu caracter… inițiatic, Cum am vrut să mă fac sfânt este un roman pretext pentru Constantin Virgil Gheorghiu, pentru a introduce metodic cititorul în universul teological şi ritualic nu mai puțin, al Ortodoxiei în acelaşi timp, preluând în epicitatea sa elemente de
cultură generală, explicate oarecum… enciclopedic. El vorbeşte pe-nțelesul copiilor, dar şi pe-nțelesul oricui, despre păcatul originar, despre Taina Botezului, cu semnificația celor trei cufundări în apă (,,înseamnă cele trei zile pe care le-a petrecut Hristos în mormânt. Sub pământ. Orice om botezat suferă moartea lui Hristos, punerea în mormânt şi învierea”), despre Marele Mir şi despre pâinea şi vinul care, ,,după sfințire nu mai sunt pâine şi vin, ci aievea Trupul şi sângele lui Hristos” (pp. 52-53).
Uneori, exegetul vede lumea prin ochii scriitorului, asumându-şi calitatea de martor. Atunci, el insistă cu precădere asupra unor aspecte de natură stilistică. Iată, de exemplu, cum caracterizează el un pasaj dintr-o operă de tinerețe (Cu submarinul la asediul Sevastopolului):
,,Prozatorul se ştie încă poet şi de aceea mizează, facil, pe sensibilitatea duioasă a… spectatorilor, cărora le oferă un edulcorat cadru natural, pictural, contrastant celui auster al spațiului recluzionar, din care se poate evada numai cu privirile, trecute prin fereastră, spre un afară întomnat, o lume vegetală, mistuită şi ea de germenii morții inevitabile” (p. 160).
Pasaje mai puțin plăcute din biografia autorului nu sunt nici ele omise în cadrul analizei. Disputa ce l-a avut în centru în anii `50, care a mobilizat aproape toată intelectualitatea românească aflată atunci în exil la Paris, este şi ea prezentată în paginile dedicate lucrării Omul care călătorea singur (trad. Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, Bucureşti, 2010). Aici, după ce prezintă modul în care s-au desfăşurat ostilitățile, Constantin Cubleşan remarcă atitutinea atipică a lui Gheorghiu:
,,Atacurile au venit din toate părțile. Presa de dreapta, ca şi cea de stânga, nu contenea a-i aduce acuze, nefondate în bună parte, întrucât totul se învârtea în jurul a câtorva pasaje traduse tendențios din respectiva carte de reportaje. Constantin Virgil Gheorghiu n-a dat însă nici o replică şi nu a considerat că trebuie să se disculpe public. A simțit însă nevoia relatării faptelor şi a împrejurărilor în care a scris aceste pagini, pornite, în fond, dintr-un angajament sincer de pe pozițiile sale de martor la eliberarea românilor basarabeni de sub teroarea sovietică” (p. 62).
Lucrarea lui Constantin Cubleşan se constituie aşadar într-o analiză critică, într-un periplu ghidat prin vasta operă romanescă şi nu numai a lui Constantin Virgil Gheorghiu. În cadrul ei, cititorul poate identifica o parte dintre sursele care l-au inspirat. El beneficiază de asemenea de o expertiză avizată cu privire la aspectele filologice. În acelaşi timp, îl descoperă însă pe scriitorul de dincolo de text, pe cel care ține condeiul şi care, cu ochii adesea umeziți, evocă momente din propriul său parcurs. Un scriitor ce-şi şterge adesea, ştrengăreşte, cu colțul batistei, lacrimile pricinuite de evocarea unor amintiri nu tocmai plăcute, un om a cărui inimă bate mai puternic atunci când este supus unor emoții puternice, un sacerdot ce ține să prezinte, cu entuziasm, atât aspecte din trecutul Bisericii Ortodoxe, pe care o va şi sluji la bătrânețe, cât şi crâmpeie din viața ei actuală, subliniindu-i actualitatea trăirii. Pentru reuşita de a oferi publicului interesat de el, un Gheorghiu viu, emoționat, a cărui viață nu mai poate fi privită astăzi separat de literatura pe care a produs-o, Constantin Cubleşan merită felicitat.